Să public o carte Geografilia?

          Cred că viitorul va fi al mijloacelor culturale, educaționale și de comunicare clasice, deoarece sunt mult mai trainice. Tot ce publicăm pe internet, toată munca noastră de la calculator se poate duce pe apa sâmbetei printr-o simplă cedare a sistemului.

           Și chiar dacă multiplicăm produsele noastre electronice prin copiere pe stick-uri, hard-uri etc., tehnologia în sine poate ceda cu mare ușurință în cazul unui război mai mare sau în cazul unui cataclism. Și generațiile viitoare vor rămâne cu pergamente și picturi rupestre de acum 3000 de ani, cu manuscrise de acum 300 de ani și de la noi cu nimic definitoriu, deoarece ”operele” noastre își vor fi dat delete la un moment dat, odată cu sistemul. Vom lăsa viitorului doar un munte de plastic. Cultura noastră este vremelnică și neselectivă. Internetul, dar și rafturile de cărți, amestecă frumosul cu urâtul, utilul cu balastul, geniul cu fudulia și calitatea cu produsele create la viteză. Și de-am lăsa moștenire ceva, urmașii vor pricepe oare veacul nostru? Acest veac în care cei ce nu au nimic a spune adună auditorii de milioane de oameni pe youtube, scot ”opere best-seller” una după alta și sunt cunoscuți de lumea largă...

          Ce v-am spus până acum are legătură doar într-o mică măsură cu titlul. Mă gândesc adesea că peste câțiva ani blogul acesta probabil va dispărea, la fel ca tot ce este pe net, iar munca mea de ani de zile va zbura și ea. Așa încât îmi pun problema tot mai serios de a trece pe un format tipărit sau măcar de a realiza o lucrare-antologie Geografilia. Dacă tot muncim, măcar să se folosească și generațiile viitoare, nu doar prezentul. Eu nu cred că umanitatea ”a evoluat” de-a lungul secolelor, nici măcar din punct de vedere tehnologic, adică nu a cunoscut o transformare ascendentă continuă, ci a cunoscut cicluri, trasee ascendente în alternanță cu cele descendente. Oricând putem reintra într-o etapă în care calculatorul ar fi inutilizabil.

         În luna septembrie, în seria Sondajele Lunii, v-am cerut sfatul în legătură cu publicarea unei astfel de cărți, iar dvs. ați spus așa:

Fig.1. Rezultatele sondajului lunii septembrie:
”Să scot o carte Geografilia cu articolele de până acum?”

        Deocamdată ideea rămâne în picioare, însă nu știu când mă apuc să o materializez.

de Ionuț Tudose
2.12.2016

2 comentarii:

Rent a car Bucuresti spunea...

Intradevar sunt extrem de trainice lucrarile scrise clasic.

Rent a car Bucuresti spunea...

Ar fi o carte de un real succes.

Trimiteți un comentariu