Educația sexuală ca disciplină școlară nouă și obligatorie. Contraargumente

          Acest articol este rezultatul unei cercetări personale și exprimă convingerile mele pedagogice, dar și credințele proprii. El nu reflectă opinia vreunei instituții sau vreunui grup, nu dorește să atace indivizi sau colective, ci încearcă să descoasă lucrurile sub raport principial și noțional. Dacă cineva se simte lezat sau contrariat de cele citite, îl rog să răspundă argumentat și logic, fără lozinci și clișee. În caz contrar, va fi ignorat și lăsat să vorbească singur.

Mai mulți oameni, organizații și goarne mediatice doresc introducerea unei noi discipline școlare, numite „Educație sexuală”, cu programă distinctă, alocată pe mai mulți ani. Toți aceștia repetă necontenit și la unison, voluntar sau din naivitate, aceleași argumente. Ca profesor nu sunt de acord cu generalizarea educației sexuale în școli din mai multe motive, pe care vi le voi detalia în cele ce urmează. Deocamdată a intrat în vigoare legea care obligă organizarea în școli de lecții pentru sănătate, inclusiv de educație sexuală. Aici puteți citi lista trădării și a rușinii, formată din TOATE partidele parlamentare. Cum se vor organiza lecțiile de educație sexuală rămâne de văzut.

1. Ni se spune: „Iată efectele lipsei educației sexuale în școli: 18 000 de mame minore în fiecare an!”

Chiar dacă datele variază de la o sursă la alta, totuși numărul este într-adevăr mare. El cuprinde însă toate fetele până la 19 ani. Și cum o parte considerabilă dintre cele 18 000 rămân însărcinate spre sfârșitul liceului sau după terminarea acestuia, de fapt „numărul mamelor minore” este în realitate mai mic. Chiar și așa, acest număr al mamelor adolescente raportat la populația totală feminină cu vârste de 15-19 ani (sau 10-19 ani) este de circa 3-4%.

Altfel spus, dacă (prin reducere la absurd) toți copiii din România ar merge la școală, cam 4 fete dintr-o școală de câteva sute de copii (sunt și elevi care au sub 10 ani, iar jumătate sunt băieți) ajung să nască la o vârstă de sub 19 ani. Cum 2 dintre cele 4 fete nasc între 18 și 19 ani, numai 2 dintr-o școală foarte mare vor ajunge mame minore.

Cel mai probabil însă, acele două fete NU se află la școală, fie pentru că se confruntă cu sărăcia extremă renunțând definitiv la învățătură după câțiva ani, fie provin dintr-un mediu defavorizat și supus unor abuzuri, fie au fost măritate de părinți conform cutumelor ancestrale la care comunitatea lor nu a renunțat.

Atunci vine întrebarea: Cui i s-ar preda educația sexuală în școli dacă potențialele victime NU sunt la școală?

NU lipsa educației sexuale în școli este cauza ratei fertilității adolescentine, ci:

• sărăcia extremă din unele medii, analfabetismul, abandonul școlar timpuriu;
• proveniența din anumite medii rurale cu nivel material și cultural scăzut, fără acces la medici și informație, fără perspective profesionale și intelectuale, din nou cu abandon școlar timpuriu; Mediul rural este mai predispus la a avea mame adolescente. După cum vom vedea mai jos, gradul de dezvoltare și urbanizare sunt invers proporționale cu rata fertilității adolescentine.
• lipsa afecțiunii familiale (violență, divorțuri, emigrări, nesiguranță, distanțare etc.) care vulnerabilizează fetele, împingându-le în relații păguboase, aproape mereu cu băieți mai mari, majori;
• proveniența din medii defavorizate, de asemenea lipsite de dragoste și afecțiune (case de copii, cercuri de prieteni abuzivi etc.);
• apartenența la comunități, mai ales rome, care respectă în continuare tradiția căsătoriei timpurii (care se practica până secolul trecut aproape în toată Europa și care se practică în continuare la multe comunități din Africa, Asia etc.);

Așadar, nu propaganda educației sexuale în școli este cheia! Aceasta nu ar reduce rata fertilității adolescentine nici măcar cu o promilă! Soluțiile sunt diminuarea sărăciei, ridicarea nivelului de trai, sprijinirea emoțională și materială a familiilor și copiilor vulnerabili, întărirea nucleelor familiale prin educația morală oferită de părinți sau munca de lămurire a liderilor comunității rome de a-și susține copiii la școală și de a nu-i mai căsători la 12 ani...

Dacă familiile sunt stabile și unite, cu relații afective puternice între membrii săi, cu anumite principii morale, fără expunere la tentații și cu o stare materială cel puțin satisfăcătoare care să le permită un trai decent, copiii NU vor da naștere la copii și, mai mult de atât, nici măcar nu vor simți nevoia să își înceapă viața sexuală la vârste fragede.

Grav este că stânga activist-radicală arată tot timpul cu degetul cele 18 000 de mame, care, bietele de ele, marginalizate de cele mai multe ori de familie și prieteni, se simt și mai respinse de societate când vocile turbate le încadrează la „așa nu”. Ele nu sunt conștiente că sunt victime și ajung să se învinovățească doar pentru că unii activiști știu doar să le încadreze în „statisticile negre”, fără a le sprijini efectiv în vreun fel. Cu atâtea degete spre ele, suferă stări depresive, dacă nasc. Dacă fac avort, suferă stări depresive post-traumatice...

2. Ni se spune: „Iată efectele lipsei educației sexuale în școli: România este pe primul loc în Europa la numărul de mame-copii!”

Rata fertilității adolescentine este în jur de 35‰, adică aprox. 3 fete din 100 cu vârsta de 15-19 ani devin mame într-un an. Mult, puțin? Suntem în fruntea clasamentului european alături de Bulgaria (40‰), Turcia (27‰), Slovacia (26‰), Ungaria și Ucraina (24‰), Moldova (22‰), Rusia (21‰) și Albania (20‰). Ce au în comun toate acestea? Sărăcie mai multă, comunități rurale defavorizate și/sau comunități tradiționaliste rome mai importante. Statele din vest, în schimb, au rată de circa 5-8 ‰. Prin comparație, state mult mai sărace decât noi depășesc rate de 200‰ (Africa interioară). Deci nu lipsa educației sexuale în școli este cauza fertilității adolescentine, ci sărăcia, deoarece sunt direct proporționale!

Fig.1. Pe graficul de mai sus și harta de mai jos se observă foarte bine proporționalitatea inversă între rata fertilității infantile și IDU (indicele dezvoltării umane). Acesta din urmă exprimă gradul de dezvoltare a unei țări, luând în considerație PIB/loc, gradul de alfabetizare sau speranța de viață la naștere. De asemenea, se observă că țările din fruntea clasamentului au comunități rome importante, din rândul cărora provin mare parte din mamele-copii. Educația și sprijinirea lor trebuie făcute prin programe speciale, la domiciliu, iar nu la școală, mulți dintre ei nefrecventând școala.

Fig.2. De urmărit și statele islamice conservatoare (Arabia Saudită, Oman, Qatar, Algeria, Libia) unde nu se poate pune problema montării prezervativelor pe mulaje de penisuri în timpul orelor ori discuții despre „diversitate sexuală” și „descoperirea propriului corp”... Ei bine, rata fertilității adolescentine este mică, chiar dacă nu studiează educația sexuală în școli! De ce? Pentru că sunt state dezvoltate, cu IDU mare și cu grad de urbanizare foarte ridicat...

Prin comparație, statele din interiorul Africii, cu IDU mic și grad de urbanizare redus, au rate uriașe ale fertilității adolescentine...

Deci faptul că România este în topul european nu este consecința lipsei educației sexuale din școli, ci numai rezultatul condițiilor socio-economice. Cu toată educația sexuală, România nu ar avea o rată mai mică nici măcar cu o promilă, atâta timp cât și-ar păstra mediile defavorizate social și sărăcia.

3. Ni se spune: „Iată efectele lipsei educației sexuale în școli: Incidență mare a bolilor cu transmitere sexuală, sarcini nedorite, necunoașterea metodelor contraceptive, număr uriaș de avorturi!”

Disciplina Educație sexuală este inutilă, deoarece curriculumul școlar este deja suficient de ofertant! La anatomie se studiază aparatul reproducător în toate detaliile sale, la opționalul Educație pentru Sănătate, atât la gimnaziu, cât și la liceu, se abordează problemele de sănătate reproductivă și cele legate de transformările fiziologice, în funcție de vârsta și nevoile elevilor. Nici orele de dirigenție sau cele de consiliere cu psihologul școlii nu sunt deloc restrictive în privința discuțiilor despre stările emoționale și comportamentale asociate sexualității umane. Clișeele stângii despre faptul că elevii români „nu știu cum le funcționează propriul corp și acționează iresponsabil” sunt doar mesaje propagandistice. Nu știu pentru că nu au fost atenți la lecțiile respective (la fel ca la alte materii), ci nu pentru că ar lipsi educația sexuală din școli.

În plus de aceasta, majoritatea necazurilor intime din adolescență pot fi prevenite printr-o educație morală dobândită în familie, după cum am mai spus: Dacă familiile sunt stabile și unite, cu relații afective puternice între membrii săi, cu anumite principii morale, protejate de tentații și cu o stare materială cel puțin satisfăcătoare care să le permită un trai decent, copiii nu vor simți nevoia să își înceapă viața sexuală la vârste fragede, deci necazurile intime asociate relațiilor păguboase (BTS, sarcini nedorite, avorturi etc.) vor fi natural prevenite.

De ce se bate apa în piuă cu educația sexuală pe durata, eventual, a 12 ani de școală, cu oră distinctă în curriculum? Ce mare filosofie de viață cuprinde ea, încât să fie necesare atâtea și atâtea ore de dezbateri interminabile? Miza este alta, de fapt...

Educația sexuală, ca nouă disciplină școlară, are scopul de a banaliza taina intimității; de a încuraja comportamentul sexual adolescentin („dar protejat”); de a mediatiza ca normalitate comportamente sexuale păguboase și deviante; de a reeduca și remodela concepțiile de viață, după preferințele stângii activist-radicale.

Activiștii declară că luptă pentru cauze onorabile (reducerea fertilității adolescentine, a avorturilor și a bolilor), însă eficiența lor este nulă: vor prezență în școli, însă fetele vulnerabile nu merg la școală; îi sfătuisc pe adolescenți să își înceapă viața sexuală „doar atunci când se simt cu adevărat pregătiți”, însă unii „cred că sunt pregătiți” la 13 ani, iar alții la 20...

Cauzele bolilor și avorturilor sunt relațiile intime timpurii și multiple, pe fondul sărăciei sau al promiscuității morale. În relativismul adevărurilor multiple, activiștii nu văd nicio problemă în a-ți începe viața sexuală la 15 ani, dacă „te simți pregătit” și folosești mijloace de protecție, ceea ce este fundamental greșit.

Stimulându-li-se stricăciunea („protejată”, ce-i drept), adolescenții vor dezvolta tulburări psiho-emoționale, angoasă, stres și unele boli fizice. Propaganda stricăciunii (prin orele de educație sexuală și prin accesul la pornografie) pune o presiune uriașă pe umerii lor. Repetându-li-se de către profesori că „sexul este ceva normal”, unii se vor simți presați emoțional, când nu manifestă niciun interes pentru relațiile intime. Alții se simt foarte jenați cu propria lor feciorie și intră într-o cursă disperată de a și-o pierde, pentru „a fi în rând cu lumea”, iar în cazul în care nu reușesc, cad în stări depresive.

Din cauza presiunii sociale, în orice grup de prieteni, fiecare trăiește cu impresia că aproape toți ceilalți și-au început viața sexuală și numai el a rămas „ultimul pămpălău”, chiar dacă, să spunem, peste 80% dintre ei nu și-au început-o. Ca adolescent, în timp ce educația adevărată, de tip moral-creștin, te învață virtutea fecioriei, educația sexuală îți transmite subliminal exact opusul – că poți renunța oricând la ea folosind „mijloacele de protecție”.

Oricum, incidența bolilor cu transmitere sexuală și a avorturilor nu va scădea dintr-un motiv simplu: prin educație sexuală se normalizează relațiile intime (chiar și protejate). Copiilor li se induce involuntar ideea de a experimenta, de a încerca și ajung astfel mai ușor la relații timpurii și multiple. Incidența BTS nu va scădea, ci va crește, prin neglijența și nepriceperea specifice vârstei, în ciuda interminabilelor lecții despre mijloacele preventive.

Eu le explic elevilor de 20 de ori într-un an când să pună un „i” sau doi „i” și tot greșesc de 20 de ori. În relațiile intime este suficientă o singură greșeală și boala se transmite... Copiii sunt copii, educația sexuală contraceptivă este ineficientă, așa cum și-a demonstrat ineficiența în Regatul Unit, unde în 10 ani (2009-2018) incidența BTS a crescut continuu (Chlamydia, Gonoree).

Un raport ECDC pentru anul 2018 compară incidența cazurilor confirmate de sifilis (cazuri/100 000 loc.) în statele U.E. În intervalul 2014 – 2018, numărul cazurilor a crescut în Belgia, Germania, Irlanda, Italia, Polonia, Spania, Suedia și a scăzut considerabil în Lituania și România.

De altfel, clasamentul ratelor cazurilor de sifilis pe anul 2018 arată astfel: Malta (17.9), Luxemburg (17.1), Regatul Unit (11.6), Spania (10.3), Irlanda (9.9), Germania (8.9), Bulgaria (6.9), Ungaria (6.9), Danemarca (5.6), Norvegia (4.4), Finlanda (3.3), România (3.2), Slovenia (2.5), Estonia (1.8), Croația (0,9) etc. Fără îndoială că în statele estice sunt și cazuri nedeclarate, existând o cultură medicală mai slabă. Dar chiar și așa, România are rată asemănătoare cu cele din statele nordice, lăudate de activiști ca fiind cele mai eficiente în programele lor de educație sexuală în școli.

Cele mai eficiente măsuri de prevenție contra sifilisului sunt abstinența și relațiile monogame. Folosirea prezervativului nu este deloc eficientă dacă nu acoperă ulcerațiile. Abstinența prenupțială și relațiile sexuale monogame (după căsătorie) NU constituie obiecte de studiu la disciplina educație sexuală, așa cum o doresc activiștii! Dimpotrivă, aceasta încurajează indirect tinerii la relații (protejate), care, surpriză, sunt predispuse la o gamă variată de BTS-uri; în cazul de față am exemplificat doar sifilisul. Prezervativul NU te apără eficient de toate BTS-urile!

Mai departe, conform World Hearth Organization, în anul 2013 s-au înregistrat următoarele rate (cazuri/100 000 loc.) la BTS-uri:

- Chlamidya: România (0.07), Cipru (0.18), Luxemburg (0.19), Bulgaria (4.39), Belgia (45.5), Suedia (376.4).

- Gonoree: Croația (0.32), Portugalia (0.99), România (1.19), Suedia (11.69), Danemarca (14.34), Letonia (25.16), Belarus (29.52).

- Hepatita B: Polonia (0.21), Norvegia (0.6), Suedia (0.82), Belgia (0.9), Croația (1.1), Cehia (1.26), România (1.33), Rusia (1.34), Spania (1.47), Moldova (1.92).

Încă o dată, fără îndoială că nu toate cazurile sunt declarate/ văzute de medici și cuprinse în statistici, dar chiar și așa, incidența în România este comparabilă cu a statelor care fac educație sexuală de zeci de ani. Ușoarele variații se explică prin nivelul economic și sanitar diferit (vezi IDU), ci nu prin „rolul hotărâtor al educației sexuale din școli”.

În anul 2018, clasamentul ratelor avorturilor (nr. avorturi/1000 nașteri) în Europa era dominat de următoarele țări: Bulgaria (380‰), Moldova (364‰), România (359‰), Rusia (353‰), Suedia (317‰), Regatul Unit (272‰), Franța (270‰), Danemarca (265‰), Islanda (248‰), Ucraina (247‰), Belarus (246‰), Spania (239‰), Norvegia (222‰). La polul opus erau țări precum Irlanda, Malta sau Polonia, restrictive în privința avorturilor, dar și țări precum Croația (67‰), Slovacia (105‰), San Marino (114%), Elveția (115‰), Germania (129‰), Muntenegru (133‰), Bosnia (138‰). Se văd aici valorile ridicate și relativ asemănătoare între unele țări mai slab dezvoltate (Bulgaria, România, Moldova, Belarus etc.) și țările unde educația sexuală se face de foarte mulți ani sau chiar zeci de ani (Suedia, Franța, Danemarca, Spania, Norvegia etc.), însă fără niciun efect benefic asupra numărului avorturilor. Probabil aceeași tendință se manifestă și la nivelul adolescentelor, ale căror avorturi sunt mai dificil de cuprins în statistici.

Propagandiștii spun că prin educație sexuală se vor reduce avorturile, când de fapt ea le încurajează ca metodă contraceptivă („my body, my choice!” – știți voi lozincile).

Tot ei prezintă statistici reale din unele țări vest-europene care arată scăderea numărului îmbolnăvirilor cu anumite BTS în intervale mari de timp, cum ar fi între 1980 și prezent. Minciuna apare în momentul în care ei pun aceste rezultate pe seama eficienței educației sexuale din școli, când, de fapt, cauzele sunt de natură socio-economică și sunt general-valabile: îmbunătățirea nivelului economic, îmbunătățirea calității vieții și a stării de sănătate a populației, diversificarea opțiunilor profesionale și intelectuale, creșterea gradului de urbanizare și a accesului la cabinete medicale etc. La fel s-a întâmplat în statele aderate la U.E. în 2004 care și-au îmbunătățit apoi nivelul de trai. Nu trei amețite activiste care povestesc elevilor despre sexualitate au redus rata unor BTS-uri!

4. Ni se spune: „Nu vă mai agitați atât, educația sexuală nu fură inocența copilului, nici nu îl încurajează să facă sex! Dimpotrivă, îi ridică vârsta primului contact sexual, explicându-i riscurile.”

Este din nou un argument mincinos. Educația sexuală generalizată în școli chiar îl determină, indirect și poate chiar involuntar, să experimenteze, vânzându-i iluzia că este pregătit și conștient.

Fig.3. În studiul „The Face of Global Sex” din anul 2012, sprijinit de compania Durex, putem observa vârsta medie a primului contact sexual în mai multe țări ale lumii. În România vârsta medie era de 19.5 ani, asemănătoare cu Italia, Spania, Polonia, Africa de Sud și Mexic, mai mică decât în unele state est-asiatice (peste 21), dar mai ridicată decât în statele vest-europene, unele cu veche tradiție în educația sexuală: Elveția (18.5), Olanda (18.5), Regatul Unit (18), Germania (17.5), Austria (17.5).

Fig.4. Într-un clasament din 2007, în care România nu apărea, conduceau statele asiatice Malaysia (23), India (22.9), Singapore (22.8) și China (22.1). La coada clasamentului erau, surpriză, exact statele nordice, adică cele mai avansate în domeniul educației sexuale: Islanda (15.6), Danemarca (16.1), Suedia (16.2), Norvegia (16.5), Finlanda (16.5). Statele europene de la mijlocul clasamentului sunt cele unde educația sexuală în școli este mai puțin eficientă: Spania (19.2), Polonia (19), Italia (18.9), Rusia (18.7), Grecia (18.1) ș.a.

Concluzia este foarte simplă: acolo unde „educația sexuală se face bine” scade vârsta primului contact sexual. Deci NU, copiii din România nu sunt mai activi sexual decât cei din țările unde se face sistematic educație sexuală. Aceasta este doar o minciună a activiștilor.

Privitor la procentajul tinerilor care au folosit prezervativul la primul contact sexual, acesta a fost foarte scăzut în țările dezvoltate și cu programe mai intensive de educație sexuală, precum: Noua Zeelandă (33%), Franța (35%), Canada (39%), SUA (39%), Australia (43%), Germania (46%), Olanda (48%), Regatul Unit (50%). Valorile sunt comparabile cu cele din țările mai „înapoiate sexual”, precum: Ungaria (36%), Turcia (42%), România (44%), Croația (45%), Nigeria (45%), Africa de Sud (49%), Rusia (50%). Procentaj de peste 50% înregistrează Brazilia (66%),Grecia (66%), Coreea de Sud (63%), Spania (62%), Tailanda (61%) ș.a.

Și atunci se pune întrebarea: Unde este eficiența educației sexuale? Sau poate că miza este alta...

5. Ni se spune: „Lasă că știm noi cum se fac orele de anatomie: pronunță profesoara cuvintele penis și vagin, copiii râd, se mai spun trei vorbe și gata! Trebuie lecții serioase de educație sexuală!”

Și ce ar trebui să facă? Să plângă? Copiii râd pentru că între ei oricum folosesc referirile populare și li se par amuzante denumirile formale. Educatorii sexuali vor să ne convingă că, vai, copiii nu știu nimic despre sexualitatea lor și statul are obligația să îi îndrume în cele mai mici detalii. De parcă noi nu am fost copii... De când e lumea băieții își descoperă erecția și la ce folosește, iar fetele sunt învățate de mame sau surori ce e cu prima sângerare... Familia trebuie să se ocupe de celelalte curiozități ale copilului, nu statul! Brusc, copiii secolului XXI au intrat așa, într-o stare acorporală și au nevoie urgentă de luminații educatori sexuali să îi lămurească... o oră pe săptămână, eventual în 12 ani de școală.

Apoi sunt copiii care râd de rușine și din sfială. Se numește Normalitate. Activiștii se enervează că oamenii, mai ales copiii, au rușine (ce este aia!?), de aceea promulgă extincția ei. Citim în știrile tematice din alte țări declarațiile copiilor: „La început simțeam o jenă când profesorul spunea penis sau vagin. Acum mă simt foarte confortabil vorbind despre corpul meu.” Programul de distrugere a inocenței a reușit...

Profesorul de biologie, dirigintele sau psihologul școlar știu cum să atenueze derapajele și să protejeze candoarea copiilor cu mare tact și prudență, transmițându-le totodată informațiile necesare. Discutăm despre o chestiune de o sensibilitate aparte, ce nu poate fi nici banalizată, nici amintită în mod agasant. De ce trebuie atâta exagerare și tam-tam pe seama unui subiect repetat obsesiv!? Simplu, pentru că miza este extincția rușinii și reeducarea lumii după chipul și asemănarea activiștilor-educatori sexuali...

Curriculumul este deja suficient de ofertant, noile discipline de educație sexuală ar fi total inutile și chiar nocive. Iar dacă tu, ca părinte, îmi vei spune că eu, ca profesor, trebuie să îți educ sexual copilul, cel puțin o oră pe săptămână timp de mai mulți ani, înseamnă că ai o problemă... Oricum nu eu ți l-aș educa, ci, foarte probabil, vreo activistă a stângii radicale...

6. Ni se spune: „Iată efectele lipsei educației sexuale în școli: Violuri, violență domestică, discriminare sexuală etc!”

Din nou aparatul de propagandă înlocuiește cauzele și ne lămurește cum atotcuprinzătoarea educație sexuală ar rezolva o mulțime de probleme sociale. Sunt niște chestiuni atât de complexe, cu atât de mulți factori determinați, încât sunt total ineficiente niște banale jocuri de rol empatice, între elevi care „se agresează” reciproc, pentru a simți ceea ce simte victima. Nu lipsa educației sexuale te transformă în violator, agresor sau misogin, ci modelele care ți-au conturat personalitatea, traumele prin care ai trecut, lipsa reperelor morale, consumul de pornografie, de alcool sau droguri, complexele personale, mediul care te-a format, anturajul, situația financiară, impulsurile, bolile mentale, neînțelegile și diferențele de opinii, distanța din cauza serviciului și gelozia, caracterul uman, certurile, lipsa unui îndrumător (duhovnic) ș.a.m.d.

Limbajul de lemn antidiscriminator și pro-diversitate sexuală, jocurile de rol, dezbaterile și „povestioarele cu tâlc” sunt pierdere de vreme și nu vor reduce nici măcar cu o promilă numărul violatorilor și agresorilor din societate.

A spune că educația sexuală le rezolvă pe toate înseamnă obrăznicie și aroganță sau doar naivitate. Eu mă mir câtă importanță își dau acești activiști și găsesc ei soluții la toate problemele lumii: de la discriminarea bolnavilor de HIV/Sida, până la modul cum trebuie să saluți o fată. De la sentimentele celor mici și pupicii bunicii, până la mersul pe stradă, toate intră sub aripa ocrotitoare a educatorilor. Deci, practic, dacă faci educație sexuală la școală, vei fi un om complet. Eventual educatorii sexuali te învață și Teorema lui Pitagora.

7. Ni se spune: „Educația sexuală nu este despre sex și poziții, ci despre descoperirea propriului corp, despre diversitate, incluziune și toleranță!”

Dimpotrivă, este vorba și despre poziții, și despre onanie, și despre homosexualitate, și despre perversiuni, toate sub semnul egalității și al normalității, evident fără a fi prezentate efectele lor negative asociate, de ordin psiho-emoțional (depresia, scăderea stimei de sine, deznădejdea, tulburări emoționale șamd), de ordin social (autoizolarea), de ordin fizic (diverse boli, scăderea imunității) etc.

Stânga activist-radicală are o gândire influențată în primul rând de impulsuri și emoții, iar nu de rațiune și logică. De cele mai multe ori stabilește echivalența între Bine și Plăcere, adică ea consideră bun ceea ce răspunde instinctului și desfată simțurile. Cum sexualitatea îți oferă plăcere, automat ea trebuie să devină subiect de studiu amănunțit...

Stânga activist-radicală este relativistă moral și religios, adică nu are piloni de sprijin și nici standarde absolute, iubește teoria adevărurilor multiple și dorește cu orice preț neutralitatea religioasă a spațiului public, pe care îl etichetează, prin lozinci repetate, drept „stat laic”. Prin urmare, desacralizează viața umană, nu are taine, nici tabuuri, nici rușine, nici gingășie în tratarea diverselor probleme. Banalizează orice act și stare naturală, inclusiv cele de intimitate, căci doar sunt „chestii normale și naturale, deci trebuie afișate și educate fără prejudecăți”. Stânga activist-radicală vibrează în același ritm materialist-animalier cu fratele său defunct, comunismul. Suflet de piatră și plăcere în trup...

De altfel, fiind amorală și fără rădăcini, stânga activist-radicală trece continuu printr-o stare de angoasă, încercând să își găsească liniștea prin modelarea societății după propriile reverii, impunând noile paradigme. Astfel, ea devine revoluționarul de ocazie, veșnic agitat și veșnic reformator al „mentalităților și prejudecăților învechite”. De aceea i se mai spune și „progresistă”. Un veșnic progres spre... progres. Luptă cu societatea, cu lumea, cu clasele sociale sau cu strămoșeștile norme în încercarea de a „face bine”, de a „scoate lumea din evul mediu”, de a „aduce puțină evoluție și modernitate”. În acest context trebuie să înțelegem dorința ei arzândă de a introduce lecțiile de educație sexuală. Din nou, percepția sa asupra Binelui este diferită de percepția noastră.

Stânga activist-radicală iubește ipocritele egalitarisme de tot soiul: de pildă militează pentru număr egal de femei și bărbați în companii sau instituții, reducând individul și competențele acestuia la clasa (sau genul) din care face parte; luptă pentru drepturile claselor considerate marginalizate și discriminate, în mod real sau închipuit. Îi place să inventeze noi probleme și să vină tot ea cu soluțiile. În condițiile amoralității și a egalității invocate, stânga activist-radicală propune copiilor foarte multe teme de „incluziune și toleranță reciprocă”, precum onanismul, homosexualitatea și alte practici nesănătoase sub „umbrela viu-colorată a diversității și a egalității”. Totuși, din egalitarismul susținut, stânga activist-radicală sfârșește până la urmă în despotism, forțând populația majoritară, prin „educație” și restricții politico-juridice, să accepte și să preia modele străine intereselor sale.

Nu sunt bazaconii, sunt observații. Analizați programele de educație sexuală din alte țări și veți descoperi o influentă componentă ideologică. Nu de copiii voștri le pasă, ci de remodelarea societății în spiritul „diversității sexuale” și al iubirismului de patimi!

Puteți citi și argumentele celor care susțin obligativitatea acestei discipline școlare pe: Vice, Asociația „Sexul vs. Barza”, Asociația Accept, ASUR etc.

În cocnluzie,

Școala este o țintă, pentru că ea este viitorul. Ca nouă disciplină școlară, educația sexuală s-ar face prea mult, prea prost și prea degeaba, existând deja pârghiile curriculare suficiente pentru problemele de intimitate. Ele nu pot fi exacerbate, pentru că s-ar rupe, adică ar ataca valorile moral-creștine (cum ar fi „rușinea”), drepturile copilului și ale părinților (cum ar fi dreptul la credința de „a considera homosexualitatea o slăbiciune sau o patimă”). Familia trebuie să inițieze și să completeze educația copilului, nu să-l abandoneze în brațele statului care-l caută și în chiloți.

Noua disciplină obligatorie este doar un atac al vectorilor stângii activist-radicale, care vizează confiscarea totală a educației sexuale și impunerea propriilor teme de reeducare populară, așa cum se întâmplă în statele occidentale prin transformarea ei în „educație sexuală comprehensivă”.

Are o vădită tendință reducționistă a copiiilor la o masă impersonală și amorfă, vezi-Doamne, cu mari curiozități sexuale, chiar obsesii, cu probleme de recunoaștere a propriei identități sexuale (heterosexuale, homosexuale, transexuale, intersexuale, bisexuale etc.), potențial infectabili, fete potențial însărcinate înainte de vreme, cu handicap de recunoaștere a sentimentelor și atitudinilor celor din jur (în cazul educației sexuale a celor mici) etc.

Provoacă riscuri uriașe, pentru că sexualizează și erotizează copiii, normalizează perversiunile (orale, anale, pornografie), promovează comportamentul homosexual și bisexual, militează pentru afișarea obsesivă a comunității LGBT, reinventează normalități și extinde spectrul normalităților, cataloghează indivizi și grupuri drept „homofobi/transfobi/bifobi” (și alte inovații lexicale) sădind confuzia în mintea copiilor, învață plăcerea sexuală și încurajează auto-satisfacerea, promovează relațiile timpurii și discreditează abstinența, stimulează confuziile sexual-identitare, atacă credințele personale, subminează rolul și drepturile părinților în educația copiilor, face o educație a plăcerii, ci nu a căsătoriei și maternității/paternității, disprețuiește castitatea, virtutea, rușinea și puterea de autocontrol a copiilor ori adolescenților (considerându-le irealizabile), dar prețuiește păcatul și aventurile (fiind mai ușor de atins).

Ce rămâne de făcut? Părinții să respingă cu fermitate incursiunile ideologice ale stângii activist-radicale în programa școlară, să fie vigilenți și precauți în privința noilor tendințe de modificare a curriculumului, să-și retragă copilul de la aceste ore când ele se vor ține, să protesteze legal și să se organizeze în asociații de părinți cu valoare juridică sau să le sprijine pe cele deja existente.

Fig.5. Educație sexuală: băiatul este deja cu imaginația departe că prea zâmbește satisfăcut, fetele din spate sunt mai degrabă jenate de situație, iar cea din dreapta îmi pare mai degrabă plictisită decât curioasă.

Fig.6. În Danemarca aceste cartonașe de joc pot fi folosite pentru explicarea pericolului bolilor cu transmitere sexuală. Atât s-a putut...

Fig.7. Organele genitale apar „umanizate” în multe manuale și auxiliare didactice, desenate însă mult mai prietenos decât ce am văzut mai sus... „Despre ce ai învățat, copile, azi la școală?” „Păi, despre o vulvă care se plimba pe stradă...” Penibil! Figurinele acestea dansează de mama focului într-un filmuleț de educație sexuală gândit pentru copiii din Suedia. Partea amuzantă abia acum urmează: filmulețul respectiv a fost interzis de youtube pe motiv de „conținut pentru adulți”. La fel s-a întâmplat într-un alt caz când un cont de pe instagram, care făcea educație sexuală explicită, fusese blocat pentru „desene pornografice”. La presiunea spălaților pe creier de pe net, instagram „și-a recunoscut greșeala” și a reactivat contul (nu voi pune link, pentru că este într-adevăr pornografic; are 500 000 de urmăritori și orice copil de pe instagram poate fi unul dintre ei). În fine, este trist că un soft sau o aplicație pot discerne „pornografia” de „educație”, pe când pedagogul modern nu...

Fig.8. În Germania manualele îți învață copilul cum se satisfac adulții (după desen, aș zice că nu sunt chiar adulți).

Fig.9. Lecție pentru copii despre autosatisfacere.

Fig.10. Credeai că există doar gay, lesbiene și transexuali? Dacă s-au terminat curiozitățile copilului tău legate de astronomie, robotică sau istorie antică, atunci ora de educație sexuală inclusivă ți-l poate învăța ce este un androsexual, un boydyke, un cetesexual, un demyboy, un heteroflexibil sau un polisexual. Aici găsiți un dicționar cu o mulțime de cuvinte inventate de stânga activist-radicală pentru a desemna, pare-se, „identitățile sexuale”. Largă-i grădina fanteziilor și obsesiilor sexuale și mulți i-au sărit gardul...

Fig.11. Educația sexuală este adaptată vârstelor (mai mult sau mai puțin). De exemplu, celor mici nu li se face educație sexuală explicită, dar li se poate citi nuvela băiețelului cu două mame... „Incluziune, diversitate, toleranță...”

___

* Dacă ți-a plăcut acest articol, mă poți susține pentru munca depusă printr-o donație.

de Ionuț Tudose

12.05.2020