Mari descoperiri geografice urmate de mari tȃlhӑrii istorice? Spaniolii ajung în ţara aztecilor.

         REZUMAT. Articolul de faţӑ vӑ prezintӑ un episod relevant al perioadei Marilor Descoperiri Geografice (sfӑrşitul sec. XV – începutul sec. XVI), cȃnd europenii navigau pe mӑrile lumii în încercarea de a gӑsi o rutӑ maritimӑ optimӑ spre Indii. Noile pӑmȃnturi descoperite îi atrӑgeau într-o goanӑ continuӑ dupӑ bogӑţii, ce conducea la anexӑri de teritorii strӑine (de cele mai multe ori populate de bӑştinaşi pe care îi aştepta pieirea sau sclavia) şi la sporirea mӑreţiei imperiilor.
Fig.1. Templu antic mexican, reconstituire (Sursa foto: Kinjalov, Belov, 1962).


          INTRODUCERE
          Pentru ştiinţa geograficӑ, aceste expediţii au avut importanţӑ mai ales în ceea ce priveşte:
- lӑrgirea orizontului geografic. Cȃnd se iveau noi pӑmȃnturi, înainte de cercetarea lor, mȃndrii descoperitori aveau onoarea de a contribui la geografia locului, prin fixarea unor denumiri. Astfel, ei ne-au lӑsat moştenire foarte multe toponime (vom vedea cȃteva exemple şi în acest articol).
- schimbul plantelor agricole şi animalelor domestice (dar şi sӑlbatice) între continente sau ţӑri, realizat de nevigatori între teritoriile cucerite şi metropolӑ (şi viceversa).
- dupӑ colonizarea cu europeni a teritoriilor proaspӑt cucerite şi populate cu bӑştinaşi, cele douӑ categorii etnice dar şi metisajul ulterior cu elemente alohtone (aportul negrilor africani aduşi ca sclavi) au condus la conturarea unor noi populaţii.
          Trebuie spus cӑ descoperiri geografice s-au fӑcut de la apariţia omului şi pȃnӑ astӑzi, diferind doar amploarea lor în spaţiu (dimensiuni) şi timp (perioade cu numeroase descoperiri). Dacӑ astӑzi se mai descoperӑ peşteri, forme de relief minore sau alte elemente geografice mici, în Perioada Marilor Descoperiri Geografice chiar noi continente au fost adӑugate cunoaşterii. Aşa a fost America, aşa a fost şi Mexicul.

          DESCOPERIREA MEXICULUI
          În 1517 se desfӑşoarӑ expediţia condusӑ de conchistadorul spaniol Francisco Fernandez (Hernandez) de Cordoba pentru descoperirea de noi teritorii şi procurarea de sclavi. Cele trei corӑbii pornesc din Cuba, teritoriu deja colonie spaniolӑ, şi, dupӑ 14 zile de navigaţie, descoperӑ coasta rӑsӑriteanӑ a Peninsulei Yucatan locuitӑ de indieni maya cu un nivel de civilizaţie mult mai înalt decȃt triburile indiene cunoscute pȃnӑ atunci de europeni. Debarcӑ şi exploreazӑ ţӑrmul nordic şi vestic al peninsulei. Dupӑ lupte cu indieni şi alte douӑ sӑptӑmȃni de navigaţie, descoperӑ golful Campeche şi marele sat Champoton, înconjurat de ogoare cultivate cu porumb. Apoi corӑbiile spaniole traverseazӑ pentru prima datӑ Golful Mexic, strӑbӑtȃnd în patru zile peste 1200 km, dupӑ care se reîntorc în Cuba.
          În 1518, din Cuba pornesc într-o expediţie patru corӑbii puse sub comanda lui Juan de Grijalva care, împreunӑ cu Pedro de Alvarado, Alonso de Avila, Francisco de Montejo (tatӑl), Bernal Diaz del Castillo şi cȃrmaciul şef Antonio Alaminos, îşi propusese sӑ urmeze ruta parcursӑ cu un an în urmӑ de Francisco Fernandez de Cordoba. Escadra descoperӑ insulele Cozumel (“Ins. Rȃndunicilor”) la E de pen. Yucatan. Dupӑ o luptӑ cu bӑştinaşii din Champoton, corӑbiile navigheazӑ de-a lungul coastei pȃnӑ la marele rȃu Tabasco – azi Grijalva.
          Dupӑ ce depӑşesc gurile mai multor rȃuri (Rio de las Banderas şi Rio de Canoas), spaniolii descoperӑ ins. San Juan de Ulloa. De la gurile rȃului Panuco, expediţia se înapoiazӑ în Cuba, realizȃnd astfel explorarea pe circa 1000 km a ţӑrmului G. Mexic şi descoperirea unei noi ţӑri (Mexicul). (I. Popovici et al, 1975).

Fig.2. Expediţiile care ajung pe ţӑrmurile Mexicului (Sursa: Kinjalov, Belov, 1962).

          FERNANDO CORTEZ. SCURTᾸ PREZENTARE A CELUI CARE A CUCERIT MEXICUL

Fig.3. Fernando Cortez (Sursa foto: wikipedia.org)

          Cortes (Cortez) [kortés], Hernan (Hernando sau Fernando) (1985, Medelin, Estremadura, Spania – 2 dec. 1547, Castilleja de la Cuesta, lȃngӑ Sevilla), conchistador şi explorator spaniol. Fiu al unor mici nobili, la 14 ani se înscrie sӑ studieze dreptul la Univ. din Salamanca, pe care o pӑrӑseşte dupӑ 2 ani. La vȃrsta de 17 ani se înroleazӑ în armatӑ, participȃnd la mai multe campanii în Italia şi Franţa. Numit secretar al lui Diego Velasquez, guvernatorul Cubei (1511), porneşte din Cuba (10. Feb. 1519) în fruntea unei escadre de 11 nave cu un echipaj de 100 de marinari şi o armatӑ cuprinzȃnd 508 soldaţi, 16 cai şi zece tunuri, avȃnd drept ţintӑ cucerirea Mexicului. Graţie abilitӑţii cu care s-a folosit de neînţelegerile şi dezbinarea din interiorul imperiului aztec, reuşeşte în numai doi ani (1519 – 1521) sӑ-l cucereascӑ şi în bunӑ mӑsurӑ sӑ-l distrugӑ.

Fig.4. Model la scarӑ al principalului templu din Tenochtitlan (Sursa: wikipedia.org).

          În continuare, conduce (oct. 1524 – mai 1525) un mare detaşament care traverseazӑ peninsula neexploratӑ Yucatan de la Golful Campeche pȃnӑ la Golful Honduras, pentru a-l pedepsi pe Cristobal de Olid, conchistador rӑzvrӑtit, cӑruia îi încredinţase misiunea de a întemeia o colonie în Yucatan. Trimite (oct. 1527) pe vӑrul sӑu, Alvaro de Saavedra, în fruntea unei expediţii de trei corӑbii, sӑ “meargӑ spre insulele Moluce sau în China pentru a descoperi drumul drept spre ţara de obȃrşie a cuişoarelor şi altor mirodenii”. Întors în Spania (1528), I se face o primire triumfalӑ, Carol Quintul dȃndu-i titlul de “marchiz della Valle de Oajaca” şi funcţia de cӑpitan – general al Noii Spanii, nerestituindu-i însӑ funcţia de guvernator civil pe care i-o luase în urma intrigilor rivalilor sӑi. Porneşte din nou cӑtre Mexic (1530) şi organizeazӑ (1532) douӑ expediţii pentru descoperiri în NV Oceanului Pacific. Una dintre ele descoperӑ parţial Arh. Revilla Gigedo şi ins. Santa Cruz (care era de fapt o peninsulӑ). Un an mai tȃrziu (1533), conduce o flotilӑ de 3 corӑbii, cu scopul de a coloniza “insula” Santa Cruz pe care o numeşte “Calida Fornax” (în lat. “cuptor fierbinte”), de unde a derivat ulterior California. Pӑrӑseşte noua colonie şi se întoarce pentru a doua oarӑ în Spania (1536). Participӑ ca voluntar la dezastruoasa expediţie a lui Carol Quintul în Alger (1541). Se stinge din viaţӑ la vȃrsta de 62 ani lӑsȃnd, sub titlul Relaciones, descrieri detaliate, pe alocuri emfatice, ale celebrelor sale campanii (I. Popovici et al., 1975).

          DESPRE AZTECI

          În legendele şi basmele aztecilor este adeseori amintit poporul toltecilor. Toltecii constituiau populaţia strӑveche a vӑii Mexicului. Lor li se atribuie descoperirea şi folosirea metalelor. Ei sunt consideraţi iniţiatorii arhitecturii, sculpturii şi picturii. Însuşi cuvȃntul “toltec” înseamnӑ în limba aztecӑ “constructor”, “architect”.

          În legendele aztece se spune cӑ toate celelalte triburi mexicane le datoreazӑ toltecilor cuceririle culturii şi artei lor. Toltecii i-au învӑţat sӑ cultive plante, sӑ construiascӑ clӑdiri trainice din piatrӑ, sӑ confecţioneze ţesӑturi şi sӑ ciopleascӑ statui şi reliefuri (R. Kinjalov, A. Belov, 1962).

          Pe teritoriul foştilor tolteci, dupӑ cȃteva secole, valea Mexicului fusese invadatӑ de triburi nomade semisӑlbatice şi fusese arena unor bӑtӑlii înverşunate. Majoritatea acestor triburi vorbeau limbi înrudite între ele. Cercetӑtorii contemporani denumesc acest grup de triburi – nahua, iar limba sau totalitatea limbilor lor – nahuate. Din aceastӑ grupӑ de limbi face parte şi limba aztecӑ (R. Kinjalov, A. Belov, 1962).

Fig.5. Mexicul înaintea cuceririi spaniole (Sursa: Kinjalov, Belov, 1962).

          Numeroase campanii ale trupelor Tenochtitlanului se sfȃrşeau mereu cu victorii şi capturarea de noi sclavi. Astfel, numai în campania din Oaxaca de Nord, întreprinsӑ cu ajutorul oraşului Texcoco, tenchcii (aztecii) au luat peste 20 000 de prizonieri. Multe triburi deveneau subjugate de azteci, însӑ pe tlaxcalani nu izbutirӑ niciodatӑ sӑ-i rӑpunӑ. De aceea, la venirea spaniolilor, în speranţa de a-şi nimici veşnicii inamici, tlaxcalanii s-au aliat cu Cortez, neştiind la început cӑ prin ajutorul oferit strӑinilor semneazӑ sentinţa la moarte a lor şi a celorlaltor triburi bӑştinaşe.

          Agricultura, deşi primitivӑ, era baza economiei aztecilor. O interesantӑ particularitate o constituiau grӑdinile de zarzavat plutitoare, denumite în mexicanӑ chinampa. Pe plute mici şi uşoare, confecţionate din şipci de lemn şi împletituri de stuf, se întindea mȃlul scos de pe fundul lacului, care apoi era amestecat cu o cantitate micӑ de pӑmȃnt. În acest amestec fertil, bogat în umiditate din cauza contactului cu apa, plantele se dezvoltau bine şi repede. Cȃteva asemenea plute, legate laolaltӑ, erau fixate pe piloţi înfipţi pe fundul lacului. Aşezat pe o insulӑ micӑ şi neavȃnd destul pӑmȃnt, Tenochtitlanul era înconjurat de o mulţime de grӑdini plutitoare. Aici se cultivau cu precӑdere: pӑtlӑgele roşii, pӑstӑioase, bostani, ardei, dovlecei, cartofi şi felurite flori.

          Strӑmoşii aztecilor au observat printre nenumӑratele plante sӑlbatice o plantӑ utilӑ – teocinte. Ea creşte şi astӑzi în stare sӑlbaticӑ în unele locuri din Guatemala. Aceastӑ plantӑ (sau una înruditӑ cu ea) a fost strӑmoşul porumbului contemporan. Cultivȃnd teocinte, vechii locuitori ai Americii Centrale au selecţionat, dupӑ o muncӑ grea şi îndelungatӑ, cele mai bune soiuri ale acesteia şi au obţinut porumbul. Din America Centralӑ el s-a rӑspȃndit apoi şi în America de Sud. Dupӑ ce America Centralӑ şi Peru au fost cucerite de spanioli, ei au constatat utilitatea plantei şi au adus-o în Spania de unde şi-a început cӑlӑtoria în Europa şi Asia.

          De la azteci sau de la alte triburi ale Americii, europenii au cunoscut cacaua, tutunul, pӑtlӑgelele roşii (tomatele), floarea – soarelui, diferite specii de boabe, cartoful, dovleacul, ananasul, alunul, arborele de cauciuc, plantele medicinale din care se obţin chinina, stricnina, cocaina, plante decorative.

          Aztecii cunoşteau arama, pe care o percepeau ca tribut de la triburile stӑpȃnite. Meşterii lucrau în piatrӑ, bronz, aur şi argint, pietre preţioase. Realizau obiecte de olӑrie, ceramicӑ specificӑ, ţesӑturi, mozaicuri mai ales din pene. Multe au fost prӑdate de spanioli. Multe opere de artӑ din aur au fost topite şi turnate în lingouri pentru un transport şi o gestiune mai facile.

Fig.6. Podoabe de aur aztece (Sursa: Kinjalov, Belov, 1962).

Fig.7. Scut de galӑ din pene. Jos – un cuţit de cremene, pentru aducere de jertfe cu mȃner lucrat în mozaic (Sursa: Kinjalov, Belov, 1962).

Fig.8. Veşminte de sӑrbӑtoare ale aztecilor (Sursa: Kinjalov, Belov, 1962).

Fig.9. Imagine executatӑ din pene de un meşter aztec în sec. XIX (Sursa: Kinjalov, Belov, 1962).

          CUCERIREA “ŢᾸRII AURULUI”

          În 1518 – 1519 se desfӑşoarӑ expediţia de cucerire a “Ţӑrii Aurului” (Mexicul) situatӑ la V de pen. Yucatan, condusӑ de Fernando Cortez. Dupӑ explorarea ins. Cozumel şi a ţӑrmului G. Campeche, Cortez urcӑ pe rȃul Tabasco apoi revine în larg şi se îndreaptӑ spre ins. Sal Juan de Ulloa, de unde, continuȃndu-şi drumul, atinge coasta continentului, debarcӑ şi întemeiazӑ oraşul Villa Rica de la Vela Cruz (Oraşul bogat al adevӑratei cruci), azi Veracruz.

Fig.10. Debarcarea spaniolilor pe ţӑrmul unde a fost întemeiat oraşul Veracruz. Desen dintr-un manuscris aztec (Sursa: Kinjalov, Belov, 1962).

          Cortez, dupӑ ce îi trimite cu veşti în Spania pe Alonso Hernandez Puerto-Carrero şi Francisco de Montejo, întreprinde un marş spre capitala aztecilor, Tenochititlan, pornind de pe ţӑrmul G. Mexic – oraşul Zempoalla, pȃnӑ în S pod. Anahuac. (I. Popovici et al, 1975).

Fig.11. Marşul lui Cortez (Sursa: wikipedia.org).

          Prin pasul dintre munţii Cofre de Perote şi Orizaba, Cortez ajunge în oraşul Tlaxcala unde supune pe bӑştinaşi, apoi prin Cholula, oraşul sfȃnt al aztecilor şi pe la poalele vulcanului Popocatepetl, spaniolii pӑtrund în bazinul Mexicului, apoi ajung în apropierea unei zone lacustre din S pod. Anahuac, iar în ziua urmӑtoare intrӑ în capitala aztecilor (reşedinţa conducӑtorului suprem Montezuma), situatӑ pe o insulӑ de 12 kmp din SV lacului Texcoco.

Fig.12. Conchistadorii trec pe lȃngӑ marii vulcani. Se vede craterul fumegȃnd al lui Popocatepetl. Desen dintr-un manuscris Aztec. (Sursa: Kinjalov, Belov, 1962).

Fig.13. Montezuma, dupӑ o veche gravurӑ (Sursa: Kinjalov, Belov, 1962).

Fig.14. Valea Tenochtitlanului (Sursa: mexicolore).

          În 1520 spaniolii intrӑ în Tenochtitlan şi iau ostatic pe Montezuma, apoi pornesc spre a-l înfrunta pe Panfilo de Narvaez care, din ordinul guvernatorului Cubei, Diego Velasquez, pornise cu 18 corӑbii pentru a-l prinde pe Cortez. Înfrȃnt, lui Narvaez îi sunt capturate corӑbiile iar oamenii sӑi se unesc cu detaşamentele lui Cortez. La Tenochtitlan începe revolta aztecilor.

Fig.15. Statuetӑ din piatrӑ a zeului Quetzalcoatl. Legenda spunea cӑ zeul Quetzalcoatl a pӑrӑsit meleagurile aztecilor îndreptȃndu-se spre Rӑsӑrit şi promiţȃnd cӑ se va întoarce pentru a domni peste imperiu. Acesta era reprezentat adesea cu pielea deschisӑ la culoare, fiind cunoscut ca “zeul cu faţӑ palidӑ”. Cȃnd au venit spaniolii, Montezuma era convins cӑ s-a întors Quetzalcoatl şi cӑ nu nicio opoziţie armatӑ nu îşi are rostul. Cortez a fructificat din plin credinţele lui Montezuma.

Fig.16. Montezuma, reprodus dupӑ

portretul executat din ordinul lui Cortez

(Sursa: Kinjalov, Belov, 1962).

          30 iun. 1520. “Noche Triste” (Noaptea de jale) cȃnd, în lupta cu rӑsculaţii, spaniolii suferӑ mari pierderi şi sunt nevoiţi sӑ se retragӑ spre coastӑ. Dupӑ bӑtӑlia de la Otumba cu mari pierderi, spaniolii se retrag în ţinutul tlaxcalanilor (aliaţii lui Cortez). Refӑcȃndu-şi detaşamentele, Cortez porneşte spre Tenochtitlan şi începe asediul.

          Dupӑ o lungӑ rezistenţӑ condusӑ de Cuahtemoc, cade capitala aztecilor, iar spaniolii adunӑ o pradӑ bogatӑ.

Fig.17. Luptӑ între conchistadori

şi indieni (Sursa: Kinjalov, Belov, 1962).

Fig.18. Cuahtemoc, cȃrmuitorul aztecilor

care a condus lupta împotriva cuceritorilor

spanioli (Dupӑ L. Mendez, cf. Kinjalov, Belov, 1962).

          Pentru extinderea graniţelor “Noii Spanii” (Mexicul) unde este numit guvernator general, Cortez organizeazӑ noi expediţii şi întemeiazӑ aşezӑrile Zacatula (la Oc. Pacific), San Esteban (lȃngӑ Tampico) şi Medellin (lȃngӑ Veracruz).

Fig.19. Casa lui Cortez din Mexico dupӑ cucerirea ţӑrii (Sursa: Kinjalov, Belov, 1962).

          BIBLIOGRAFIE

Kinjalov, R., Belov, A., (1962), Pe urmele conchistadorilor, Ed. Ştiinţificӑ, Bucureşti

Nicolae, I., (2009), Antropogeografie, O abordare diacronicӑ, Ed. Universitarӑ, Bucureşti

Popovici, I., Caloianu, N., Ciulache, S., Leţea, I., (1975), Enciclopedia descoperirilor geografice, Ed. Ştiinţificӑ şi Enciclopedicӑ, Bucureşti

http://www.mexicolore.co.uk/index.php?one=azt&two=aaa&id=414&typ=reg

http://etext.virginia.edu/toc/modeng/public/PreConq.html

___

* Dacă ți-a plăcut acest articol, mă poți susține pentru munca depusă printr-o donație.

Autor: Ionuţ Tudose

Data: 25.06.2011