Politici și programe de dezvoltare a ecoturismului în Finlanda

          Turismul se înscrie între fenomenele ce s-au impus în mod deosebit pe plan mondial, dezvoltarea sa luând avânt mai ales din a doua jumătate a secolului 20. Ca mijloc de utilizare în mod placut și în conditii de confort a timpului liber, turismul a devenit în zilele noastre o activitate social-culturală și economică de mare importanță, în multe cazuri fiind un factor important în balanța de venituri a multor țări. 

           Despre turism și ecoturism
          Prin turism se întelege, în primul rând, ansamblul activităților prin care omul își petrece timpul liber călătorind în altă localitate sau țară pentru a vizita oameni și locuri, pentru a-și îmbogăți cunostințele generale, pentru a se distra si a face sport, pentru odihnă sau tratament etc., iar în al doilea rând, industria de bunuri si servicii creată pentru satisfacerea dorințelor, preferintelor sau motivațiilor solicitate de turiști în locul de destinație.
          Sectorul economic al turismului înregistrează o creștere spectaculoasă, generând cereri mari de servicii și bunuri de consum, stimulând astfel sectoare diverse ale economiei (construcțiile, serviciile, comerțul, transporturile, artizanatul ș.a.), în același timp stimulând extinderea infrastructurii edilitare.
          Datorită evoluţiei transporturilor şi tehnologiei informaţiei, tot mai multe zone îndepărtate au devenit accesibile, fapt ce a contribuit la o ascensiune rapidă a turismului în arii naturale. În acest context, impactul activităților turistice asupra mediului înconjurător determină îngrijorare dar și interes pentru diminuarea acestui impact, conturându-se noi strategii de organizare a turismului pe baze ecologice.
          Devine tot mai evident că dezvoltarea turismului în arii naturale sensibile în absenţa unui management corespunzător poate prezenta o ameninţare pentru integritatea ecosistemelor şi a comunităţilor locale. Un număr tot mai mare de vizitatori în zone fragile din punct de vedere ecologic poate duce la o degradare puternică a mediului. De asemenea, comunităţile locale şi cultura indigenă pot fi influenţate negativ de afluxul crescut de vizitatori străini cu un stil de viaţă modern. În plus, schimbările climatice, instabilitatea economică şi condiţiile politico-sociale pot face din turism o afacere riscantă, mai ales în zonele puternic dependente de această activitate economică.
          Partea bună este că aceeaşi ascensiune a turismului creează numeroase oportunităţi atât pentru conservare cât şi pentru bunăstarea comunităţilor locale. Ca răspuns la interesul crescut pentru cunoaşterea naturii, dar şi la semnalele de alarmă venite din cele mai îndepărtate colţuri ale lumii, s-a conturat treptat o nouă etică a călătoriei numită ecoturism. Ecoturismul poate furniza veniturile atât de necesare pentru protejarea parcurilor naţionale şi a altor arii naturale, venituri care nu ar putea fi obţinute din alte surse. De asemenea, ecoturismul poate constitui o alternativă viabilă de dezvoltare economică pentru comunităţile cu puţine activităţi generatoare de venit. Mai mult, ecoturismul poate spori nivelul de educaţie şi conştiinţă al turiştilor, transformându-i în susţinători entuziaşti ai conservării mediului natural şi cultural.
          Organizaţia Mondială a Turismului consideră că ecoturismul, alături de turism cultural şi turism de aventură vor avea cea mai spectaculoasă evoluţie în secolul 21.
       Orientarea unei părți importante a turiștilor către activități ecoturistice se datorează fenomenului de îmbătrânire a populației în ţările dezvoltate, mai ales în acele ţări unde este centrată cererea pieţei ecoturistice internaţionale: America de Nord și Europa de Nord, precum și factorului educativ, care să le îmbogăţească existenţa. Dorinţa de a învăţa şi de a trăi experienţa naturii este influenţată de cel puţin trei factori majori:
- schimbarea atitudinii faţă de mediu, care se bazează pe recunoaşterea interdependenţei dintre specii şi ecosisteme;
- dezvoltarea educaţiei de mediu în școli;
- dezvoltarea mijloacelor mass-media pe teme de mediu.
         Tendinţa de depersonalizare a locului de muncă şi mediul de viaţă ultra-tehnologizat contribuie de asemenea la o creştere a cererii pentru vacanţe ecoturistice. Această tendinţă este determinată și de dorinţa oamenilor de a-şi depăşi limitele, de a-şi menţine condiţia fizică, dar şi de nevoia de petrece un timp de calitate cu prietenii sau în familie.
          Aceste tendinţe indică nu numai o creştere a cererii pentru ecoturism, dar şi o transformare a acestuia, dintr-o nişă de piaţă, într-un segment principal. Dacă iniţial ecoturismul se adresa turiştilor experimentaţi, cu niveluri de venit şi educaţie ridicate, clientela sa se extinde acum, pentru a include o gamă largă de venituri, studii şi experienţe de călătorie.
          Pe măsura extinderii ecoturismului, și-a făcut loc necesitatea organizării unor structuri care se ocupă strict de această problematică. Pe lângă acestea, în cadrul unor organizaţii deja consacrate au început să se înregistreze preocupări distincte vizând ecoturismul. Aceste structuri, indiferent de natura lor, joacă un rol major în procesul definirii ecoturismului ca o modalitate reală pentru conservarea şi dezvoltarea comunităţilor în spiritul durabilităţii.
         Rolul fundamental al unei organizaţii de ecoturism este de a contribui la minimizarea efectelor negative ale ecoturismului şi la maximizarea celor pozitive.
          Principalele considerente din care ia naştere un organism axat pe probleme de ecoturism sunt: administrarea resurselor (naturale şi culturale); colectarea şi diseminarea informaţiilor despre ecoturism; conferirea unei puteri pe piaţă sporite prin asocierea micilor tour operatori; existenţa unor interese de tip economic într-o anumită comunitate.
        La nivel mondial există o serie de organisme care sunt specializate în problematica ecoturismului Cea mai importantă organizaţie este Societatea Internaţională de Ecoturism (TIES) ce numără în prezent circa 1600 de membri din 110 ţări (fie persoane fizice, fie asociaţii, organizaţii etc.) având înscrise următoarele obiective pe termen lung: desfăşurarea unor programe educaţionale şi traininguri, furnizarea de informaţii tuturor celor interesaţi, elaborarea unor coduri în domeniu, crearea unei reţele internaţionale instituţionale şi profesionale, cercetarea şi dezvoltarea unor modele economice.
          În 2011 a fost înfinţată Reţeaua Europeană de Ecoturism (EEN) ca un rezultat al proiectului european ECOLNET care îşi propune realizarea unei comunităţi virtuale de interes, deschisă spre noi membri. EEN reuneşte, în principal pentru schimb de bune practici şi cunoştinţe, factorii interesaţii din domeniul turismului în natură şi ecoturism..
          În cadrul Uniunii Europene, ecoturismul este văzut ca un factor economic important în special în zonele rurale şi de aceea, interacţionând cu agricultura, poate contribui cu succes la dezvoltarea comunităţilor locale. Eco-Tour este pe de o parte interesat să ofere micilor întreprinzători din acest domeniu o posibilitate reală de promovare la nivel mondial şi pe de altă parte să arate consumatorilor interesaţi diferite variante pentru petrecerea unor vacanţe de tip eco.
          Preocupări în aria ecoturismului sunt înregistrate şi la nivelul Organizaţiei Mondiale a Turismului (WTO), cea mai mare organizaţie din turism. Implicaţii în activitatea ecoturistică la nivel mondial se mai înregistrează din partea Naţiunilor Unite prin Programului Naţiunilor Unite pentru Mediul Înconjurător (UNEP).
          Aliniindu-se conceptului de dezvoltare durabilă a turismului, componenta ecologică a acestuia cuprinde următoarele principii importante:
  • să se focalizeze pe obținerea de beneficii economice pe termen lung, cu condiția păstrării echilibrului ecologic;
  • dezvoltarea economică trebuie să fie în acord cu nevoile și aspirațiile populațiilor-gazdă;
  • să asigure o reducere a impactului negativ asupra comunităţii locale vizitate şi să contribuie la conservarea culturii şi tradiţiilor locale;
  • să contribuie în mod pozitiv la protejarea ariilor naturale.
         Principiile și modalitățile de aplicare ale acestora, împreună cu alte condiții esențiale realizării unui turism ecologic au fost expuse și acceptate la diverse conferințe și simpozioane desfășurate la nivel mondial și european și ca urmare statele semnatare trebuie să le ducă la îndeplinire.

          Despre ecoturism în Finlanda
          Finlanda este un loc inedit ce oferă vizitatorilor o multitudine de peisaje naturale deosebite prin prisma unui complex vast de arii naturale protejate.
          Situată în nordul Europei în peninsula Scandinavă și fiind sub influența unui climat temperat continental rece și subarctic, aceasta țară se bucură de o atmosferă linistită și domoală, în care oamenii sunt primitori și conștienți de necesitatea protejării mediului pentru a transmite și gennerațiilor viitoare valorile peisagistice și culturale existente. Economia țării este susținută în principal de industrie și turism, agricultura fiind redusă datorită climei nefavorabile, teritoriului împădurit și celui lacustru. Așadar turismul deține un loc important în dezvoltarea economică a țării [ ], iar în cadrul acestuia, turismul ecologic își face simțită prezența printr-o multitudine de arii protejate dispuse aproximativ într-o proporție egală pe întreaga suprafață a țării.
          În Finlanda, conceptul de ecoturism datează de la începutul anilor '90, mai ales ca reacție a opiniei publice internaționale. În acei ani, unul dintre cele mai mari obstacole în dezvoltarea ecoturismului în Finlanda a fost atunci când Consiliul de Turism Finlandez a publicat o broșură prin care atrăgea atenția că prin practicarea așa-numitului ecoturism se va ajunge la distrugerea zonelor protejate pe care turiștii le vor vizita, pe de altă parte, exista îndoiala că ecoturismul este inadecvat în Finlanda din cauza lipsei de amenajare a arealelor naturale. Interpretare greșită a conceptului de ecoturism poate fi, de asemenea, un motiv
pentru respingerea practicării în Finlanda în anii '90.
          Deoarece Finlanda a aderat la U.E. în 1995, legislația națională a fost pe larg armonizată cu legislația comunitară, în special în cazul în care protecția mediului și conservarea naturii sunt în cauză.
       În ciuda ignoranței privind dezvoltarea ecoturismului, conceptul de durabilitate în managementul turismului a fost discutat și aprobat în cadrul unor programe naționale elaborate de către Consiliul de Turism Finlandez. Cele mai mari proiecte se numără proiectul YSMEK (Ympäristöä Säästävän Matkailun Edistämis- ja Kehittämishanke – Proiectul de Dezvoltare și Promovare a Turismului Ecologic), Green DQN® (Destinații Verzi de Calitate) și Green DQN ™ (Green Destination Management al Net - Managementul Destinațiilor Verzi). Proiectul YSMEK este conceput ca un sistem de management al mediului pentru hoteluri si restaurante, în timp ce Green DQN® și Green DQN ™ sunt programe de certificare a calitații mediului pentru zonele cu stațiuni turistice create de Consiliul de Turism Finlandez împreună cu Serviciul Patrimoniului Natural și Administrația Națională ”Metsähallitus” ce administrează parcurile naționale protejate din țară.
          Multe arii protejate din Finlanda au devenit treptat atracţii turistice majore, mai ales pentru turiştii străini. Cadrul pentru dezvoltarea turismului în ariile protejate se bazează pe principiile de turismul durabil, în comun definite şi aplicate de către autoritățile de management a arealelor protejate, cele de management în turism, precum și alte părți interesate. Pentru a aplica aceste principii la nivel de destinaţie turistică, au fost create cele două programe de ”Green DQN ™” și ”Green DMN ®”. Importanța acestor programe este că reunește într-un mod eficient agenția Metsähallitus cu operatorii din domeniul turismului și asociațiile de turism, cu respectarea metodelor de conservare a naturii pentru a promova un turism durabil.
          Green DQN ™ este un program de calitate pentru destinaţii de călătorie, concentrându-se pe turismul durabil, care de obicei rulează pe o perioadă de trei ani. Elementele programului includ cercetare, educaţie și dezvoltare.
          Green Destination Management Net (verde DMN ®) este al doilea stadiu al programului care, de asemenea, de obicei, durează trei ani, având scopul de a-l implementa mai cuprinzător și calitativ, ca urmare a aplicării unui management eficace.
         Aceste programe de calitate sunt foarte eficiente datorită modului în care acestea încurajează colaborarea şi dezvoltarea activităţilor de parteneriat. Echipele de proiect care se stabilesc sunt formate din reprezentanţi ai celor implicați care colaborează pe tot parcursul desfășurării programelor pentru a îmbunătăţi activitățile şi implementa dezvoltarea durabilă în zonă.
          Primul parc naţional ce a participat la un program de tipul Green DMN ® a fost ”Pyhä-Luosto” din Laponia finlandeză. Planul de Management general pentru parcul Pyhä-Luosto a fost aprobat în 2007. Planul a inclus orientări și recomandări pentru atingerea obiectivelor strategice de către Metsähallitus în ceea ce priveşte turismul şi recreerea în aer liber a turiștilor. Obiectivul major la Pyhä-Luosto a fost de implementare a sectorului turistic în acest parc național protejat, implementare bazată pe calitatea mediului, de know-how şi necesitatea de a avea grijă de valorile naturale si culturale. Programul a avut un rol laudabil în combinarea scopurilor şi valorilor turismului în parcul naţional Pyhä-Luosto.
          Principiile de turism durabil au fost încorporate și în alte programe de calitate. Succesul acestor programe s-a reflectat în creșterea numărului de vizitatori în arealele naturale finlandeze de la 715.000 în anul 1996, 1.400.000 în 2005 și peste 1.800.000 în anul 2011.
          Impactul negativ al turismului în ariile protejate pot fi redus printr-o gestionare a destinaţiilor mai eficientă, acest lucru ajutând pentru creşterea capacității de rezistenţă a ecosistemelor ariilor protejate.
          O mai bună participare şi colaborare la gestionarea ecoturismului întăreşte economia și coeziunea socială într-o locaţie turistică şi creează așa-numitul ownership local. Activitățile turistice nu contribuie obligatoriu la conservarea mediului, dar în cazul în care se desfășoară într-un cadru organizat și supravegheat, turismul poate genera un real sprijin pentru conservarea naturii.
          Ecoturismul, ca formă principală de turism durabil în Finlanda, este bine controlat de legislația națională. Cu toate acestea, se pune accent în continuare pe dezvoltarea acestei activități. Este importantă planificarea strategică a turismului, în scopul de a coordona acțiunile și proiectele de dezvoltare. Aceste strategii determină viziunea și obiectivele, precum și asigurarea creșterii durabile în cele mai mari statiuni turistice și destinații.
________________
[1] În 2012 turismul a contribuit cu 2,7 la PIB-ul Finlandei, fiind mai mare decât industria alimentară, agricultură sau industria jocurilor electronice, după cum precizează Ministerul Muncii și Economiei finlandeze.

          Bibliografie 

de Cătălin Lungeanu
1.10.2015
Cuvinte cheie: , , , , , , , , , , ,

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu