Rămăseserăm în călătoria noastră la Horezu, în mijlocul Subcarpaților Getici (vezi aici partea I). Dacă nu v-ați plictisit, să mergem cătinel mai departe!
5. Din Horezu ne îndreptăm câțiva kilometri spre sud, până în comuna Măldărești pentru a vizita Ansamblul culelor. Vă povesteam în articolul dedicat stilului arhitectonic neoromânesc din București faptul că acesta își are mai multe surse de inspirație, între care și vechile cule oltenești, de obicei transferate în neoromânesc sub formă de turnuri:
Foto 35. Exemplu de vilă neoromânească (înc. de sec. XX) în zona Kiseleff a capitalei. Observăm turnul impozant care reproduce motivul culei oltenești. Comparați imaginea aceasta cu foto 36 și foto 39.
Bun, dar ce sunt culele? Sunt case boirești foarte răspândite în zona de sud-vest a țării, din Evul Mediu până în sec. al XX-lea. Denumirea provine din turcește și înseamnă „turn”. Au o structură pătrățoasă, fortificată, înaltă și masivă, cu ferestre mici, situate cât mai sus – clădiri apărute ca o necesitate. Pe vremea năvălirilor de tot soiul (invazii turcești, atacuri haiducești), boierii din Oltenia și vestul Munteniei își ridicau casele ca niște adevărate cazemate sau turnuri de apărare. Printre scurtele coloane de la ultimul etaj ieșeau flintele în întâmpinarea dușmanilor.
Foto 36. Cula Duca.
Foto 37. Muzeul.
Foto 38. Cula Greceanu, vedere din spate.
Foto 39. Cula Greceanu, vedere din față.
Foto 40. Casă veche din incinta ansamblului.
Foto 41. Biserica „Sf. Nicolae”, „Sf. Gheorghe” și „Sf. Voievozi” (1774-1794) în stil bizantin.
Foto 42. Stejar secular lângă biserică.
Foto 43. În afara ansamblului mai pot fi văzute și alte clădiri frumoase. Una dintre ele este Primăria.
Foto 44. Conacul lui Maldăr.
6. Din Măldărești se revine pe DN67 la vest de Horezu. Urmăm deci drumul subcarpatic spre vest, intrăm în județul Gorj, trecem Oltețul la Ciuperceni și după 1,5 km apar pe partea stângă zeci de copaci viu colorați. Ne aflăm în Pădurea Colorată, un proiect de artă contemporană al lui Mihai Țopescu și invitaților săi, realizat cu vopsea ecologică. Proiectul este un manifest împotriva defrișărilor abuzive din România.
Foto 45. Este interesantă, nu? Priviți cu atenție printre copaci și veți vedea mai multe gunoaie care n-ar fi apărut, probabil, dacă pădurea n-ar fi fost vopsită... asta ca să fim puțin răutăcioși.
Foto 46. În Pădurea Colorată.
7. Din drumul național ne abatem câțiva kilometri la dreapta, spre Baia de Fier, pe un drum județean, pentru a ne bucura de frumusețile exocarstului și ale endocarstului. Vizităm Cheile Galbenului și Peștera Muierii, săpată într-unul din versanții cheilor.
Foto 47. Cheile Galbenului și Cheile Oltețului, două despicături în munte, vizibile din drumul național.
Foto 48. Cheile Galbenului.
Foto 49. Forme exocarstice de eroziune și dezagregare: piramide și turnuri.
Foto 50. Sucesiune de forme de relief erozivo-acumulativ. După adâncirea văii ar fi urmat fie o retragere laterală a versanților, fie o a doua etapă de adâncire, mai lentă. Ambele situații ar explica prezența glacisului de eroziune marcat în această fotografie.
Foto 51. Galeriile vizitabile. Peștera Muierii este formată dintr-un labirint de galerii, ce străbat banda calcaroasă dreaptă a Cheilor Galbenului de la nord la sud, distribuit pe patru niveluri și având o lungime de peste 8 km. Vizitabil este un singur etaj, pe mai puțin de 1 km. Peștera este faimoasă datorită descoperirii de resturi fosile ale omului modern timpuriu (circa 35 000 de ani vechime), artefacte paleolitice și a numeroaselor resturi fosile de urs de peșteră, lei de peșteră, hiene, lupi, erbivore, care au populat peștera cu 40 000 de ani în urmă. Este denumită „Peștera Muierii” deoarece în timpul războaielor și năvălirilor, femeile, bătrânii și copiii se adăposteau aici.
Foto 52. O stalagmită groasă. Iată cum se formează stalagmitele: Apele de infiltrație, încărcate cu CO2, dizolvă carbonatul de calciu din adâncurile muntelui, circulând apoi prin crăpături sub formă de soluție. Odată ieșite prin tavan în golul peșterii, picăturile de apă întâlnesc condiții diferite de mediu, presiune și temperatură, depunând carbonatul de calciu (prin precipitare), puțin câte puțin, fie chiar pe tavan, formând stalactite, fie pe podea, formând stalagmitele, fie în ambele locuri, rezultând o pereche stalactită/ stalagmită. Când cele două cresc atât de mult încât se ating și se lipesc, rezultă o coloană. Când precipitarea este intensă și în locuri apropiate, pot rezulta forme mult mai complexe și spectaculoase (draperii, candelabre ș.a.) Viteza de formare a acestora este de circa 2-3 mm/10 ani.
Foto 53. Bazinele Mici.
Foto 54. Marea Orgă, o stalagmită uriașă, cu marginile proeminente ca tuburile unei orgi.
Foto 55. Schelet de urs.
Foto 56. Sala Boltilor. Peștera Muierii este una dintre cele mai vizitate din țara noastră, intrarea se face din oră în oră prin partea de nord, iar biletul este de 20 lei pentru adulți. Din păcate nu mi-au ieșit bine toate pozele, existând o mulțime de alte lucruri spectaculoase (Sala cu guano, Moș Crăciun, Turcul, Cascada Împietrită etc.) Vă las să le descoperiți singuri.
8. Și a opta minune din seria noastră este un orășel de sub munte, Novaci. Ajuns aici rămâi impresionat de casele cochete și bine îngrijite, semn că oamenii sunt foarte gospodari. Arhitectura tradițională și cea neoromânească sunt la tot pasul, sunt câteva bisericuțe de lemn deosebite (pe care nu le-am pozat) iar casele noi respectă în mare parte specificul locului. Kitsch-urile butucănoase și uriașe sunt destul de rare. Curățenia este peste media sudului țării. De altfel, întreaga zonă înconjurătoare e plină de sate cu oameni gospodari.
Foto 57. La căsuța ascunsă.
Foto 58. Primăria Novaci, în superbul stil neoromânesc.
Foto 59. Cerbul Novăcean ne zâmbește în fața primăriei.
Foto 60. Judecătoria Novaci.
Foto 61. Casa Orășenească de Cultură.
Foto 62. Casă în centru.
Foto 63. Hotel Parângul.
Foto 64. Târg de țoale la Novaci, pe malul Gilortului.
În afară de cele opt minuni, Oltenia de sub munte mai ascunde multe altele: Peștera și Mănăstirea Polovragi, Cheile Oltețului, Cheile Bistriței, Peștera Sf. Grigorie Decapolitul, Mănăstirea Bistrița, Piramidele geomorfologice de la Slătioara ș.a. De la Novaci am urcat pe Transalpina, cu tabăra fixată la Rânca, de unde am luat la pas munții Parâng până pe vârful Parângul Mare (2519 m), dar despre asta în următorul articol.
de Ionuț Tudose
23.08.2018
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu