Aventura mea la catedră ajunsese într-o nouă școală gimnazială, unde curiozitatea și interesul elevilor pentru învățare formau un tot pe cât de armonios, pe atât de amuzant uneori. Am constatat aceasta încă de la prima mea întâlnire cu acel colectiv.
La o clasă de-a V-a sau a VI-a, nu mai rețin bine, erau vreo doi-trei elevi foarte mirați să mă vadă intrând în sală pentru a face împreună geografia. Unul dintre ei, mai îndrăzneț în fire, dar molcom în vorbire, dorea să dezlege misterul:
- Cu dumneavoastră facem ora aceasta!?
- Da, dar de unde atâta mirare?
- Păi v-am văzut înainte pe culoar și credeam că predați informatică sau TIC.
- Cum așa!?, întreb eu pasându-mi-se mirarea.
- Păreați așa, foarte intelectual!, răspunse el serios, chiar dacă replica lui stârni zâmbete prin clasă.
- Aa, nuuu, doar păream! Geografie facem.
După câțiva ani, la liceu fiind, o colegă nouă de limba și literatura română mă abordează în colțul cancelariei cu multă eleganță și sfială:
- Domnule profesor, nu vă supărați, ce predați dumneavoastră?
- Geografie.
- Daa!? Credeam că predați matematică. (Ah, vechea poveste...!)
- Nu, doamna profesoară, e doar fața mea de tocilar, destind eu puțin dialogul.
Aștept anii următori pentru a mă specializa în chimie, fizică și poate puțină educație muzicală, doar că vocea mea behăită mă cam sperie. Educația fizică nu se mai pune la socoteală, pentru că m-am întâlnit deja cu un fost coleg de generală: „Profesor de geografie? Ce-i prostia asta? Tu erai cu fotbalul, cu alea. Credeam că ești de sport”.
de Ionuț Tudose
28.07.2021
P.S. Pentru celelalte povestiri de la catedră, accesați CATEGORIA ȘCOALĂ.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu