Geografilia

Analiza comparativӑ a populaţiei în Canada şi Cambodgia

2011-09-17T17:35:00.000+03:00

Am gӑsit unul din “grandioasele proiecte” primite ca temӑ în facultate, în anul 2. Poate fi interesant pentru elevi, deoarece pot vedea un mod de interpretare a unor grafice.

<<= Pol Pot

1. Evoluţia numӑrului populaţiei
Cele douӑ state, atȃt de diferite din majoritatea punctelor de vedere (economic, social, politic, demografic, cultural-istoric etc.) înregistreazӑ cu toate acestea în perioada 1950-2025 curbe de evoluţie a numӑrului populaţiei asemӑnӑtoare, cu oarecare diferenţe dupӑ cum vom vedea mai departe. Cauzele alurii curbei sunt însӑ de naturӑ diferitӑ de la o ţarӑ la cealaltӑ. În Cambodgia populaţia a cunoscut o creştere în perioada 1950 – 1970 de la 4 milioane la 7 milioane de oameni ca urmare a politicilor pro-nataliste şi anti-avort ale regimului comunist. A urmat o perioadӑ de 10 ani de stagnare şi chiar decimare a populaţiei (dictatura sȃngeroasӑ a lui Pol Pot şi a khmerilor roşii împotriva populaţiei). Dupӑ 1980, populaţia creşte de la 6,3 milioane la 15 milioane în 2010 şi 19 milioane în 2025, ritmul încadrȃndu-se în stadiul expansiv al tranziţiei demografice. (Fig.1.) ca urmare a nivelului de trai scӑzut şi a economiei slab dezvoltate ce plaseazӑ femeia într-o poziţie casnicӑ; a natalitӑţii ridicate; a calmului social aproximativ instalat dupӑ perioada khmerilor roşii etc. În acelaşi timp, Canada îşi menţine condiţiile socio-economice de stat dezvoltat din 1950 pȃnӑ în 2025. Condiţiile, neînregistrȃnd fluctuaţii aşa cum se petrece în Cambodgia, determinӑ o curbӑ constantӑ a evoluţiei numӑrului populaţiei, de la 14 milioane în 1950 la 48 mil în 2025 (Fig. 3.). Dacӑ la începutul perioadei aceastӑ creştere era cauzatӑ de sporul natural pozitiv, în ultimele decenii creşterea este datoratӑ mai ales aportului uriaş de imigranţi.

Fig.1. Evoluţia numӑrului populaţiei Cambodgiei (1950-2025)

Fig.2. Evoluţia numӑrului populaţiei Canadei (1950-2025)

          2. Evoluţia ratei natalitӑţii
          În plan general, ambele rate ale natalitӑţii au cunoscut descreşteri în perioada 1950-2025, plasȃndu-se între tendinţa mondialӑ de reducere a natalitӑţii, însӑ aceastӑ evoluţie descendentӑ nu este la fel pentru cele douӑ state.
          În Fig.3. se poate observa scӑderea lentӑ din 1950 pȃnӑ în 1980, dupӑ care urmeazӑ o creştere bruscӑ pȃnӑ în 1985 ca urmare a politicilor regimului comunist. Urmeazӑ o descreştere bruscӑ pȃnӑ în 2005 şi apoi lentӑ pȃnӑ în 2025. Pe de altӑ parte, natalitatea Canadei înregistreazӑ o alternanţӑ de douӑ stadii involutive bruşte (1950-1975 şi 1995-2000) cu douӑ stadii stagnante (1975-1995 şi 2000-2025). Cele douӑ stadii de descreştere apar în perioade de calm economic şi social cȃnd populaţia ţӑrii a întȃlnit condiţiile optime de depӑşire a tranziţiei demografice spre stadiul modern.

Fig. 3. Evoluţia ratei natalitӑţii în Cambodgia (1950-2025)

Fig.4. Evoluţia ratei natalitӑţii populaţiei în Canada (1950-2025)

          3. Evoluţia ratei mortalitӑţii generale
          O altӑ diferenţiere majorӑ între indicii demografici ai celor douӑ state este şi rata mortalitӑţii generale. Se poate observa în cele douӑ figuri de mai jos descreşterea generalӑ a acesteia în intervalul de timp analizat pentru Cambodgia de la 23 de promile la 7 promile şi menţinerea acesteea la valori de 7-8,5 promile in Canada pentru acelaşi interval de timp (1950-2025).
          Descreşterea ratei în Cambodgia se explicӑ printr-o oarecare ameliorare a condiţiilor sociale, îmbunӑtӑţirea asistenţei medicale la naştere şi în sistemul sanitar, creşterea speranţei de viaţӑ la naştere, intinerirea continuӑ a populaţiei etc. Se observӑ uriaşa valoare a ratei (40 de promile) din timpul dictaturii sȃngeroase a khmerilor roşii.
          Constanţa ratei mortalitӑţii generale în Canada este datoratӑ constanţei condiţiilor socio-economice, în ultimele decenii menţinȃndu-se mai ridicatӑ decȃt cea a Cambodgiei, ca urmare nu a deteriorӑrii calitӑţii vieţii în Canada, ci a îmbӑtrȃnirii populaţiei (reducerea natalitӑţii, îmbunӑtӑţirea continuӑ a condiţiilor de trai, a sistemului sanitar, combaterea morbiditӑţii, creşterea speranţei de viaţӑ – toate acestea conduc la creşterea ponderii populaţiei vȃrstnice şi, deci, la sporirea potenţialelor decese).

Fig.5. Evolutia ratei mortalitӑţii generale în Cambodgia (1950-2025).

Fig.6. Evoluţia ratei mortalitӑţii generale în Canada (1950-2025)

          4. Structura populaţiei
          4.1. Structura pe grupe de vȃrstӑ şi sexe
          Dupӑ cum se poate observa în figurile de mai jos, în 1950, piramida vȃrstelor celor douӑ state înregistrau formӑ de parasol (Cambodgia) cu flancuri concave ceea ce sugereazӑ o creştere explozivӑ la ora aceea, pe cȃnd flancurile drepte ale piramidei Canadei sugereazӑ o creştere de tip expansiv. Gȃtuirea flancurilor în dreptul grupelor de 10-15 ani ce dӑ forma generalӑ de “as de picӑ” reprezintӑ tocmai reducerea drasticӑ a natalitӑţii din timpul Celui De-al Doilea Rӑzboi Mondial. Extinderea mare a primelor 2 grupe de vȃrstӑ apar ca urmare a natalitӑţii foarte mari de dupӑ rӑzboi, într-un cadru psihologic optim fertilizӑrii şi natalitӑţii (calmul pӑcii post-belice).
          Aşadar, se poate spune cӑ în 1950 Cambodgia se afla în primele stadii ale tranziţiei demografice (exploziv), pe cȃnd Canada se afla în ultimul stadiu al tranziţiei.

Fig.7. Piramida vȃrstelor Cambodgia (1950)

Fig. 8. Piramida vȃrstelor Canada (1950)

La nivelul anului 2005, diferenţele sunt şi mai pronunţate. Piramida Cambodgiei prezintӑ vȃrf ascuţit şi trunchi îngust deasupra grupei de 25-30 de ani. Sub aceastӑ grupӑ, baza piramidei este foarte largӑ. Grupa de 25-30 de ani fiind ultima nӑscutӑ în timpul regimului dictatorial al lui Pol Pot. Calmul aproximativ de dupӑ regimul politic al khmerilor roşii a favorizat instalarea unui cadru optim creşterii ratei natalitӑtii, deci bombarea bazei piramidei. Ultimele douӑ grupe apar mai puţin numeroase ca urmare a reducerii ratei natalitӑţii. În acelaşi timp, piramida Canadei se prezintӑ sub formӑ de ogivӑ, cu vȃrf aproximativ aplatizat (speranţӑ de viaţӑ la naştere foarte ridicatӑ, pondere mare a populaţiei vȃrstnice), trunchi foarte extins în urma maturizӑrii generatiilor din perioadele anterioare cu natalitate mai ridicatӑ şi în urma imigraţiei, cu bazӑ ce se îngusteazӑ spre generaţiile mai tinere. Acestea semnificӑ potenţial actual mare de forţӑ de muncӑ, dar şi o populaţie în curs de îmbӑtrȃnire, cu natalitate în scӑdere, ce s-ar putea confrunta cu probleme social-economice mari în viitor (populaţie îmbӑtrȃnitӑ nesusţinutӑ de populaţia activӑ în restrȃngere) în cazul unei diminuӑri a fenomenului imigraţionist.

Fig. 9. Piramida vȃrstelor Cambodgia (2005)

În concluzie, în anul 2005 Canada se afla în stadiul modern al creşterii demografice, cu probleme de reducere a natalitӑţii şi îmbӑtrȃnire demograficӑ, pe cȃnd Cambodgia se afla în stadiul ultim al tranziţiei demografice, cu tendinţe accentuate de trecere spre stadiul modern.

Fig. 10. Piramida vȃrstelor Canada (2005)

          4.2. Structura socio-economicӑ
          Pentru reprezentӑrile grafice ale structurii pe sectoare de activitate a populaţiei au fost utilizate datele din anii 1998, respectiv 2001 (singurele date disponibile). Astfel, se poate face o analizӑ comparativӑ între cele douӑ state. De asemenea, se poate urmӑri evoluţia ponderilor celor 3 sectoare pentru un interval scurt de timp (3 ani pentru cazul de faţӑ).
          Prima diagramӑ scoate în evidenţӑ o economie bazatӑ pe agriculturӑ, cu numeroasӑ forţӑ de muncӑ (aproape 80% din totalul populaţiei ocupatӑ în 1998 dar în scӑdere – puţin peste 70% în 2001) angrenatӑ în acest sector. Aceasta înseamnӑ fie predominarea lucrului în agriculturӑ, fie o agriculturӑ nemecanizatӑ, tradiţionalӑ, de subzistenţӑ, cu caracter extensiv, fӑrӑ îmbunӑtӑţiri (îngrӑşӑminte, infrastructurӑ, care reduc substanţial forţa de muncӑ).
          În intervalul celor 3 ani, ponderea populaţiei ocupatӑ în sectorul primar scade, în timp ce ponderile populaţiei ocupatӑ în celelalte douӑ sectoare cresc. Aceasta poate însemna o revigorare uşoarӑ a economiei, sau o migraţie puternicӑ dinspre rural spre urban. Poate însemna fie o îmbunӑtӑţire a lucrӑrilor şi a mijloacelor de producţie în agriculturӑ ce au eliberat forţa de muncӑ, dar poate însemna pe de altӑ parte o înrӑutӑţire a spaţiilor de producţie (eroziunea solurilor, scӑderea fertilitӑţii etc.) ce au condus la abandonarea lucrului.

Fig. 11. Structura populaţiei pe sectoare de activitate – Cambodgia

Comparativ cu diagrama Cambodgiei, în cea a Canadei, punctul de intersecţie al celor 3 linii se gӑseşte diametral-opus. Şi aceasta deoarece economia Canadei a depӑşit de mult etapa economiei agricole şi apoi industriale, avȃnd o economie bazatӑ pe sectorul terţiar.
Mai puţin de 4% din populaţie este angrenatӑ în sectorul primar, iar procentul este în scӑdere. Condiţiile naturale puţin ospitaliere pe de-o parte şi caracterul mecanizat, comercial, intensiv al agriculturii pe de altӑ parte genereazӑ procentul scӑzut. În scurtul interval de 3 ani, atȃt procentul populaţiei ocupate în sectorul secundar, cȃt şi cel în sectorul serviciilor au crescut uşor. Probabil, revoluţia serviciilor va concentra tot mai multӑ populaţie activӑ în anii ce vor urma spre turism, telecomunicaţii, construcţii, servicii informatice etc. În acelaşi timp, pentru Cambodgia, refacerea industriei ar putea îînsemna o oportunitate.

Fig. 12. Structura populaţiei pe sectoare de activitate – Canada

           4.3. Analiza populaţiei din aglomeraţiile urbane
           Cambodgia, stat cu veche civilizaţie, agrar, cu industrie şi servicii slab conturate, apare cu puţine condiţii de urbanizare. De aceea, Phnom Penh ramȃne singurul oraş cu adevӑrat important al ţӑrii. Are o populaţie de 1,3 milioane de locuitori, cu o densitate de 4 751 de loc/kmp. Oraşul este caracterizat de fenomenul suburbanizӑrii, peste 500 000 de locuitori formȃnd comunitatea aşa-zis suburbanӑ, în cartierele de tip bidonvilles, favelhas etc. Hiperurbanizarea este activӑ (rata de creştere a populaţiei oraşului-3,92%). Grupurile etnice ce îl populeazӑ sunt: cambodgienii (90%), Thais , Budong, Mnong Preh, Kuy şi Chuoy.
           În schimb, aglomeraţiile urbane din Canada sunt numeroase, arhicunoscute şi studiate de-a lungul timpului. Trebuie menţionate rolurile polarizatoare ale marilor oraşe, Winnipeg, Edmonton, Calgary, Vancouver. De asemenea, amintim evolutia salbei urbane Ontario-Sf. Laurenţiu (Toronto, Ottawa, Montreal, Quebec) spre forma hipertroficӑ şi hipotroficӑ urbanӑ maximӑ – megalopolis, cu densitate foarte mare a populaţiei, mozaic etnic şi diversitate cultural-socialӑ, interrelaţii puternice între polii urbani precum şi continuitate a spaţiului construit, infrastructurӑ de legӑturӑ extrem de eficientӑ, varietate economicӑ şi ocupaţionalӑ etc.

Autor: Ionuţ Tudose

17.09.2011

Île-de-France. Model de dezvoltare urbană?

2011-09-15T14:41:00.000+03:00

De-a lungul timpului Parisul şi-a exercitat o influenţӑ crescutӑ asupra teritoriului francez şi vest european. Pânӑ la jumӑtatea secolului 19, a fost cel mai mare oraş din lume, cu o concurenţӑ temporarӑ a Londrei. Evidenta stagnare a oraşului în perioada de pânӑ în al doilea război mondial din cauza supraaglomerӑrii centrului, dar şi necesitatea reconstrucţiei de dupӑ 1945 a dat naştere nevoii de expansiune teritorialӑ.

Dacӑ luăm în calcul şi curentul expansiunii teritoriale în periurban a oraşelor americane, coroborat cu ocupaţia americanӑ a Europei de Vest şi planul Marshall, rezultă clar inevitabilitatea unei evoluţii similare a Parisului.

Cu timpul, modelul american s-a potrivit cu gȃndirea francezӑ postbelicӑ, rezultând o aglomerare urbanӑ bine organizatӑ, funcţionalӑ din punct de vedere economic şi social, reprezentȃnd un model european în ceea ce priveşte dezvoltarea durabilă şi eficentă.

1. Poziţionarea geografică
Este o regiune franceză, situată în partea de nord a ţӑrii. Această regiune s-a format în jurul Parisului şi cuprinde 8 departamente: Seine et Marne, Val de Marne, Seine St-Denis, Val D'Oise, Hauts Seine, Yvelines, Essonne. Are o suprafată de 14518 km² şi o populaţie de 11 836 995 locuitori [1], rezultând o densitate de 815 loc/km² şi cuprinzând 1584 de comune. Este împărţită în două de către Sena ce curge din Sud-est către nord-vest[3]

Fig.1. Departamentele componente ale Île-de-France

sursa: http://initiotravel.wordpress.com/2009/10/ ;[7]

2. Necesitatea descongestionӑrii orasului

Fiind unul dintre cele mai aglomerate oraşe din Europa la începutul secolului 20, având o populaţie de 2.9 milioane de locuitori pe o suprafată totală de 105 km² in 1921, arhitecţii împreună cu consiliul local au creionat un plan de descongestionare a oraşului, sprijinindu-se pe dezvoltarea crescândă a automobilului şi ca o consecintă directӑ şi creşterea mobilităţii populaţiei. Aceste idei nu au fost puse în practică datorita nevoii de a reface ţara după cel de-al doilea război mondial, dar şi de marea criză financiară din 1929-1933, ce a afectat lumea intreagă. Poate că această criză a fost şi un catalist pentru declanşarea celui de-al doilea război mondial în 1939, Franţa fiind ocupată în 1940 de către Germania Nazistă. Această situaţie a durat până în vara lui 1944, când Parisul a fost eliberat de aliaţi. În primii ani după război, restricţiile economice, dar şi punerea în aplicare a planului Marshall, a întârziat amenajarea teritorială a Parisului.[2]

          Dupa război, evoluţia tehnologicӑ acceleratӑ, şi baby boom-ul au dus la o nevoie de spatiu şi de mobilitate a noii generaţii, rezultând o nevoie imperativă de a mӑri suprafata oraşului supraaglomerat.

          3. Măsurile adoptate pentru infiinţarea Île-de-France
          Prima tentativă de a organiza o zona periurbană a Parisului a avut loc în 1959 când a fost creat “Districtul regiunii Parisului”, creat prin decret guvernamental, dar datoritӑ lipsei de comunicare între localitaţile învecinate, dar şi a neînţelegerii conceptului de către public, ideea nu a funcţionat.
          Parisul a trebuit să mai aştepte până în 1961 când zona a fost recreată sub acelaşi nume, de data aceasta însӑ, jumătate din consiliul local al regiunii a fost format din membrii consiliului local al comunelor aflate în zonă, iar cealaltӑ jumătate fiind formată din persoane numite de către guvernul francez.
          În 1976, regiunea a fost denumită Île-de-France, la ideea preşedintelui de atunci, Valéry Giscard d'Estaing, după numele unei regiuni istorice a Franţei şi înlocuieşte denumirea Région Parisienne, ce este totuşi folosită încӑ de cetaţenii mai vârstnici.
          În 1982, Île-de-France a fost transformată în regiune cu drepturi depline, fiind pe acelaşi rang cu celelalte regiuni ale Franţei.
          În 1986 s-au desfaşurat primele alegeri pentru consiliul local.

          4. Rolul Île-de-France in economia Francezӑ
          Île-de-France este cea mai bogată regiune din Europa şi se aflӑ pe locul 4 in lume, având un venit de 44 300 euro/loc/an în 2007 [1] şi un produs domestic brut annual de 552 miliarde de euro în 2009, ce înseamnӑ aproximativ un sfert din produsul domestic brut al Franţei ce se învȃrte în jurul cifrei de 2000 miliarde euro/an., 1818 miliarde euro/an în 2010.
          Cartierul financiar La Defense, cel mai mare din Europa are o capacitate de 3.35 milioane m² folosit mai ales ca spaţii de birouri.

Fig.2 Districtul financiar La Defense,situat în exteriorul Parisului propriu zis

sursa: foto Casparian Eugen Lucian

          5. Rolul Imigranţilor în dezvoltare
          Din totalul populaţiei regiunii, numai 80,3% s-au născut în Franţa metropolitană, 1,8% fiind născuţi în colonii, 3,2% fiind nӑscuti din părinţi francezi, în alte ţări, 4,2% imigranţi din UE, 10,5 % imigranţi din afara UE.
          Principala problemă a imigranţilor veniţi în zona Parizianӑ şi în Franţa, este lipsa oricărei calificări, ceea ce îi face foarte vulnerabili exploatării de către patronii companiilor franţuzeşti.[4] Conform INSSE, rata şomajului în rândul imigranţilor este de 2 ori mai mare decât în cazul populaţiei franceze, mai exact 15,2% ceea ce face ca în Ile de France, 70% din angajaţii companiilor de salubrizare să fie imigranţi.[6]
          În 2005 în Franţa se înregistrau 4,9 milioane de imigranţi, ceea ce reprezintă 8.1 % din totalul populaţiei.
          În Île-de-France se găseşte o mare parte a imigranţilor, 40% din total.

Fig.3 Procentajul imigranţilor în raport cu populaţia totalӑ în perioada (1911-2005)

sursa:[7], INSEE (2006)

Fig.4. Numӑrul imigranţilor şi străinilor ce trăiesc temporar în Franţa

sursa: INSEE (2006)

Fg.5. Imigraţia în Franţa în funcţie de criteriul: ”regiunea de origine”, perioada 1962-2005

sursa: INSEE(2006)[8]

          6. Transportul în Île-de-France
          Zona pariziană este un exemplu al funcţionӑrii transportului în comun. Ea este acoperită uniform de către mai multe feluri de transport în comun.
          Metroul Parizian - a fost inaugurat în data de 19 iulie 1900, cu ocazia Târgului internaţional de la Paris şi consta într-o singurӑ linie: Porte Maillot - Port Vincennes, ce strӑbătea oraşul de la V la E. Momentan metroul din Paris cuprinde 214 km de cale ferată şi 300 de staţii. El se împarte în:
• Metroul Propriu zis, ce cuprinde 14 magistrale.
• RER (Réseau Express Régional), ce cuprinde 5 magistrale.
          Diferenţa între cele două este că RER-ul opreşte numai în staţiile importante (gări, intersecţii centrale), având o distanţă medie între staţii de 2 km [5].
           Reţeaua de autobuze constӑ în 58 de linii de autobuz. Ce este special la acest sistem de transport în Paris este că există culoare delimitate prin mici borduri, pe care circulă doar autobuzele şi taxi-urile.
           Transilien - este o reţea de transport ce acoperă zonele pe care celelalte reţele de transport nu le pot acoperi. Este vorba despre un transport pe cale feratӑ ce serveşte 600 milioane de pasageri annual [9]. Este compus din 6 magistrale:
• Transilien P, Paris Est
• Transilien H and K, Paris Nord
• Transilien J and L, Paris Saint-Lazaire
• Transilien U, Paris La Defense
• Transilien N, Paris Montparnasse
• Transilien R, Paris Lyon

Fig.6. Metrou în Paris

Fig.7. Autobuz în Paris

sursa: foto Casparian Eugen Lucian

7. Concluzii

Île-de-France este transpunerea în practică a unui curent urbanistic început la mijlocul secolului 20 în S.U.A şi se bazează pe migraţia clasei de mijloc din centrul oraşului către zonele mai puţin aglomerate din imprejurimi (Periurban).

Această deplasare a fost posibilă datorită unui nivel de industrializare ridicat al Franţei, unde transportul în comun, dar şi automobilul au fost mereu disponibile, uneori chiar în avangarda cercetărilor în domeniu.

Această zonă este un magnet pentru cetăţenii fostelor colonii, dar şi pentru statele recent membre ale UE. Întrebarea este dacă această egalitate de şanse există cu adevӑrat sau este doar un concept teoretic? Sunt imigranţii o mare masă de manevrӑ folosită pentru muncile din sectorul primar?

Rolul economic al acestei regiuni este major pentru Franţa, o ţară dezechilibrată teritorial din punct de vedere economic şi cultural, chiar dacă francezii fac eforturi de a sprijini alte aglomerӑri urbane (Lyon, Marseille, Toulouse, Strasbourg).

Datorită extinderii Île-de-France, există spaţii neurbanizate în această aglomerare, ceea ce duce la concluzia că există loc pentru o dezvoltare şi mai puternică pe viitor, iar planul urbanistic implementat la începutul anilor ‘60 a fost unul excelent.

BIBLIOGRAFIE:

[1] http://splaf.free.fr/

[2] Oraşele lumii-Paris,Ad Libri 2009

[3] Alan Houghton-Île-de-France,Paris 2002

[4] http://www.iledefrance.fr/

[5] http://initiotravel.wordpress.com/2009/10/;

[6] http://www.north-africa.com/social_polics/social_labor/highunemploymentamongimmigrantsinfrance.html

[7] http://www.bpb.de/themen/CJCV7P,0,The_Immigrant_Population.html

[8] INSEE

[9] http://www.railwaygazette.com/nc/news/single-view/view/transilien-stock-updated.html

Autor: Eugen Lucian Casparian

15.09.2011

Turismul cultural in Scotia

2011-09-02T18:26:00.000+03:00

Regiunea de nord a Marii Britanii, numita si Scotia, a reusit sa evolueze diferit fata de restul insulei, datorita izolarii geografice, climei potrivnice si rezistentei scotienilor impotriva oricarui invadator. De la constructii romanice, cum ar fi zidul lui Hadrian, la fortificatii medievale precum castelul Stirling, monumentul William Wallace, castelul Urquhart, castelul Inverness sau orasul Edinburgh, Scotia este o marturie a imbinarii traditionalului cu modernul. Capacitatea de cazare a turistilor este generoasa, iar calitatea serviciilor satisface toate cerintele.

Putem spune ca, datorita debutului revolutiei industriale in zona, si a muncii organizate in fabrici in premiera in lume, scotienii, si in general britanicii, au fost primii care au pus bazele primelor servicii turistice. Nevoia de spatii deschise a muncitorilor exploatati prin programe inumane de munca in industrie a dus la recreerea acestora in peisajele spectaculoase ale Scotiei.

          1) Introducere
          In primul rand putem spune ca Scotia a fost o zona caracterizata printr-o istorie indelungata, dar si prin realizari arhitecturale deosebite, fie ele constructii in scop militar sau in scop administrativ si comercial.[1] Aceasta istorie se impleteste cu arhitectura, dar si cu legendele si misticismul trecutului ce dau Scotiei cateva dintre brandurile culturale foarte cunoscute ale lumii.
          In aceasta lucrare vom analiza factorii ce au dus la dezvolatarea turismului cultural in Scotia, dar mai ales obiectivele turistice care fac din Scotia o mare atractie, nu doar pentru britanici, dar si pentru toata lumea.

Fig.1 Harta Scotiei

Sursa: http://scotia.hartaeuropa.com/page_harti_scotia_harta_scotiei_generala.html;

         2) Turismul cultural
          Turismul cultural - orice deplasare a unei persoane care satisface nevoia umana pentru diversitate, serveste la sporirea nivelului cultural al persoanei si produce contacte experiente si informatii noi.
          Turismul si cultura sunt in stransa legatura, din care beneficiaza amandoua prin intarirea atractivitatii si competitivitatii regiuniilor sau tarilor vizate. Cultura devine un element din ce in ce mai important al turismului, ce scoate in evidenta potentialul turistic al unei regiuni, in contextul unei piete saturate de oferte turistice.[6] In acelasi timp, turismul ofera mijloace importante de a imbogati cultura unei zone si de a crea un profit care la randul lui potenteaza logistica intretinerii unor monumente, situri si ajuta la dezvoltarea creativitatii. A crea o legatura puternica intre turism si cultura poate ajuta unele destinatii sa devina mai atractive si mai ales mai competitive pe piata turistica si sa prezinte oportunitati pentru viitoare investitii.[7]
          Legatura dintre cultura si turism a fost stimulata de numerosi factori:

          • Cererea
- Interes crescand pentru cultura, in mod special ca o sursa de a intari identitatea nationala intr-o lume ce se indreapta tot mai mult catre pierdera identitatii prin globalizare;
- Cresterea numarului persoanelor interesate de cultura, datorita cresterii nivelului de educatie la nivel global;
- cresterea sperantei de viata, rezultand crestera numarului de turisti pensionati, mai ales in tarile dezvoltate occidentale;
- Cresterea importantei bunurilor culturale nepalpabile, rezultand ca turistul cauta experiente, in loc de monumente si atat;
- Mobilitatea crescanda a populatiei, datorita imbunatatirii calitatii mijloacelor de transport

          • Oferta
- Dezvoltarea turismului pentru a crea locuri de munca;
- O crestere a volumului de cultura pus la dispozitie populatiei din zona respectiva;[8]
- Accesibilitate culturii datorita noilor tehnologii, ce favorizeaza turismul;
- Impunerea a noi destinatii turistice, dornice sa isi asume un rol de nisa in domeniul turismului

          3) Istoria turismului in Scotia
          Putem spune ca ideea de turism a aparut in Marea Britanie imediat dupa revolutia industriala ce a fost determinata de aparitia motorului cu abur, inventat in 1776 [9]. Nobilii englezi, dar si o parte a muncitorilor, incepand cu 21 februarie 1804, data primei calatorii cu trenul in sudul Tarii Galilor, au posibilitatea de a ajunge mult mai repede in zonele de interes, recreere, ce mai tarziu vor deveni turistice. Secolul XIX este momentul in care, pentru prima data in istorie, muncitorii si oamenii de rand au avut zile libere, iar dupa 1 Mai 1884, in Statele Unite la Chicago s-a proclamat reducerea numarului de ore de munca zilnica, de la 12 ore la 8 ore. Imediat acest lucru a fost adoptat si de britanici, permitandu-le timp liber de a explora imprejurimile. Cam din aceeasi perioada dateaza o ocupatie mai excentrica a britanicilor, si anume “hoinaritul”, ceea ce este pur si simplu o varianta traditionala a trekingului sau a mersului nordic. La inceputul secolului XX, chiar a existat o disputa in parlamentul Britanic, al carei obiect era existenta unor garduri de piatra ce obstructionau potecile pe care britanicii le foloseau in scop recreational. Tot in aceeasi perioada s-a facut referire la masinile noi aparute, ce pun in primejdie drumetii. Oricum, aceste evenimente ne duc la concluzia ca britanicii sunt mari amatori de miscare in aer liber, indiferent de vreme. O alta inventie ce a schimbat modul de organizare a timpului, a fost becul, inventat de Thomas Edisson in anul 1879, pe 22 octombrie. Aceasta inventie a permis oameilor sa faca anumite activitati si pe timpul noptii. La sarsitul secolului 19, doua inventii aveau sa modifice deplasarea turistilor catre siturile de interes, si anume automobilul si avionul. O data cu intratrea in secolul 20, oamenii au devenit interesati de explorarea ultimelor limite geografice (polul sud, Everestul).
          Scotia a devenit un punct de atractie pentru alpinistii britanici ce se antrenau pentru expeditii Himalayene. De altfel vremea potrivnica a Scotiei da posibilitatea unica in Marea Britanie de a schia, rezultand statiuni montane precum Aviemore. In anii 80 se face trecerea de la turismul pentru relaxare la turismul cultural, ce cauta experiente, frumuseti arhitecturale, naturale, ci nu doar odihna.[2]

          4) Principalele situri turistice
          Edinburgh (fig.2) - se afla pe malul sudic al estuarului Firth of Forth. Orasul vechi este pe lista UNESCO World heritage site. Cultural, acest oras inseamna Festivalul anual de arte, cel mai mare din lume, desfasurandu-se in luna August. Este cea mai mare destinatie turistica din Scotia si a doua din Regatul Unit, dupa Londra. Se remarca prin Edinburgh Castle si Royal Mile. Invatamantul superior este foarte vechi, datand din 1583 (University of Edinburgh

Fig.2 Intrarea in Edinburgh

Glasgow (fig.3) - cel mai mare oras din Scotia si a doua destinatie turistica. Se gaseste pe raul Clyde, la 22 km de varsarea acestuia in Firth of Clyde. Se remarca prin arhitectura gotica si victoriana. Are o universitate de traditie fondata in 1451 (University of Glasgow).

Fig.3 Vechi si nou in Glasgow

Stirling - orasel situat la 30 km nord vest de Edinburgh, ce se remarca prin castelul cu acelasi nume (fig.4), prin monumetul William Wallace (fig.5) si prin istoria zbuciumata a locului. Se spunea ca cel ce detine Stirling, detine Scotia.

Fig.4 Castelul Stirling, Curtea interioara

Fig.5 Monumentul William Wallace

St Andrews (fig.6) - localitate cunoscuta pentru terenurile de golf si pentru universitatea din localitate, University of St.Andrews (fondata in 1410). Odinioara a fost capitala ecleziastica a Scotiei. Aici John Knox, vizionarul protestant si-a tinut prima predica.

Fig.6 St Andrews, Teren de golf

Ben Neviss - cel mai inalt munte din Scotia (fig.7), avand o inaltime de 1343 m, constituind o Mecca pentru alpinistii britanici, fiind unul din singurele locuri din Marea Britanie unde se poate practica escalada pe gheata (versantul nordic). In fiecare an, in prima sambata din Septembrie se desfasoara cursa Ben Neviss, in care atletii trebuie sa parcurga cele 12 mile, cu o diferenta de nivel de 1340 m, in aproximativ 1h25 min, cat este recordul cursei.[4]

Fig.7 Ben Neviss

Loch Ness (fig.8) - este un lac situat la 8 km de Inverness. Are 37 km lungime, 2,7 km latime maxima, 230 m adancime si este faimos pentru legenda “monstrului” din lac dar si pentru ruinele castelului Urquhart, unul dintre cele mai mari din Scotia, fiind aruncat in aer in anul 1692 intr-unul din conflictele regelui William cu Iacobitii.[5]

Fig.8 Loch Ness

Monumetul Glenfinnan (fig.9) - marcheaza locul unde a inceput rebeliunea Iacobita impotriva regelui William. El se afla in apropiere de calea ferata ce leaga Fort William de Mallaig. Monumentul are o inaltime de 30 metri, iar in varf se afla statuia Highlander-ului necunoscut.[5]

Fig.9 Glenfinnan Monument Sursa: http://www.nowakpetr.com/photo_1464097.html;

          5) Capacitatea de cazare a regiunii
          Avand o afluenta turistica importanta, Scotia este impanzita de hoteluri, hosteluri, hanuri si pensiuni ce cuprind toata gama de preturi. Puteti gasi cazare in hosteluri chiar si in cele mai mici localitati (sub 5000 locuitori). In Scotia se gasesc 1250 hoteluri, peste 1000 de Bed & Breakfast-uri (ce sunt un hibrid intre hanuri si Hosteluri), plus varianta de a te caza la localnicii din localitatile mici, pentru a avea o experienta cat mai veritabila.

          6) Rolul turismului in economia Scotiana
          Scotia este o destinatie turistica foarte dezvoltata, ce a creat 200 000 de locuri de munca, preponderent in sectorul tertiar, ce aduce la bugetul regiunii aproximativ 4 miliarde de lire Sterline/an. In 2002, turistii din Marea Britanie au facut 18.5 milioane de vizite in Scotia, petrecand 64.5 milioane de nopti in hoteluri si cheltuind 3.7 miliarde de lire. Pe de alta parte, turistii straini au vizitat Scotia de 1.58 milioane de ori, petrecand 15 milioane de nopti la un hotel si cheltuind 806 milioane de lire sterline.
          Scotia este vazuta in general ca o destinatie curata si nemodificata de mana omului, cu un peisaj superb, o istorie complexa ce are ca marturie mii de situri istorice. Aceste situri include si multe marturii ale epocii preistorice, monoliti, camere mortuare, cercuri de pietre.[3] In concluzie istoria zbuciumata a Scotiei a creat un brand care atrage turisti din lumea intreaga. In afara de aceste calitati naturale ale Scotiei, localnicii au infiintat Visit Scotland, o agentie nationala de turism ce a pus la punct o strategie de marketing de nisa concentrat pe resursele deja existente ale Scotiei si pe dorinta in special a turistilor americani de a-si descoperi radacinile scotiene (Genealogy Tourism).

          7) Concluzii
          Scotia isi valorifica la maxim potentialul turistic prin construirea unui brand turistic ce deja are o fundatie solida, datorita folclorului, legendelor si filmelor despre scotia cunoscute in lumea intreaga;
          Avand si infrastructura necesara pentru punerea in aplicare a planurilor de management, experienta si atuurile naturale si arhitecturale, strategia de atragere a turistilor este un succes, mai ales intr-o epoca in care globalizarea este tendinta dominanta iar pastrarea traditiilor intr-o regiune, devine un element foarte atractiv.
          Scotia se bazeaza in special pe turismul cultural in care turistul are un rol activ in descoperirea obiectivelor turistice si nu este doar cautator de odihna si relaxare.
          Scotienii gasesc in turism o sursa inepuizabila de venit ce reprezinta o parte importanta din economia regiunii.

          Bibliografie
[1]Terry Charles Sandford-”A history of Scotland since the roman evacuation” Ed.Cambridge,University Press,1920
[2]Donald Hamilton-”A holiday history of Scotland”,London,Hogart Press 1986;
[3]Russel Muirhead-”Scotland”
[4]Gwen Cannon-”Scotland”,Paris Ed Michelin et Cil,2006;
[5]Ghid complet-”Marea Britanie”,Editura Aquila,1993 Oradea;
[6]”The impact of culture on tourism” – ISBN- 978-92-64-05648-0 © OECD 2009 http://www.em.gov.lv/images/modules/items/OECD_Tourism_Culture.pdf;
[7] Bob McKercher,Hilary Du Cros-”Cultural tourism:the partenership between tourism and cultural heritage management”,Routledge,2002;
[8] Antonia Besculides,Martha E.Lee and Peter J.McCormick“Resident's perception on the cultural benefits of tourism”,Northern Arizona University,2002;
[9] AJ Durie “Scotland for the holidays: a history of tourism in Scotland, 1780-1939” ,2003 Tuckwell Press;

Autor: Eugen Lucian Casparian

02.09.2011

Studiu de geografie culturală asupra Parcului Filaret din Bucureşti

2011-08-21T19:00:00.002+03:00

Introducere
Studiul de geografie culturală asupra zonei Parcul Carol - Autogara Filaret îşi propune să analizeze evoluţia acestui areal prin identificarea factorilor (economici, istorici, geografici, demografici, politici şi culturali) ce au dus la modificarea acestui peisaj, la transformările impulsionate de dezvoltarea şi emanciparea societăţii bucureştene.

Aşadar, punctul de plecare în elaborarea lucrării îl constituie analiza municipiului Bucureşti, plecând de la poziţionarea geografică (cu rol decisiv în extinderea teritorială) alături de o scurtă prezentare a evenimentelor istorice ce au marcat Bucureştiul şi au manifestat influenţă asupra arealeului studiat.
Se afirmă ca necesară înţelegerea mecanismelor de funcţionare ale acestui spaţiu urban şi a lămuririi sensului unor termeni cheie, precum "dinamică urbană", "viaţa socială", sau "estetică urbană", pentru a putea identifica şi înţelege arealul Parcul Carol - Autogara Filaret ca pe un focar de viaţă culturală cu izvoare încă din cele mai vechi perioade de extindere ale municipiului şi care încă manifestă o importanţă aparte în viaţa urbană a Bucureştiului.
Lucrarea de faţă urmăreşte evoluţia acestui spaţiu încă de la origini, de la fizionomia marcată de prezenţa „mahalalelor” şi a podgoriilor de vii, analizandu-se implicit şi o evoluţie a activităţilor locuitorilor din acele vremuri. De asemenea, Parcul Carol era un spaţiu recreativ de referinţă pentru populaţia Bucureştiului, unde tinerii obişnuiau să se adune pentru diverse jocuri tradiţionale sau activităţi culturale. Interesantă devine şi observarea elementelor de peisagistică şi arhitectură a acestui spaţiu verde. Diferite regimuri politice şi-au lăsat amprenta asupra parcului şi a întregului ansamblu, prin modificări exterioare de aspect, sau prin înfiinţarea unor noi obiective socio-culturale, economice cu impact asupra vieţii sociale.
Bucureştiul a prezentat interes pentru numeroşi oameni de ştiinţă, ale căror scrieri au constituit puncte de plecare şi interpretare în elaborarea studiului de faţă. Printre aceste lucrări amintim: Bucureşti şi Bucureşteni de ieri şi de azi (1945) concepută de V. Bilciurescu, teza de doctorat a d-nului C. Gherasim, Bucureştiul reflectat în documente cartografice (2005), ale cărui hărţi oferă o bună apreciere a extinderii teritoriale a Bucureştiului. O amplă lucrare este cea a academicianului V. Mihăilescu - Evoluţia geografică a unui oraş. Bucureşti (2000), lista putând continua cu Istoria Bucureştilor (2008), de N. Iorga, aspecte istorice legate de Bucureşti regăsindu-se şi în lucrarea Odinioară în Bucureşti (2007) a lui N.Vătămanu.
Studiul de geografie culturală în zona Parcul Carol-Autogara Filaret surprinde elemente de sinteză ale vieţii socio-culturale dezvoltate în acest spaţiu prin aplicarea principiului cauză-efect. Apare astfel ca necesară găsirea unor răspunsuri privind întrebări legate de factorii care au dus la modificarea aspectelor culturale din acest areal sau influenţa actuală a zonei în viaţa socio-culturală a Bucureştiului contemporan.

Cap.I. Descrierea geografică a arealului Parcul Carol-Autogara Filaret
Bucureştiul este situat în partea de sud a ţării, in subdiviziunea Câmpia Bucureştiului din Câmpia Vlăsiei. Areal studiat face parte din sectorul sud-vestic al Bucureştiului, fiind unul dintre cele mai vechi centre de extindere ale acestuia – dezvoltându-se până în Dealul Spirei.Relieful de câmpie se afirmă ca unul monoton, Dealul Spirei din apropiere fiind de fapt o grădişte, „lucrare” a Dâmbiviţei ce şi-a modificat cursul de-a lungul timpului.
Lipsa barierelor geografice a permis o bună dezvoltare şi extindere teritorială a activităţilor din zonă.

Cap.II. Metodologie
În elaborarea lucrării au fost necesare diverse metode de cercetare care să ajute la descrierea şi înţelegerea cât mai bună a fenomenului studiat.
Una dintre aceste metode este cea a analizei şi anume a trecutului istoric al Bucureştiului cu o privire specială asupra arealului Autogara Filaret – Parcul Carol. Această analiză a fost însoţită de observarea realităţii concrete pe teren, de unde reiese o altă metodă uzitată – cea de teren. Aceasta din urmă a avut un rol important în elaborarea studiului, întrucât realitatea din teren devine un martor foarte bun al evoluţiei acestui spaţiu. Obsevările efectuate la faţa locului oferă informaţii asupra cauzelor evoluţiei socio-culturale, economice a arealului.
Utilizând diverse suporturi de hartă am putut face o comparaţie între fizionomia existentă acum câteva secole şi cea care caracterizează Bucureştiul contemporan. Comparaţia în sine presupune şi analiza relaţiei cauză-efect, prin identificarea şi explicarea factorilor de evoluţie a peisajului.
Toate informaţiile adunate din materialele bibliografice, hărţi sau de pe teren au fost supuse unui proces de sinteză ce asigură o mai bună percepere a analizei efectuate.

Cap.III. Rezultatele cercetării
La sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului XX, Bucureştiul avea aspectul unui sat de mari dimensiuni. Acest peisaj a fost denumit premodern, care prezenta un model mixt de utilizare a terenurilor. Acest peisaj se regăsea în partea centrală a oraşului. Tot aici apărusera elementele unei evoluţii urbane noi, prin construirea primelor două gări – Gara de Nord si cea de la Filaret, care au favorizat dezvoltarea industriei. Astfel, unele suprafeţe utilizate agricol au fost desfiinţate şi ocupate de terenuri industriale, depozitare sau locuinţe.
Bucureştiul s-a nascut treptat, între secolele al XIV-lea şi al XVI-lea, prin coagularea unor aşezări sătesti aflate în vecinătatea Curţii Domneşti şi a târgului sezonier numit „Târgul Cucului” sau al „Moşilor”. Mahalalele - mai întâi aşezări săteşti în jurul târgului Bucureştilor şi mai apoi cartiere preurbane ale acestuia -, au avut până la începutul secolului XX o înfăţişare rurală. Aceasta a presupus desigur ocupaţii şi practici patriarhale. Între acestea s-a numărat şi cultura viţei de vie. Podgoriile au ocupat suprafeţe întinse din actualul Bucureşti. Podgoriile bucureştenilor au fost mai numeroase şi mai vaste decât livezile de pomi fructiferi, grădinile de zarzavat sau spaţiile destinate altor culturi, luate la un loc (Majuru, 2006).
Cele mai întinse podgorii s-au aflat până la începutul secolului XX, la sud de râul Dâmboviţa.
La finalul secolului al XVIII-lea, pe pantele dealului Filaret ajungeau marginile unor mahalale sărace şi risipite.De-o parte şi de alta a actualului bulevard Mărăşeşti s-a aflat mahalaua Flămânda sau „Săraca” formată în jurul bisericii cu acelaşi nume. La sud de ea s-a dezvoltat mahalaua-sat numită „Alexe”, după numele unui arnaut care a ridicat aici o bisericuţă ce-i poartă înca numele. Mahalaua Alexe s-a conturat pe deplin la începutul secolului al XIX-lea şi s-a extins în timp, de-a lungul Căii Şerban Vodă până spre actuala stradă Candiano Popescu, numită anterior „11 Iunie”. De partea cealaltă a parcului Carol I, spre Gara Giurgiului sau „Filaret”, s-a aflat perimetrul fostei ţigănii mitropolitane. Aceasta a fost mutată în prima parte a secolului al XIX-lea mai spre sud-vest, pe locul ei dezvoltându-se cartierul Grammont, unul dintre primele perimetre urbane moderne ale micilor liber-profesionişti, funcţionari etc. din Bucureşti. La sud de Grammont şi la vest de parcul Carol I a existat în secolul al XIX-lea, întinsa mahala Ţigăneşti, loc de asezare a ţiganilor mitropolitani dar şi a sărăcimii oraşului. La intrarea in parc dinspre Fântâna Zodiacului şi strada 11 Iunie, pe o arie mai întinsă, s-a aflat la începutul secolului al XIX-lea cătunul Filaret ce a dispărut în timp, fiind aglutinat de către oraş.
Pe terenul de circa 35 hectare unde se află astăzi Parcul Carol, în 1792, mitropolitul Filaret al II-lea a construit, în apropiere de heleşteul lui Şerban Vodă, o fântână ce a marcat arhitectura acestui parc . Fântâna (foto. 1), din marmură, sub formă de chioşc cu un etaj, avea, la parter, opt guri sculptate prin care venea apa captată de pe dealurile din zonă. Datorită degradării treptate a fântânii, în 1863 ea va fi dărâmată. În 1870 se va construi Fântâna George Grigore Cantacuzino (primar al capitalei în perioada 21 mai 1869 – 23 ianuarie 1870, şi cel care a subvenţionat construirea sa). Noua fântână, care există şi astăzi, nu este aşa de monumentală ca cea veche, ea fiind împodobită cu coloane de cărămidă tencuită şi cu ornamente realizate de Karol Stork.

Foto.1. Fântâna G. Gr. Cantacuzino

În 1905, la sugestia lui Take Ionescu, s-a hotărât trasformarea acestui teren într-un parc naţional, unde să se inaugureze, un an mai târziu, o expoziţie jubiliară care să sărbătorească 1800 de ani de la cucerirea Daciei de către Traian şi de când se stabiliseră primii colonişti romani, 40 de ani de domnie a regelui Carol I şi 25 de ani de când Principatele Române deveniseră regat. La 6 iunie 1906, în prezenţa întregului guvern, a familiei regale şi a numeroşi invitaţi, se inaugurează Expoziţia Generală.
Câmpia mlăştioasă fusese trasformată într-un parc, ca urmare a lucrărilor conduse de arhitectul peisagist francez Edouard Redont. Pavilioanele şi diferitele clădiri au fost realizate după planurile arhitecţilor Ştefan Burcuş, Victor G. Ştefănescu, I. Berindei şi a inginerului Grant (Majuru 2006).
În prezent, multe din monumentele construite iniţial nu se mai păstrează. Pe dealul Trocadero, arhitectul V. Ştefănesu şi inginerul Grant au realizat Palatul Artelor care ulterior a devenit sediu al Muzeului Militar (mai târziu dărâmat). În stânga parcului se mai păstrează Castelul de apă construit de arhitecţii Scarlat Petculescu şi Schindl, după modelul cetăţii Poenari din Argeş, presupusă reşedinţă a lui Vlad Ţepeş.
Dintre operele construite iniţial se mai regăsesc Arenele Romane (5.000 de locuri) un teatru în aer liber realizat, în stil doric, de arhitectul Negrescu şi inginerul Elie Radu.
Pe prima alee din stânga intrării se află Muzeul Tehnic Prof. Ing. Dimitrie Leonida.
Tot în Parcul Carol I se află primul pod de beton armat din România, conceput cu un cadru în cosole, şi realizat, în 1906, de inginerul şi inventatorul George (Gogu) Constantinescu.
La 17 mai 1923, în Parcul Carol I (fig. 2) se inaugurează Mormântul Eroului Necunoscut, iar în 1927, ansamblului funerar realizat de sculptorul Emil Willy Becker i se adaugă o candelă cu foc nestins. În decembrie 1958, ansamblu este demontat, dar va fi refăcut în octombrie 1991.
În 1935, pentru tradiţionalele serbări ale Lunii Bucureştilor, în piaţa din faţa parcului s-a construit o fântână arteziană monumentală, numită Fântâna Zodiacului sau Zodiilor, deoarece pe cupa sa de marmură cu un diametru de 16 m, sunt lucrate în mozaic cele 12 figuri ale zodiilor. Fântâna a fost proiectată de arhitectul Octav Doicescu, iar sculptorul Mac Constantinescu a executat mozaicul cu figuriile zodiilor.
La 30 decembrie 1963, în Parcul Libertăţii (actualul Carol I) este inaugurat Monumentul eroilor luptei pentru libertatea poporului şi a patriei, proiectat de arhitecţii Horia Maicu şi Nicolae Cucu, şi dezafectat după 1989.

Fig. 2. Parcul Carol I, vedere 3D

Printre obiectivele importante din acest parc se numără Mausoleul (foto. 3) şi Turnul Vlad Ţepeş (foto. 4).

Foto. 3. Mausoleul din Parcul Filaret Foto. 4. Turnul Vlad Ţepeş

În ceea ce priveşte Gara Filaret (foto.5, 6), la 26 august 1869 este finalizată construcţia acesteia (prima din Bucureşti) al cărei parter şi etaj închideau o hală din care porneau trei linii de cale ferată. Elevaţia intrării principale este caracterizată de un fronton triunghiular, iar acoperişul se sprijină pe o structură metalică ce se descarcă pe zidurile construcţiei, printr-un sistem de arce în plin centru.

Foto. 5. Autogara Filaret, imagine din prezent. Foto. 6. Autogara Filaret - 1904.

La 19 octombrie / 31 octombrie 1869 este inaugurată linia ferată Bucureşti-Giurgiu. Primul tren, care era format din locomotiva Mihai Bravu (locomotivă-tender cu două osii condusă de sir Trevor Barklay) şi trei vagoane cu 90 de călători, a plecat de la Filaret la ora 10,45 şi a sosit la Giurgiu la ora 12,30, după o oprire la Comana. Tot atunci, a plecat şi al doilea tren, Dunărea, condus de românul Nicolae Tănase, socotit primul român mecanic de locomotivă (Majuru, 2006).
În 1960, liniile de tren au fost dezafectate, iar staţia a devenit autogara Filaret. Din păcate, astăzi, construcţia se află într-o stare deplorabilă. Lipsa investiţiilor şi a preocupărilor de a conserva clădirile gării au condus la alterarea esteticii peisajului.
În general, arealul Gara Filaret - Parcul Carol (foto. 6, 7) este caracterizat de o dinamică peisagistică activă, datorită factorilor socio-economici, în primul rând.
Această zonă grupează cele mai multe fabrici vechi din Bucureşti, cu un nucleu apărut în jurul Gării Filaret. Industrializarea zonei este legată de Gara Filaret, prima construită în Bucureşti, fiind prevăzută ca staţie terminus, legând Bucureştiul de Giurgiu, cel mai apropiat port dunărean. După construirea în 1872 a Gării de Nord , importanţa Gării Filaret a scăzut treptat , ea ajungând după 1895 o linie de interes local.
Din 1960 si până în prezent ea a fost folosită ca autogară, fiind clasată ca monument de patrimoniu. Liniile au fost scoase, în prezent neexistând nici un indiciu vizibil al activitaţii anterioare.
Chiar vis-a-vis de Gara Filaret, în incinta Parcului Carol, este fabrica de masini E.Wolff, astăzi Hasper. În primii ani de existenţă ai fabricii se făceau focoase pentru Ministerul de Războiu , cum se numea în acea perioadă. Mai târziu, Wolff a colaborat cu CFR, furnizând primele instalaţii din ţară pentru alimentarea locomotivelor cu aburi.
Uzina termoelectrică de la Filaret, dată în exploatare în septembrie 1908, avea instalate motoare Diesel de 675 CP, cele mai puternice grupuri de acest fel, din Europa epocii, care lucrau într-o centrală electrică.
Tot pe Dealul Filaret, au mai fost construite: Fabrica de chibrituri, Monetăria Naţională şi Fabrica de Timbre. Aceste clădiri, modele de arhitectură industrială, pot fi puse în valoare şi integrate în circuitul turistic al Bucureştiului.

Foto. 7. Alee din Parcul Filaret

Concluzii
Analiza spaţiului Parcul Carol - Autogara Filaret scoate în evidenţă importanţa factorilor politici, economici, sociali care şi-au pus amprenta asupra dinamicii acestui peisaj, creând un focar de viaţă socială ce s-a extins continuu. Aceşti factori au fost în concordanţă cu diverse timpuri istorice, consecinţele diferitelor decizii politice, economice sau la nivel arhitectural observându-se foarte bine în prezent, prin funcţiile pe care le îndeplineşte acest areal şi prin importanţa pe care o are în cadrul vietii urbane a Bucureştiului.
Astfel, parcul Carol a suferit de-a lungul timpului modificǎri ale esteticii, ale arhitecturii, peisagisticii sale în ansamblu. Unele obiective arhitecturale s-au păstrat, altele au dispărut sau s-au degradat. Toate modificǎrile ce i s-au adus au avut drept scop satisfacerea cerinţelor recreative ale locuitorilor, astăzi Parcul Carol fiind un spaţiu verde şi de recreere (spaţiu oxigenant ce asigură o mai bună calitate a mediului) reprezentativ pentru municipiul Bucureşti.
Autogara Filaret, un punct istoric al Bucureştiului constituie un „focar” de exapansiune industrială, în prezent, spaţiul aferent fiind neîngrijit, mai degrabă un element de degradare a esteticii peisajului, ca urmare a neglijenţei locuitorilor şi a lipsei de interes acordată de autorităţi pentru acest ansamblu. Spaţiile comerciale din periferii devalorizează potenţialul istoric al acestei clădiri.
În concluzie, acest areal poate fi privit atât din punct de vedere geografic, dar şi istoric, prezentând o influenţă aparte în desfăşurarea vieţii cotidiene a bucureştenilor.

Bibliografie
Chelcea, L. (2008), Bucureştiul postindustrial - memorie dezindustrializare şi regenerare urbană, Bucureşti
Gherasim, C.(2005) , Bucurestiul prezentat in documene cartografice
Majuru, A.(2006), Bucureştii mahalalelor sau periferia ca mod de existenţă, Editura Compania, Bucureşti
Vintilă, M. (2003), Evoluţia geografică a unui oraş - Bucureşti-, Editura Paideia, ediţie ingrijită de Gheorghe Niculescu şi Şerban Dragomirescu

Autor: Silvia Ghioca

21.08.2011

Aspecte teoretice privind noţiunea de peisaj

2011-08-19T19:00:00.005+03:00

Peisajul geografic este un concept interdisciplinar, o rezultantă a factorilor naturali şi a celor sociali, fiind supus în permanenţă modelărilor naturale şi socio-culturale.
Peisajul este dependent de noţiunea de mediu, acesta devenind partea materială a mediului ce manifestă şi un caracter funcţional imprimat de factorii energetici, mecanici, trofici, această componentă funcţională fiind numită ecosistem. Astfel, din punct de vedere ecologic, peisajul va fi reprezentat de o diversitate de ecosisteme ce interacţionează.

Al. von Humboldt, încă din sec. XIX introduce termenul de peisaj, acesta realizând şi prima clasificare peisagistică în funcţie de omogenitatea asociaţiilor vegetale. Stabilirea complexului fizico-geografic sau landşaftic pentru fiecare loc este numit după Haase (1964), citat de Comşea (2008), ecologia peisajelor (fig. 1).

Fig. 1 Modelul peisajului în context ecologic. (prelucrare după Zonnenveld J.,1972, citat de Comşea M., 2008, p. 12)

Şcoala franceză a adoptat termenul de paysage, cea anglo-saxonă pe cel de landscape, termeni ce au fost preluaţi ulterior de alţi geografi.
Şcoala americană lansează conceptul de ecologie a peisajului (landscape ecology) încercând să definească un model de organizare naturală a componentelor teritoriale coroborate în sens fizic, biologic, social.
În analiza mediului geografic, peisajul ocupă un rol fundamental, având o încărcătură aparte.
Între peisaj şi mediu se stabileşte un raport de subordonare, astfel încât pentru o bună înţelegere a acestui raport devine necesară definirea noţiunii de geosistem.
Geosistemul este „un sistem deschis, un întreg alcătuit din elemente corelate ale naturii, supus legilor naturii, acţionând în învelişul geografic” (Soceava, 1963, citat de Roşu, Ungureanu, 1977, p. 77). Prin urmare, orice dezechilibru în geosistem aduce modificări în peisaj, iar afectarea peisajului duce la dereglări în geosistem.
Astfel, noţiunea de peisaj se afirmă ca una complexă, dinamică, devenind o entitate istorică caracterizată de o anumită convergenţă ce îi asigură stabilitatea interioară, dar şi de divergenţa de care depinde evoluţia acestuia (Mac, 1990, p. 9).
Peisajul reuneşte elemente geografice precum: potenţialul ecologic (elementele abiotice) şi exploatarea biologică (grupările vegetale şi animale), respectiv utilizarea antropică (Tudoran, 1976, p. 25).
Peisajul geografic se afirmă ca un sistem deschis, cu o funcţionalitate complexă, importantă fiind capacitatea de autoreglare.
Este important faptul că peisajul se află într-o permanentă evoluţie datorată internalităţilor şi externalităţilor de mediu, ce asigură un schimb continuu de energie şi informaţie în cadrul peisajelor.
Prin urmare, se poate vorbi de o mobilitate atât în spaţiu, cât şi în timp.
Peisajul este direct perceptibil în teren (Deploux, 1972, citat de Roşu, Ungureanu, 1977, p. 81), iar prin funcţionalitatea acestuia impune mediului o anumită specificitate sau unicitate, prin îmbinarea elementelor socio-culturale şi a celor naturale.
Peisajul geografic se extinde în toate punctele spaţiului geografic, având o extensiune mai ales în suprafaţă, dezvoltarea pe verticală fiind limitată (Ielenicz, Comănescu, 2005, p. 42), fiind impregnat de aspectele temporale, diferitele modificări dintr-un timp mai mult sau mai puţin îndepărtat punându-şi amprenta în prezent.
Peisajul devine o realitate atât obiectivă – dată de elementele de ordin tehnic şi funcţional, dar este şi o realitate subiectivă, ca urmare a percepţiei diferite la nivel psihic a peisajului de către indivizi. Peisajul, prin caracteristicile sale, manifestă influenţe în dezvoltarea unei societăţi, respectiv a comportamentelor umane.
Peisajul este marcat de anumite trăsături care îi oferă funcţionalitate şi rezistenţă în timp şi spaţiu (Roşu, Ungureanu, 1977 şi Ielenicz, Comănescu, 2005):

- unicitatea este dată de combinarea unor elemente diferite pe un anumit spaţiu şi intr-un anumit timp;
- omogenitatea apare ca urmare a distribuţiei relativ uniforme a elementelor componente;
- eterogenitatea rezultă dintr-o integrare a componentelor de natură diferită;
- funcţionalitatea este asigurată de caracterul eterogen şi presupune o dezvoltare continuă a peisajelor, menţinerea stabilităţii acestuia;
- dinamica peisajului derivă din îmbinarea permanentă a elementelor componente, a transferului continuu de materie şi energie; -ierarhizarea presupune o organizare sistematică a materiei în funcţie de complexitatea acesteia;
- autoreglarea defineşte procesul prin care peisajul îşi asigură o stabilitate interioară, un echilibru dinamic între influenţele exerioare şi structura sa interioară;
- fizionomia este cea prin care se afirmă un peisaj şi depinde de dominanţa anumitor elemente componente;
- caracterul istoric subliniază evoluţia în timp a peisajului;
- caracterul informaţional derivă din faptul că peisajul este un sistem deschis, acesta comunicând în permanenţă cu exteriorul;

Diversitatea peisajelor la suprafaţa terestră este dată de heterogenitatea acestora ca urmare a distribuirii inegale a elementelor abiotice şi a celor biotice. O astfel de clasificare reprezentativă este cea formulată de Mac (2000).
Prin urmare, după aspectele reliefului pot exista: peisaje de munte, de deal, de podiş, de câmpie, deltaic, etc. Vegetaţia poate determina un peisaj de pădure, sau de stepă, de silvostepă, de tundră, etc, apa diversifică peisajele în: peisaje marine, lacustre, litorale, glaciare, etc.
Un rol important în impunerea peisajelor îl are activitatea umană care dă peisaje agricole, peisaje industriale, peisaje urbane, peisaje rurale, peisaje turistice, etc.
La modul general, acestea se pot împărţi în două mari categorii: peisaje naturale (cu o intervenţie minoră a omului) şi peisaje artificiale (unde omul şi-a pus amprenta asupra elementelor naturale), peisajul urban făcând parte din această categorie.
Ielenicz, Comănescu (2005) clasifică peisajele după dinamica acestora în:
- peisaje aflate într-un echilibru stabil (biostazie) – porţiuni din pădurea amazoniană;
- peisaje în care starea de echilibru este marcată de intervenţia antropică (rhexistazie)-zonele montane cu exploatări forestiere.
- peisaje puternic antropizate (parastazie) caracteristice celor industriale, agricole, aşezări omeneşti;

Caracteristicile unui peisaj sunt aplicabile în funcţie de scara teritorială la care sunt raportate, putându-se aplica anumite criterii de referinţă ce induc o anumită trăsătură, unică în teritoriul respectiv Ca exemplu, putem lua peisajul montan format la rândul său din mai multe peisaje: peisajul intefluviilor, peisajul văilor, peisaj forestier, alpin, lacustru, peisaj glaciar, peisajul antropic etc.

Autor: Silvia Ghioca

19.08.2011

Piramidele de pǎmânt de la Şona, judeţul Braşov. Partea a II-a

2011-08-17T12:00:00.002+03:00

Mai departe este continuarea pǎrţii întâi. Citiţi-o dacǎ nu aţi fǎcut-o încǎ! :)

III. INDICII TOPONIMICE
Ştiinţǎ interdisciplinarǎ, la contactul geografiei cu istoria, lingvistica, arheologia şi altele, toponimia are harul de a spune adevǎrul. Atâta timp cât asupra toponimelor nu s-au fǎcut intervenţii forţate, numele locurilor au rǎmas principala identitate a spaţiului, studiul acestor denumiri oferindu-ne cele mai importante indicii de naturǎ istorico-geograficǎ. Astfel, toponimele de pe cuprinsul României de genul “Valea Rea”, “Stânişoara”, “Câmpulung”, satul “Plopu”, “Satul Nou” etc. nu sunt doar simple denumiri, ci înmagazineazǎ o întreagǎ identitate geograficǎ a locului.
Toponimele din jurul localitǎţii Şona, extrase de pe harta topograficǎ 1:25 000, atestǎ câteva chestiuni interesante.
- Abundenţa vegetaţiei în numele de locuri, hidronime sau oronime: Valea Carpenului, Dealul Arinişului, Valea Fagilor, Pe Pǎdurea Mare(10), Dealul Piscul Fagilor, Dealul Şesul Rogojinii, Valea Salciei, Locul cu Arini, Dealul Fǎgetului, Dealul Alunişului etc. Interesant este cǎ bunǎ parte din aceste toponime nu mai sunt în concordanţǎ cu realitatea, dovedind despǎduririle din trecut pe spaţii extinse.
- Singurul toponim care ne pune pe gânduri este situat la o distanţǎ de 5 km în linie dreaptǎ NV şi 6 km pe potecǎ faţǎ de guruieţe: vf. “La Comoarǎ” (637 m). Cercetǎri asupra acestui toponim nu am fǎcut, însǎ suntem sceptici cǎ ar avea vreo legǎturǎ cu guruieţele, datoritǎ distanţei mari dintre ele, a izolǎrii unuia faţǎ de celǎlalt din cauza reliefului, a existenţei altor vârfuri mai apropiate.
- Spre deosebire de toponimele care amintesc de pǎduri ce nu mai sunt, celelalte se aflǎ în concordanţǎ cu realitatea prezentului. Astfel “La Râpǎ” apare pe o vale torenţialǎ adâncǎ; interfluviile plate au în denumire cuvântul “Şes” (Dealul Şesului, Dealul Şesul Rogojinii); interfluviile şi vârfurile mai ascuţite au în denumire cuvântul “Pisc” (Dealul Piscul Fagilor); în lunca Oltului toate denumirile reflectǎ fidel realitatea – “Lunca din Mijloc” (în interiorul unui meandru), “În Luncǎ”, “Balta Mare” (zonǎ înmlǎştinatǎ cu multe cursuri pǎrǎsite) etc.
Guruieţe. În aceste condiţii, chiar denumirea formaţiunilor de pǎmânt ar putea sǎ ne ofere indicii puternice. Dupǎ cum am vǎzut, sǎtenii le spun “guruieţe”, dar şi “guruieţi” (11). Amândouǎ denumirile sunt cu siguranţǎ variaţii locale ale mult mai cunoscutului “gruieţ, pl. gruieţe”, diminutiv al lui “grui, pl. gruiuri şi gruie”. Sǎ vedem ce înseamnǎ fiecare dintre ele:

Tabelul 1. Definiţii ale lui “grui” şi “gruieţ”.

În primul rând trebuie specificatǎ absenţa din dicţionar a cuvântului “guruieţ, pl. guruieţe / guruieţi”, ceea ce ne îndreptǎţeşte sǎ credem cǎ acesta reprezintǎ doar o formǎ localǎ a lui “gruieţ, pl. gruieţe”. În Dicţionarul Enciclopedic mai vechi (1978), “gruieţ” apare de fapt “gruiet”. De asemenea, forma de plural “gruieţi” nu este specificatǎ, dându-ne un motiv în plus sǎ desemnǎm movilele la plural prin termenul “guruieţe”, ci nu “guruieţi”.
Pe harta topograficǎ 1:25 000, ediţia 1981, apare toponimul “gruieţele” (fig.10), toponim în neconcordanţǎ perfectǎ cu realitatea (oamenii spun “guruieţele”). Pe o altǎ hartǎ mai veche, Plan Director de Tragere (realizat în anii ’50), apare de asemenea toponimul “gruieţele”.

Fig.10. Fragment din harta topograficǎ.

Tabelul 2. Sintetizând informaţiile de mai sus:

Putem observa cǎ termenii analizaţi nu fac nicio trimitere precisǎ spre o formǎ construitǎ antropic (piramidǎ, tumul, mormânt etc). În schimb fac referire clarǎ spre forme de relief naturale (GRUIEŢ = val de alunecare). Ar putea fi şi guruieţele noastre doar rezultatul unor alunecǎri de teren? Termenul “gruieţ” ne obligǎ mai departe sǎ pǎtrundem în domeniul geomorfologiei, mai exact cel al alunecǎrilor de teren.
“El (alunecarea ca proces geomorfologic, n.n) constǎ în desprinderea, sub acţiunea gravitaţiei, a unui pachet de roci care se deplaseazǎ spre baza versantului pe strate argiloase.” (M. Ielenicz, 2010).
Existǎ trei categorii de condiţii de realizare a procesului (M. Ielenicz, 2010):
1. Condiţii potenţiale: existenţa unor roci argiloase, marno-argiloase, care prin umectare puternicǎ devin plastice favorizând alunecarea straturilor de deasupra; prezenţa pantei; prezenţa apei; absenţa unei vegetaţii cu sistem radicular bogat capabilǎ sǎ stabilizeze terenurile.
2. Condiţii pregǎtitoare: abundenţa apei în roci sau în depozitele de pe versanţi (în urma ploilor torenţiale sau a topirii stratului gros de zǎpadǎ); mǎrirea valorii pantei (implicit ruperea stǎrii de echilibru) de factorii naturali (adâncirea ogaşelor, torenţilor, râurilor) sau antropici (secţionarea versanţilor).
3. Condiţii declanşatoare: presiunea exercitatǎ asupra rocilor din versanţi prin creşterea greutǎţii unor elemente aflate pe ele; fisurarea rocilor în timpul seismelor naturale sau antropice; adoptarea unei utilizǎri neadecvate a terenului etc.
În urma procesului de alunecare iau naştere noi forme de relief: râpa de desprindere (cornişa de desprindere), corpul alunecǎrii şi patul alunecǎrii (suprafaţa pe care s-a realizat procesul) (fig.11). Acestea au caracteristici foarte variate, conturând mai multe tipuri de alunecǎri. Dupǎ criteriul poziţiei (adâncimii) la care se aflǎ patul de alunecare, pot fi separate alunecǎri la suprafaţǎ, de micǎ adâncime sau profunde.

Fig.11. Elementele unei alunecǎri de teren (dupǎ Florina Grecu, G. Palmentola, 2003).

Alunecǎri masive de versant. Alunecǎrile masive de versant fac parte din categoria alunecǎrilor profunde şi prezintǎ urmǎtoarele caracteristici (M. Ielenicz, 2010):
1. Râpa de desprindere se aflǎ în treimea superioarǎ a versantului şi are înǎlţimi de la 2-3m la peste 50m.
2. Corpul alunecǎrii constituie o masǎ heterogenǎ (trepte, valuri, curgeri de noroi, microdepresiuni lacustre sau cu exces de umiditate etc.) cu grad de amestec şi fragmentare a materialelor.
3. Evoluţia începe prin individualizarea unei alunecǎri profunde în jumǎtatea superioarǎ a versantului, apoi urmeazǎ retragerea şi extinderea râpei de desprindere, a corpului alunecǎrii prin angrenarea în mişcare a depozitelor adiacente, desprinderea ulterioarǎ a unor trepte secundare de mai mici dimensiuni. Treptele vechi cunosc transformǎri prin spǎlare în suprafaţǎ, şiroire, alunecǎri superficiale.
4. Masa frontalǎ a alunecǎrii, datoritǎ amestecului materialelor şi a împingerilor repetate, iar uneori şi intervenţiilor antropice (arǎturǎ), îşi modificǎ înfǎţişarea de la puternic vǎlurit la un glacis deluvial ondulat.
5. Dacǎ în alcǎtuirea geologicǎ a regiunilor deluroase monoclinale sau slab cutate alterneazǎ strate groase de gresii, tufuri, microconglomerate, marne, argile se pot produce alunecǎri masive de versant, denumite “glimee” în Transilvania şi Moldova (fig.12). Aceasta prezintǎ 2-5 şiruri de trepte, mai multe aliniamente de valuri şi un glacis deluvial. Înfǎţişarea treptelor evolueazǎ de la trunchiuri alungite de piramidǎ (copârşeu) la conuri ţuguiate (ţiglǎi) sau rotunjite (gruieţe). (M. Ielenicz, 2010).
Aşadar, guruieţele noastre ar putea fi doar trepte de alunecare (gruieţe) din cadrul unei glimee (alunecare masivǎ de versant)?

Fig.12. Formarea unei glimee (dupǎ M. Ielenicz, 2010).

IV. INDICII PEDOLOGICE ŞI GEOLOGICE.
La faţa locului câteva observaţii de naturǎ pedo-geologicǎ au fost suficiente pentru a trage câteva concluzii importante în desluşirea misterului guruieţelor.
Secţiunea pedo-geologicǎ. La marginea satului, în versantul de pe stânga drumului ce duce la guruieţe (la o distanţǎ de ~500 m de acestea) existǎ o excavaţie (fig.13) de naturǎ antropicǎ (pentru utilizarea pǎmântului ca material de construcţie), printre puţinele din zonǎ care scot la zi rocile pe grosime mai mare de 2 m. Aceastǎ secţiune evidenţiazǎ existenţa unui erodosol (sol erodat) cu un orizont A ocric slab individualizat situat peste depozite de argile cu intercalaţii marnoase, luto-nisipoase şi cu elemente grezoase (nisipuri cimentate). Prezenţa erodosolului reprezintǎ amprenta unei morfodinamici actuale active (spǎlare în suprafaţǎ, şiroire, torenţialitate, alunecǎri). De altfel, erodosolul este atestat de harta solurilor pe tot cuprinsul arealului dintre lunca Oltului, Dealul Şesului, satul Şona (inclusiv în arealul guruieţelor).

Fig.13. Secţiune pedo-geologicǎ.

În cadrul depozitului se observǎ duritatea şi rezistenţa diferite ale rocilor (de la argilǎ la nisipurile cimentate).
Observaţii la guruieţe. Pe întregul cuprins al arealului guruieţelor se observǎ o mare influenţǎ litologicǎ (a argilelor): argile de la suprafaţǎ sau de la semisuprafaţǎ şi sol cu texturǎ luto-argiloasǎ (fig.14); umiditate ridicatǎ în sol pe spaţiile orizontale adiacente (impermeabilitatea argilei); dupǎ ploaie tot terenul capǎtǎ aspect mocirlos.

Fig.14. Argilǎ şi lut argilos de culoare gǎlbuie la suprafaţa unui guruieţ.

Aşadar,
- în compoziţia litologicǎ intrǎ argile (condiţie potenţialǎ pentru declanşarea unor alunecǎri de teren).
- alǎturi de argile mai apar marne şi nisipuri cimentate (compoziţie care apare la alunecǎrile profunde de versant, de tip glimee, dupǎ cum am vǎzut în capitolul anterior).
- arealul guruieţelor prezintǎ pantǎ (condiţie potenţialǎ pentru declanşarea unor alunecǎri de teren) dinspre Dealul Şesului spre lunca Oltului.
- erodosolul reprezintǎ consecinţa unei dinamici morfologice active (spǎlare în suprafaţǎ, şiroire, torenţialitate, alunecǎri superficiale) suprapusǎ peste un relief vǎlurit sau ondulat, pe spaţii extinse, care aminteşte de alunecǎri de teren produse în trecut.
În aceste condiţii, devine tot mai evident cǎ guruieţele ar putea fi doar treptele (gruieţe) unor alunecǎri profunde (de tip glimee).
Împǎtimiţii ideii formaţiunilor construite antropic (tumuli, piramide etc) trebuie sǎ se întrebe “De ce ar construi cineva astfel de formaţiuni (al cǎror scop în sine este sǎ reziste peste veacuri) în cel mai nepotrivit loc - foarte vulnerabil la alunecǎri de teren?”

V. ARGUMENTE GEOMORFOLOGICE.
În secţiunea aceasta a lucrǎrii vom demonstra existenţa unor alunecǎri profunde de versant (glimee) la Şona, le vom carta şi, dacǎ va fi cazul, vom avansa şi alte întrebǎri cǎtre împǎtimiţii ideii “formaţiunilor construite antropic”.
“În Podişul Transilvaniei, relieful de glimee constituie un element caracteristic al peisajului, în particular pentru partea sa sudicǎ (Podişul Hârtibaciului) atât prin frecvenţǎ, cât mai ales prin suprafaţa mare pe care o afecteazǎ” (Florina Grecu, G. Palmentola, 2003). În Câmpia Transilvaniei existǎ peste 500 de areale cu glimee (dupǎ V. Gârbacea, 1992, citat de Gh. Roşian, 2009). Glimeele din Podişul Hârtibaciului (nu la fel de numeroase ca în Câmpia Transilvaniei) afecteazǎ însǎ suprafeţe foarte extinse: Saeş – 1550 ha, Movile – 900 ha, Saschiz – 615 ha (Florina Grecu, G. Palmentola, 2003).
Aşadar, formaţiunile de la Şona se aflǎ spre periferia unui întins teritoriu al alunecǎrilor profunde de tip glimee: Podişul Transilvaniei (inclusiv Podişul Hârtibaciului, pe a cǎrui ramǎ sudicǎ se desfǎşoara acestea).

Fig.15. Alte glimee, la Apold, octombrie 2002 (Sursa: Florina Grecu, G. Palmentola, 2003).

Alunecǎrile de tip glimee de la Şona. Dupǎ cum vom vedea mai departe, arealul guruieţelor prezintǎ toate caracteristicile unei alunecǎri masive de tip glimee.
Astfel, versantul abrupt “cu aspect de zid de apǎrare” (fig.2, fig.9) reprezintǎ râpa de desprindere. Acoperirea sa cu sol şi vegetaţie (rocile nu apar la zi) sugereazǎ stadiul de stabilizare atins. La bazǎ prezintǎ aspect vǎlurit, ca o consecinţǎ a unor alunecǎri superficiale recente. Domolirea pantei în urma stabilizǎrii, precum şi absenţa altor indicii (rocǎ în afloriment) constituie impedimente majore în identificarea extinderii ei spaţiale exacte. Are lungimi de ordinul câtorva sute de metri. Este poziţionatǎ la partea superioarǎ a versantului abrupt (frontul de cuestǎ) al Dealului Şesului, chiar sub linia interfluvialǎ. În partea opusǎ (N), versantul coboarǎ lin în Valea Carpenului (spinare de cuestǎ). În aceste condiţii, alunecarea este inversǎ pe cǎderea straturilor (de tip obsecvent).
Patul de alunecare. Reprezintǎ suprafaţa argiloasǎ pe care s-a realizat procesul. Corespunde câmpului din jurul guruieţelor şi înclinǎ în general spre lunca Oltului. Diferitele sectoare au fost drenate şi modelate de procesele ulterioare (spǎlǎri în suprafaţǎ, şiroiri) înclinând ca atare spre organismele torenţiale limitrofe. Aproape în totalitate însǎ, patul este acoperit de materiale alunecate.
Corpul alunecǎrii. Este cel mai important din perspectiva noastrǎ, deoarece în cadrul sǎu apar treptele spectaculoase (guruieţele) dispuse în mai multe şiruri de alunecare. Poziţia şi orientarea fiecǎrei movile ne permit refacerea a 4 şiruri de gruieţe plus un şir de valuri la baza râpei.
La partea frontalǎ şi în lateral se extinde un glacis deluvio-coluvial, nivelat prin lucrǎri agricole. De asemenea, spaţiul din vecinǎtatea guruieţelor a cunoscut modificǎri în urma lucrǎrilor antropice (nivelǎri agricole). Pe latura sud-esticǎ a guruieţelor existǎ un organism torenţial ce dreneazǎ o parte din apele cu rol modelator (pluviodenudare, spǎlǎri în suprafaţǎ, alunecǎri superficiale). Cealaltǎ parte este drenatǎ de un alt organism torenţial, mai bine dezvoltat, în Vest.
Glimeele transilvǎnene au fost studiate de numeroşi autori (T. Morariu, V. Gârbacea, N. Josan, Florina Grecu, P. Cocean, L. Buzilǎ, L. Munteanu etc), ale cǎror contribuţii au îmbogǎţit cunoaştiinţele asupra lor. Iatǎ câteva caracteristici generale ale lor, conform Grecu şi Palmentola (2003), observabile şi în cazul Şona:
- Forma şi dimensiunile movilelor scad de la partea superioarǎ spre cea inferioarǎ a versantului, fiind în raport direct cu vârsta şi stadiul de evoluţie, cele mai recente şi mai mari gǎsindu-se lângǎ râpa de desprindere.
- Versanţii unei movile, prin caracterul abrupt spre râpa de desprindere şi mai lin în direcţia deplasǎrii, îi conferǎ o anumitǎ asimetrie în profil transversal.
- În Podişul Hârtibaciului numǎrul şirurilor de movile variazǎ între 5 şi 8. Glimeea de la Şona prezintǎ de asemenea şi cele 5 trǎsǎturi extrase din M. Ielenicz (2010) şi enunţate în “III. INDICII TOPONIMICE”.
Toate caracteristicile observabile în teren, precum şi asemǎnǎrile cu alte glimee, demitizeazǎ complet ideea piramidelor, a tumulilor, a vestigiilor dacice sau a altor formaţiuni construite antropic. În plus, toate aceste trǎsǎturi ne permit sǎ refacem geneza, evoluţia sau vârsta guruieţelor, dupǎ cum vom vedea în cele ce urmeazǎ.

Formarea şi evoluţia guruieţelor. Guruieţele (gruieţele), aşa cum apar astǎzi în peisaj, sunt rezultatul unei evoluţii naturale destul de îndelungate. Totodatǎ, apar ca un stadiu intermediar spre nivelarea finalǎ realizatǎ de agenţii externi. În fig.17 este ilustratǎ aceastǎ evoluţie. Faptul cǎ gruieţele sunt tot mai bine individualizate spre râpa de desprindere (unde dominǎ G1, G2, G3, G4 – notat şirul 2 în fig.17), sugereazǎ cǎ acestea din urmǎ sunt cele mai noi. Aşadar, primele gruieţe desprinse sunt cele de la bazǎ, unele dintre ele nivelate de mult de eroziune. În aceastǎ circumstanţǎ, râpa de desprindere iniţialǎ a ocupat o poziţie mai jos pe versant (la partea medianǎ). Condiţiile potenţiale (structurǎ monoclinalǎ inversǎ – front de cuestǎ, cu argile, marne şi nisipuri cimentate; pantǎ a terenului; umectare puternicǎ a depozitelor; probabil absenţa unei vegetaţii stabilizatoare), condiţiile pregǎtitoare şi cele declanşatoare au generat procesul propriu-zis de alunecare masivǎ de versant, desfǎşuratǎ în mai multe faze, în timpul cǎrora se desprindeau copârşee (movile alungite prismatice). Acestea intrau în faza modelǎrii (pluviodenudare, eroziune în suprafaţǎ, şiroiri, alunecǎri superficiale) şi a individualizǎrii gruieţelor.
Devine clar astfel cum s-au format movilele, de ce sunt înşiruite, de ce movilele nordice sunt cele mai bine conturate - întrebǎri care dǎinuiau peste “misterul piramidelor de pǎmânt”.

Fig.17. Formarea şi evoluţia glimeei de la Şona, reprezentare schematicǎ. 1,2 – faze premergǎtoare alunecǎrii; 3…6 – fazele alunecǎrii; 7 – fazǎ posterioarǎ alunecǎrii, de modelare erozionalǎ şi individualizarea gruieţelor. R – râpǎ de desprindere; P – pat de alunecare; C – copârşeu; G – gruieţ; V – val de alunecare; Gl – glacis deluvio – coluvial.

Asimetria guruieţelor. O observaţie mai atentǎ asupra formei exterioare a guruieţelor ne relevǎ un fapt foarte interesant: versanţii lor nordici (orientaţi spre râpa de desprindere) sunt mai abrupţi decât versanţii sudici (orientaţi spre râul Olt - fig.18). Iar dacǎ împǎtimiţii ideii “piramidelor / tumulilor etc” continuǎ încǎ lecturarea acestui studiu, atunci le propunem încǎ o întrebare: “De ce eventualii constructori au optat pentru forme asimetrice?”. Dacǎ asimetria este o consecinţǎ a evoluţiei naturale ulterioare, atunci ne manifestǎm compasiunea pentru acei nepricepuţi constructori de formaţiuni menite a rezista peste veacuri, dar dovedite ca fiind fragile în faţa intemperiilor vremurilor.

Fig.18. Asimetria guruieţelor. Se observǎ cǎ versanţii orientaţi spre Olt (sudici) sunt mai slab înclinaţi decât cei orientaţi nordic (spre râpa de desprindere).

Dinamica geomorfologicǎ explicǎ însǎ asimetria guruieţelor. Volumul de material dislocat şi alunecat s-a stabilizat pe suprafaţa slab înclinatǎ t (fig. 19). Materialul versantului nordic, datoritǎ unor forţe de frecare mai intense în punctul a (deci a unei stabilitǎţi mai mari) a permis conservarea unor pante mai mari. În schimb, pe versantul sudic, frecarea mai slabǎ cu baza (datoritǎ gravitaţiei) a generat o reorganizare a materiei pe versant şi, de aici, o pantǎ mai micǎ (fig.20).

Fig.19. Explicarea asimetriei guruieţelor, reprezentare schematicǎ. o – suprafaţa orizontalǎ; t – suprafaţa topograficǎ (înclinatǎ); a şi b – unghiurile versanţilor cu suprafaţa topograficǎ; sǎgeata – sensul de deplasare a movilei (guruieţ).

Fig.20. Un volum de material alunecat şi depus, ipotetic considerat simetric (1). Datoritǎ unghiului de frecare (deci a stabilitǎţii mai mari în punctul a decât în punctul b, cei doi versanţi se fixeazǎ diferenţiat, conferind formei de relief aspect asimetric (2).

Şeile de legǎturǎ. Conexiunile dintre guruieţe au oferit prilejul altor interpretǎri fanteziste. Ele sunt doar urmele şi dovezile unei unitǎţi a gruieţelor din acelaşi şir, care au constituit împreunǎ copârşee (movile alungite de dimensiuni mai mari).

Vârsta guruieţelor. “Fazelor evolutive (douǎ sau trei) le corespund tot atâtea faze genetice reconstituite pe baza rezultatelor analizelor de spor-polen din areale cu alunecǎri de teren din Depresiunea Transilvaniei” (Florina Grecu, G. Palmentola, 2003). Aceste stadii ar corespunde Wurm-ului, Postglaciar-ului şi Holocen-ului timpuriu. Conform unei alte surse (Gh. Roşian, 2009), au existat intervale favorabile declanşǎrii alunecǎrilor masive de tip glimee din Glaciarul Târziu şi pânǎ în Subatlantic. Cât despre glimeea de la Şona, observaţiile din teren ne oferǎ câteva indicii importante asupra vârstei sale foarte mari (ce o încadreazǎ probabil în tipologia glimeelor de la contactul Pleistocenului Târziu cu Holocenul Timpuriu, adicǎ vârste de ~12 000 de ani).

Primul indiciu în acest sens ni-l oferǎ însǎşi poziţia glimeei în raport cu versantul pe care se aflǎ şi interfluviul sub care se aflǎ. Versanţii (implicit interfluviile) s-au detaşat (individualizat) în urma adâncirii reţelei hidrografice ca în fig.21.

Interfluviile pot fi clasificate în ranguri genetice diferite (1…4) în funcţie de poziţie, orientare, lungime, altitudine etc.Pentru a exemplifica procedeul logic de raţionare, am ales trei alunecǎri (a, b, c), toate poziţionate la partea superioarǎ a unor versanţi, sub interfluviu (întocmai ca glimeea de la Şona). Cum o alunecare nu poate fi mai veche decât versantul (implicit interfluviul) pe care se aflǎ, atunci putem stabili vârsta maximǎ posibilǎ a fiecǎrei alunecǎri în parte. Astfel, alunecarea c, situatǎ sub un interfluviu de rang 3, nu poate fi mai veche decât acesta. Alunecarea b, situatǎ sub interfluviul 2, nu poate fi mai veche decât acesta. Acelaşi principiu şi pentru alunecarea a.

Fig.21. Vârsta relativǎ a trei alunecǎri de teren foarte vechi (a, b, c), sugeratǎ de poziţia lor în raport cu interfluviile (1…4 – generaţii de interfluvii).

Deci, cunoaşterea vârstei versantului (şi a interfluviului) ne oferǎ indiciu asupra vârstei maxime posibile a alunecǎrii de teren. Glimeea de la Şona este poziţionatǎ sub un interfluviu principal (fig.22), pe un versant relativ vechi, reprezentând unul dintre povârnişurile Podişului Hârtibaciului în Depresiunea Fǎgǎraşului. Trebuie sǎ aflǎm când s-a individualizat versantul respectiv, pentru a fixa limita de jos a vârstei posibile a gruieţelor.

Fig.22. Podişul Hârtibaciului la Şona. Schiţǎ morfograficǎ. Se observǎ poziţia glimeei sub un interfluviu principal. În medalion – cursuri pǎrǎsite ale Oltului.

Depresiunea Fǎgǎraşului s-a format prin împingerea cursului Oltului spre N de cǎtre afluenţii sǎi de stânga (fǎgǎrǎşeni). Deci pe malul sǎu stâng se produceau acumulǎri intense proluvio – aluviale cu formarea de glacisuri şi terase, în timp ce pe malul drept versantul Podişului Hârtibaciului era erodat continuu. Acesta s-a retras pânǎ la poziţia actualǎ, poziţie aproximativǎ pe care o are de la sfârşitul Pleistocenului – începutul Holocenului, când a început individualizarea luncii la forma actualǎ. Aceastǎ limitǎ înseamnǎ ~12 000 de ani în urmǎ. Deci, alunecǎrile de la Şona nu s-au produs mai devreme de aceastǎ vârstǎ, deoarece retragerea continuǎ a versantului Podişului Hârtibaciului în Pleistocen ar fi distrus bineînţeles şi eventualele gruieţe.

Un alt indiciu asupra vârstei gruieţelor ni-l dau poziţia în profilul transversal al versantului şi lunca Oltului. De ce glimeea s-a stabilizat în jumǎtatea superioarǎ a versantului, atâta timp cât jumǎtatea inferioarǎ prezintǎ chiar pante mai mari (fig.23)? De ce glimeea nu s-a revǎrsat şi peste acest sector inferior, unde panta ar fi favorizat aceasta?

Fig.23. Profil transversal schematic prin versantul cu glimee.

Medalionul din fig.22. subliniazǎ un aspect foarte important în explicarea acestei chestiuni. Chiar în dreptul glimeei, pe o lungime de ~3 km se desfǎşoarǎ un meandru complex al Oltului, foarte larg spre Nord. În spatele sǎu apar în luncǎ numeroase cursuri pǎrǎsite, ce amintesc de migraţia râului continuatǎ şi în Holocen (fig.23 – sǎgeatǎ). În timpul acestei împingeri din timpul Holocenului, eroziunea lateralǎ a Oltului a subminat versantul, declanşând procese erozionale ce au mǎrit panta la partea inferioarǎ (fig.23). Glimeea s-a stabilizat înainte de manifestarea dinamicii de luncǎ (din timpul Holocenului), când sectorul inferior de versant avea pante mai mici (fig.23 – linie punctatǎ).

Aşadar, am stabilit cǎ glimeea nu poate fi nici mai veche de limita (aproximativǎ) Pleistocen – Holocen, dar nu poate fi nici mai recentǎ, ceea ce ne îndreptǎţeşte sǎ îi stabilim vârsta în jurul valorii de 12 000 de ani. Eventualele analize sporo-polinice ar trebui sǎ confirme raţionamentele de mai sus, acceptând bineînţeles erorile la scara geologicǎ.

De ce au forma ciudatǎ (piramidalǎ / de tumuli). Forma de astǎzi a movilelor reprezintǎ doar o secvenţǎ din lunga sa evoluţie, de la alunecarea masivǎ de acum 12 000 de ani şi pânǎ la nivelarea din viitor. Gruieţele sunt rezultatul modelǎrii treptelor iniţiale (copârşee), alungite şi mult mai mari. Gruieţele au avut deci o evoluţie colectivǎ, dar şi una individualǎ, care explicǎ diferenţele dintre ele. Modelarea copârşeelor iniţiale s-a realizat prin mai multe procese:

- Prin şiroire şi torenţialitate au fost extinse depresiunile longitudinale şi au fost strǎpunse transversal şirurile de alunecare, individualizându-se astfel unitǎţi distincte.

- Prin microalunecǎri superficiale şi mai ales prin pluviodenudare, vârfurile unitǎţilor respective se rotunjesc, iar versanţii devin de asemenea rotunjiţi în plan, deoarece orice muchie / orice protuberanţǎ (când rocile sunt moi ca în cazul de faţǎ) este în mod logic prima atacatǎ de eroziune.

- Organismul torenţial, ce mǎrgineşte gruieţele la SE, pǎstreazǎ dovada unui colector al acestor ape modelatoare.

- Încǎ o dovadǎ cǎ gruieţele alcǎtuiau la început copârşee (cum este şi dovada şeilor de legǎturǎ) o constituie forma celor 4 gruieţe nordice. Astfel, cele de la interior (G2, G3) sunt mai mari şi mai impunǎtoare decât cele exterioare (G1, G4) deoarece asupra acestora din urmǎ eroziunea a acţionat pe mai multe laturi.

- În timp ce gruieţele deveneau mai mici, ritmul lor de distrugere se încetinea. Versanţii lor, având lungime tot mai micǎ, nu mai permit apei scurse sǎ capete energia necesarǎ unei eroziuni prin şiroire. Tot lungimea micǎ împiedicǎ declanşarea unor alunecari la suprafaţǎ, deoarece nu existǎ tensiuni destul de puternice dinspre vârful spre baza versantului. Astfel, în prezent doar spǎlǎrile uşoare de suprafaţǎ şi pluviodenudarea erodeazǎ gruieţele, într-un ritm foarte încetinit.

Forma lor actualǎ se conservǎ bine şi datoritǎ rocilor. Argila de la suprafaţǎ dirijeazǎ apa de ploaie spre baza versanţilor, nepermiţând infiltrarea şi îmbibarea straturilor interioare (probabil un amestec ceva mai dur de argile, marne, nisipuri cimentate), care sunt foarte coezive în absenţa apei.

Deci, eroziunea de suprafaţǎ încetinitǎ, compoziţia litologicǎ de suprafaţǎ şi cea din interior, precum şi absenţa apei în interior explicǎ buna conservare a formelor actuale.

VI. CONCLUZII.

În acest articol am arǎtat cǎ ciudatele formaţiuni de la Şona, considerate de unii piramide, vestigii dacice, ori tumuli ridicaţi de celţi, sunt doar forme de relief naturale.

Geneza lor este pusǎ pe seama unor alunecǎri masive de versant (glimee) produse aproximativ la limita Pleistocen – Holocen (12 000 de ani în urmǎ). Desprinderea mai multor trepte alungite (copârşee) a fost urmatǎ de stabilizarea lor, apoi de modelarea (prin eroziune de suprafaţǎ, şiroiri, torenţialitate, alunecǎri superficiale) şi de individualizarea guruieţelor. Aspectul actual apare doar ca o secvenţǎ în lunga lor evoluţie, de la copârşeu la netezire.

A realiza sondaje sau sǎpǎturi pentru a gǎsi morminte celte, camere ascunse, tuneluri, comori arheologice reprezintǎ mai degrabǎ risipǎ de energie. Cel mai probabil, cǎutǎtorul va gǎsi doar argile, marne, nisipuri grezoase.

Chiar dacǎ sunt naturale, movilele de la Şona nu îşi pierd deloc farmecul. Însǎ pentru o eventualǎ integrare a lor în circuite de vizitare, originea lor naturalǎ constituie un dezavantaj. Sperǎm sǎ nu constituie şi o piedicǎ majorǎ, deoarece originalitatea guruieţelor îşi meritǎ cu prisosinţǎ vizitatorii.

NOTE.

1 “Realitatea TV” şi “Realitatea.net”, accesat pe 14.07.2011

2 “Sebastian Dan, Adevǎrul.ro”, accesat pe 14.07.2011

3 Dan Gheorghe, 2008, accesat pe 14.07.2011

4 Informator: Popa Maria, sat Şona, 12.07.2011

5 Informator: Popa Maria, sat Şona, 12.07.2011

6 “Realitatea.TV” şi “Realitatea.net”, accesat pe 14.07.2011

7 Sebastian Dan, “Adevǎrul.ro”, accesat pe 14.07.2011

8 “Sebastian Dan, Adevǎrul.ro” şi “Realitatea.net”, accesat pe 14.07.2011

9 “Sebastian Dan, Adevǎrul.ro”, accesat pe 14.07.2011

10 În locul Pǎdurea Mare nu este pǎdure, ci pǎşune.

11 Conform “Sebastian Dan, Adevǎrul.ro”, şi “Dan Gheorghe, 2008”, accesat pe 14.07.2011

BIBLIOGRAFIE.

Surse ştiinţifice:

Cocean, P., Hognogi, Gh., Nicula, G., (2010), “Alunecǎrile de teren de tip glimee din bazinul superior al vǎii Ilişua”, Geographia Napocensis, An IV, Cluj-Napoca, link

Grecu, Florina, Palmentola, G., (2003), “Geomorfologie dinamicǎ”, Ed. Tehnicǎ, Bucureşti

Ielenicz, M., (2010), “Geomorfologie”, Ed. Universitarǎ, Bucureşti

Roşian, Gh., (2009), “Evoluţia versanţilor afectaţi de alunecǎri masive de tip glimee. Studiu de caz: Versantul drept al vǎii Secaşului Mic (sectorul Tǎu – Secǎşel)”, Geographia Napocensis, An III, Cluj-Napoca, link

*** Academia Românǎ, (1998), Dicţionarul Explicativ al Limbii Romȃne, Ed. Univers Enciclopedic, Bucureşti.

*** Academia Românǎ, (2007), Dicţionarul Ortografic, Ortoepic şi Morfologic al Limbii Române, Ed. Univers Enciclopedic, Bucureşti.

*** (1978), Mic Dicţionar Enciclopedic, Ed. Ştiinţificǎ şi Enciclopedicǎ, Bucureşti.

Surse jurnalistice internet:

Dan, S. (Adevǎrul.ro), (2005), O enigmǎ aşteaptǎ sǎ fie dezlegatǎ: Piramidele de la Şona,

Gheorghe, D., (2008), Şi România are piramide. La Şona,

Realitatea.net, (2009), Piramidele de la Şona, judeţul Braşov

Autor: Ionuţ Tudose

Data: 17.08.2011

Piramidele de pǎmânt de la Şona, judeţul Braşov

2011-08-16T01:42:00.005+03:00

Articolul de faţǎ prezintǎ cititorului ciudatele formaţiuni de la Şona, judeţul Braşov. Cunoscute sub numele de “guruieţe” şi prezente în relief sub forma a 8 movile bine conturate (plus câteva mai mici slab conturate), acestea au fost comparate de turiştii şi cercetǎtorii de ocazie cu nişte piramide de pǎmânt, tumuli, morminte sau vestigii dacice. Numǎrul mare de curioşi şi enigmele din jurul lor au constituit premisele declanşǎrii cercetǎrii de faţǎ, care are ca scop stabilirea unor rǎspunsuri la întrebǎrile: Ce sunt guruieţele? De când sunt? Cine le-a construit? Ce se aflǎ în interiorul lor?

Cuvinte cheie: piramide, Şona, guruieţe, movile, tumuli,

I. INTRODUCERE.
Demersul cercetǎrii piramidelor de pǎmânt de la Şona a pornit dintr-o necesitate fireascǎ. Formaţiunile acestea, prin aura lor misterioasǎ, atrag numeroşi curioşi, dar şi cercetǎtori amatori. Iar dacǎ un fenomen / o formaţiune / o unitate geograficǎ reuşeşte sǎ canalizeze atât de mult interes, dacǎ se pun atât de multe întrebǎri, rǎmâne de datoria geografului sǎ intervinǎ, sǎ-şi aplice cunoştiinţele şi logica, în încercarea de a emite un punct de vedere solid şi bine argumentat.
Aşadar, scopul acestui articol se axeazǎ pe latura cauzal-explicativǎ a misterului “piramidelor de pǎmânt de la Şona”, prin aplicarea unei metodologii de cercetare specific geografice: analiza bazelor cartografice (ortofotoplanuri, harta geologicǎ, harta topograficǎ, harta solurilor, modelul numeric altimetric al terenului) şi întǎrirea lor cu observaţii de teren de naturǎ pedo-geologicǎ şi morfologicǎ (formǎ, dispunere, activitate geomorfologicǎ etc). Pentru o manipulare mai eficientǎ a datelor, s-a recurs la utilizarea sistemelor informaţionale geografice (SIG/ GIS). Pentru întǎrirea explicaţiilor text au fost utilizate metoda blocdiagramei şi a schiţelor geografice.

II. AŞEZARE GEOGRAFICǍ. DESCRIERE. LEGENDE.
Complexul Piramidelor se aflǎ în judeţul Braşov, pe partea terminalǎ a Podişului Hârtibaciului în Depresiunea Fǎgǎraşului, pe dreapta Oltului la o distanţǎ de 600 m de cursul acestuia. Se desfǎşoarǎ pe versantul sudic al Dealului Şesului, cu deschidere panoramicǎ spre Ţara Fǎgǎraşului.
Coordonate geografice: 45˚51’19’’ lat. N; 25˚04’00’’ long. E.
Localitǎţi – reper: La 5 km Est de municipiul Fǎgǎraş se aflǎ satul Şona (care aparţine de comuna Mândra). La o distanţǎ de 800 m de perimetrul construit al satului Şona, în direcţia Est-Nord-Est, se aflǎ Complexul Piramidelor (fig.1).

Fig.1. Complexul Piramidelor de la Şona, Aşezare geograficǎ şi cǎi de acces.

Complexul de la Şona este compus din mai multe unitǎţi (fig.2):

Fig.2. Complexul Piramidelor de la Şona, Componenţǎ şi cadru natural.

1. Guruieţele. Sunt 8 movile de formǎ conicǎ – alungitǎ, cu vârfuri rotunjite. Cel puţin la suprafaţǎ au în componenţǎ argilǎ şi sol luto-argilos, acoperite cu înveliş erbaceu. Nu sunt utilizate antropic în niciun mod. Au fost executate sǎpǎturi de micǎ adâncime, acoperite ulterior natural. Pe terenul adiacent existǎ parcele agricole, activitate fǎrǎ influenţǎ asupra movilelor. Privite doar din anumite unghiuri atrag atenţia prin forma lor cel puţin ciudatǎ, ce le-a adus renumele de “Piramide de pǎmânt” (fig.3). De asemenea, prezintǎ dispunere relativ regulatǎ.

Fig.3. Mergând la guruieţe dinspre Şona…

Primele patru dintre acestea (G1, G2, G3, G4) se desfǎşoarǎ pe un aliniament Vest – Est (fig.4, fig.5c). Axa lor mare este orientatǎ în lungul acestuia. Sunt cele mai înalte (8 - 10 m), iar cele mai impunǎtoare dintre ele sunt G2 şi G3. (fig.4, fig.5). G2, G3 şi G4 sunt conectate prin şei cu înǎlţimi de 2-4 m faţǎ de suprafaţa adiacentǎ (fig.5d).

Fig.4. Primele trei movile şi satul Şona în plan îndepǎrtat. Vedere de pe Dealul Şesului.

Fig.5. Movilele aliniamentului nordic fotografiate din unghiuri diferite (a - de pe G4; b - de pe G2; c - de la baza dealului Şesului; d - de pe G5).

La Sud de acest aliniament se desfǎşoarǎ un al doilea grup de guruieţe (G5, G6, G7, G8). Regularitatea dispunerii lor este mai puţin evidentǎ decât în cazul primelor patru. Dar şi acestea pot fi unite printr-o linie Vest – Est. Spre deosebire însǎ de primele patru, axele lor mari cad oblic pe aliniament. G5 ş G6 sunt conectate printr-o şa foarte înaltǎ (fig.6 stânga). G7 şi mai ales G8 sunt izolate (fig.6 dreapta). Înǎlţimile celor patru guruieţe sudice sunt mai mici (5 – 9 m). Poziţia lor inferioarǎ pe versant amplificǎ aspectul impunǎtor al movilelor nordice.

Fig.6. Movilele grupului sudic (G5…G8) fotografiate de pe G2. Se observǎ forma lor alungitǎ.

2. Valurile de pǎmânt. Sunt 5 movile alungite, de 1-3 m înǎlţime, situate la exteriorul guruieţelor, în partea frontalǎ sudicǎ (V1, V2) (fig.7) şi la baza sectorului de versant abrupt la Nord (V3, V4, V5) (fig.8). Asemǎnarea acestora cu guruieţele este firavǎ. Dar importanţa lor nu poate fi neglijatǎ.

Fig.7. Valurile de pǎmânt (V1, V2) din faţa lui G7.

Fig.8. Valurile de pǎmânt din Nord (V3, V4, V5), de la baza versantului abrupt (cu aspect de “zid de apǎrare”). Fotografiate de pe G2.

3. Versantul abrupt cu aspect de “Zid de apǎrare” (fig.8, fig.9). Versantul Nordic al Dealului Şesului coboarǎ lin în valea Carpenului. În schimb, versantul sǎu sudic prezintǎ la partea superioarǎ un sector abrupt şi alungit, care dominǎ peisajul guruieţelor, putând fi astfel uşor comparat cu un zid de apǎrare. Are înǎlţimi de ~15 m.

Fig.9. Complexul Piramidelor de la Şona. Reprezentare schematicǎ. (G1…G8 – Guruieţele cu aspect de piramide / tumuli; V1…V5 – Valuri de pǎmânt).

Nivelul de cunoaştere a piramidelor de pǎmânt se aflǎ la stadiul legendelor şi al presupunerilor. Oamenii de ştiinţǎ nu au întreprins acţiuni concrete; în schimb demersurile jurnalistice au fost numeroase, iar piramidele au fost mediatizate prin presa scrisǎ, Internet, TV. Aceastǎ denumire (“piramide”), pe care am preluat-o şi noi, este utilizatǎ de jurnalişti (1,2,3), de turişti ori de cercetǎtorii de ocazie, adicǎ de aceia care le popularizeazǎ, inducându-le totodatǎ o aurǎ enigmaticǎ, în mod voit sau involuntar. Dupǎ cum am vǎzut anterior, denumirea se aflǎ într-o concordanţǎ firavǎ cu realitatea. Am utilizat-o şi noi deoarece este înrǎdǎcinatǎ în memoria cititorilor. Însǎ, termenul corect pentru a desemna formaţiunile respective este “guruieţe”, dupǎ cum le spun sǎtenii din Şona(4).
Legenda spune cǎ din terenul mlǎştinos situat în apropierea guruieţelor, un balaur mare a ieşit şi a scuipat pǎmânt, creând movilele care se observǎ astǎzi(5). O altǎ variantǎ spune cǎ “În urmă cu mulţi ani acest ţinut ar fi fost stăpânit de o prinţesă pe nume Şona. Într-o zi regatul ei a fost atacat de nişte uriaşi care au venit de peste munţii Făgăraşi. Uriaşii au trecut prin apa Oltului. Ajunşi în acest loc şi-au scuturat noroiul de pe picioare, iar bucăţile de pământ depus sunt de fapt aceste movile.”(6).
Se mai spune cǎ guruieţele ar fi fost fǎcute de turci. În timpul campaniilor spre Apus, treceau pe aici şi îşi lǎsau din turbane pǎmântul cǎrat de acasǎ.(7).
Sunt amintite şi populaţiile celte şi scite, care au traversat la un moment dat şi spaţiul românesc. Aceste popoare obişnuiau sǎ-şi îngroape cǎpeteniile împreunǎ cu podoabe valoroase în astfel de movile, denumite tumuli.(8).
O altǎ ipotezǎ spune cǎ guruieţele ar fi vestigii dacice (9).
Cât adevǎr se aflǎ în toate aceste legende şi presupuneri, vom încerca sǎ descoperim în cele ce urmeazǎ. Ce sunt de fapt aceste guruieţe? Cine le-a ridicat? Ce se aflǎ înǎuntru?

NOTE
1 “Realitatea TV” şi “Realitatea.net”, accesat pe 14.07.2011
2 “Sebastian Dan, Adevǎrul.ro”, accesat pe 14.07.2011
3 Dan Gheorghe, 2008, accesat pe 14.07.2011
4 Informator: Popa Maria, sat Şona, 12.07.2011
5 Informator: Popa Maria, sat Şona, 12.07.2011
6 “Realitatea.TV” şi “Realitatea.net”, accesat pe 14.07.2011
7 Sebastian Dan, “Adevǎrul.ro”, accesat pe 14.07.2011
8 “Sebastian Dan, Adevǎrul.ro” şi “Realitatea.net”, accesat pe 14.07.2011
9 “Sebastian Dan, Adevǎrul.ro”, accesat pe 14.07.2011

BIBLIOGRAFIA la sfârşitul pǎrţii a II-a

Va urma!
Continuarea şi dezlegarea misterului (adicǎ partea a II-a) miercuri, 17.08.2011 la ora 12.00, pe Geografilia :) Vǎ aştept!
P.S. Partea a II-a aici

Autor: Ionuţ Tudose

Data: 16.08.2011

Joc de geografie logicӑ. Oraşele Romȃniei.

2011-06-30T16:32:00.002+03:00

V-am pregӑtit un joc. Sunt zece seturi a cȃte 4 oraşe. Bazȃndu-vӑ pe cunoştiinţele de geografie, trebuie sӑ bifaţi “intrusul” din fiecare set. Este simplu! Atenţie, pentru un rezultat final cȃt mai bun, conteazӑ şi timpul! Aştept comentarii! CLICK AICI PENTRU A JUCA!
Autor: Ionut Tudose Data: 30.06.2010

Fotoreportaj - Imagini vechi şi noi. Varşovia

2011-06-27T10:40:00.002+03:00

Geografia înseamnӑ nu doar spaţiu, ci şi timp. Iatӑ în acest articol cȃteva imagini din istoria unor locuri din capitala Poloniei!

1945:

1962:

2011:

Fig.1. Ieşirea strӑzii Piwna în Piaţa Castelului. (Surse: Ciborowski, Jankowski, 1963; www.maps.google.com)

__________________________________________________________________

1945:

1965:

2011:

Fig.2. Strada Piwna (Surse: Ciborowski, Jankowski, 1963; www.maps.google.com)

__________________________________________________________________

sf. sec. XIX:

1945:

1962:

2011:

Fig.3. Strada Freta (Surse: www.dawnawarszawa.waw.pl; Ciborowski, Jankowski, 1963; http://www.warszawska.info/srodmiescie/freta.html)

__________________________________________________________________

1892:

1945:

1962:

2011:

Fig. 4. Strada Nowyswiat (Surse: Ulica Nowy Świat w Warszawie w dzień letni. 1892. Olej na płótnie. 120 x 84 cm. Muzeum Narodowe, Warszawa cf. http://www.pinakoteka.zascianek.pl/Podkowinski/Podkowinski_2.htm; Ciborowski, Jankowski, 1963; http://www.catchy.ro/varsovia/11059).

__________________________________________________________________

1945:

1962:

2010:

Fig. 5. Statuia lui Mikolaj Kopernik (Surse: Ciborowski Adolf, Jankowski Stanislaw, (1963), Warszawa Odbudowana, Polonia, Varşovia; http://www.trivago.com/warsaw-86484/historical-monumentmemorial/pomnik-mikolaja-kopernika-990163/picture-i6177180)

Vizitaţi şi: Atunci şi Acum

Autor: Ionuţ Tudose

Data: 27.06.2011

Mari descoperiri geografice urmate de mari tȃlhӑrii istorice? Spaniolii ajung în ţara aztecilor.

2011-06-25T00:36:00.001+03:00

         REZUMAT. Articolul de faţӑ vӑ prezintӑ un episod relevant al perioadei Marilor Descoperiri Geografice (sfӑrşitul sec. XV – începutul sec. XVI), cȃnd europenii navigau pe mӑrile lumii în încercarea de a gӑsi o rutӑ maritimӑ optimӑ spre Indii. Noile pӑmȃnturi descoperite îi atrӑgeau într-o goanӑ continuӑ dupӑ bogӑţii, ce conducea la anexӑri de teritorii strӑine (de cele mai multe ori populate de bӑştinaşi pe care îi aştepta pieirea sau sclavia) şi la sporirea mӑreţiei imperiilor.
Fig.1. Templu antic mexican, reconstituire (Sursa foto: Kinjalov, Belov, 1962).

          INTRODUCERE
          Pentru ştiinţa geograficӑ, aceste expediţii au avut importanţӑ mai ales în ceea ce priveşte:
- lӑrgirea orizontului geografic. Cȃnd se iveau noi pӑmȃnturi, înainte de cercetarea lor, mȃndrii descoperitori aveau onoarea de a contribui la geografia locului, prin fixarea unor denumiri. Astfel, ei ne-au lӑsat moştenire foarte multe toponime (vom vedea cȃteva exemple şi în acest articol).
- schimbul plantelor agricole şi animalelor domestice (dar şi sӑlbatice) între continente sau ţӑri, realizat de nevigatori între teritoriile cucerite şi metropolӑ (şi viceversa).
- dupӑ colonizarea cu europeni a teritoriilor proaspӑt cucerite şi populate cu bӑştinaşi, cele douӑ categorii etnice dar şi metisajul ulterior cu elemente alohtone (aportul negrilor africani aduşi ca sclavi) au condus la conturarea unor noi populaţii.
          Trebuie spus cӑ descoperiri geografice s-au fӑcut de la apariţia omului şi pȃnӑ astӑzi, diferind doar amploarea lor în spaţiu (dimensiuni) şi timp (perioade cu numeroase descoperiri). Dacӑ astӑzi se mai descoperӑ peşteri, forme de relief minore sau alte elemente geografice mici, în Perioada Marilor Descoperiri Geografice chiar noi continente au fost adӑugate cunoaşterii. Aşa a fost America, aşa a fost şi Mexicul.

          DESCOPERIREA MEXICULUI
          În 1517 se desfӑşoarӑ expediţia condusӑ de conchistadorul spaniol Francisco Fernandez (Hernandez) de Cordoba pentru descoperirea de noi teritorii şi procurarea de sclavi. Cele trei corӑbii pornesc din Cuba, teritoriu deja colonie spaniolӑ, şi, dupӑ 14 zile de navigaţie, descoperӑ coasta rӑsӑriteanӑ a Peninsulei Yucatan locuitӑ de indieni maya cu un nivel de civilizaţie mult mai înalt decȃt triburile indiene cunoscute pȃnӑ atunci de europeni. Debarcӑ şi exploreazӑ ţӑrmul nordic şi vestic al peninsulei. Dupӑ lupte cu indieni şi alte douӑ sӑptӑmȃni de navigaţie, descoperӑ golful Campeche şi marele sat Champoton, înconjurat de ogoare cultivate cu porumb. Apoi corӑbiile spaniole traverseazӑ pentru prima datӑ Golful Mexic, strӑbӑtȃnd în patru zile peste 1200 km, dupӑ care se reîntorc în Cuba.
         În 1518, din Cuba pornesc într-o expediţie patru corӑbii puse sub comanda lui Juan de Grijalva care, împreunӑ cu Pedro de Alvarado, Alonso de Avila, Francisco de Montejo (tatӑl), Bernal Diaz del Castillo şi cȃrmaciul şef Antonio Alaminos, îşi propusese sӑ urmeze ruta parcursӑ cu un an în urmӑ de Francisco Fernandez de Cordoba. Escadra descoperӑ insulele Cozumel (“Ins. Rȃndunicilor”) la E de pen. Yucatan. Dupӑ o luptӑ cu bӑştinaşii din Champoton, corӑbiile navigheazӑ de-a lungul coastei pȃnӑ la marele rȃu Tabasco – azi Grijalva.
          Dupӑ ce depӑşesc gurile mai multor rȃuri (Rio de las Banderas şi Rio de Canoas), spaniolii descoperӑ ins. San Juan de Ulloa. De la gurile rȃului Panuco, expediţia se înapoiazӑ în Cuba, realizȃnd astfel explorarea pe circa 1000 km a ţӑrmului G. Mexic şi descoperirea unei noi ţӑri (Mexicul). (I. Popovici et al, 1975).

Fig.2. Expediţiile care ajung pe ţӑrmurile Mexicului (Sursa: Kinjalov, Belov, 1962).

FERNANDO CORTEZ. SCURTᾸ PREZENTARE A CELUI CARE A CUCERIT MEXICUL

Fig.3. Fernando Cortez (Sursa foto: wikipedia.org)

Cortes (Cortez) [kortés], Hernan (Hernando sau Fernando) (1985, Medelin, Estremadura, Spania – 2 dec. 1547, Castilleja de la Cuesta, lȃngӑ Sevilla), conchistador şi explorator spaniol. Fiu al unor mici nobili, la 14 ani se înscrie sӑ studieze dreptul la Univ. din Salamanca, pe care o pӑrӑseşte dupӑ 2 ani. La vȃrsta de 17 ani se înroleazӑ în armatӑ, participȃnd la mai multe campanii în Italia şi Franţa. Numit secretar al lui Diego Velasquez, guvernatorul Cubei (1511), porneşte din Cuba (10. Feb. 1519) în fruntea unei escadre de 11 nave cu un echipaj de 100 de marinari şi o armatӑ cuprinzȃnd 508 soldaţi, 16 cai şi zece tunuri, avȃnd drept ţintӑ cucerirea Mexicului. Graţie abilitӑţii cu care s-a folosit de neînţelegerile şi dezbinarea din interiorul imperiului aztec, reuşeşte în numai doi ani (1519 – 1521) sӑ-l cucereascӑ şi în bunӑ mӑsurӑ sӑ-l distrugӑ.

Fig.4. Model la scarӑ al principalului templu din Tenochtitlan (Sursa: wikipedia.org).

În continuare, conduce (oct. 1524 – mai 1525) un mare detaşament care traverseazӑ peninsula neexploratӑ Yucatan de la Golful Campeche pȃnӑ la Golful Honduras, pentru a-l pedepsi pe Cristobal de Olid, conchistador rӑzvrӑtit, cӑruia îi încredinţase misiunea de a întemeia o colonie în Yucatan. Trimite (oct. 1527) pe vӑrul sӑu, Alvaro de Saavedra, în fruntea unei expediţii de trei corӑbii, sӑ “meargӑ spre insulele Moluce sau în China pentru a descoperi drumul drept spre ţara de obȃrşie a cuişoarelor şi altor mirodenii”. Întors în Spania (1528), I se face o primire triumfalӑ, Carol Quintul dȃndu-i titlul de “marchiz della Valle de Oajaca” şi funcţia de cӑpitan – general al Noii Spanii, nerestituindu-i însӑ funcţia de guvernator civil pe care i-o luase în urma intrigilor rivalilor sӑi. Porneşte din nou cӑtre Mexic (1530) şi organizeazӑ (1532) douӑ expediţii pentru descoperiri în NV Oceanului Pacific. Una dintre ele descoperӑ parţial Arh. Revilla Gigedo şi ins. Santa Cruz (care era de fapt o peninsulӑ). Un an mai tȃrziu (1533), conduce o flotilӑ de 3 corӑbii, cu scopul de a coloniza “insula” Santa Cruz pe care o numeşte “Calida Fornax” (în lat. “cuptor fierbinte”), de unde a derivat ulterior California. Pӑrӑseşte noua colonie şi se întoarce pentru a doua oarӑ în Spania (1536). Participӑ ca voluntar la dezastruoasa expediţie a lui Carol Quintul în Alger (1541). Se stinge din viaţӑ la vȃrsta de 62 ani lӑsȃnd, sub titlul Relaciones, descrieri detaliate, pe alocuri emfatice, ale celebrelor sale campanii (I. Popovici et al., 1975).

DESPRE AZTECI

În legendele şi basmele aztecilor este adeseori amintit poporul toltecilor. Toltecii constituiau populaţia strӑveche a vӑii Mexicului. Lor li se atribuie descoperirea şi folosirea metalelor. Ei sunt consideraţi iniţiatorii arhitecturii, sculpturii şi picturii. Însuşi cuvȃntul “toltec” înseamnӑ în limba aztecӑ “constructor”, “architect”.

În legendele aztece se spune cӑ toate celelalte triburi mexicane le datoreazӑ toltecilor cuceririle culturii şi artei lor. Toltecii i-au învӑţat sӑ cultive plante, sӑ construiascӑ clӑdiri trainice din piatrӑ, sӑ confecţioneze ţesӑturi şi sӑ ciopleascӑ statui şi reliefuri (R. Kinjalov, A. Belov, 1962).

Pe teritoriul foştilor tolteci, dupӑ cȃteva secole, valea Mexicului fusese invadatӑ de triburi nomade semisӑlbatice şi fusese arena unor bӑtӑlii înverşunate. Majoritatea acestor triburi vorbeau limbi înrudite între ele. Cercetӑtorii contemporani denumesc acest grup de triburi – nahua, iar limba sau totalitatea limbilor lor – nahuate. Din aceastӑ grupӑ de limbi face parte şi limba aztecӑ (R. Kinjalov, A. Belov, 1962).

Fig.5. Mexicul înaintea cuceririi spaniole (Sursa: Kinjalov, Belov, 1962).

Numeroase campanii ale trupelor Tenochtitlanului se sfȃrşeau mereu cu victorii şi capturarea de noi sclavi. Astfel, numai în campania din Oaxaca de Nord, întreprinsӑ cu ajutorul oraşului Texcoco, tenchcii (aztecii) au luat peste 20 000 de prizonieri. Multe triburi deveneau subjugate de azteci, însӑ pe tlaxcalani nu izbutirӑ niciodatӑ sӑ-i rӑpunӑ. De aceea, la venirea spaniolilor, în speranţa de a-şi nimici veşnicii inamici, tlaxcalanii s-au aliat cu Cortez, neştiind la început cӑ prin ajutorul oferit strӑinilor semneazӑ sentinţa la moarte a lor şi a celorlaltor triburi bӑştinaşe.

Agricultura, deşi primitivӑ, era baza economiei aztecilor. O interesantӑ particularitate o constituiau grӑdinile de zarzavat plutitoare, denumite în mexicanӑ chinampa. Pe plute mici şi uşoare, confecţionate din şipci de lemn şi împletituri de stuf, se întindea mȃlul scos de pe fundul lacului, care apoi era amestecat cu o cantitate micӑ de pӑmȃnt. În acest amestec fertil, bogat în umiditate din cauza contactului cu apa, plantele se dezvoltau bine şi repede. Cȃteva asemenea plute, legate laolaltӑ, erau fixate pe piloţi înfipţi pe fundul lacului. Aşezat pe o insulӑ micӑ şi neavȃnd destul pӑmȃnt, Tenochtitlanul era înconjurat de o mulţime de grӑdini plutitoare. Aici se cultivau cu precӑdere: pӑtlӑgele roşii, pӑstӑioase, bostani, ardei, dovlecei, cartofi şi felurite flori.

Strӑmoşii aztecilor au observat printre nenumӑratele plante sӑlbatice o plantӑ utilӑ – teocinte. Ea creşte şi astӑzi în stare sӑlbaticӑ în unele locuri din Guatemala. Aceastӑ plantӑ (sau una înruditӑ cu ea) a fost strӑmoşul porumbului contemporan. Cultivȃnd teocinte, vechii locuitori ai Americii Centrale au selecţionat, dupӑ o muncӑ grea şi îndelungatӑ, cele mai bune soiuri ale acesteia şi au obţinut porumbul. Din America Centralӑ el s-a rӑspȃndit apoi şi în America de Sud. Dupӑ ce America Centralӑ şi Peru au fost cucerite de spanioli, ei au constatat utilitatea plantei şi au adus-o în Spania de unde şi-a început cӑlӑtoria în Europa şi Asia.

De la azteci sau de la alte triburi ale Americii, europenii au cunoscut cacaua, tutunul, pӑtlӑgelele roşii (tomatele), floarea – soarelui, diferite specii de boabe, cartoful, dovleacul, ananasul, alunul, arborele de cauciuc, plantele medicinale din care se obţin chinina, stricnina, cocaina, plante decorative.

Aztecii cunoşteau arama, pe care o percepeau ca tribut de la triburile stӑpȃnite. Meşterii lucrau în piatrӑ, bronz, aur şi argint, pietre preţioase. Realizau obiecte de olӑrie, ceramicӑ specificӑ, ţesӑturi, mozaicuri mai ales din pene. Multe au fost prӑdate de spanioli. Multe opere de artӑ din aur au fost topite şi turnate în lingouri pentru un transport şi o gestiune mai facile.

Fig.6. Podoabe de aur aztece (Sursa: Kinjalov, Belov, 1962).

Fig.7. Scut de galӑ din pene. Jos – un cuţit de cremene, pentru aducere de jertfe cu mȃner lucrat în mozaic (Sursa: Kinjalov, Belov, 1962).

Fig.8. Veşminte de sӑrbӑtoare ale aztecilor (Sursa: Kinjalov, Belov, 1962).

Fig.9. Imagine executatӑ din pene de un meşter aztec în sec. XIX (Sursa: Kinjalov, Belov, 1962).

CUCERIREA “ŢᾸRII AURULUI”

În 1518 – 1519 se desfӑşoarӑ expediţia de cucerire a “Ţӑrii Aurului” (Mexicul) situatӑ la V de pen. Yucatan, condusӑ de Fernando Cortez. Dupӑ explorarea ins. Cozumel şi a ţӑrmului G. Campeche, Cortez urcӑ pe rȃul Tabasco apoi revine în larg şi se îndreaptӑ spre ins. Sal Juan de Ulloa, de unde, continuȃndu-şi drumul, atinge coasta continentului, debarcӑ şi întemeiazӑ oraşul Villa Rica de la Vela Cruz (Oraşul bogat al adevӑratei cruci), azi Veracruz.

Fig.10. Debarcarea spaniolilor pe ţӑrmul unde a fost întemeiat oraşul Veracruz. Desen dintr-un manuscris aztec (Sursa: Kinjalov, Belov, 1962).

Cortez, dupӑ ce îi trimite cu veşti în Spania pe Alonso Hernandez Puerto-Carrero şi Francisco de Montejo, întreprinde un marş spre capitala aztecilor, Tenochititlan, pornind de pe ţӑrmul G. Mexic – oraşul Zempoalla, pȃnӑ în S pod. Anahuac. (I. Popovici et al, 1975).

Fig.11. Marşul lui Cortez (Sursa: wikipedia.org).

Prin pasul dintre munţii Cofre de Perote şi Orizaba, Cortez ajunge în oraşul Tlaxcala unde supune pe bӑştinaşi, apoi prin Cholula, oraşul sfȃnt al aztecilor şi pe la poalele vulcanului Popocatepetl, spaniolii pӑtrund în bazinul Mexicului, apoi ajung în apropierea unei zone lacustre din S pod. Anahuac, iar în ziua urmӑtoare intrӑ în capitala aztecilor (reşedinţa conducӑtorului suprem Montezuma), situatӑ pe o insulӑ de 12 kmp din SV lacului Texcoco.

Fig.12. Conchistadorii trec pe lȃngӑ marii vulcani. Se vede craterul fumegȃnd al lui Popocatepetl. Desen dintr-un manuscris Aztec. (Sursa: Kinjalov, Belov, 1962).

Fig.13. Montezuma, dupӑ o veche gravurӑ (Sursa: Kinjalov, Belov, 1962).

Fig.14. Valea Tenochtitlanului (Sursa: mexicolore).

În 1520 spaniolii intrӑ în Tenochtitlan şi iau ostatic pe Montezuma, apoi pornesc spre a-l înfrunta pe Panfilo de Narvaez care, din ordinul guvernatorului Cubei, Diego Velasquez, pornise cu 18 corӑbii pentru a-l prinde pe Cortez. Înfrȃnt, lui Narvaez îi sunt capturate corӑbiile iar oamenii sӑi se unesc cu detaşamentele lui Cortez. La Tenochtitlan începe revolta aztecilor.

Fig.15. Statuetӑ din piatrӑ a zeului Quetzalcoatl. Legenda spunea cӑ zeul Quetzalcoatl a pӑrӑsit meleagurile aztecilor îndreptȃndu-se spre Rӑsӑrit şi promiţȃnd cӑ se va întoarce pentru a domni peste imperiu. Acesta era reprezentat adesea cu pielea deschisӑ la culoare, fiind cunoscut ca “zeul cu faţӑ palidӑ”. Cȃnd au venit spaniolii, Montezuma era convins cӑ s-a întors Quetzalcoatl şi cӑ nu nicio opoziţie armatӑ nu îşi are rostul. Cortez a fructificat din plin credinţele lui Montezuma.

Fig.16. Montezuma, reprodus dupӑ

portretul executat din ordinul lui Cortez

(Sursa: Kinjalov, Belov, 1962).

30 iun. 1520. “Noche Triste” (Noaptea de jale) cȃnd, în lupta cu rӑsculaţii, spaniolii suferӑ mari pierderi şi sunt nevoiţi sӑ se retragӑ spre coastӑ. Dupӑ bӑtӑlia de la Otumba cu mari pierderi, spaniolii se retrag în ţinutul tlaxcalanilor (aliaţii lui Cortez). Refӑcȃndu-şi detaşamentele, Cortez porneşte spre Tenochtitlan şi începe asediul.

Dupӑ o lungӑ rezistenţӑ condusӑ de Cuahtemoc, cade capitala aztecilor, iar spaniolii adunӑ o pradӑ bogatӑ.

Fig.17. Luptӑ între conchistadori

şi indieni (Sursa: Kinjalov, Belov, 1962).

Fig.18. Cuahtemoc, cȃrmuitorul aztecilor

care a condus lupta împotriva cuceritorilor

spanioli (Dupӑ L. Mendez, cf. Kinjalov, Belov, 1962).

Pentru extinderea graniţelor “Noii Spanii” (Mexicul) unde este numit guvernator general, Cortez organizeazӑ noi expediţii şi întemeiazӑ aşezӑrile Zacatula (la Oc. Pacific), San Esteban (lȃngӑ Tampico) şi Medellin (lȃngӑ Veracruz).

Fig.19. Casa lui Cortez din Mexico dupӑ cucerirea ţӑrii (Sursa: Kinjalov, Belov, 1962).

BIBLIOGRAFIE

Kinjalov, R., Belov, A., (1962), Pe urmele conchistadorilor, Ed. Ştiinţificӑ, Bucureşti

Nicolae, I., (2009), Antropogeografie, O abordare diacronicӑ, Ed. Universitarӑ, Bucureşti

Popovici, I., Caloianu, N., Ciulache, S., Leţea, I., (1975), Enciclopedia descoperirilor geografice, Ed. Ştiinţificӑ şi Enciclopedicӑ, Bucureşti

http://www.mexicolore.co.uk/index.php?one=azt&two=aaa&id=414&typ=reg

http://etext.virginia.edu/toc/modeng/public/PreConq.html

Autor: Ionuţ Tudose

Data: 25.06.2011

Oraşele României, ep. 7 - Medgidia

2011-06-23T19:32:00.007+03:00

Ajunşi cu trenul în Medginia nu ne-a întâmpinat decât o gară ce adăpostea veşnicii oameni ai străzii. De aici, traversând un pod ce trece peste calea ferată ajungi într-un cartier sărac, în care găseşti copii arşi de soare jucându-se în toiul zilei pe străzile încă neasfaltate, garduri, ce aşteaptă un vânt mai puternic care să le dărâme, şi câţiva muncitori.

Trecând însă peste această parte a oraşului, vei avea o călătorie liniştită printr-un oraş mai frumos decât te aşteptai după primirea pe care ţi-a oferit-o, cu străzi relativ curate, cu oameni ce-şi văd de treburile lor. O surpriză plăcută va fi multitudinea spaţiilor verzi din centrul oraşului, tot aici aflându-se şi “parcul cu statui”. De altfel, în oraş poţi vizita o serie de monumente, precum Muzeul de artă Lucian Grigorescu, Mausoleul eroilor sârbi, croaţi şi sloveni. Dar atât cunoscutele rânduri cu viţă de vie, cât şi cârciumile cu vinuri alese fie au dispărut, fie sunt departe de ochii trecătorilor grăbiţi, iar versurile “vin la noi la Medigidia, toamna când se coace via"par a fi făcute pentru un alt loc, amintindu-ne mai degrabă de Murfatlar.

Siteuri utile:
http://www.emedgidia.ro/ro/

Poziția Medgidia în România

Gara Medgidia

Salutare!

Autor: Gabur Valentina

Data: 23.06.2011

Erodabilitatea terenului în oraşul Urlaţi

2011-06-20T00:25:00.002+03:00

          REZUMAT. Articolul de faţӑ prezintӑ rezultatul unei cercetӑri asupra teritoriului administrativ al oraşului Urlaţi, privind erodabilitatea terenului. Prin metoda analizei SIG a fost atins obiectivul împӑrţirii teritoriului în 5 categorii de intensitate a acestei potenţialitӑţi. În calculul analizei au fost introduşi atȃt factori cu rol activ (condiţii climatice, impactul lucrӑrilor antropice etc.), cȃt şi factori cu rol pasiv (rocӑ, tip de sol etc).

Fig.1. Harta fizico – administrativӑ a oraşului Urlaţi (click pe imagine pentru a mӑri)

La harta erodabilitӑţii au fost adӑugate scurte comentarii, sugestii şi secvenţe locale pentru îmbunӑtӑţirea claritӑţii informaţiei. Erodabilitatea este un cumul al proceselor erozionale din spaţiul analizat (spӑlӑri în suprafaţӑ, ravenӑri, torenţialitate, alunecӑri de teren, curgeri noroioase, surpӑri de maluri), iar clasele de erodabilitate (I – V) aratӑ intensitatea potenţialӑ (de la minim la maxim) a eroziunii. Din acest motiv, o construcţie este vulnerabilӑ pe clasele superioare de erodabilitate şi este în siguranţӑ pe clasa inferioarӑ de erodabilitate.

          Cuvinte cheie: categorii de erodabilitate, orasul urlati, secvente 3d, primaria, procese erozionale, potentialitate

          1. INTRODUCERE
          Erodabilitatea terenului reprezintӑ vulnerabilitatea / predispoziţia sa la eroziune, în contextul unor schimbӑri perturbatoare sau pur şi simplu în contextul trecerii timpului (în timp ce se manifestӑ acţiunea fireascӑ a agenţilor externi fӑrӑ modificӑri majore). Teoretic, întregul teritoriu pe care îl vom analiza este erodabil, diferind doar intensitatea acestei potenţialitӑţi. De la suprafeţele orizontale la cele mai înclinate, de la cele mai joase la cele mai înalte, pe toate le introducem în analizӑ, gradul de erodabilitate variind de la un areal la altul în funcţie de mai mulţi factori determinanţi. De pildӑ, pantele mici dau terenului un grad mic de erodabilitate. Terenurile acoperite cu pӑşuni sunt mai erodabile decȃt cele acoperite cu viţӑ de vie sau cu pӑdure. Terenurile fragmentate vor fi de asemenea mai predispuse la eroziune decȃt terenurile nefragmentate ş.a.m.d.
          Scopul acestui articol îl reprezintӑ împӑrţirea teritoriului administrativ al oraşului Urlaţi în 5 categorii de suprafeţe, cu grade diferite de erodabilitate (minim; mic; mediu; mare; maxim). Harta va fi însoţitӑ de comentariul asupra fiecӑrei categorii de erodabilitate (scurte observaţii practice, la ce moduri de folosinţӑ se preteazӑ fiecare categorie, ce mӑsuri de îmbunӑtӑţire sau de prevenire a eroziunii se pot lua în spaţiile cu risc geomorfologic etc). Utilitatea acestei hӑrţi (+ comentariu) este evidentӑ. Organismul decizional din cadrul Primӑriei Urlaţi trebuie sӑ cunoascӑ predispoziţia terenurilor la eroziune pentru a-şi planifica şi organiza corect acţiunile administrative (unde este indicat sӑ se dea aprobare de construire şi unde nu; unde sunt necesare lucrӑri de stabilizare a terenului şi unde nu etc). De asemenea, cunoaşterea gradului de erodabilitate se impune ca necesarӑ şi pentru activitӑtile agricole. Deci, studiul de faţӑ poate fi consultat de Primӑrie, firme sau persoane fizice în vederea organizӑrii activitӑţilor lor.
          Oraşul Urlaţi (jud. Prahova) este situat la contactul dintre Dealurile Subcarpatice de la Curburӑ (mai exact Dealurile Bucovelului şi ale Cepturei) şi Cȃmpia piemontanӑ Ploieşti – Istriţa. Desfӑşurarea altitudinalӑ (110 m – albia Cricovului Sӑrat; 445 m – vf. Scoruş) şi variaţia condiţiilor naturale şi antropice (pantӑ, utilizarea terenului, impact antropic etc.) impun diferenţe în gradul de erodabilitate a terenului.

Fig.2. Oraşul Urlaţi,
poziţia în cadrul reliefului Romȃniei
(click pe imagine pentru a mӑri).

          2. METODOLOGIE
          Metoda prin care se clasificӑ teritoriul în 5 categorii de erodabilitate şi prin care se realizeazӑ apoi harta este reprezentatӑ de analiza SIG (sisteme informaţionale geografice). Ea porneşte de la metodologiile utilizate de B. Mihai (2003) şi C. Tudose (2005) pentru Munţii Timişului, respectiv pentru bazinul hidrografic al Cricovului Sӑrat. Pentru oraşul Urlaţi metoda este una specificӑ / personalizatӑ, întrucȃt urmӑrim clasificarea teritoriului în funcţie de intensitatea erodabilitӑţii în raport cu minimul şi maximul strict de pe teritoriul Urlaţiului. Deci, pentru alte regiuni, metodologia propusӑ de noi nu are aplicabilitate decȃt dacӑ se aduc modificӑri şi adaptӑri. Dar iatӑ ce presupune ea:
          Am spus anterior cӑ gradul diferit de erodabilitate este dat de cumulul factorilor determinanţi. Pentru analiza de faţӑ, am luat în consideraţie urmӑtorii factori determinanţi: 1.Valoarea pantei; 2.Modul de utilizare a terenului (+ Influenţa şeptelului asupra pӑşunilor); 3.Gradul de fragmentare a terenului; 4.Impactul lucrӑrilor antropice; 5.Tipul de sol; 6.Tipul de rocӑ; 7.Condiţiile climatice (factor compus din Expunerea versanţilor şi Vȃntul); 8.Structura litologicӑ; 9.Influenţa nivelurilor de bazӑ; 10.Tectonica.
          Fiecare factor apare în analiza SIG sub formӑ de layer obţinut prin vectorizarea informaţiilor preluate din diferite surse (harta topograficӑ, harta geologicӑ, harta solurilor, ortofotoplanuri, observaţii de teren). În programul SIG se realizeazӑ prelucrӑri şi reclasificӑri ale valorilor în cadrul fiecӑrui layer în funcţie de importanţa fiecӑrui factor în generarea variaţiei erodabilitӑţii. De pildӑ, panta şi utilizarea terenului au influenţӑ majorӑ, în schimb tectonica are influenţӑ minimӑ, valorile primite fiind ca atare.
         Aşadar, prin însumarea factorilor rezultӑ un layer ale cӑrui celule grid (pe care le-am ales cu latura de 3 m) au diferite valori (fiecare celulӑ a gridului reprezintӑ suma celulelor factorilor determinanţi). Prin reclasificarea acestora (în 5 categorii) se atinge obiectivul nostru. Harta rezultatӑ o coroborӑm cu observaţiile din teren pentru a completa articolul cu obiecţiile personale.
          Bineînţeles, trebuie specificat faptul cӑ metoda are un grad de relativism şi subiectivism întrucȃt procesul este matematicizat doar parţial. Stabilirea valorilor şi a importanţei unor factori se bazeazӑ pe considerentele cercetӑtorului, ci nu pe indici cuantificaţi. De asemenea, nu au fost luaţi în considerare toţi factorii determinanţi din diverse motive (timpul atribuit întocmirii lucrӑrii, stadiul incipient al cercetӑtorului etc). De exemplu, apropierea de zona seismicӑ Vrancea are ca rezultat intensificarea proceselor erozionale (alunecӑri de teren) imediat dupӑ marile cutremure. Şi cum teritoriul nu reacţioneazӑ omogen la cutremure, unele arii fiind mai erodabile şi altele mai puţin (în funcţie de expunerea la unda seismicӑ, de capacitatea rocii de a propaga unda etc.), se impunea introducerea în analizӑ şi a acestui factor.
          Totuşi, în limite generale considerӑm studiul de faţӑ unul mulţumitor pentru scopurile amintite mai sus.

3. REZULTATE, DISCUŢII, SECVENŢE LOCALE
Categoriile de erodabilitate reflectӑ realitatea din teren la un moment dat. Aceasta deoarece un areal poate trece oricȃnd la o categorie superioarӑ sau inferioarӑ în urma unor modificӑri antropice (defrişӑri, subminӑri de versant, lucrӑri de betonare a drumurilor, de barare a ravenelor etc).

Fig.4. Oraşul Urlaţi – harta erodabilitӑţii terenului (click pe imagine pentru a mӑri).

          Categoria I de erodabilitate
          Sunt terenuri fӑrӑ vulnerabilitate la eroziune, utilizate agricol sau ca suport pentru centrul urban propriu-zis. Aceastӑ categorie mai apare disparat de-a lungul Cricovului Sӑrat. Cu excepţia luncii rȃului, expusӑ la viituri şi inundaţii, sunt spaţiile cele mai favorabile construirii, neexistȃnd pericolul degradӑrii clӑdirilor de cӑtre procesele ulterioare de eroziune. De altfel, aceastӑ categorie de terenuri este predispusӑ la un singur proces de eroziune, şi acela doar în condiţii extreme: eroziunea vȃntului în condiţii de secetӑ prelungitӑ şi valorificare agricolӑ iraţionalӑ (tasarea solului provocatӑ de utilaje, formarea crustei, alcalizӑri, care pregӑtesc solul pentru spulberare eolianӑ).

          Categoria II de erodabilitate
          Sunt terenuri cu vulnerabilitate micӑ la eroziune, ce pot fi identificate mai ales pe glacisul subcarpatic (cartierele Valea Crȃngului – Mӑrunţiş – Cherba) şi în lunca rȃului Cricovul Sӑrat, dar şi punctual şi izolat în restul teritoriului. Cu excepţia luncii rȃului, expusӑ la viituri şi inundaţii, sunt spaţii favorabile construirii, dacӑ se ţine cont de regulile elementare ale construirii pe terenuri slab înclinate. Clӑdirile devin vulnerabile în faţa proceselor erozionale doar în cazuri extreme: schimbarea radicalӑ a modului de utilizare a terenurilor din vecinӑtatea clӑdirilorlor (de la brazde în lungul curbelor de nivel la brazde în lungul pantei; de la viţӑ de vie la teren arabil în lungul pantei etc). Sunt spaţii cu potenţial morfodinamic pentru spӑlӑri în suprafaţӑ (areolare) şi, pe alocuri, şiroiri slabe.

          Categoria III de erodabilitate
          Sunt terenuri cu vulnerabilitate medie la eroziune. Au cea mai mare extindere în cadrul teritoriului (28%). Caracterizeazӑ forme de relief variate (versanţi, culmi, glacisuri, vӑi). Pantele sunt de asemenea variate, iar modul de folosinţӑ diferӑ de la o situaţie la alta (arbuşti, pӑşune, viţӑ de vie, culturi, spaţiu construit). Spaţiile acestea sunt favorabile construirii doar dacӑ se aplicӑ mӑsuri specifice de prevenire / gestionare / combatere a eroziunii (întӑrituri, consolidӑri, îndiguiri etc). Categoria III este expusӑ la procese geomorfologice erozionale variate: spӑlӑri în suprafaţӑ, şiroiri slabe, ravenӑri, alunecӑri superficiale).

          Categoria IV de erodabilitate
          Sunt terenuri cu vulnerabilitate mare la eroziune. Apar în Dealurile Urlaţiului şi, cu mai multӑ continuitate, în Dealul Arioneşti. Sunt spaţii nerecomandate construirii, deoarece sunt instabile, expuse la eroziune (prin ravenare, alunecӑri superficiale şi profunde, alunecӑri-curgeri, torenţialitate). Construcţiile existente în prezent pe aceastӑ categorie pot fi considerate în aria de risc geomorfologic, necesitȃnd mӑsuri de protecţie. În general însӑ sunt terenuri utilizate ca pӑşuni, vii, sau vii abandonate. Terenurile cu pӑşuni de la obȃrşiile vӑilor Seman, Urloi, Crȃngului, Nucetului prezintӑ morfodinamicӑ foarte activӑ (alunecӑri, ravenare), care poate fi combӑtutӑ prin plantaţii de arbori. Cu excepţia acestora, restul spaţiilor din aceastӑ categorie poate fi utilizat ca vii şi livezi, aplicȃndu-se anumite reguli importante: rȃnduri în lungul curbelor de nivel, stabilizarea aleilor dintre rȃnduri (cu lemn / piatrӑ), utilizarea spaţiului dintre pomi ca fȃneaţӑ etc. De menţionat cӑ aceastӑ categorie se suprapune peste numeroase lucrӑri de agroterasare, care au funcţionat drept suport pentru vii înainte de 1989 (sau urmau a funcţiona). Agroterasele au fost abandonate dupӑ retrocedӑrile de teren. În prezent, unele dintre ele (mai ales pe Dealul Arioneşti) au intrat în stadiu de degradare (alunecӑri superficiale, frunţile de terasӑ servind drept microrȃpe de desprindere). Agroterasele reprezintӑ o motivaţie în plus de reluare în culturӑ, mai ales acolo unde ele menţin cu succes stabilitatea versanţilor (valea Crȃngului).

          Categoria V de erodabilitate
          Sunt terenuri foarte vulnerabile la eroziune. Apar izolate, cu mai multӑ reprezentativitate la obȃrşiile vӑilor Seman, Urloi, Crȃngului, unde se înregistreazӑ o morfodinamicӑ extrem de activӑ (ravenare, alunecӑri de teren). Sunt terenuri fӑrӑ construcţii şi nerecomandate pentru construire. Sunt acoperite de pӑşuni, tufӑrişuri, ierburi rare. Activitatea agricolӑ nu poate fi practicatӑ. Eventuala utilizare sub formӑ de vii sau livezi ar fi posibilӑ doar în alternanţӑ cu parcele de pӑdure stabilizatoare şi doar prin puternice lucrӑri de consolidare. În aceste condiţii, este foarte probabil ca investiţiile sӑ nu fie amortizate niciodatӑ. De aceea, pentru a se stopa eroziunea activӑ şi a se evita degradӑrile din viitor, cel mai recomandat mod de utilizare îl reprezintӑ stabilizarea prin plantaţii de arbori.

          Secvenţe locale
          Pentru a observa cȃt mai bine repartiţia categoriilor de erodabilitate, propunem pentru aceastӑ secţiune cȃteva reprezenӑri de detaliu.

Fig. 5. Cartierul Jercӑlӑi. Secvenţe 3D şi erodabilitatea terenului (click pe imagine pentru a mӑri).

În fig. 5, casele se suprapun peste clasele II şi III de erodabilitate. Clasa I apare pe parcela agricolӑ din apropierea podului (situatӑ pe conul de dejecţie al vӑii Jercӑlӑi, în lunca rȃului Cricovul Sӑrat). Apare de asemenea pe malul opus (crȃnguri de luncӑ). Clasa IV apare la partea medianӑ – superioarӑ a versantului (pӑşuni / vii). Potenţialul mare pentru eroziune poate fi atenuat prin utilizare agricolӑ raţionalӑ (în lungul curbelor de nivel / în alternanţӑ cu parcele stabilizatoare de arbori).

Fig. 6. Cartierele Valea Pietrii, Arioneştii Vechi – Dealul Arioneşti. Secvenţe 3D şi erodabilitatea terenului (click pe imagine pentru a mӑri).

Clasa III de erodabilitate apare la partea superioarӑ a versantului, la partea inferioarӑ a versantului (predominӑ spaţiile construite) şi pe alocuri în zone cu vegetaţie mai bogatӑ (arbori şi arbuşti).
În fig. 7, centrul urban propriu-zis se suprapune categoriei I de erodabilitate, datoritӑ orizontalitӑţii reliefului. În albia Cricovului şi în Estul imaginii apar categoriile II şi III de erodabilitate.

Fig. 7. Centrul urban propriu-zis. Secvenţӑ 3D şi erodabilitatea terenului (click pe imagine pentru a mӑri).

Fig. 8. Cartierele Valea Crȃngului – Mӑrunţiş. Secvenţe 3D şi erodabilitatea terenului (click pe imagine pentru a mӑri).

Fig. 9. Cartierul Valea Nucetului – valea Nucetului – valea Crȃngului. Secvenţe 3D şi erodabilitatea terenului (click pe imagine pentru a mӑri).

          Versanţii de la valea Crȃngului se încadreazӑ la categoriile III şi IV de erodabilitate, mai ales datoritӑ pantelor mari. Ceea ce trebuie spus în legӑturӑ cu aceastӑ vale este potenţialul foarte bun de utilizare cu viţӑ de vie, potenţial nevalorificat în prezent datoritӑ declinului viticol general de dupӑ 1989. Potenţialul este dat de:
          - Expunerea sudicӑ, sud-esticӑ, sud-vesticӑ a versanţilor.
          - Solurile permisive pentru viţa de vie (Preluvosol, dar şi Erodosol cu texturӑ predominant nisipoasӑ).
          - Lucrӑri de agroterasare moştenite din perioada socialistӑ, neintrate în proces de degradare (spre diferenţӑ de dl. Arioneşti). Agroterasele (întӑrite de învelişul arbustiv) menţin echilibrul versanţilor.
          - Ravenele sunt aproape în totalitate barate cu piatrӑ. Eroziunea este menţinutӑ la grade inferioare.

Fig. 10. Agroterase neutilizate (pӑrӑsite) şi ravene barate cu piatrӑ, versanţii vӑii Crȃngului.

Obȃrşiile vӑii Crȃngului nu dispun de potenţialul mai sus amintit. Sunt spaţii instabile, afectate de eroziunea de obȃrşie (fig. 11).

Fig. 11. Eroziune intensӑ la obȃrşia vӑii Crȃngului. În dreapta – ravenӑ cu adȃncimi de 5 – 8 m. Exemplu de categorie V de erodabilitate.

La Est de valea Crȃngului se aflӑ vӑile Urloi şi Seman, ale cӑror obȃrşii sunt reprezentate în fig.12. Categoria III de erodabilitate corespunde terenurilor acoperite cu arbori şi arbuşti sau terenurilor slab înclinate. Categoriile IV şi V sunt foarte expuse la eroziune.

Fig. 12. Obȃrşia vӑii Seman – obȃrşia vӑii Urloi – vf. Scoruş. Secvenţӑ 3D şi erodabilitatea terenului (click pe imagine pentru a mӑri).

         CONCLUZII
          În acest articol am prezentat rezultatele unei analize SIG, a erodabilitӑţii terenului în oraşul Urlaţi, al cӑrui teritoriu este inclus aproape în totalitate în regiunea Dealurilor Bucovelului şi ale Cepturei, şi parţial în Cȃmpia Istriţei. Au fost obţinute 5 categorii ale intensitӑţii erodabilitӑţii în funcţie de importanţa şi influenţa factorilor determinanţi. Au fost oferite scurte recomandӑri pentru fiecare clasӑ. Harta erodabilitӑţii şi completӑrile aferente (comentariu, secvenţe de detaliu) pot fi consultate în interes agricol, în interes ecologic (identificarea parcelelor care necesitӑ plantӑri de arbori sau alte lucrӑri stabilizatoare), în interes organizatoric (identificarea spaţiilor favorabile pentru construcţii, drumuri).

          Notӑ* Extras din Lucrarea de Licenţӑ “Dealurile Bucovelului şi ale Cepturei – studiu geomorfologic, Ionuţ Tudose, 2011”

          BIBLIOGRAFIE
Mihai, B., (2003/ 2005), Munţii din Bazinul Timişului, Ed. Universitӑţii din Bucureşti, Bucureşti
Tudose, C., (2005), Modelarea actualӑ a reliefului în bazinul Cricovului Sӑrat. Cartografiere cu elemente de aerofotointerpretare, Universitatea Bucureşti, Bucureşti
*** (1968), Harta geologicӑ 1:200 000. Foaia Ploieşti, Institutul Geologic Romȃn
*** Harta solurilor ICPA în format digital
*** (1981), Harta topograficӑ 1:25 000

Autor: Ionuţ Tudose

Data: 20.06.2011

Harta vulnerabilitӑţii biciclistului bucureştean în trafic

2011-06-13T17:46:00.003+03:00

          Vӑ propunem sӑ realizӑm împreunӑ o hartӑ a vulnerabilitӑţii biciclistului în traficul zonei centrale a Capitalei. Utilitatea ei este evidentӑ. Sӑ cunoaştem punctele şi zonele fierbinţi pentru biciclişti înseamnӑ sӑ avem un plus de concentrare cȃnd strӑbatem zonele respective. Dacӑ suntem începӑtori sau ne este teamӑ de traficul bucureştean, vom avea o imagine a acelor zone periculoase, pe care le vom evita.

Fig.1. Hai sӑ reducem accidentӑrile prin identificarea zonelor periculoase!
          Spaţiul analizat
          Pentru acest studiu am ales zona centralӑ a Capitalei (fig.2) din cȃteva motive:
- Aproape toţi bicicliştii strӑbat aceastӑ zonӑ
- Este zona de interes maxim pentru biciclişti
- Am ales o zonӑ cȃt mai restrȃnsӑ a Bucureştiului pentru ca teritoriul sӑ fie cȃt mai bine acoperit de datele furnizate.

Fig.2. Zona Centralӑ a Bucureştiului. Delimitare. Click pe imagine pentru a mӑri.

          Delimitarea spaţiului am fӑcut-o pe axe de circulaţie majore, incluse şi ele în spaţiul de analizӑ (vezi fig.2): Pasaj Basarab – Şos. Grozӑveşti – Şos. Panduri – Bd-ul Tudor Vladimirescu – Şos. Viilor – Calea Şerban Vodӑ – Bd-ul Tineretului – Şos. Mihai Bravu – Şos. Nicolae Titulescu – Pasaj Basarab.

         Cum va arӑta harta
          Va fi compusӑ din categorii de vulnerabilitate, de la minimum la maximum. La categoriile respective vom adӑuga scurte comentarii, sfaturi, sugestii pentru biciclişti. Aceasta va rezulta din combinarea a 6 hӑrţi, pe care le vom afişa de asemenea pe site.
          1. “Harta morţii”. Va evidenţia zonele în care au avut loc accidente în urma cӑrora bicicliştii au decedat.
          2. “Harta accidentelor”. Va reprezenta zonele în care au avut loc accidente (bicicliştii nu au decedat).
          3. “Harta discomfortului biciclistului bucureştean în trafic”. Va evidenţia zonele în care bicicliştii simt nesiguranţӑ din cauza traficului. Zonele vor avea grade diferite de intensitate, în funcţie de semnalӑrile d-voastrӑ în chestionar.
          4. “Harta agresivitӑţii cȃinilor comunitari”. Va evidenţia zonele în care bicicliştii au probleme cu patrupezii. Zonele vor avea grade diferite de intensitate.
          5. “Harta pietonilor neatenţi”. Va evidenţia zonele în care bicicliştii au probleme din cauza pietonilor.
          6. “Harta obstacolelor”. Va evidenţia zonele cu alte probleme create bicicliştilor: gropi, asfalt vӑlurit, şantiere, semne de circulaţie prost amplasate etc. Aceste 6 hӑrţi au caracter evaluator.

          Foarte important
          Pentru acest studiu urmӑrim vulnerabilitatea biciclistului în trafic / pe asfalt / pe drum. Lui se va adresa aceastӑ hartӑ. Dupӑ cum veţi vedea nu urmӑrim bicicliştii care se deplaseazӑ pe pista de biciclete / pe trotuar / în parcuri / pe rampe etc.

          Cum vom realiza harta
          În funcţie de datele furnizate de d-voastrӑ prin completarea chestionarului on-line, pe care îl gӑsiţi la adresa aceasta:
https://spreadsheets.google.com/spreadsheet/viewform?hl=en_US&pli=1&formkey=dGNjQ1UydnZucUt1bUZRZTktLUlCMlE6MQ#gid=0

         Veţi completa chestionarul urmӑrind în paralel harta Open Street Map (fig.3) pe care veţi putea naviga, veţi putea da zoom in, zoom out pentru a vedea denumirea strӑzilor şi pentru a vӑ putea orienta mai bine în teren, pentru a da rӑspunsuri cȃt mai exacte în chestionar. Aceste date le voi introduce într-un program GIS (Sisteme informaţionale geografice) în care voi realiza harta.

View Larger Map

Fig.3. Navigaţi pe harta aceasta cȃnd completaţi chestionarul!

          Corectitudinea hӑrţii finale, a vulnerabilitӑţii biciclistului în trafic, va depinde de corectitudinea rӑspunsurilor d-voastrӑ şi de numӑrul cȃt mai mare de chestionare completate. Harta va fi gata dupӑ ce voi considera cӑ sunt îndeajuns de multe chestionare completate. Completarea chestionarului vӑ poate solicita 15 – 35 minute. În figura de mai jos este un exemplu de rӑspuns la chestionar.

Fig.4. Un exemplu de rӑspuns pentru întrebӑrile 8 şi 9.

Vom reveni aşadar cu rezultatele, harta şi concluziile studiului într-un articol viitor. Vӑ rugӑm sӑ popularizaţi acest demers în anturajul bicicliştilor bucureşteni, pentru ca momentul concluziilor sӑ vinӑ cȃt mai repede.

Autori: Ionuţ Tudose, Valentina Gabur

Data: 13.06.2011

Harta potenţialului morfodinamic (potenţialul pentru procese geomorfologice). Analizӑ SIG.

2011-06-11T16:17:00.003+03:00

În contextul anumitor condiţii (pantӑ, tip de utilizare, rocӑ, secţionarea versanţilor prin lucrӑri antropice etc.), terenul devine predispus pentru anumite procese geomorfologice (spӑlӑri areolare, ravenӑri, torenţialitate, scurgeri noroioase, alunecӑri de teren, surpӑri, prӑbuşiri etc).

Fig.1. Dealurile Bucovelului şi ale Cepturei. Harta hipsometricӑ (click pe imagine pentru a mӑri).

De exemplu, un teren cu pantӑ de peste 15˚, care are în substrat argilӑ, în contextul îndepӑrtӑrii pӑdurii, devine predispus la alunecӑri de teren (are potenţial pentru alunecӑri de teren). Într-o altӑ situaţie, dacӑ panta este în jur de 10˚ iar în substrat sunt nisipuri, terenul este predispus la şiroiri şi ravenӑri. Harta aceasta are caracter predictiv. Dar înainte de a identifica ariile predispuse, este necesar sӑ vedem cum aratӑ tipurile respective de procese geomorfologice.

Fig.2. Satele Valea Urloi – Valea Seman, dealurile Urlaţiului. Ariile deschise la culoare sugereazӑ îndepӑrtarea orizontului (stratului) superior al solului, mai închis la culoare, prin spӑlӑri în suprafaţӑ (areolare).

Fig.3. Alunecare superficialӑ în dealul Arioneşti.

Fig.4. Valuri de alunecare.

Fig.5. Curgere noroioasӑ la obȃrşia vӑii Trestiei, dealurile Cepturei. Vedere spre valea Cepturei şi localitatea Rotari.

Pentru articolul de faţӑ am ales o modalitate de realizare simplistӑ aplicatӑ regiunii Dealurilor Bucovelului şi ale Cepturei (fig.1). Identificarea arealelor potenţiale pentru anumite procese geomorfologice se realizeazӑ prin coroborarea factorului pantӑ, derivat din MNA (Modelul Numeric Altimetric), cu factorul rocӑ, obţinut din harta geologicӑ 1:200 000, foaia Ploieşti, şi factorul utilizarea terenului, obţinut din datele despre vegetaţie CORINE Land Cover.

Fig.6. Derivarea hӑrţii pantelor (geodeclivitӑţii) din MNA (Modelul numeric altimetric al terenului).

Tabelul 1. Determinarea potenţialului morfodinamic pentru Dealurile Bucovelului si ale Cepturei.

Peste cele 4 categorii astfel obţinute (1. potenţial pentru spӑlӑri în suprafaţӑ, şiroiri slabe; 2. Potenţial pentru şiroiri intense, torenţialitate, curgeri noroioase; 3. Potenţial pentru alunecӑri, surpӑri; 4. Teren stabil) au fost amplasate localitӑţile principale, reţeaua hidrograficӑ şi cotele importante, obţinȃndu-se harta potenţialului morfodinamic (fig. 7).

Fig.7. Dealurile Bucovelului şi ale Cepturei – harta potenţialului morfodinamic (click pe imagine pt a mӑri).

          Harta pune în evidenţӑ predispoziţia versanţilor cu expunere sudicӑ la procese geomorfologice. Diferenţele pot fi observate mai ales în cazul dealului Seciu şi al dealului Chiţorani – Orzoaia, ai cӑror versanţi nordici sunt protejaţi de învelişul forestier. Din pricina scӑrii datelor utilizate (geologie, Corene Land Cover), dar şi a extinderii mari a regiunii analizate, harta are un rol orientativ.
          Arealele predispuse la alunecӑri de teren şi surpӑri apar mai ales în dealurile Cepturei, pe vӑile sudice (Nucetului, Crȃngului, Urloi, Seman, Gardului); pe versanţii estici ai dl. Chiţorani – Orzoaia (Dl. Arioneşti); punctiform în dl. Seciu şi restul regiunii, unde existӑ valori mari ale pantei (frunţi de terasӑ, versanţii vӑiugilor torenţiale etc).
          Arealele predispuse la ravenӑri, torenţialitate, curgeri noroioase apar bine reprezentate în dl. Seciu, Chiţorani – Orzoaia şi Cepturei, dar şi în bazinul superior al Bucovelului şi al Vӑrbilei.
          Arealele predispuse la spӑlӑri în suprafaţӑ şi şiroiri slabe apar foarte extinse, în condiţii de pantӑ >3˚ şi existenţa pӑşunilor, a culturilor agricole sau a viilor. Sunt rӑspȃndite de obicei la exteriorul categoriilor precedente.
          Stabilitatea terenului existӑ în contextul unor valori ale pantei <3˚, sau în contextul unei utilizӑri favorabile a terenului cȃnd panta este mai mare de 3˚ (pӑduri, livezi etc).

          Concluzie
          Exemplul din acest articol este unul orientativ pentru cei ce doresc sӑ realizeze o astfel de hartӑ. Bineînţeles, ea devine utilӑ abia cȃnd se analizeazӑ regiuni mult mai restrȃnse (teritoriul administrativ al unei localitӑţi) şi cȃnd se iau în calcul mai mulţi factori. Pe lȃngӑ pantӑ, rocӑ şi modul de utilizare a terenului, solul poate aduce modificӑri asupra potenţialului morfodinamic, prin texturӑ (argiloasӑ, lutoasӑ, nisipoasӑ), structurӑ sau grosime. De asemenea, expunerea versanţilor, curbura terenului, densitatea şi adȃncimea fragmentӑrii sau capacitatea terenului de a canaliza scurgerea şi mulţi alţi factori pot aduce modificӑri. În aceleaşi condiţii de pantӑ, rocӑ etc, un sol cu texturӑ nisipoasӑ este mai predispus la spӑlare decȃt unul cu texturӑ diversificatӑ.

          Bibliografie
***Datele despre vegetaţie Corene Land Cover
***Harta geologicӑ 1:200 000, 1968, foaia Ploieşti
***Harta topograficӑ 1:25 000
Extrase din lucrarea de licenţӑ “Dealurile Bucovelului şi ale Cepturei – studiu geomorfologic, Ionuţ Tudose, 2011”

Autor: Ionuţ Tudose

Data: 11.06.2011

Evreii din Piatra Neamţ. Partea a II-a

2011-06-09T00:01:00.002+03:00

Imaginea evreului

          Analizând scrierile vremii am putut observa că românii i-au privit cu scepticism pe “noii veniţi”, însă în cadrul judeţului, aceştia au fost mai bine primiţi în oraş faţă de modul în care erau primiţi în sate. Conform documenteleor, în urma răscoalei din 1907, “sătenii au rechemat pe evreii ce se refugiaseră la Piatra, căci acolo nu au pătruns morbul instigărilor, evreii trăind în pace şi bună conviţuire cu românii”( Evreii din România în sec XX).

Fig. 1. Victor Brauner.

          Desigur, o reticienţă din partea populaţiei locale asupra străinilor, de orice tip, s-a manifestat dintotdeauna. Dar, dacă alte minorităţi s-au integrat mai uşor în peisajul social, prin elemente comune, precum religia, unele obiceiuri, prin stilul de viaţă asemănător cu cel al populaţiei autohtone, evreul a prezentat caracteristicile ce mai mult îl diferenţiau decât să-l apropie de român. Privind din această perspectivă, am putea face o analogie între ţigani şi evrei, ambii fiind priviţi ca neintegraţi în comunitatea locală. Însă ţiganul a fost supus fenomenului de marginalizare socială, ca urmare a unor discriminări cauzate de lipsurile materiale ale acestuia, a nomandismului, pe când evreul a fost separat printr-un proces de segregare socială, aceasta fiind determinată de etnie, religie, situaţia financiară. În acest sens de amintit este :”Un fapt revoltător pentru creștini l-a reprezentat nevoia de a ține sărbătorile evreiești, iar în sâmbăta ebreiască toate prăvăliile erau închise, în timp ce, duminica, zi de sărbătoare pentru creștini se desfășura din punct de vedere economic ca o zi de lucru” ( I. Bujoreanu, , 1885).
           Se nasc treptat şi mituri cu privire la evrei, aceştia fiind acuzaţi de uciderea de creştini în scopuri ritualice. Aceste acuzaţii mai mult sau mai puţin reale, s-au întregistrat în toate ţările Europei, însă la diferenţe mari de timp. Astfel, dacă în Anglia un astfel de caz s-a întregistrat în 1144 , pe teritoriul ţărilor româneşti astfel de delicte au avut loc în 1710, în judetul Neamţ, mai precis în Târgu Neamţ, unde 5 evrei au fost acuzaţi de uciderea unui copil creştin. Acest fapt a fost cercetat câteva luni mai târziu şi s-a dovedit a fi neadevărat. Cu toate acestea, mitul nu s-a destrămat iar alţi evrei au continuat să fie acuzaţi de astfel de practici.
          Prezenţa evreilor a fost cu atât mai supărătoare cu cât aceştia au câştigat, prin acapararea economică, poziţionarea în centrul oraşului, acolo unde se desfăşurau nu numai activităţile economice, ci şi cele socio-culturale. Un alt aspect ce i-a făcut nedoriţi în oraş l-a reprezentat numărul locuitorilor evrei ce atinsese în 1907 valori de 8489.
          Din publicațiile vremii ( sfârșitul secoluluii XIX ) se poate observa revolta intelectualilor români împotriva evreilor din întreaga țară: ''Multe rele și mari neajunsuri ne fac fiii lui Israel cari au inundat țara românilor căutând a se suprapune lor prin toate mijloacele ce găsesc la îndemână'' (I. Bujoreanu, 1885). În aceiași carte, autorul menționează că ''românii moldoveni atâta sunt subjugați de evrei ce astăzi nu se pot compara de cât cu bolnavii muribunzi ce nu mai au altă perspectivă de cât ceea de a muri sau de a trăi dupa bunul plac al ebreului''.
          Nu putem şterge din trecut nici existenţa multor personalităţi pietrene de etnie evreiască. Dintre aceştia vom aminti o mică parte. Evreu, născut în Piatra Neamţ este cunoscutul pictor Victor Brauner în cinstea căruia în prezent Liceul de Artă din oraş îi poartă numele. Evrei din Piatra Neamţ sunt şi Josef Kaufman, care a publicat monografii asupra evreilor din judeţul Neamţ şi de la care au râmas numeroase manuscrise, periodice, obiecte arheologice importante identificării adevărului istoric; Mayer Halevy, autorul a numeroase scrieri despre istoria evreilor din România şi despre cultura acestora; scriitorul Eugen Relgis; Abraham Leib Zisuu, important om politic, scriitor şi ziarist; o serie de medici cunoscuţi, precum Osia Kaufman – Cosla, Leon Stein, Marcu Nadler. (H. Kuller, 2008).
          Pe lângă pleiada celor ce erau antisemitişti, au existat însă şi personalităţi care i-au susţinut pe evrei. Spre exemplu P.P.Carp spunea într-un discurs că:”în concurenţa evreilor eu nu văd decât un stimpulent spre a dezvolta economia… Dacă am da toţi evreii afară (din ţară) noi în loc de a propăşi economiceşte, ne-am întoarce la lumea noastră tradiţională şi am reveni la starea de acum 50 de ani”. Ciudat sau nu, P.P. Carp a fost acuzat că primea bani de la evrei penru a–i apăra în politică şi în presă.
          E firesc să ne întrebăm dacă evreii au contribuit la dezvoltare poporului român, ei fiind supuşi unor “infernale suferinţe, injustiţii, umilinţe, catastrofe morale care s-au năpustit cu furie şi violenţă asupra lor” (Z. Sângeorzan, 1998) sau “ acest număr mare de jidovi fârâ nici un meşteşeag, fără căpătâi,fără alt chip de a-şi agonisi hrana vin în Moldova sub nume de telali ..găsesc bani cu dobîndâ legiuită, îi dau cu dobâdă de la 2,3 până la 10 la sută sub nume de lelalac” aşa cum spunea A. Vincler ( P. Pascal, 2005).
          Dar toate acestea fac referirea la un evreu “imaginar”, la evreul rezultat din documente, din presa vremii, ca urmare a părerilor unor personalităţi pro sau contra evreilor; evreul real din acea perioadă a rămas în acel timp. Ca în cazul oricărui subiect, cel “ imaginar” îl depăşeşte ca intensitate, ca măreţie sau gravitate pe cel real, pobabil şi evreul „imaginar” este cu mult diferit faţă de cel real.
          În orice caz, consider că ar fi un gest de exagerat patriotism, chiar orbire să nu acceptăm contribuţia evreilor în dezvoltarea, cel puţin din punct de vedere economic a oraşului, dacă nu chiar şi una culturală, fiind ştiut faptul că o serie de personalităţi nemţene sunt de origine evreiască. Desigur, la fel de îndepărtaţi de realitate ar fi şi dacă am considera că dezvoltarea economică realizată de evrei nu s-a bazat şi pe exploatarea românilor de către cei dintăi. Dar până la urmă, ce reprezintă economia de piaţă?

          Biliografie
1. Braustei I. , (2003 ), Intreprinzatori evrei în Moldova 1879-1950, Editura Junimea, Iaşi
2. Bujoreanu, I. M., (1885), Ebrei in Romania, Editura Tipografia Academiei Române, Bucurest
3. Eudixio du Hurmuzachi, 1967, Rapoarte consulare austriece 1812 -1823, Editura Academiei , Bucuresti,
4. Iorga, N., (1916), Drumuri și orașe din România. Editura librăriei Pavel Suru, București
5. Kara, I., (1990), Obiecte rituale iudaice din România , Editura Hasefer, Bucureşti
6. Kaufman, J., ( 1928-1929), “Cronica comunităţii izraelite din Judeţul Neamţ”, Piatra Neamţ
7. Kuller, H. (2008) Evrei din Romănia, Editura Hasefer, Bucureşti
8. Moscalu, Luminiţa (2009), Cotidian şi mentalităţi ţn Piatra Neamţ ( 1864 – 1914), Editura Timpul, Iaşi
9. Pincu, P., (1995), Pagini din istoria farmaciei nemţene”, Editura Cetatea Doamnei, Piatra Neamţ
10. http://savatie.wordpress.com/2008/06/21/evreii-au-folosit-sangele-crestinilor/

__________
Extras din lucrarea de licenţӑ “Municipiul Piatra Neamţ. Studiu de geografie socialӑ – Valentina Andreea Gabur, 2011”

Autor: Valentina Andreea Gabur

Data: 09.06.2011

Evreii din Piatra Neamţ. Partea I

2011-06-07T23:46:00.001+03:00

Evoluţia comunităţii evreieşti în Piatra Neamţ

          În urma cercetărilor, vechimea prezenței evreilor în Piatra Neamț este atestată de existenţa primei tombole funerare din oraș, din 1676-1677, pe care era inscripționat: “Logodnica Reizi, fiica lui Israel Halevy” ( I. Kara, 1969) și de cea a Sinagogii Catedrale ce există în oraș “dinainea zidirii bisericii Sfântul Ioan” (I. Kaufman, 1928-1929).

Fig. 1. Victor Brauner.

          Evoluţia demografică a evreilor pe teritoriul oraşului a înregistrat numeroase fluctuaţii, de la creşteri puternice până la regrese însemnate, în funcţie de condiţiile socio-economice, dar şi de cele politice (fig. nr. 33).
          Comunitatea evreiască era organizată într-o breaslă condusă de un staroste. Acesta se afla la rândul lui sub autoritatea marelui staroste şi marelui rabin de la Iaşi. Comunitatea era administrată de un comitet: Epitropia Comunităţii Istraelite din Piatra-Neamţ.
          Prezenţa evreilor este atestată şi de toponimele din zonă: Avram (curătură pe Borzoghean), fosta moşie David.
          O creștere importantă a numărului de locuitori evrei din Piatra Neamț, ca de altfel din întreaga Moldovă a avut loc în timpl epocii fanariote datorită migrației evreilor polonezi.
          Însă această perioadă de prosperitate şi de evoluţie a comunității evreieşti din oraș a fost întreruptă de o serie de evenimente cu caracter social, dar și natural. Spre exemplu, în 1847 a avut loc în centrul oraşului, acolo unde erau construite dughenile evreilor un incendiu ce a avut urmări devastatoare: „au ars până la temelii câteva sute de case şi o mare cantitate de mărfuri, grămezi nemăsurate de cereale” (P. Pascal, 1995, pag. 41). După un raport (Eudixiu de Hurmuzahi, 1967) în 1821, la Roznov, lângă Piatra Neamț, eteriștii au ucis mai mulți evrei. Aceste evenimente tragice nu au reprezentat piedici în calea dezvoltării lor pe aceste meleaguri, ci mai degrabă „stimulente”.
          După 1860 o a doua creștere numerică evreilor din Piatra Neamț va fi determinată de migrația masivă a acestora din Rusia și Autro-Ungaria.

Tabel nr. 1 Evoluția numerică a evreilor în Piatra Neamț

          Influenţa evreilor asupa economiei se face simţită imediat după venirea lor. De altfel unul din motive stabilirii lor în Piatra Neamţ probabil l-a reprezentat potenţialul de dezvoltare al comerţului din această zonă, oraşul fiind situat pe un drum intens circulat de călătorii ce vroiau să treacă din Moldova în Transilvania şi dispunând de resurse importante de lemn. Franz Joseph Sulzer, menţionează în lucrarea “Geschichte der Transalpinischen Daziens” că “Piatra, localitate deschisă, pe Bistriţa, n-are nimic deosebit, decât….mulţi evrei..” (P.Pascal, 2005, pag. 43).
           Prezența evreilor se remarcă atât în oraș, cât și în satele județului, datorită potențialului dezvoltării industriei forestiere din această regiune. Valorificarea lemnului prin intermediul comerțului și a prelucrării oferea întreprinzătorilor din sate şi din oraş câştiguri însemnate. Astfel s-au înființat în oraș și în satele dinprejur gatere, fabrici de cherestea, mucava, hârtie, mobilă și, așa cum era de așteptat, cele mai multe dintre ele aparţineau unor patroni sau acţionari evrei. În 1835, naturalistul Julius Edel notează “ Comeţul (cu lemne) este în mâna străinilor evrei, turci şi greci” (P.Pascal, 2005) . Cei mai importanţi comercianţi locali din a doua jumătate a secolul XIX erau evreii ce se ocupau cu moşii în arendă, păduri şi fabrici de spirt (Luminiţa Moscalu,2005). O altă ocupaţie de-a evreilor era cea de a comercializa băuturi, meserie extrem de profitabilă.
          O statistică din 1899 arăta că 82% din firmele comerciale din Piatra Neamț aparţineau proprietarilor evrei.
          Cei mai importanţi comercianţi locali din a doua jumătate a secolul XIX erau evreii ce se ocupau cu moşii în arendă, păduri şi fabrici de spirt (Luminiţa Moscalu, 2005). O altă ocupaţie de-a evreilor era cea de a comercializa băuturi, meserie extrem de profitabilă.
          Evreii se ocupau cu aproape toate meşteşugurile şi comerţul existent la acea vreme, deţinând cele mai ridicate ponderi ale populaţiei ocupate (tabel nr. 2).

Tabel nr. 2 Repartiţia meseriilor după etnie în 1907, după J.Kaufmann

          După 1911 apar alte noi industrii ce aparţineau evreilor, printre care fabricile de apă gazoasă din Piatra Neamţ, moara Dumbrava, fabrica de cherestea Sigal – Boicu.
          În secolul XX evreul Iosep Weinrauch înfiinţează în Piatra Neamţ, Casa de bancă. Urmează dezvoltarea mai multor bănci, majoritatea fiind conduse tot de evrei: Banca Moldova, Banca Negustorească Română, Banca de credit rmărunt, Banca centrală şi Banca de credit.
          Chiar dacă evreii au avut acces liber la școlile româneşti până în 1897, au preferat să-şi costruiască propriile şcoli pentru a avea acces la învăţătură tradiţionaăl. Societate “Zion” a înfiinţat în 1883 şcoala israelito-română, ce cuprindea 38 de elevi. În 1890 s-a deschis Şcoala Israelită a comunităţii evreieşti. În 1899 , cu sprijinul ICA ( Jewish Colonization Association), s-a înfiinţat Şcoala Israelito-Română de Fete. În aceasta perioadă s-au mai înfiinţat o serie de şcoli profesionale şi licee: Şcoala Comercială Elementară Michel şi Rebeca Iuster” – 1914, Şcoala Profesionala de Fete, Şcoala Confesionala. Dezvoltarea învăţământului evreiec din Piatra Neamţ a culminat cu dezvoltarea Liceului Teoretic Evreiesc din 1940. În 1902 s-a infiintat Şcoala israelito-română de Baieţi nr. 2, aceasta funcţionând până în 1950, an în care a fost naționalizată. În majoritatea şcolilor limbile de predare erau româna, ebraica şi idiş. Cu toate acestea, existau copii evrei ce studiau și la școlile românești locale, spre exemplu la Liceul “Petru Rares, în anii 1922 - 1923, 33% din totalul elevilor erau evrei.
          Numărul foarte mare şi puterea economică a evreilor nemţeni este relevată şi prin prezenţa în 1909 a 23 de sinagogi şi 18 case de rugăciune în judeţ. În Piatra Neamț și în prezent păstrându-se una dintre cele mai mari sinagogi din Moldova.

Fig. 2. Proporția evreilor raportată la totalul populației din Piatra Neamț

         Comunitatea de evei era atât de bine organizată în Piatra Neamţ, încât organizaseră numeroase societăţi cu caracter economic, social sau cultural.
         Înca de la mijlocul secolului al XIX-lea, în oraş, se înfiinţează primele loji nemasonice şi societăţi filantropice. Astel, în 1877 se înfiinţeaz societatea Zion, a cărei existenţa va fi de numai 2 ani. În 1881 se înfinţează loja societăţii B’nei Brith din cadrul cărei făceau parte 36 de membri. Aceştia au semnat o Obligaţiune prin care se angajau să “ respecte cu credinţă Constituţiunea şi legile Ordinului” şi că vor lupta pentru “ cea mai înaltă şi unică misiune a Ordinului :Caritate, Frăţie şi Armonie, fiind îndatoraţi a impune tovarăşilor şi succesorilor această obligaţiune” ( P. Pascal, 2005). Până la sfârşitul acelui secol se consemnează existenţa a peste 14 societăţi filantropice evreişti în Piatra Neamţ.
         Tot în această perioadă se înfinţează şi o serie de socităţi de ajutor reciproc, societăţii ale doamnelor şi domnişoarelor . Sub aspect cultural, iau naştere societăţi ale tinerilor evrei din Piatra Neamţ: Cercul studenţilor evrei din Piatra Neamţ, dar şi socieţi cultural - feminine.
         Se poate observa astfel că evreii erau bine reprezentaţi în oraş prin şcoli, sinagogi, ocupându-se cu mai toate ramurile industriale şi comeţ. De altfel, în 1907 evreii deţineau în jur de 50 % din totalul populaţiei pietrene. Toate acestea ne fac să considerăm că la sfârşitul secolului XIX – începutul secolului XX, oraşul Piatra Neamţ era mai mult un oraş israelit decât unul român.
          Ca o revoltă împotriva influenței evreiești din județ, pietrenii din cadrul altor grupări etnice au înființat societăți economice creștine, au sprijinit măsurile antievreiești din programul politic al Partidului Naționalist Democrat - în 1910 liderii acestui pardid – N. Iorga și A.C. Cuza au propus o serie de măsuri împotriva influenței pe care o căpătaseră evreii în administrație. Intelectualii și ofițerii acelor vremuri au organizat chiar o ligă antisemită.
          În 1916, tot Nicolae Iorga menționa în lucrara sa ''Drumuri și orașe din România'' că ''astăzi, tot ceea ce mai ține de Piara sunt evreii și școlile''.
          Începând din anii ’40, evreii au fost supuşi fenomenului de segregare de iure, ca urmare a unor legi emise de stat în contextul politicii naţionale. În 1938 au fost luat o serie de măsuri antisemite: izgonirea unor evrei din ţară. Măsuri grave la adresa evreilor sunt luate după 1940, în contextul venirii la putere a generalului Ion Antonescu şi declararea ţării drept România Stat Naţional – legionar. Piatra Neamţ avea vechi tradiţii legionare. Corneliu Zelea Codreanu, ce a candidat în 1937 pe locul de deputat la Prefectura din Neamţ, menţiona într-un comunicat că ”scumpirea alimentelor se datorează intermediarilor jidani care acaparează mărfurile”.
          Regresul numeric pe care l-a înregistrat această populație după 1990, odată cu dezvoltarea liberii circulații, se datorează și migrației intense în exteriorul țării, în special spre noul stat Palestina.
         Tot ce a mai rămas în prezent din vasta comunitate evreiască este un grup de nici 100 de locuitori şi câteva monumente specifice religiei şi culturii evreieşti. O importantă clădire este Sinagoga de lemn “Baal Sem Tov” (fig. 3.), declarată de Academia Română drept monument istoric. Deşi a fost supusă mai multor perioade de restaurare, linia sa arhitectonică păstrează specificul clădirilor din târgul de altădată îmbinat cu linia sinagogilor din lemn construite în Polonia. Interesantă este apropierea dintre sinagogă şi Biserica "Sf. Ioan", distanţa dintre acestea fiind mult mai mică faţă de cea impusă de regulile tradiţionale. Aceasta a fost explicată prin marea vechime a sinagogii, dinainte de construirea ansamblului arhitectural din epoca lui Ştefan cel Mare. Însă, este posibil să fi existat un compromis având în vedere suma de bani pe care evreii trebuiau să o plătească anual pentru amplasarea sinagogii şi a cimitirului pe pământ domnesc (bezmăn).

Fig. 3. Sinagoga “Baal Sem Tov”

Tot ca o atestare a comuntăţii evreieşti este existenţa cimitirului evreiesc , cimitir ce se extinde pe o arie destul de mare, la poalele Muntelui Cozla ( fig. 4).

Fig. 4. Cimitirul evreiesc

Segregarea evreilor

          În cazul “invaziei” evreieşti se pune problema modului în care aceştia au fost văzuţi şi primiţi de către populaţia autohtonă, cât de mult sau de puţin au fost ei integraţi în cadrul comunităţii locale, dacă au vrut să se integreze sau dacă şi-au dorit o auto-segregare.
          Comunitatea evreiască a fost supusă, încă de la începutul venirii sale în Piatra Neamţ fenomenului de segregare, fără a se diminua însă pe parcurs, ci dimpotrivă. Segregarea acestora a fost într-o primă fază una de facto, prin mentalitatea şi ideologiile românilor ce au determinat o separare socială între aceştia şi evrei iar într-o următoare etapă, separarea a continuat printr-o serie de legi la nivel naţional, determinând astfel o segregare de iure. Segregarea socială a grupului de evrei a pornit de la separarea etnică, etnia reprezentând de altfel elementul principal de diferenţiere între evrei şi români. Treptat a intervenit şi segregarea educaţională, spre exemplu din 1897 accesul liber al copiilor evrei era interzis în şcoli, astfel încât evreii ce vroiau să înveţe în şcolile româneşti erau nevoţi să plătească o anumită sumă de bani. Cauze extrem de importante ce făceau ca această segregare să fie mai puternică au fost şi cele confesionale pentru început, şi mai ales cele socio-economice odată cu acapararea puterii economice de către evrei.
          Segregarea rasială se poate bine observa şi din repartiţia spaţială a locuinţelor evreilor la nivel local, aceştia beneficiind de o poziţie centrală în cadrul oraşului.
          Diferenţele tot mai accentuate dintre cele două mari grupuri etnice (evrei şi români) au dus la naşterea unor conflicte fundamentale, ce au culminat prin detaşarea unui grup numeros de evrei de pe aceste locuri.

- Va urma -

Biliografie
1. Braustei I. , (2003 ), Intreprinzatori evrei în Moldova 1879-1950, Editura Junimea, Iaşi
2. Bujoreanu, I. M., (1885), Ebrei in Romania, Editura Tipografia Academiei Române, Bucurest
3. Eudixio du Hurmuzachi, 1967, Rapoarte consulare austriece 1812 -1823, Editura Academiei , Bucuresti,
4. Iorga, N., (1916), Drumuri și orașe din România. Editura librăriei Pavel Suru, București
5. Kara, I., (1990), Obiecte rituale iudaice din România , Editura Hasefer, Bucureşti
6. Kaufman, J., ( 1928-1929), “Cronica comunităţii izraelite din Judeţul Neamţ”, Piatra Neamţ
7. Kuller, H. (2008) Evrei din Romănia, Editura Hasefer, Bucureşti
8. Moscalu, Luminiţa (2009), Cotidian şi mentalităţi ţn Piatra Neamţ ( 1864 – 1914), Editura Timpul, Iaşi
9. Pincu, P., (1995), Pagini din istoria farmaciei nemţene”, Editura Cetatea Doamnei, Piatra Neamţ
10. http://savatie.wordpress.com/2008/06/21/evreii-au-folosit-sangele-crestinilor/
__________
Extras din lucrarea de licenţӑ “Municipiul Piatra Neamţ. Studiu de geografie socialӑ – Valentina Andreea Gabur, 2011”

Autor: Valentina Andreea Gabur

Data: 07.06.2011

Bucureştiul postindustrial. De la Podul de Pӑmȃnt la Pasajul Basarab

2011-06-03T11:05:00.001+03:00

Avem plӑcerea de a vӑ prezenta un documentar geografic spectaculos, din anul 2010, “despre morfologia urbanӑ a zonei Gara de Nord – Regie – Grant. 150 de ani de transformare radicalӑ şi un viitor similar”. Acest studiu este oarecum inedit pentru geografi, deoarece nu apare sub formӑ text, ci video.

Realizatorul este Dragoş Toma, masterand al Facultӑţii de Geografie. Vizionare plӑcutӑ!

Data: 03.06.2011

Aspecte de geomorfologie climaticӑ în Dealurile Bucovelului şi ale Cepturei

2011-06-01T11:12:00.007+03:00

Rolul acestui articol este de a vӑ prezenta un mod de relaţionare şi interpretare a raportului dintre climӑ şi dinamica actualӑ a reliefului, aplicat pentru regiunea analizatӑ în lucrarea mea de licenţӑ. Noţiuni noi: Climograme Peltier, Indicele de neuniformitate a precipitaţiilor.

Fig.1. Dealurile Bucovelului şi ale Cepturei. Amplasare în cadrul reliefului Romȃniei. Click pt. a mӑri.

Condiţiile climatice alimenteazӑ sau declanşeazӑ procesele geomorfologice. Din punct de vedere al modelӑrii actuale, ele au rol esenţial. Bineînţeles, cȃnd apar anumite schimbӑri în ritmul climatic normal, dinamica geomorfologicӑ va fi şi ea puternic influenţatӑ. De exemplu, în anii mai ploioşi se înregistreazӑ o ratӑ mai ridicatӑ a alunecӑrilor de teren. În verile cu ploi torenţiale mai numeroase se produce automat şi o eroziune liniarӑ mai intensӑ (ravenare, torenţialitate etc). Existӑ situaţii cȃnd ruperile în ritmul climatic genereazӑ atȃt intensificӑri cȃt şi atenuӑri ale manifestӑrilor proceselor geomorfologice. De pildӑ, în anii secetoşi eroziunea hidricӑ (şiroire, ravenare, torenţialitate) va fi în general atenuatӑ. Alunecӑrile de teren vor fi de asemenea mai rare şi mai slab dezvoltate. În schimb, eroziunea eolianӑ devine mult mai intensӑ. Apa asigurӑ protecţie contra vȃntului atȃt în mod direct, cȃt şi prin capacitatea ei de a oferi coeziune particulelor de sol şi rocӑ, iar lipsa ei creşte predispoziţia la eolizaţie.

Parametrii climatici (precipitaţii, temperaturӑ, vȃnt) genereazӑ predispoziţii variate pentru anumite procese (alterare, dezagregare, eolizaţie, deplasӑri în masӑ etc).

Dealurile Bucovelului şi ale Cepturei, situate în şirul extern al Subcarpaţilor de Curburӑ, se încadreazӑ în tipul climatului temperat continental moderat, de dealuri joase şi cȃmpii înalte. Pe lȃngӑ legile zonalitӑţii, climatul mai este influenţat de legea etajӑrii (gradient termic 0,5 – 0,7˚C/ 100m) între glacisul extracarpatic, Cȃmpia Bucovului, agestrul Cricovului Sӑrat (110 – 180 m) şi vȃrfurile Boldeşti-Scӑeni (405m), Arioneşti (374m), Scoruş (445m) etc. Climatul capӑtӑ şi multe nuanţe locale, frecvenţa topoclimatelor fiind generatӑ de expunere (topoclimat de versant sudic/ nordic), generatӑ de morfografie (topoclimat de vale – Culoarul Cricovului Sӑrat/ topoclimat de platou/ topoclimat de culme) sau generatӑ de vegetaţie (topoclimat de pӑdure – în culmea Vӑrbila, culmea Podenilor, bazinul superior al Bucovelului).

Scurgerile foehnale din N sunt fie individuale, fie doar ramuri secundare ale curenţilor din bazinul Buzӑului, situat în NE. Cert este cӑ frecvenţa lor determinӑ variaţii ale cantitӑţii totale de precipitaţii, foehnurile fiind uscate (fig.2).

Fig. 2. Formarea foehnului la trecerea maselor de aer vestice peste Carpaţii de la Curburӑ. Masele foehnale se canalizeazӑ pe vӑi: Putna, Buzӑu, Cricovul Sӑrat etc.

Din motivul similitudinii climatice şi al proximitӑţii, preluarea datelor meteorologice se face de la staţiile Ploieşti şi Buzӑu, în intervalul 1981-2001, a cӑror mediere este ilustratӑ în tabelul 1.

Tabelul 1. Date climatice (1981-2001) pentru staţiile Ploieşti şi Buzӑu (Sursa date: http://tutiempo.net).

Relaţionȃnd temperaturile şi precipitaţiile medii anuale ca în fig.3, regiunea dealurilor Bucovelului şi ale Cepturei este fixatӑ la periferia sistemului morfogenetic semi-arid, aproape de contactul cu sistemul de savanӑ. Acest fapt are cȃteva implicaţii asupra reliefului.

- Condiţiile de semi-ariditate înseamnӑ amplitudini termice mai mari (peste 23˚ anual). Astfel, variaţia termicӑ mare de-a lungul anului determinӑ manifestarea mai multor tipuri de procese. În sezonul rece sunt specifice procesele periglaciare (îngheţ-dezgheţ, solifluxiune). Cȃnd temperaturile cresc primӑvara topind zӑpada, iar vegetaţia se aflӑ încӑ în fenofazele precedente înfrunzirii, apar mai ales spӑlӑrile areolare şi şiroirile. Cȃnd temperaturile cresc şi mai mult vara, favorizȃnd convecţii termice puternice (de unde apariţia ploilor torenţiale), eroziunea se manifestӑ mai ales prin ravenӑri, torenţialitate, alunecӑri de teren. Asadar, din punct de vedere al amplitudinilor termice, versanţii Dealurilor Bucovelului şi ale Cepturei, cu altitudini de 150 - 250m, sunt predispuşi unui numӑr mai mare de procese (erozionale), decȃt sunt, de exemplu, unii cu trӑsӑturi similare din Dealurile de Vest.

- Fixarea în cadrul regiunii semi-aride, aproape de savanӑ, ar avea drept corespondente regiunea de silvostepӑ, respectiv etajul nemoral inferior. Din acest punct de vedere, versanţii dealurilor Bucovelului sunt mai puţin predispusi eroziunii decȃt versanţii asemӑnӑtori din Dealurile de Vest, odatӑ cu trecerea din regim natural în regim antropizat. Aceasta deoarece echilibrul versanţilor dealurilor de Vest se conturase în contextul unei pӑduri de foioase mai dezvoltate, peste luvisoluri tipice şi albice, care sunt mai uşor erodabile decȃt preluvosolurile sau faeoziomurile din regiunea noastrӑ.

Pentru a evidenţia erozivitatea pluvială în timpul anului, se poate calcula indicele de neuniformitate a precipitatiilor (Kp) dupa formula lui F. Fournier: Kp = p/P; unde: p = cantitatea maximă de precipitaţii în 24 de ore (ziua cea mai ploioasă din lunӑ); P = cantitatea de precipitaţii cӑzute în luna respectivă;

Valorile maxime ale acestui indice se înregistreazӑ în lunile septembrie, octombrie şi mai, luni în care gradul de acoperire cu vegetaţie este mai scӑzut. Importanţa indicelui este şi una orientativӑ pentru monitorizarea eroziunii solului.

Tabelul 2. Indicele de neuniformitate a precipitaţiilor pentru staţia Ploieşti (Sursa date: http://tutiempo.net).

Fig. 3. Regiuni morfogenetice; precipitaţii şi temperaturi medii anuale (Peltier, 1950)

Figura 4 ilustreazӑ evoluţia anualӑ a curbei temperaturӑ-precipitaţii pentru staţiile Ploieşti şi Buzӑu. Se observӑ traversarea celor 2 regimuri climatice, semi-arid şi periglaciar. Luna septembrie pentru Buzӑu şi iulie pentru Ploieşti sunt singurele aflate la limita cu alte regimuri: arid, respectiv temperat umed.

Fig. 4. Diagrama regimurilor climatice (Wilson, 1968).

A-arid, SA-semiarid, S(E)-selva, UT-temperat umed,

P-periglaciar, G-glaciar.

Observarea intensitӑţii diferitelor tipuri de procese resimţite în regiunea noastrӑ se poate face pe climogramele Peltier (fig.5). Acestea relaţioneazӑ cantitatea de precipitaţii cu temperatura medie anualӑ. Se observӑ cӑ predispoziţia maximӑ este doar la eolizaţie şi eroziune fluvialӑ, celelalte avȃnd intensitate slabӑ, cu excepţia alterӑrii la staţia Ploieşti (moderatӑ).

Fig. 5. Climograme Peltier. Staţiile Ploieşti, Buzӑu.

Aceste climograme au un rol orientativ şi exprimӑ un potenţial, ci nu o evaluare a realitӑţii. Aceasta deoarece parametrii climatici luaţi în consideraţie sunt doar o micӑ parte din factorii care determinӑ intensitatea proceselor. De exemplu, intensitatea eroziunii fluviale este determinatӑ mai mult de ritmul anual de cӑdere a precipitaţiilor (ploi torenţiale => viituri; luni ploioase/ secetoase etc; vezi indicele de neuniformitate a precipitaţiilor) decȃt de cantitatea lor. De asemenea, importanţӑ mare au gradul de acoperire şi tipul vegetaţiei, utilizarea terenului determinȃnd scurgeri diferite pe versanţi.

În cazul alterӑrii, în afarӑ de condiţia climaticӑ, un rol la fel de important în generarea intensitӑţii procesului îl are tipul de rocӑ (pietrişurile din terasele şi lunca rȃului Cricov sunt mai alterabile în comparaţie cu nisipurile şi argilele din dealuri chiar dacӑ existӑ aceleaşi condiţii climatice).

Extras din

Lucrarea de licenţӑ, Dealurile Bucovelului si ale Cepturei, studiu geomorfologic, pe care o voi prezenta in iunie 2011

*** http://www.tutiempo.net/

Autor: Ionut Tudose

Data: 01.06.2011

Cum se formeazӑ foehn-ul

2011-05-30T00:00:00.002+03:00

Foehn-ul este un vȃnt local, cald şi uscat. În acest articol prezentӑm explicaţia clasicӑ a formӑrii lui. Conform acesteea, foehn-ul se formeazӑ pe versanţii adӑpostiţi faţӑ de vȃnturile dominante, dupӑ ce acestea ‘escaladeazӑ’ versanţii expuşi, pierzȃndu-şi acolo conţinutul de vapori de apӑ, dupӑ care coboarӑ pe versanţii opuşi, încӑlzindu-se adiabatic (fig.2, fig.3).

Fig.1. Foehn (Sursa foto: Marius Grozea)

Fig.2. Masele de aer care se deplaseazӑ spre munte capӑtӑ mişcare ascendentӑ, în timpul cӑreia, datoritӑ presiunii tot mai mici a mediului atmosferic, se dilatӑ (destindere adiabaticӑ) şi se rӑcesc. Pe versantul adӑpostit, în timpul coborȃrii, se petrece fenomenul invers: masa de aer se contractӑ adiabatic şi se încӑlzeşte.

Fig.3. Ascendenţa maselor de aer pe versantul expus vȃntului, conducȃnd la condensarea vaporilor conţinuţi (formarea norilor şi a precipitaţiilor de tip orografic). Pe versantul adӑpostit vȃntului, masele de aer descӑrcate de umezealӑ coboarӑ. Datoritӑ compresiei adiabatice şi a frecӑrii cu suprafaţa terestrӑ se încӑlzesc. De obicei se canalizeazӑ pe vӑi.

          Unii autori nu sunt de acord cu explicaţia clasicӑ, deoarece aceasta nu justificӑ descendenţa primarӑ a aerului (deci şi comprimarea lui adiabaticӑ).
          “N. Bordei considerӑ cӑ descendenţa primarӑ a aerului (şi încӑlzirea lui prin comprimare adiabaticӑ) se datoreazӑ depresiunii de cavitaţie care ia naştere ‘imediat dupӑ creastӑ’ ca efect dinamic al circulaţiei atmosferice peste o culme muntoasӑ.” (S. Ciulache, 2005). Masa de aer ajunsӑ pe creastӑ ar fi forţatӑ astfel sӑ intre sub masa de aer mai rece de pe versantul adӑpostit şi sӑ se scurgӑ spre bazӑ, fenomenul devenind în acest mod explicabil.

          Importanţa cunoaşterii modului de formare şi a repartiţiei sale spaţiale
          1. În domeniul agriculturii. Foehn-ul îndulceşte climatul local, provoacӑ topirea timpurie a zӑpezilor. Sunt specifice culturile de viţӑ de vie sau alte culturi subtropicale care se dezvoltӑ şi la latitudini temperate, pe spaţiile cu fenomene intense de foehn.
          2. În domeniul energiei eoliene. Foehn-ul se canalizeazӑ adesea pe culoarele de vale (fig.3). Cele douӑ cerinţe esenţiale care dau potenţial eolian mare sunt viteza şi frecvenţa (vȃntul sӑ batӑ doar pe o singurӑ direcţie). Culoarele de vale cu fenomene de foehn (de ex. valea Buzӑului) îndeplinesc din start cea de-a doua cerinţӑ, proiectanţilor din domeniul energiei electrice eoliene rӑmȃnȃndu-le sӑ consulte datele meteorologice de la staţii pentru a vedea dacӑ şi prima cerinţӑ este îndeplinitӑ.

          Bibliografie
Ciulache S., (2005), Meteorologie şi climatologie, Ed. Credis, Bucureşti
***Marius Grozea – Fotografie, http://mariusgrozea.blogspot.com/

Autor: Ionuţ Tudose

Data: 30.05.2011

De ce la tropice sunt maxime barice

2011-05-28T17:39:00.002+03:00

          Ştim modelul deja clasic al circulaţiei generale a atmosferei, cu mai multe celule la nivel global: calmul ecuatorial cu mişcӑri convective intense datoritӑ încӑlzirii puternice; alizeele care vin dinspre tropice pentru a compensa mişcӑrile ascendente; divergenţa deasupra Ecuatorului în troposfera superioarӑ ş.a.m.d.

Fig.1. Africa de N (25.05.11) în infraroşu. Regimul anticiclonic din Sahara este sugerat de absenţa norilor (Sursa imagine)

          Ne-am întrebat adesea de ce fȃşiile de la tropice, unde se întind marile deşerturi ale lumii, sunt considerate regiuni de maximӑ presiune. Adicӑ, de ce acolo unde este cel mai cald nu se înregistreazӑ mişcӑri verticale ascendente ale aerului aşa cum ar pӑrea firesc (aer încӑlzit => dilatare => ascendenţӑ, minimӑ presiune). De ce la tropice se instaleazӑ de fapt un regim anticiclonic (de maximӑ presiune), iar masele de aer diverg spre Ecuator şi Cercul Polar?
         Cuvintele cheie pentru înţelegerea mecanismului sunt: mişcarea de rotaţie, viteza de rotaţie, forţa Coriolis.
          Maximul de la tropic este de naturӑ dinamicӑ, ci nu de naturӑ termicӑ. Totul porneşte de la Mişcarea de rotaţie a Pӑmȃntului care se realizeazӑ cu viteze tot mai mici de la Ecuator spre Poli (unde este nulӑ) (vezi fig.2). Din cauza acestei diferenţe de vitezӑ şi a inerţiei, corpurile aflate în mişcare (inclusiv masele de aer) vor cӑpӑta o deviere (spre dreapta în Emisfera Nordicӑ şi spre stȃnga în Em. S), cunoscutӑ drept ‘Forţa Coriolis’.

Fig.2. Celule ale circulaţiei generale a atmosferei.

          La Ecuator, masele de aer cunosc convecţii termice puternice, dupӑ care diverg la partea superioarӑ a troposferei. Ramurie orizontale astfel formate la altitudini mari (fig.2) se supun de asemenea forţei Coriolis. Devierea nu le permite sӑ pӑtrundӑ spre latitudini mari, ci se opresc deasupra tropicelor. La fel se întȃmplӑ şi cu ramurile orizontale de altitudine venite dinspre Cercul Polar. Din cauza devierii nu pӑtrund spre Ecuator. În consecinţӑ, ‘aglomerarea’ din troposfera superioarӑ determinӑ descendenţe ale aerului şi maxime barice la tropice.

          Consecinţe ale regimului de maximӑ presiune la tropice (în deşerturi):
          - Nu au loc convecţii, deci vaporii de apӑ nu pot fi ridicaţi spre pӑturile superioare ale atmosferei (mai reci) pentru a condensa.
          - Deci se menţine cerul fӑrӑ nori, plouӑ rar
          - Umiditatea se menţine la nivelul solului. Dacӑ sunt surse reci în apropiere (curenţi reci oceanici), persistӑ ceaţa (aşa zise ‘deşerturi cu ceaţӑ’).
          - Advecţiile (deplasarea aerului pe orizontalӑ) sunt divergente, prin caracterul uscat şi fierbinte influenţȃnd climatele vecine (subecuatorial; subtropical).

Autor: Ionuţ Tudose

Data: 28.05.2011

Influenţa lucrӑrilor antropice asupra erodabilitӑţii terenului

2011-05-26T16:23:00.002+03:00

Erodabilitatea terenului reprezintӑ vulnerabilitatea/ predispoziţia sa la eroziune, în contextul unor schimbӑri perturbatoare sau pur şi simplu în contextul trecerii timpului (în timp ce se manifestӑ acţiunea fireascӑ a agenţilor externi fӑrӑ modificӑri majore).

Fig.1. Drumuri din deal în vale, exemplul cel mai simplu de lucrӑri antropice care dau grad mare de erodabilitate.

Gradul de erodabilitate este dat de cumulul mai multor factori (valoarea pantei, modul de utilizare a terenului, tipul de rocӑ, tipul de sol, condiţii climatice etc). Cunoaşterea gradelor de erodabilitate este utilӑ pentru organisme decizionale şi executive locale (Primӑrii), pentru investitori, pentru cunoaşterea spaţiilor favorabile construirii/ practicӑrii unui anumit tip de agriculturӑ, pentru identificarea arealelor cu risc geomorfologic (clӑdiri expuse la eroziune) etc.

Prin analiza SIG se pot obţine categorii de erodabilitate pentru diferite teritorii (localitӑţi, unitӑţi de relief, bazine hidrografice etc). Factorii care determinӑ variaţia erodabilitӑţii iau fiecare in parte forma de layer. De ex. factorul pantele reprezintӑ layerul 1. Pantele minime dau grad de erodabilitate minim, iar pantele maxime dau grad de erodabilitate maxim. Factorul utilizarea terenului reprezintӑ layerul 2. Pӑdurile au grad de erodabilitate minim, iar pӑşunile şi ierburile rare au grad maxim ş.a.m.d.

Toate layerele vor fi suprapuse şi însumate sau înmulţite; rezultatul se împarte în numӑrul dorit de categorii de erodabilitate (3, 5 etc), rezultȃnd astfel harta erodabilitӑţii terenului.

Fig.2. Exemplu de erodabilitate a terenului, Valea Pietrii, oraşul Urlaţi, click pentru a mӑri (Sursa: Dealurile Bucovelului şi ale Cepturei, studiu geomorfologic, lucrare de licenţӑ, I. Tudose)

În orice analizӑ SIG a erodabilitӑţii trebuie luate în considerare lucrӑrile antropice. Ele reprezintӑ un factor de importanţӑ principalӑ, deoarece acestea sunt menite fie a încetini eroziunea (deci a conferi terenurilor o erodabilitate mai micӑ), fie a o accelera (deci a conferi terenurilor o erodabilitate mai mare). Bineînţeles, existӑ şi situaţii mai rare cȃnd lucrӑrile antropice sunt neutre sau slab influente în raport cu erodabilitatea (cazul unei pӑduri, teren agricol etc). Iatӑ cȃteva exemple prin care lucrӑrile antropice influenţeazӑ gradul de erodabilitate:

Fig. 3. Versant strӑbӑtut de un drum de ţarӑ. Stabilirea spaţiului cu erodabilitate mare, în funcţie de procesele erozionale favorizate de existenţa drumului (eroziune liniarӑ pe sectorul construit ‘din deal în vale’ şi alunecӑri şi surpӑri pe versantul subminat).

Fig. 4. Douӑ cazuri asemӑnӑtoare, în care diferӑ doar influenţa lucrӑrilor antropice (a-neutralitate; b-lucrӑri de barare a ravenei). Cu timpul, eroziunea va afecta mult mai intens terenul a) decȃt terenul b), atȃt în adȃncime cȃt şi lateral. De aceea, terenul a) are grad de erodabilitate mai mare.

Fig. 5. Influenţa lucrӑrilor antropice (agricole) asupra erodabilitӑţii: a – brazde paralele cu izohipsele (curbe de nivel) ce conferӑ terenului erodabilitate minimӑ; b – brazde diagonale cu izohipsele (erodabilitate medie; c – brazde perpendiculare pe izohipse (erodabilitate maximӑ). Este evident cӑ apa de ploaie se va canaliza, generȃnd spӑlӑri intense, ravenӑri şi, într-un stadiu final, torenţialitate.

Fig.6. Reducerea erodabilitӑţii terenului prin lucrӑri antropice: agroterasӑri şi ravene barate cu piatrӑ (Valea Crȃngului, oraşul Urlaţi).

Cȃteva exemple prin care lucrӑrile antropice dau grade diferite de erodabilitate:

________________________________________

1. Terenuri aflate sub influenţa unor lucrӑri ce stopeazӑ sau încetinesc mult eroziunea potenţialӑ: Drenaj artificial, baraje, consolidӑri, betonarea ravenelor, terenuri agricole cu brazde paralele cu izohipsele etc.

2. Terenuri aflate sub influenţa unor lucrӑri ce încetinesc puţin eroziunea potenţialӑ: unele consolidӑri, baraje ori agroterasӑri, alte terenuri agricole cu brazde paralele cu izohipsele

3. Terenuri neaflate sub influenţa lucrӑrilor antropice d.p.d.v. al erodabilitӑţii, terenuri agricole ale cӑror brazde întretaie pe diagonalӑ izohipsele; Unele agroterase abandonate ale cӑror frunţi joacӑ rol de rȃpe de desprindere

4. Terenuri aflate sub influenţa unor lucrӑri ce accelereazӑ eroziunea potenţialӑ: drumuri de ţarӑ construite greşit; subminӑri de versanţi, terenuri agricole cu brazde perpendiculare pe izohipse etc.

5. Terenuri aflate sub influenţa unor lucrӑri ce accelereazӑ în mod agresiv eroziunea potenţialӑ: subminӑri de versanţi, drumuri de ţarӑ cu lӑţimi şi lungimi mari construite din deal în vale, decopertӑri, terenuri agricole cu brazde lungi din deal în vale etc.

________________________________________

Cartӑrile se realizeazӑ folosindu-ne de diferite surse (mai ales observaţii de teren, ortofotoplanuri de actualitate, fotografii etc). Se obţine un layer (fig.7) care va fi adӑugat în analiza SIG a erodabilitӑţii.

Fig. 7. Exemplu de influenţӑ a lucrӑrilor antropice asupra gradului de erodabilitate a terenului. Oraşul Urlaţi.

Bibliografie

Extrase din lucrarea mea de licenţӑ “Dealurile Bucovelului şi ale Cepturei, studiu geomorfologic”, din capitolul “Erodabilitatea terenului în oraşul Urlaţi. Analizӑ SIG”

Autor: Ionut Tudose

Data: 26.05.2011

De ce existӑ diferenţe de temperaturӑ atȃt de mari între zi şi noapte în deşert

2011-05-25T04:20:00.001+03:00

În regiunile tropical deşertice se înregistreazӑ cele mai mari amplitudini termice diurne de pe Glob (peste 50˚C ziua/ în jur de 0˚C noaptea). Prin acest articol încercӑm sӑ explicӑm aceastӑ diferenţӑ uriaşӑ.

Fig.1. Deşertul Sahara

Toatӑ explicaţia porneşte de la caracterul arid al acestor regiuni (absenţa/ raritatea apei). Suprafaţa terestrӑ (suprafaţa activӑ) compusӑ din nisipuri, este foarte poroasӑ şi lipsitӑ de umiditate. Radiaţia directӑ ajunsӑ pe ea (fig.2 stȃnga) supraîncӑlzeşte stratul subţire de la suprafaţӑ. Cӑldura nu poate fi transferatӑ spre adȃncime din cauza porozitӑţii rocii (pori umpluţi cu aer). De asemenea, cӑldura nu poate fi consumatӑ nici în procesul evaporaţiei din motive lesne de înţeles (nu existӑ apӑ care sӑ fie evaporatӑ). Deci, aerul de deasupra se va ‘încinge’ pȃnӑ la temperaturile amintite mai sus.

Fig.2. Radiaţia directӑ şi încӑlzirea unui strat subţire la suprafaţӑ în timpul zilei (stȃnga) şi radiaţia terestrӑ în timpul nopţii (dreapta).

         În timpul nopţii, radiaţia terestrӑ intensӑ duce la pierderea rapidӑ a cӑldurii în atmosfera înaltӑ şi în spaţiul extraterestru (fig.2 dreapta) şi la scӑderea temperaturilor. Intensitatea procesului este favorizatӑ de:
        - Radiantul este stratul subţire superficial. Deci, nu existӑ surse de cӑldurӑ mai adȃnci care sӑ reîncӑlzeascӑ suprafaţa activӑ în urma radierii.
          - Umiditatea aerului este foarte micӑ. Aerul umed îşi menţine cӑldura mai bine decȃt aerul uscat, apa cedȃnd cӑldura mai greu (Sӑ ne amintim ca exemple nopţile senine şi geroase; nopţile înnorate şi mai cӑlduroase sau marea caldӑ noaptea şi în septembrie).

Fig.3. Diferenţӑ de transfer al cӑldurii pe verticalӑ.

a – roci poroase (pori cu aer)

b – roci compacte

În deşerturile de pietre (hamade) amplitudinea termicӑ, din cauza aceleiaşi umiditӑţi foarte scӑzute, este şi acolo mare, dar nu ca în deşerturile de nisip (erguri). Totuşi, rocile fiind mai compacte înmagazineazӑ cӑldurӑ în timpul zilei la adȃncimi mai mari (fig.3). Noaptea cӑldura de adȃncime compenseazӑ pierderile prin radiaţie terestrӑ, menţinȃnd suprafaţa activӑ pietroasӑ mai caldӑ decȃt este cea nisipoasӑ.

Autor: Tudose Ionuţ

Data: 25.05.2011

Rolul avalanşelor în modelarea versanţilor Pietrei Craiului

2011-03-27T19:33:00.037+03:00

Avalanşele sunt fenomene complexe, de risc, nedorite ce apar pe versanţi şi au acţiuni morfodinamice rapide, masa de zăpadă şi gheaţă antrenând şi material detritic, vegetaţie, sol, etc.

Avalanşele reprezintă alunecarea bruscă, pe distanţe mai mari de 50 m a unei cantităţi mari de zăpadă ce apare pe versanţii montani în urma ruperii echilibrului zăpezii. Spre deosebire de celelalte procese nivale care se desfăşoară lent, avalanşele sunt fenomene cu acţiune mecanică rapidă şi cu efecte distructive imediate. Ele joacă un rol deosebit de important în modelarea versanţilor.

          Avalanşele de zăpadă se declanşează pe pante abrupte (cu declivitate între 25-500), fără pădure, aşa cum sunt majoritatea versanţilor Pietrei Craiului, atunci când tensiunile mecanice din interiorul stratului de zăpadă depăşesc coeziunea corespunzătoare, prin creşterea greutăţii ce se exercită asupra stratului de zăpadă pe versant, prin slăbirea coeziunii zăpezii din interiorul straturilor, ca urmare a metamorfismului zăpezii.”
          În cadrul avalanşelor se disting trei zone:
          1. Zona de desprindere,
          2. Zona de tranziţie/transport/culoarul de avalanşă,
          3. Zona de depozitare/con de avalanşă.

Foto. nr. 1. Elementele unei avalanşe

          Un tip special de avalanşe ce se produc pe creasta Pietrei Craiului sunt cele ce se formează pe patul îngheţat, în urma unei ninsori puternice. Zăpada depusă recent va aluneca pe cea veche, îngheţată. Acesta este tipul de avalanşă pulver care se produce iarna la temperaturi scăzute. Se remarcă şi formarea avalanşelor în plăci, a celor umede. Acestea din urmă se produc cel mai des primăvara şi au cea mai puternică acţiune modelatoare.

          Rolul avalanşelor în modelarea reliefului
          „Avalanşele sunt unul din agenţii principali ai modelării subaeriene a reliefului în etajul crio-nival/periglaciar, fiind un agent principal în cadrul reliefului periglaciar şi fluvio-nival” .
          Principala acţiune a avalanşelor de zăpadă este cea de eroziune şi transport a materialelor pe pantă dar şi acumularea materialelor în zona de depozit (conuri de grohotiş, depozite de avalanşă, trene de grohotiş, etc.). Avalanşele constituie un factor de distrugere a reliefului cu importanţă destul de mare. „Rolul morfogenetic al avalanşelor constă atât în formarea culoarelor de avalanşă, a formelor periglaciare tipice, a microreliefului haotic şi răvăşit cât şi în crearea condiţiilor favorabile pentru dezvoltarea unor procese geomorfologice prin înlăturarea solului şi vegetaţiei” . Astfel se accentuează ravenele, lărgirea văilor torenţiale, mişcarea grohotişurilor, accelerarea eroziunii în suprafaţă.
          „Principalii factori care determină eroziunea solului sunt: grosimea stratului de zăpadă, coeziunea internă a zăpezii, tipul de zăpadă şi dispunerea straturilor succesive, suprafaţa patului de alunecare, a rocii sau a solului (coeficientul de frecare), panta” . De asemenea acțiunea de eroziune asupa solului este influenţată şi de caracetisticile climatice ale tipurilor de avalanşă.
          Forme de relief formate de avalanşe:

Foto. nr. 2. Zona de echilibru

Culoarele de avalanşă „sunt formele erozionale cele mai caracteristice, în modelarea cărora avalanşele de zăpadă au un rol primordial. Ulterior sunt modelate şi de apele torențiale pe timpul verii. Se consideră că sunt rezultatul modelării alternative nivale, criogene şi pluviale”. Culoarele de avalanşă reprezintă suprafaţa pe care se deplasează masa de zăpadă în timpul unei avalanşe. Culoare de avalanşă se localizează preponderent pe versantul vestic pe care de cele mai multe ori îl străbat în întregime, dar apar bine dezvoltate pe versantul estic. Culoarele complexe sunt alcătuite dintr-un jgheab bine individualizat în partea inferioară iar în partea superioară se poate identifica un bazin de recepţie, sub formă de pâlnie, dată de dispoziţia de evantai a unor jgheaburi mai mici. La baza culoarelor de avalanşă se află conuri de grohotiş, uneori potcoave nivale cu dimensiuni ce variază în funcţie de mărimea culoarelor de avalanşă şi a cantităţii materialelor transportate. Zăpada în deplasare are o acţiune mecanică distructivă antrenând materiale dezagregate anterior, dar are şi acţiune de dizolvare datorită rocilor calcaroase (creasta Pietrei Craiului fiind alcătuită în întregime din calcare), aici rezultând văile de tip „padină” unde se reamarcă acţiunea de dizolvare urmată de prăbuşiri. „Caracteristic pentru Munţii Piatra Craiului sunt straturile de calcar rederesate, în poziţie aproape verticală, constituente ale flancului de sinclinal redresat. În aceste formaţiuni, văile se dezvoltă în special pe versantul de vest, pe liniile de diaclaze, cât şi pe suprafeţele de strat. Este cunoscută dezvoltarea preponderent pe verticală a formelor carstice în Munţii Piatra Craiului. Pe versantul de vest se dezvoltă şi văi cu caracter obsecvent, cu pantă foarte mare şi profil transversal îngust, uneori cu aspect de canion, denumite padine. Datorită pantelor foarte mari predomină avalanşele în balcoane, determinate de ruperea cornişelor”. Pe de altă parte apa provenită din topirea treptată a depozitelor de avalanşă are o acţiune chimică deosebit de agresivă asupra calcarului, determinând formarea unor microdepresiuni de nivaţie.

Fig. 1. Areale cu potenţial de producere a avalanşelor (harta riscului)

Foto. nr.3. Versantul vestic - culoare de avalanşe

Foto. nr. 4. Versantul vestic - culoar de avalanşă

          Semipâlniile nivale „sunt forme negative de relief, asociate deseori cu torenţi de pietre şi culoare de avalanşă, fiind dezvoltate la partea superioară a acestora prin adâncirea mai puternică în zona axială”. Au formă de pâlnie asemănătoare microdepresiunilor formate prin tasare. Suprafaţa lor este în general mică. Ele sunt rezultatul avalanşelor dar sunt şi moderate de către apele de topire şi cele pluviale pe timpul sezonului cald.
          Potcoavele nivale sunt forme de acumulare în forma lor tipică de val arcuit, asimetric, cu înălţimi relative de 2-3 m. Sunt prezente gelifracte mari, nesortate care se formează la baza culoarelor de avalanşă. Se află în zona de depozitare a avalanşelor, adică la baza culoarelor de avalanşă.
          Conuri şi trene de grohotiş se întâlnesc atât la baza torenţilor cât şi în zona de recepţie. Conurile de grohotiş sunt specifice bazei versanţilor, la capătul culoarelor de avalanşă şi la baza abrupturilor de pe versantul vestic.

Foto. nr. 5. Con de grohotiş

Foto. nr. 6. Culoar de avalanşă şi con de grohotiş

Torenţi/ râuri de grohotiş acestea sunt materiale de diverse dimensiuni, depuse de-a lungul văilor de pe versanţi. Avalanşele au caracter distructiv, determinând deplasarea acestora către baza culoarelor. „Torenţii de pietre au caracter permanent doar în arealele cu pantă mică (300). Lobii aplatizaţi, terasele şi torenţii de pietre sunt denumite în Munţii Piatra Craiului horjuri (eng. stripes placations, stone-banked, lobes and terraces), sunt activate atât de avalanşe cât şi de torenţi” .

Foto. nr .7. Versantul vestic - culoar de avalanşă

Foto. nr. 8. Versantul vestic - culoare de avalanşă

Cartarea culoarelor de avalanşă prezintă importanţă deoarece astfel se monitorizează mărimea şi efectul avalanşelor. Prin realizarea hărţilor de risc de avalanşă se evaluează posibilitatea producerii avalanşelor dar şi efectele acesteia. Se pot lua în calcul: mărimea zonei de declanşare, altitudinea declanşării, distribuţia stratului de zăpadă, eroziunea nivală, tipul curgerii, caracteristicile morfometrice ale versantului afectat.
___________
[1] Comisia de glaciologie a Academiei Elveţiene de Ştiinţe Naturale

[2] Moţoiu Dana (2008), pag.135.

[3] Moţoiu Dana (2008) pag. 135.

[4] Tricart J. (1956).

Bibliografie:
1. Constantinescu T., (2009), Masivul Piatra Craiului. Studiu geomorfologic, Editura Universitară, Bucureşti, 164 pag.
2. Michalevich-Velcea Valeria, (1961), Masivul Piarta Craiului. Studiu geomorfologic, Editura Academiei Republicii Populare România, Bucureşti.
3. Mititeanu D., (2004), Despre avalanşe, www.alpinet.org, Bucureşti.
4. Moţoiu Dana Maria, (2008), Avalanşele şi impactul lor asupra mediului. Studii de caz în Carpaţii Meridionali, Editura Proxima, Bucureşti, 280 pag.
5. Tobin G.A., Monty B.E.(1996), Natural hazards. Explanation and integration, The Guidford Press, New York.
6. Tricart J., (1956), Études experimentale du probleme du la gelivation, Bul. Perzglac no. 4.
7. Xavier Maniguet (1988), Survive en milieu, Editura Albin Michel, Paris, 510 pag
8. *** Centrul Naţional de Studiu a Zăpezilor şi Avalanşelor (ANENA) (1988), Guide de Niege et Avalanches, Editud Aix en Provence, Grenoble, 335 pag.
9. *** Institutul de Geografie, Universitatea din Bucureşti (1983), Geografia României – volumul I, Editura Academiei Republicii Socialiste România, Bucureşti, 662 pag.

Autor: Mădălina Teodor

Data: 27.03.2011

Rolul şi aplicabilitatea Sistemelor Informaţionale Geografice (GIS)

2011-02-05T13:17:00.003+02:00

          În secolul tehnologiei, informatizarea devine un element cheie în eficientizarea timpilor de lucru şi a seviciilor prestate. Existenţa şi implementarea Sistemelor Informatice Geografice (GIS) în cadrul unui institut, a unei firme sau unei organizaţii, indiferent de profil, vor deveni indispensabile şi obligatorii datorită importanţei aplicabilităţii lor la toate nivelurile (economic, social, politic, financiar, educaţional, etc).

          Sistemul GIS legat la o reţea de poziţionare globală (GPS) poate determina în orice moment poziţia în timp şi spaţiu, efectul, răspândirea, distribuţia, evoluţia unor servicii, fenomene, procese, obiecte urmărite, etc.
          Unde se pot folosi tehnologiile GIS? Prin diversitatea opţiunilor de reprezentare a informaţiilor pe hărţi (hartă cu reprezentare prin punct, diagramă, linie, areal, volum, prin interpolare, etc), dar şi modul prin care aceste pot fi realizate (suprapunerea mai multor straturi tematice, realizarea unei legături între bazele de date şi partea grafică), aceste tehnologii sunt utile în aproape toate domeniile.
          Câteva domenii în care se pot implementa aceste tehnologii sunt: geomofologie-pedologie - realizarea unor hărţi ce determină raportul cauză-efect prin stabilirea unei corelaţii între geologie (tip de rocă, structură), pantă, expoziţia versanţilor şi anumite procese, determinarea unor modele generale de acţiune a unor factori ce au aplicabilitate generală, constatarea unor disfuncţionalităţi şi posibilitatea de a se interveni înainte şi de a lua măsuri de prevenire, combatere sau atenuare, etc. În domeniul meteorologiei-hidrologiei se remarcă aplicabilitatea sistemelor GIS prin realizarea unor hărţi de prognoză, de rezultate ale acţiunii unor factori, procese, fenomene, hărţi de avertizare, poziţionarea anumitor elemente, etc. În geografie umană, economice şi planificare teritorială se pot realiza numeroase hărţi ce pot evidenţia evoluţia populaţiei (pe diverse medii, structuri, sectoare de activitate, etc), distribuţia spaţială şi influenţele asupra mediului, stabilirea unor areale de răspândire a anumitor parametrii urmăriţi (originea unor populaţii, locul de distribuţie a unor toponime, resurse), stabilirea relaţiei spaţiu de locuit-populaţie, pretabilitatea terenului pentru anumite construcţii, factorii ce influenţează sau ar putea influenţa activităţile umane sau economice, dezvoltarea şi aşezarea durabilă, etc. În domeniul mediului tehnicile GIS pot fi utilizate pentru a realiza hărţi de impact, de distribuţie a anumitor areale, de evoluţie şi răspândire a unor poluanţi, stabilirea calităţii mediului, reprezentarea unor indicatori şi posibilitatea de a realiza o evoluţie în timp.
          Se remarcă firmele de transport (sau curierat) care prin acest sistem pot determina în orice moment poziţia maşinilor şi a obiectelor transportate, acestea putând fi urmărite în acelaşi timp atât de cei de la conducere (ce vor putea supraveghea respectarea programului de lucru, seriozitatea muncilorilor, sau pot interveni în cazul unor defecţiuni ale maşinilor) cât şi de clienţi (prin urmărirea stării şi locaţia coletelor/materialelor trimise). De asemenea tehnologiile GIS pot fi implementate de firmele de transport persoane (CFR, RATB, Metrorex, Normandia, Atlasib sau oricare altă firmă) oferind posibilitatea de a afişa starea reală a sistemului şi eficientizarea în lucrul cu clienţii. Se poate afişa un program actual al maşinilor/trenurilor de pe o anumită rută, intervalul de sosire în staţii, se poate determina viteza de mers, timpul exact de sosire, întârziere, staţionare (prin raportarea distanţei de parcurs la viteza de mers), etc. şi toate aceste se pot realiza cu ajutorul unui sistem GIS. Se pot realiza diverse hărţi ce pot conţine o multitudine de informaţii. Aceste hărţi pot veni în ajutorul şi informarea călătorilor sau persoanelor interesate de astfel de informaţii (pentru evaluarea unor servicii, pentu aplicarea unor proiecte de dezvoltare, pentu realizarea unor studii, etc).
          Am ataşat câteva exemple de hărţi ce poti fi realizate cu programe GIS OpenSource, programe pe care le puteţi descarca de pe site-urile lor de pe internet: QuantumGIS (cu GRASS), SagaGIS, GvSIG, 3DEM , VTP (Virtual Terrain Project), uDig, MapView, MicroDEM şi LEOWorks – pentru lucrul cu imagini satelitare, Inksape şi GIMP fiind varianta free pentru Corel cu care vă puteţi face treaba foarte bine. De asemenea accesând http://www.freegis.ro/ gasiţi un proiect ce conţine un pachet complet de aplicaţii GIS ce lucrează pe sistemul de operare Linux, prin intermediul unui live DVD.
          Domeniile în care se poate lucra cu aceste programe sunt foarte diverse. Acestea sunt doar cateva exemple din vasta aplicabilitate a Sistemelor Informaţionale Geografice. Pentru a descoperi mai multe vă invit sa rămaneţi în lumea noastă, a geografilor!

Hărţi de analiză geomorfologică

Hărţi ce surprind evoluţia unor areale

Hărţi de analiză a teritoriului

Hărţi de mediu

Autor: Teodor Mӑdӑlina

Data: 05.02.2011