Aspectul munților reflectat în toponime (oronime)

          Toponimia, ca disciplină științifică, se ocupă cu studiul originii și evoluției numelor de locuri, dezvăluind povești istorice, geografice și etimologice foarte spectaculoase. Este interesant că multe toponime suferă de-a lungul timpului diverse transformări parțiale sau totale, în urma unor procese mai mult sau mai puțin voluntare: culegeri populare și transpuneri neglijente pe hărți, impunerea unor norme oficiale, transformări de ordin politic, transcrierea modificată de pe hărțile vechi pe cele noi etc.

          Ne vom opri asupra unei categorii de toponime ceva mai rigide temporal, anume oronomiele. Acestea sunt denumiri de munți (gr. oros = munte), dar sensul lor poate fi extins uneori și la alte forme de relief. Fiind specifice unui spațiu rural și pastoral, în esență tradițional și conservator, numele de munți se păstrează cu mai multă ușurință în forma lor originară decât, să spunem, numele de localități sau străzi. Așa încât oronimele ne transmit o poveste a locului mai apropiată de realitate. De departe trăsăturile geomorfologice generale se impun ca factor principal în tendința „botezării” munților. Explicația reflectării configurației reliefului în oronime ar putea fi stabilită în istoria pastorală (și grănicerească în unele cazuri): un munte sau un vârf cu forma descrisă fidel prin numele lor apar ca repere ușor de identificat în teren.

          1. Cel mai frecvent indicator morfometric sugerat de oronime este altitudinea, prezent în aproape toate grupele montane prin perechi antonimice de tipul Mic/Mare:
• M-ții Retezatul Mic (2081 m)/ M-ții Retezatul Mare (2509 m).
• Vf. Parângul Mare (2519 m).
• Vf. Baiul Mic (1834 m)/ Vf. Baiul Mare (1895).
• Vf. Piatra Mică/ Vf. Piatra Mare.
• Muntele Mic/ Muntele Mare.
• Vf. Ocolașul Mic/ Ocolașul Mare.
• Măgura Mare, Tătarul Mare ș.a.

          Pentru munții mai scunzi se folosesc și termeni derivativi diminutivali, precum:
• Vf. Munțișor (1534 m, M-ții Frunții).
• Culmea Muntișor și Munțioru (M-ții Tătaru).
• Munceii Bistrița-Tazlău (M-ții Tarcău).
• Vf. Băiuțul (M-ții Baiului).

          Iar dealurile înalte și proeminente (uneori stâncoase) sau alte vârfuri montane joase sunt denumite prin termenii: măguri, măgurițe, muscele, muncei.

Foto 1. Vf. Baiu Mare (Sursa: wikimapia)

          2. Aspectul ușor rotunjit al culmilor și vârfurilor se oglindește în denumiri date prin analogie cu unele substantive comune. Inițial au funcționat ca metafore:
• Clăbucete (Clăbucetele Predealului, Clăbucetul Azugii, Clăbucetul Taurului, Clăbucetul Baiului, Clăbucetele Întorsurii), munți joși și ondulați ca niște căciuli. Clăbucet este un diminutiv al lui clăbăț, căciulă din piele de miel sau de oaie.
• M-ții Gârbova (sau Baiului, Carpații de Curbură) sunt rotunjiți ca niște cocoașe.
• Spinarea Calului, culme joasă, prelungă și ondulată din Masivul Postăvaru.
• Vf. Gogoșoaia (M-ții Bârgău), augmentativ de la gogoașă.
• Vf. Dâmbău (M-ții Trascău), augmentativ de la dâmb.
• Vf. Rotunzilor, Muntele Rotunda ș.a.
• M-ții Gutâi/ Gutân, variante fonetice ale lui gutui.
• Vf. Curcubăta (1849 m, din M-ții Bihor), denumit de la regionalismul curcubătă (dovleac, tigvă, bostan, tărtăcuță).
• Vf. Bulzu (1560 m, Masivul Cozia). Bulzul este un preparat ciobănesc din mămăligă cu brânză în interior, rotunjit în palme.
• Piatra Bulzului (M-ții Trascău).
• Vf. Grindușu (1664 m, M-ții Tarcău), diminutiv de la grind.

Foto 2. Vf. Curcubăta (Sursa: Turism Beiuș)

          3. Aspectul rotunjit, dar mai înalt și mai proeminent, apare în oronime de tipul:
• Vf. Păpușa, prezent în numeroase grupe montane (Retezat, Parâng, Făgăraș etc.)
• Claia Mare (M-ții Bucegi), vârf stâncos, rotunjit și ușor ascuțit care seamănă cu o claie (căpiță conică).
• M-ții Căpățânii (2130 m), cu vârfuri ronunjite și proeminente ca niște căpățâni.
• Masivul Cornii (M-ții Bârgău), genitivul substantivului coarnă.
• Cornul Călțunului (M-ții Făgăraș), unul din uriașii României (2505 m), rotunjit însă ca un corn.

Foto 3. Munții Căpățânii (Sursa: Cartea munților)

          4. Aspectul ușor ascuțit sau țuguiat al unor vârfuri:
• Vf. Țuțuiatu (M-ții Măcin). Țuțuiat este un sinonim pentru țuguiat.
• Vf. Unghia Mare (M-ții Neamțului).
• Vf. Mălaia (M-ții Siriu, M-ții Vrancei), asemănătoare cu niște grămăjoare de mălai.
• Masivul Penteleu (M-ții Buzăului), văzut ca o piramidă de la depărtare. Penteleul este o coastă înclinată și netedă pe care coboară oile la strungă, cuvânt înrudit probabil cu pantă.

Foto 4. Vf. Unghia Mare (Sursa: Alpinet)

          5. Crestele fracturate, zimțate sau erodate, precum și vârfurile foarte ascuțite sunt denumite, de asemenea, foarte sugestiv:
• Creasta Cocoșului (M-ții Gutâi).
• Acele Morarului, Creasta Ascuțită și Colții Coștilei (M-ții Bucegi).
• Vârful Ascuțit (M-ții Piatra Craiului).
• Muchia Cheii (M-ții Postăvaru) și alte culmi „Muchia ...”
• Țigăile Mari (M-ții Ciucaș). Țigaie provine tot din lexicul pastoral și face referire la lâna de oaie scurtă, creață și mătăsoasă. Țigăile Mari sunt niște stânci care seamănă cu smocurile de lână, utilizarea greșită, Tigăile Mari, fiind de-a dreptul ridicolă.
• Colțul Ocolit (M-ții Bucegi).
• Vf. Piscuiata (M-ții Făgăraș), derivat de la pisc.
• Muchia și Vf. Tărâța (M-ții Făgăraș), foarte colțuroase, asemenea tărâței măcinate.
• M-ții Măcin, de la măcinat, adică erodat.
• Vf. Piatra Tăiată (M-ții Căpățânii, M-ții Parâng), munte cu despicătură în partea superioară.

Foto 5. Creasta Cocoșului (Sursa: Prin Lume Prin Gânduri)

          6. Nu doar proeminențele reliefului sunt evidențiate prin oronime, ci și orizontalitatea și netezimea sa:
• Vf. Retezat (2482 m) dă numele întregii grupe montane, chiar dacă nu este cel mai înalt. Totuși este cel mai cunoscut datorită aspectului său original, cu vârful teșit, și a vizibilității de la mare distanță.
• Muntele Tâmpa de lângă Brașov, de asemenea aplatizat, și-a luat numele de la un regionalism învechit, tâmp sau tâmpit, care înseamnă „cu vârful tocit, știrbit”.
• Vf. Nedeia (M-ții Căpățânii, M-ții Țarcu). Nedeia este un loc plan pe coama unui munte, unde se organizau petreceri câmpenești pastorale. Provine din slav. nedelja (= duminică).
• M-ții Podu Calului, Vf. La Podeiu (M-ții Făgăraș). Pod este un termen frecvent, utilizat pentru lunci, terase, podișuri, platouri, dar și pentru zonele montane cvasiorizontale.
• M-ții Șes (M-ții Apuseni). Șes folosit la fel ca pod.
• Vf. Netedu (M-ții Făgăraș).

Foto 6. Vf. Retezat (Sursa: Munții noștri)

          7. Sau chiar formele negative ale reliefului:
• Vf. Hârtopul Darei, Vf. Hârtopul Ursului.
• Culmea Gropșoarele (M-ții Ciucaș).
• Muntele Curmătura.
• Vf. sau Muntele Iezer (în mai multe unități montane); numele desemnează vârfuri care se înalță deasupra unor lacuri glaciare (iezere) de la care împrumută denumirea. În alte situații, iezerul se referă și la un loc mlăștinos.

Foto 7. Vf. Hârtopul Darei (Sursa: Carpathians Pedia)

          8. Desfășurarea prelungă sau curbată a culmilor:
• Muntele Lung (M-ții Tarcău).
• Obcina Mare, mare folosit aici pentru suprafață, nu altitudine.
• De altfel, obcinele sunt culmi prelungi, acoperite cu pădure: Obcina Feredeu, Obcina Mestecăniș, Obcina Brodinei.
• Piatra Lată (M-ții Ceahlău).
• Carpații de Curbură.
• M-ții Întorsurii, învăluind la exterior cotul de întoarcere a râului Buzău.

Foto 8. Obcina Mare (Sursa: wikipedia)

          9. Prin oronime este foarte bine evidențiat și specificul litologic și pedologic al munților:
• Piatra Craiului, Piatra Mare, Vf. Pietrii, Petreanu, Pietrosu, Pietricica, Pietrele, Pietriceaua ș.a. Sunt munți stâncoși, de cele mai multe ori calcaroși.
• Vf. Lespezi (2522 m, M-ții Făgăraș), M-ții Grohotișului (Carpații de Curbură) ș.a. Sunt munți acoperiți cu roci dezagregate.
• Culmea Nisipuri (M-ții Făgăraș).
• Muntele Puturosul (sau Puciosul), bogat în ape sulfuroase urât mirositoare.
• Vf. Glodea, Vf. Glodu, derivate de la glod (noroi).
• Vf. Saca Mare (M-ții Gurghiu), Vf. Setea Mare și Setea Mică (M-ții Parâng) etc. Sunt munți fără izvoare, uscați sau acoperiți cu grohotișuri.
• M-ții Igniș s-ar interpreta etimologic ca „de foc”, făcând trimitere la rocile și aparatele vulcanice.

Foto 9. M-ții Piatra Craiului (Sursa: eClimb)

          10. Prin asemănare cu obiecte comune, au fost denumite diverse forme de relief atipice:
• Sfinxul din Bucegi, Sfinxul de la Topleț, din Măcin, din Călimani, Babele din Bucegi, Babele la Sfat etc. Sunt stânci antropomorfe deosebite.
• Vf. Oala (M-ții Bârgău), Vf. Stâlpului (M-ții Poiana Ruscă), Fereastra Zmeilor, Fereastra Sâmbetei (M-ții Făgăraș), Turnul Plecat, Vf. Scara (M-ții Bucegi), Căciula Dorobanțului (M-ții Ceahlău), Piatra Lăcrimată, Cetățile Ponorului, Cetățile Rădesei (M-ții Apuseni), Panaghia (M-ții Ceahlău), Fruntea Oii (M-ții Cozia), M-ții Frunții, Hornurile Mălăiești, Coloanele de Bazalt etc.

Foto 10. Fereastra Zmeilor, M-ții Făgăraș (Sursa: Alpinet)

          11. Așezarea geografică mai izolată:
• Piatra Singuratică.
• Muntele Sihla.
• Vf. Sihloaia (Obcina Mare), derivat tot de la sihlă.
• Vf. Vânturișul (M-ții Bucegi), Muntele Vânturașu, M-ții Vânturarița. Sunt munți izolați sau înalți sau dezgoliți, foarte expuși la vânt. Denumirile sunt derivate de la vânturat (bătut de vânt).

Foto 11. M-ții Buila-Vânturarița (Sursa: Lucian Bolca)

          12. La nivelul percepției vizuale, se impune și cromatica generală dată de tipul de rocă, speciile floristice sau alte fenomene:
• Muntele Roșu, Muntele Alb, Muntele Verde, Muchia Albota și Vf. Galbenele (M-ții Făgăraș), Vf. Galbena (M-ții Godeanu), Vf. Roșu (M-ții Iezer) etc.
• Vânătarea lui Buteanu (2507 m, M-ții Făgăraș). Vârful este vizibil de la distanțe mari, apărând vinețiu în nuanțele răsăritului și apusului. Vânătarea este un loc înalt, ce pare de culoare vânătă în lumina dimineții și a serii. Folosirea greșită, Vânătoarea lui Buteanu, este ridicolă.

Foto 12. Muntele Roșu din Carpații de Curbură își trage numele de la rododendron (Sursa: Mariana Poara)

          13. La nivelul percepției emoționale pot fi amintite:
• Muntele Bucura, Vârful cu Dor sau Vf. Bucura Dumbravă (M-ții Bucegi).

Foto 13. Vârful Bucura Dumbravă

          14. Fără a dezvolta, amintim totuși și importanța vegetației (prezența sau îndepărtarea ei), a speciilor floristice și faunistice, tot ca elemente de peisaj ce impun denumiri de genul:
• pentru munții împăduriți: M-ții Pădurea Craiului, M-ții Codru Moma, Carpații Păduroși (M-ții Maramureșului).
• locuri despădurite, cu pajiști sau poieni: Runcu Stânelor (M-ții Tarcău), Runcu Caprei, Preluca, Poiana Ruscă, Vf. Pleșu (M-ții Codru-Moma) de la pleșuv (chel, lipsit de vegetație).
• vegetație specifică: Munții Semenic, Muntele Zmeureț (M-ții Tătaru), Obcina Mestecăniș, Muntele cu Mesteacăn, Muntele Brusturul, Fagului, Cărpiniș (M-ții Bodoc), Vf. Mohorul (M-ții Parâng), Paltinul (M-ții Neamțului), Răchitiș, Frăsinet.
• faună specifică: Culmea Zăganul (M-ții Ciucaș), amintind de vulturii cu barbă (zăgani) ce o populau în trecut.
• Muntele Rarău. Rarăul este un tip de uliu.
• Muntele Zimbroaia, Ursului, Valea Cerbului, Valea Caprelor, Vf. Mierla, Vf. Cioara etc.

Foto 14. Culmea Zăganu (Sursa: Google)

Completările și observațiile cititorilor sunt bine primite!

de Ionuț Tudose
12.10.2018

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...