Scriu acest articol pentru copiii care vor să învețe, dar nu știu cum. În apropierea examenelor sunt bombardat cu întrebări din partea elevilor de clasa a XII-a: „vine bacul, nu știu ce să învăț, ce mă fac?”, „ajutați-mă, cu ce să încep?”, „nu înțeleg nimic, cum să învăț?” Articolul se adresează tuturor elevilor, indiferent de vârstă sau materia pentru care se pregătesc. Preluați și adaptați sfaturile în funcție de situația fiecăruia!
▼
Capcanele învățământului contemporan
În general cunoaștem problemele învățământului românesc: lipsa investițiilor, bugetul alocat, rezultatele dezastruoase ale elevilor, pregătirea deficitară a unor cadre didactice, corupția de la anumite niveluri, birocrația, lipsa colaborării dintre actorii implicați (elevi, profesori, părinți, autorități), programele și metodele depășite în multe privințe.
OmniQuiz, aplicație cu jocuri pentru bacalaureat
Împreună cu domnii Doru Lazăr (programator) și Constantin Roșu (profesor) am realizat o aplicație pentru Android și iOS foarte interesantă, frumoasă, interactivă și utilă. Aceasta se numește OmniQuiz și se adresează mai ales elevilor care se pregătesc pentru bacalaureat, proba de geografie, dar și altor persoane dornice să-și verifice cunoștințele.