Subiect și rezolvare geografie bac, iunie 2018



         Iată rezolvarea subiectului de astăzi. Pentru nelămuriri și alte variante de răspunsuri, vă stau la dispoziție. După ce aflați notele, vă rog să le scrieți într-un comentariu și să menționați în ce măsură v-a ajutat Geografilia.









SUBIECTUL I
A. 1. Ungaria; 2. Varșovia;

B.1. E; 2. Portugalia; 3. 3;

C. 1.b; 2.c; 3.b; 4.b; 5.d;

D. Statul marcat pe hartă cu litera G este Irlanda, iar cel marcat cu J este Grecia.
  • Irlanda are climă temperat-oceanică, spre deosebire de Grecia care are climă mediteraneană.
  • În Irlanda bat vânturile de vest, în timp ce în Grecia sunt vânturi specifice regionale și locale (bora, sirocco dinspre Sahara, efecte de foehn);
  • Temperaturile medii anuale în Irlanda (10ᵒ-12ᵒ C) sunt mai scăzute decât în Grecia (15ᵒ-20ᵒ C), ca urmare a așezării geografice diferite. Latitudinea mai mare a Irlandei determină o valoare mai redusă a radiației solare receptate de suprafața terestră.
  • Circulația aerului predominant vestică (dinspre Oceanul Atlantic) în Irlanda generează cantități mai ridicate de precipitații în această țară (800-1500 mm) decât cele din Grecia (450-700 mm).
  • Ca factor genetic al climei, relieful impune diferențe între cele două state: În timp ce relieful jos și neted determină o oarecare uniformitate climatică în Irlanda, relieful montan al Greciei determină o etajare pe altitudine a parametrilor climatici (temperatura scade iar precipitațiile cresc odată cu altitudinea).

Notă: Nu este obligatoriu să precizați denumirea statelor. Dacă diferențele sunt tratate corect, primiți punctajul maxim.

E. - Statul marcat pe hartă cu litera I (Norvegia) are un relief predominant montan (Munții Scandinaviei), ceea ce creează un potențial hidroenergetic ridicat, prin viteza mare de curgere a râurilor datorită pantei terenului. De asemenea, debitul acestora este alimentat din surse multiple: precipitații abundente, topirea ghețarilor și a zăpezilor, izvoare. Viteza și debitul râurilor constituie premise pentru construirea numeroaselor hidrocentrale, de aici rezultând producția ridicată de hidroenergie a Norvegiei.
- Alți factori care au dus la amenajarea hidrocentralelor sunt politicile de mediu stricte, încurajarea de către stat a producției de energie nepoluantă, dezvoltarea tehnologică și investițiile, lipsa unor resurse energetice tradiționale (cu excepția hidrocarburilor din Marea Nordului).


SUBIECTUL al II-lea
A. 1.Oradea; 2.Ialomița;

B. 1.Jijia; 2.Suceava; 3.C;

C. 1.d; 2.d; 3.a; 4.b; 5.c;

D. Unitatea A - Grupele montane Parâng și Retezat-Godeanu; unitatea E - Podișul Getic;
  • Altitudinile sunt mult mai mari în unitatea A (2519 m, altitudinea maximă) decât în unitatea E (300 – 700 m);
  • În unitatea A apar roci mai dure (roci metamorfice dar și calcare) decât în unitatea E (roci sedimentare – pietrișuri, argile, marne, nisip);
  • Unitatea A are structuri cutate, faliate și șariate, spre deosebire de unitatea E care are structură monoclinală, pe direcția N-S.
  • Ca forme și tipuri de relief, în unitatea A sunt specifice vârfurile ascuțite, crestele, văile adânci (Defileul Jiului, Cheile Cernei), relieful glaciar și cel periglaciar, pe când în unitatea E apar cuestele, interfluviile alungite și cele rotunjite.
  • Ca procese geomorfologice specifice unității A sunt eroziunea eoliană, cea periglaciară (dezagregarea prin îngheț-dezgheț și formarea grohotișurilor), avalanșele, prăbușirile și rostogolirile de roci, în timp ce în unitatea E apar frecvent alunecările de teren și torențialitatea.
Notă: Se poate face referire la unităţile de relief respective fie cu literele cu care sunt marcate pe hartă, fie cu denumirile lor reale.

E. 1. - O cauză a alunecărilor de teren frecvente este substratul geologic, alcătuit din roci sedimentare, între care argila joacă un rol esențial. La umectare aceasta devine impermeabilă, determinând astfel acumularea apei în straturile de roci superioare, care își pierd coeziunea și alunecă gravitațional pe patul de argilă.
- Deci un alt factor important este panta terenului (nu există alunecări de teren în zone orizontale).
- Defrișările, exploatarea irațională a terenului (arături și drumuri perpendiculare pe curbele de nivel), trepidațiile repetate, cutremurele frecvente din zona Vrancea, precipitațiile abundente slăbesc coeziunea rocilor, generând alunecări de teren.

2. Un factor care a dus la dezvoltarea orașului marcat pe hartă cu numărul 12 (Constanța) este așezarea geografică pe țărmul Mării Negre, ceea ce a generat dezvoltarea activităților portuar-industriale prin import-export, Constanța fiind cel mai important port la Marea Neagră, a dus la dezvoltarea activităților turistice de tip balneo-maritim (stațiunea Mamaia) sau a pescuitului.


SUBIECTUL al III-lea
A. 1. 720 000 000 locuitori;
2. 530 000 000 locuitori;
3. 735 000 000 locuitori;
4. 545 000 000 locuitori;

B. 1. Populația din mediul rural din Europa (2010) = populația totală din Europa (2010) – populația urbană din Europa (2010) =
= 730 000 000 – 540 000 000 = 190 000 000 locuitori;
Populația din mediul rural din Europa (2010) = 190 000 000 locuitori;

2. 545 000 000 – 510 000 000 = 35 000 000;
Numărul de locuitori din mediul urban din Europa a crescut în perioada 2000 – 2015 cu 35 000 000 locuitori.

3. 735 000 000 – 545 000 000 = 190 000 000 locuitori.

C. 1. Belgia, Luxembourg, Germania, Italia, Spania;
2. Rin, Rhon, Sena, Loara (Loire), Garonne;
3. temperat-oceanică, mediteraneană, alpină;
4. Lille, Marseille, Nice, Lyon;

D. 1. Pentru Paris, amplitudinea termică anuală = temperatura medie a lunii iulie – temperatura medie a lunii ianuarie =
= 19ᵒ – 3ᵒ = 16ᵒ C;
2. Pentru Kiev, amplitudinea termică anuală = 20ᵒ - (-6ᵒ) = 26ᵒ C;
3. Amplitudinea termică medie anuală este mai redusă la Paris deoarece climatul Europei de Vest (inclusiv al Parisului) este influențat de vecinătatea cu Oceanul Atlantic. Acesta are rol de moderator climatic, în sensul că absoarbe mare parte din radiația solară din timpul verii. Deci în acest anotimp temperatura aerului nu va înregistra valori foarte ridicate. Răcirea ulterioară a oceanului (iarna) se realizează foarte lent, temperatura aerului coborând rar sub 0ᵒ C. În plus de aceasta, tot iarna se resimte bine și influența Curentului Cald al Atlanticului de Nord care transferă căldura de la latitudini tropicale, ridicând temperatura aerului în Europa de Vest cu câteva grade Celsius. Așadar, datorită oceanului nu se produc extreme termice, de la vară la iarnă, în cazul Parisului. Kievul, în schimb, resimte efectul continentalismului, adică este așezat în centrul unei întinse suprafețe de uscat care se încălzește foarte rapid vara și se răcește foarte accentuat iarna, amplitudinea termică fiind mult mai mare aici.

E. Procentul ridicat al populației românești care lucrează în agricultură, comparativ cu media Uniunii Europene, se explică prin nivelul slab dezvoltat al acestui sector economic (utilaje și practici neactualizate tehnologic, lipsa investițiilor, absorbția deficitară a fondurilor europene, politici de stat ineficiente). Astfel, o agricultură ineficientă și nemodernizată necesită mai multă forță de muncă.
- O altă cauză a procentului ridicat este însuși procentul ridicat al populației rurale (46%) care, în lipsa unor perspective de angajare în sectoarele industrial ori al serviciilor, aleg să practice o agricultură de subzistență, pentru întreținerea propriilor familii.
___
Dacă ți-a plăcut acest articol, mă poți susține pentru munca depusă printr-o donație.

de Ionuț Tudose
28.06.2018

135 de comentarii:

Anonim spunea...

Buna ziua!
Daca la deosebiri am precizat ca Podisul Getic este o unitate de platforma, iar cele doua grupe de munti nu sunt, se puncteaza tot raspunsul?
De asemenea, este corect daca am mentionat ca in Grecia exista influenta Anticiclonilor veniti dinspre Africa, pe cand in Irlanda acestia nu exista? Credeti ca mi se vor puncta in totalitate aceste raspunsuri?
Va multumesc!

AdminGeografilia spunea...

Podișul Getic se suprapune doar în jumătatea sudică pe o unitate de platformă, partea nordică suprapunându-se unui fundament carpatic. Era bine să spui și la cele montane că sunt unități de orogen. Din cele 2 puncte pt diferența respectivă, probabil vei primi 1 sau 1,5.

A doua e corectă, dar trebuie spus și în Irlanda ce maxime/minime de presiune atmosferică există, pentru a fi comparația completă. De ex. anticiclonul Azorelor, ciclonii islandezi... Toată lumea zice ce se află într-o parte, iar dincolo zice că „nu există” și a rezolvat diferențța :P Nu ți-aș da punctajul maxim :D. 1 sau 1,5 din cele 2p. Dar poate ai noroc de corectare mai îngăduitoare :)

Unknown spunea...

Buna ziua! Daca la Grupa Paring si Retezat Godeanu, am scris ca are altitudini de aproape 3000 de m, ce ziceti, imi ia in calcul?

Unknown spunea...

Adica am facut comparatie ca unitatea X are altitudini de aproape 3000 de m, in timp ce unitatea Y are altitudini de peste 500m

Unknown spunea...

Buna ziua ! La subiectul 3 punctul A si B daca am scris de ex "73 milioane locuitori" nu mi se va lua in considerare ? Cate puncte primesc daca la subiectu 1 E am scris clima si relieful fara sa dezvolt ?

Anonim spunea...

Buna ziua! daca la Irlanda am scris 0-6 C,dar la Grecia am precizat bine o sa mi se puncteze?

AdminGeografilia spunea...

Prea mult. Nu cred.

Anonim spunea...

Bună ziua!!! La subiectul 3(A) am pus intervale ,nu valori exacte.Spre exemplu la 1 am pus ( 720-725 milioane loc.) Credeți ca nu imi va puncta?

AdminGeografilia spunea...

- Se punctează și „73 milioane” și „73 000 000”.
- Probabil maximum 1p.

AdminGeografilia spunea...

Probabil 1p din 2p.

Anonim spunea...

Da se punctează parțial

AdminGeografilia spunea...

Cred că îți punctează (dar să fii în ecartul din barem). De exemplu la ăsta se punctează orice valoare între 710 000 000 și 730 000 000. Deci te încadrezi. Nu cred că e vreo problemă că ai scris un interval, ci nu o valoare precisă. Eu ți-aș da punctajul maxim.

Anonim spunea...

Mulțumesc mult !

Anonim spunea...

Dacă am scris ca , grupa retezat godeanu are altitudini care depășesc 2000 m,pe când in podisul getic sunt cuprinse intr 200-400, credeti ca imi ia in considerare?
Daca am scris ca la irlanda bat vânturile de vest, iar in grecia vanturile tropicale, de exemplu austrul, imi ia in considerare?
Daca am scris la irlanda precipitatii care depășesc 1000mm/an ,iar la grecia cuprinse intre 400-800,imi ia in considerare?
Daca am scris că alunecările de teren sunt din cauză ca relieful este construit pe roci moi, cute diapire...imi ia in considerare?
Acestea sunt singurile lucruri pe care nu stiu daca le va lua sau nu in considerare!

AdminGeografilia spunea...

Nu știu ce exprimare ai avut în lucrare să îți pot spune ce punctaj ai lua. Totuși:
- Probabil 1p sau 1,5p din 2p;
- Probabil 1p din 2p. Austrul nu este un vânt tropical. Bate în SV țării noastre.
- E bine la precipitații; Bineînțeles punctajul maxim îl primești dacă ai tratat chestiunile comparativ.
- Punctaj parțial la alunecări. Explicație vagă.

Unknown spunea...

cred ca am luat nota 9 (7zile de invatare geografilia,calsa romana (dar sunt maghiar ) ) 10/10 situl domnule @AdminGeografilia
Cateva intrebari daca Grecia am scris precipitatia 800mm pot sa acord punctaj ?
si D Kiev am scris bate vantul crivat si Paris bate Vant de Vest si temperatura medii anuale Kiev 5-10 si Paris 10-15? MULTUMESC PENTRU RASPUNS

Unknown spunea...

Este corect dacă la comparația dintre grupele retezat Godeanu și Parâng cu Podișul getic am precizat ca deosebire faptul ca grupele prezintă șisturi cristaline și călcare la extremități spre deosebire de Podișul Getic care prezintă argile,pietrișuri și nisipuri ?
Și am mai zis ca deosebire faptul ca grupele sunt ca tip genetic de relief o formațiune de mai mulți munți ,in comparație cu Podișul getoc care ca tip genetic este Podiș?

Anonim spunea...

Daca am scris ca amplitutinea terminca este diferita intre cele 2 orase pentru ca in una avem valoare lunii ianiaruie -6 si in alta 3 imi puncteaza?????
Si la ultimul punct la 3 la E am scris ca e din cauza locurilor de munca si repectiv a salariului minim pe economie si alta cauza lipsa invatamantului superior e bine?????

AdminGeografilia spunea...

- În partea de vest a Greciei sunt unele regiuni care au 800 mm precipitații. Chiar dacă media pe țară este undeva la 450-700 mm, cred că vei primi puncte.
- La subiectul cu Paris și Kiev NU se cerea o comparație între climatele celor două orașe. Trebuia să explici de ce diferă amplitudinile termice. La acest subiect nu cred că primești punctele, chiar dacă ceea ce ai scris e corect. Însă nu ai rezolvat ce îți cere subiectul . :(

Anonim spunea...

La irlanda clima 5-10 e bine?????
La romania comparatie peste 2000m repsectiv sub 1200m e bine?????
Senna cu 2 de n se pune, nu?????
Am scris ca grupele sunt formate prin incretire, in schimb pod getic nu se puncteaza,nu?????
Si am scris la romania comparativ orientare la munti N-S si la pod getic doar inspre S se puncteaza nu?????
Si acolo am scris ca orasu ii dezvoltat datorita portului Constanta ii bine nu?????

AdminGeografilia spunea...

- La prima e corect.
- La a doua nu e prea bine. „Genetic” vine de la „geneză”, adică „formare/creație”. Deci tipurile genetice de relief sunt acele categorii de relief formate de către anumiți agenți: ghețarii - relief glaciar; vântul - relief eolian; apele curgătoare - relief fluviatil; calcarul și apa - relief carstic; îngheț/dezghețul, zăpada și vântul - relief periglaciar etc.
Oricum tu ai dat un răspuns... S-ar putea să primești 0,5p sau 1p din 2p.

Unknown spunea...

multumesc pentru raspuns rapid domnule @AdminGeografilia
daca aveti patreon dati share pe facebook linkul ca sa pot sa dau si eu ceva ,,,,,,

AdminGeografilia spunea...

Încă o dată, diferențele se punctează doar dacă sunt tratate comparativ, în fraze, ca în exemplul din articol.
- Ești pe-aproape. Au și regiuni cu 9 grade, și cu 10, și cu 11, și cu 12... Probabil te punctează.
- Da, dar trebuia mai exact. Te punctează. Nu știu dacă îți dă ambele puncte.
- O literă în plus nu e mare pagubă. Se pune.
- Da.
- Crestele montane sunt orientate pe mai multe direcții, nu doar N-S. 1p sau 0,5p din 2p la ăsta.
- La Constanța răspunsul trebuia argumentat puțin. Ce ai zis e adevărat, dar nu știu cum te-ai exprimat în lucrare ca să îți spun acum punctajul. O parte din punctaj iei sigur.

AdminGeografilia spunea...

- La aia cu amplitudinea ai dat cel mai banal răspuns posibil.
- În esență e bine, însă la acest subiect contează foarte mult exprimarea, modul cum ai argumentat și explicat... Nu garantez că primești punctajul maxim.

Ailed spunea...

La subiectul 3 am dat raspunsurie corecte insa nu am făcut calculele pe foia de examan. Mi se va depuncta? Iar la Grecia era corect daca am spus că bate austrul?

AdminGeografilia spunea...

- Nu se depunctează; în barem nu scrie nimic de calcule pe foaie.
- Nu, austrul bate în SV țării noastre.

Anonim spunea...

Buna seara, domnule profesor!
La exercitiul cu Paris si Kiev. Credeti ca voi primi vreun punct pentru faptul ca am precizat ca in Kiev sunt -6grade iarna deoarece bate Crivatul?
La exercitiul cu hidroenergia, pe langa faptul ca am mentionat pe langa faptul ca raurile au debite bogate in Norvegia, prezenta precipitatiilor umede si foarte reci aduse dinspre Oceanul Arctic. Este corecta a doua afirmatie?
Va multumesc din suflet.

Ailed spunea...

Daca am pus 4 comparații mi se va depuncta pentru că am scris in plus?

Ailed spunea...

Dar daca am scris celelate 3 comparații corecte, se poate tine cont și de ce cea legată de autru,având în vedere că am pus o ultima?!

AdminGeografilia spunea...

Mulțumesc frumos! Nu am, blogul este gratuit. Oferă banii respectivi unei familii sărace de la tine din localitate și eu voi fi bucuros.

Ailed spunea...

Daca scriam că doferenta de amplitudine este cauzata de locul unde sunt așezate e bine? De exemplu, Paris este situat in vestul Europei, unde se intalneste climat temperat oceanic,. U veri racorjase și ierni blânde și ploioase, pe când Kiev se găsește în estul Europei unde se identifica un climat temperat continental, cu veri secetjases și ieri geroase

AdminGeografilia spunea...

Nu se depunctează că ai scris în plus, ci doar dacă ai scris incorect.

Unknown spunea...

bine am vrut sa dau 50 lej dar atunci cumpar mancare si merg sa ajut

AdminGeografilia spunea...

Pt. Anonim:
- vântul nu este un factor atât de important în generarea unor temperaturi. Chiar dacă crivățul e un vânt rece. Pot exista foarte multe zile în care să nu bată crivățul și totuși temperaturile să fie coborâte.
- A doua afirmație nu e bună. Exprimarea e dezastruoasă („precipitații umede”) iar informația incorectă (umiditatea este adusă mai ales dinspre Atlantic) oricum nu are relevanță pentru cerința subiectului.

AdminGeografilia spunea...

Pt. Ailed: în esență e bine. Oricum nu cred că au fost prea mulți candidați care au dat un răspuns mai amănunțit de atât.

AdminGeografilia spunea...

În mod normal corectorul are datoria să evalueze tot ceea ce este scris pe foaie, în afară de ceea ce elevul a tăiat ca fiind greșeală. Deci ar trebui să iei vreo 5p din 6p la ăla. În schimb, am mai auzit pe alții că țin cont doar de primele 3 răspunsuri. Deci ar trebui să iei 6p din 6p. Eu aș opta pentru prima variantă, mi se pare cea normală. Ca evaluator, nu ai voie să omiți pasaje scrise de elev fără să le evaluezi...

AdminGeografilia spunea...

:)

Anonim spunea...

Este bine daca am scris ca vantul Bora bate in Grecia??

AdminGeografilia spunea...

E bine, se resimte în NV Greciei. De altfel, denumirea de „bora” provine din limba greacă.

Anonim spunea...

Cu tot respectul, domnule profesor, pentru ceea ce faceti:
Daca am scris la ultimul E, ca procentul ridicat al agriculturii in Romania se datoreaza climei si reliefului, este corect? Va multumesc.

Anonim spunea...

Daca la subiectul al III punctul D exercițiul 3, unde trebuia să explicăm valoarea diferita ale amplitudinii dintre cele două orase.
Eu am scris in orasul Paris prezintă clima temperat-oceanica si clima mediteraneană si in orasul Kiev prezintă clima mediteraneană.
Se v-a puncta??

AdminGeografilia spunea...

Hmmm, păi răspunsul este incomplet, neargumentat, neexplicat. Prea scurt, prea vag...

AdminGeografilia spunea...

Nu.

AdminGeografilia spunea...

Un oraș nu poate avea două tipuri de climă pentru că are suprafața prea mică. Kievul nu are climă mediteraneană, ci temperat-continentală. În plus de asta, răspunsul tău nu explică cerința. Deci nu cred că primești ceva la ăsta.

Anonim spunea...

Am uitat sa mentionez: “ clima temperat-continentala prielnica dezvoltarii agriculturii si relieful variat, munti, campii” Astfel este corect?

Unknown spunea...

Da,sau posibil deloc
Și încă ceva
La exercițiul acela cu numărul de locuitori care practica agricultura se punctează dacă am precizat ca un factor care favorizează numărul mare al persoanelor care practica agricultura este solurile fertile,molisolurile,care se găsesc mai ales in Câmpie și in zona podișurilor joase ,și care favorizează dezvoltarea suprafețelor agricole ,și deci al numărului celor care o practica
Și un al doilea factor este clima temperat continentala ,care face posibila expansiunea mai multor ramuri ale agriculturii,precum cea a cerealelor,vitei de vie și multe altele?

AdminGeografilia spunea...

- La primul ai explicat logic, s-ar putea să primești punctajul. Dar sper că nu ai scris cu dezacord gramatical.
- La al doilea nu știu cât de relevant este tipul de climă. În fond există țări cu ramuri foarte variate ale agriculturii, dar cu puțini lucrători.

Toată chestia la subiectul ăsta are legătură cu ineficiența practicilor agricole de la noi: În timp ce alții (Franța, Olanda, Germania, Italia, Spania) produc mult cu puțini oameni (utilaje moderne, irigații, îngrășăminte, finanțări, studii etc.), noi producem puțin cu mulți oameni (lipsa utilajelor moderne, a îngrășămintelor, a irigațiilor, a studiilor etc.).

AdminGeografilia spunea...

Și alte tipuri de climă sunt prielnice agriculturii, unele poate chiar mai prielnice (de ex. temperată de tranziție, mediteraneană, în Franța, în Italia) și totuși aceste state au un procent scăzut de oameni ocupați în agricultură. Și alte state au relief variat (Franța, Italia, Germania etc.) și au un procent scăzut în agricultură...

Toată chestia la subiectul ăsta are legătură cu ineficiența practicilor agricole de la noi: În timp ce alții (Franța, Olanda, Germania, Italia, Spania) produc mult cu puțini oameni (utilaje moderne, irigații, îngrășăminte, finanțări, studii etc.), noi producem puțin cu mulți oameni (lipsa utilajelor moderne, a îngrășămintelor, a irigațiilor, a studiilor etc.).

Unknown spunea...

Deci as putea lua doar pe primul punctajul și pe al doilea nimic?

Anonim spunea...

Bună !
SI E. Am spus ca are iesire la M.Nordului si Oc. Atlantic si prezența spodosolurilor ce permit instalarea hidrocentralele

SII D. In grupele Parang si Retezat Godeanu altitudinea este mai mare depășind 2000m, fata de Pod Getic unde e cuprinsă între 300 900m
A s a format prin cutarea si înălțarea scoartei fereste, pe cand E prin depunerea sedimentelor.
In A sunt prezente sisturi cristaline, iar in E roci sedimentare.

E.1. Prezenta argilei , facand parte din clasa molisolurilor, e un sol moale ce nu are stabilitate.
2. Iesirea la M. Neagra ce a dezvoltat comertul naval si navigarea maritima.

SIII
C. 4. dacă am dat exemple de 5 orase, insa al doilea este greșit, depuncteaza?

D.3. In Paris este climat temeprat oceanica cu vanturi de vest si influente ale C.A.N. ce iarna vine dinspre Africa cu un val de căldură și fac ca temperaturile din Paris sa nu scada foarte mult in acest anotimp. In Kiev clima temperat continentală si bate Crivatul , un vânt rece dinspre Rusia, Siberia si face ca iernile sa fie aspre.

E. Prezenta câmpiilor si solurilor fertile
Agricultura principala activitate a pop rurale din Romania
Terenurile agricole mai multe si extinse fata de orase.

Cât de corect este si cam ce punctaj as primi?
Multumesc!

AdminGeografilia spunea...

Da.

Unknown spunea...

Eu nu am pus de exemplu 720.000.000 locuitori am scris direct 720.000.000.Ma depuncteaza?

AdminGeografilia spunea...

SI Nu, n-au legătură.
SII D. Apar roci sedimentare și în A (calcare). 5p din 6p probabil.
E. 1. Argila nu e un sol din clasa molisolurilor. E o rocă sedimentară. Punctaj parțial.
2. E bine.

SIII C. Da.

D. Chiar dacă exprimarea este cam întortocheată, probabil vei primi punctele.

La E am mai explicat prin comentarii. Probabil punctaj parțial.

AdminGeografilia spunea...

Nu.

Anonim spunea...

Daca nu am precizat ambele grupe de munti la comparatie cat poate sa ma depuncteze

Unknown spunea...

Si încă un lucru la comparația de relief din România domnule profesor
Este bine dacă am zis ca unitatea A prezintă un grad mare de fragmentare dat de numărul considerabil vai și depresiuni,spre deosebire de unitatea E care nu prezintă acest grad de fragmentare,deci sunt diferite?

Anonim spunea...

Buna ziua! Daca printre altele am scris ca in Grecia se resimt Austrul.....daar si Sirocco, cum credeti ca se puncteaza?

Anonim spunea...

Bună ziua, domn profesor.
Dacă la subiectul 3 la exercițiul în legătură cu agricultura României am scris că oamenii aleg să lucreze în acest domeniu deoarece România a suferit o dezvoltare mare datorită nivelului salarial mai ridicat și pentru că s-au scos mai multe locuri de muncă (la examen am scris mai literar). Cât punctaj credeți că voi obține? Vă mulțumesc!

Anonim spunea...

Buna ziua, am niste nelamuriri si va rog daca se poate sa imi spuneti daca raspunsurile urmatoare sunt corecte.

I.
La Irlanda am precizat 1000-1500 mm/an iar la Grecia 750-900mm/an
Irlanda tma 10-15 iar la Grecia 15-20
Irlanda clima temperat oceanica ,Grecia climat mediteranean

Tot la subiectul I. E am precizat potentialul hidroenergetic al raurilor din Norvegia care au cursuri rapide si clima care favorizeaza formarea ghetarilor, am sanse sa primesc macar 2 p?

II.
De asemenea am precizat la Grupele Parang si Retezat Godeanu altitudini de peste 2500 m ( 2519 Parang , 2509 Retezat Godeanu) iar la Pod Getic 772 Gruiurile Argesului

La grupele Parang Retezat Godeanu am mentionat roci metamorfice iar la Pod. Getic roci sedimentare

La Parang Retezat Godeanu relief glaciar iar in Pod Getic relief structural.

Tot la subiectul II. E :

1) Alunecarile de teren sunt cauzate de relieful torential din Subcarpati si de asezarea geografica ce ''delimiteaza Carpatii'' am sanse sa primesc macar 1 p aici?

2. Dezvoltarea orasului Constanta este datorata turismului

La subiectul III. D.3. Am facut referire la Franta ( Paris ) care primeste influenta curentului Atlanticului , precipitatiile scad de la V la E iar amplitudinea termica creste asta cauzand diferenta amplitudinilor termice dintre cele doua orase-capitala..

iar la E. m-am referit la solurile fertile , potentialul agricol al Romaniei dar si la lipsa locurilor de munca si a investitiilor in alte domenii.

Va multumesc mult anticipat!

Anonim spunea...

Buna ziua! Dacă la Sub. III, la diferența de amplitudine dintre cele doua orașe am scris, ca se datorează reliefului, mai inalt in Paris-Franța, se va puncta ceva? La deosebirile de la clima am scris despre tipul de clima specific, precipitații și temperatura medie anuală..este bine? Și la Constanța- ca este un oras ce s a dezvoltat, am spus ca se datorează faptului ca este un port important la Marea Neagra, este bine? La sub I, la E-hidroenergie, am scris ca se fac investiții in acest tip de energie și ca exista numeroase râuri ce se alimentează din topirea zăpezilor și apele subterane, se punctează, este bine?

AdminGeografilia spunea...

Dacă diferențele sunt corecte și comparația e bine făcută, e posibil să primești toate punctele.

AdminGeografilia spunea...

Păi cele două grupe montane sunt unele dintre cele mai masive de la noi din țară, în sensul că prezintă depresiuni puține și mici. Unitățile montane fragmentate sunt Munții Apuseni, Carpații Orientali... astea nu prea sunt.

AdminGeografilia spunea...

Dacă celelalte deosebiri sunt corecte, iar la Irlanda ai spus bine, vei primi 5p din 6p sau cu indulgență chiar 6 din 6.

AdminGeografilia spunea...

Dacă ai spus că s-au eliminat multe locuri de muncă în industrie după 1990, prin închiderea multor fabrici și uzine, oamenii fiind nevoiți să se reorienteze spre agricultură, este bine. Primești 4 din 4.

Dar cum ai spus tu acolo de „salarii mari” nu prea cred că ai nimerit-o. Nu știu exact răspunsul tău ca să îți spun ce punctaj vei primi.

AdminGeografilia spunea...

I. La Grecia ai dat precipitații cam multe. Probabil 5p din 6.
La E primești 2p. Ghețarii nu sunt relevanți pentru hidroenergie.

II. La ăsta primești probabil, mai tras de păr, 6p din 6, chiar dacă Retezat-Godeanu au și calcare (deci roci sedimentare).

II E. Nu cred.

2. Trebuia să explici puțin răspunsul, nu doar să spui factorul. Cerința zice „Prezentați”. Probabil 1p din 2p.

III D3. Dacă explicația este puțin mai bine aranjată pe foaie decât în acest comentariu, probabil primești 2p din 2p.

la E primești punctele toate.

AdminGeografilia spunea...

La amplitutdine nu cred că primești vreun punct. Altitudinile celor două orașe sunt asemănătoare și oricum nu relieful explică diferențele respective.

La deosebirile de la climă e bine doar dacă ai menționat corect tipul de climă, temperaturile și precipitațiile din cele două țări și dacă le-ai scris comparativ.

La Constanța da. E bine. Punctaj maxim.

La hidroenergie este foarte bine. Punctaj maxim.

AdminGeografilia spunea...

Să aduc o precizare în plus: ghețarii sunt relevanți pentru hidroenergie în măsura în care alimentează râurile. Dar ei înșiși nu produc energie electrică... Mă rog, nu știu exact cum ai formulat pe foaie. Poate primești chiar 3p la ăsta. Depinde cum ai scris.

Anonim spunea...

Daca am scris pentru Irlanda "clima oceanica" si nu "clima temperat-oceanica" imi scade?
Multumesc!

AdminGeografilia spunea...

Dacă ai tratat bine subiectul și comparațiile sunt bune, vor trece cu vederea această eroare.

AdminGeografilia spunea...

Mai degrabă „neglijență” decât „eroare”.

Anonim spunea...

Multumesc!

Anonim spunea...

Diferentele sunt foarte corecte.Dar nu am scris despre Grupa Parang.

Anonim spunea...

Va multumesc pentru ajutor.Am 43 de ani si acum am dat bacu.Daca nu ma depuncteaza la comparatie sper sa iau 10.Mi a fost de mare ajutor tot ce am invatat de la dumneavoastra.Sanatate multa.

Anonim spunea...

MUltumesc frumos, restul subiectelor le-am rezolvat corect, sper la o nota de 9!

Cristina spunea...

Buna ziua!
Daca am scris la:

SI E Datorita climatului oceanic, cu precipitatii constante pe tot parcursul anului, acest lucru mentine debitul constant al raurilor.
Relieful predominant montan, duce la pantele abrupte ale raurilor; iar rocile dure favorizeaza amplasarea centralelor hidroenergetice.

SII
-A. daca am scris „nr. loc.” si nu „locuitori” este bine?

-D In unitatea cu litera A altitudinea maxima este de 2519 m, spre deosebire de unitatea cu litera E care are o altitudine medie de 400-500 m.
Unitatea de relief notata cu litera A s-a format prin incretirea scoartei terestre in orogeneza alpina, comparativ cu unitatea de relief notata cu E care s-a format prin depinerea de aluviuni aduse de rauri din unitatile de relief mai inalte.
In unitatea cu litera A se regaseste relieful glaciar, acest relief lipseste din unitatea de relief notata cu litera E.

E. 1. In Subcarpatii Curburii se regaseste argila, acesta favorizeaza alunecarile de teren.

2. Constanta este un oras-port la Marea Neagra, acest lucru favorizeaza dezvoltarea orasului .

SIII
D. 3. Cu toate ca Paris si Kiev sunt situate la aproximativ aceeasi latitudine, aceste doua orase au diferenta longitudinala de 17 grade.
In Paris iarna bat Vanturile de Vest care aduc curenti de aer cald, mentinand temperatura deasupra 0 grade.
In Kiev in anotimpul de iarna bate Crivatul care aduce curentii de aer rece, temperatura coboara sub 0 grade.
Amplitudinea termica din cele doua orase este diferita datorita temperaturii anotimpului de iarna.

E. In Romania agricultura nu este foarte industrializata, din acesta cauza este nevoie de mai multa forta de munca,fiinde nevoie de un numar mai mare de locuitori sa munceasca in agricultura.
Pentru ca dupa 1990 fabricile si uzinele au inceput sa se inchida, oamenii si-au pierdut locurile de munca si s-au mumat in mediul rural, din cauza lipsei locurilor de munca din celellte sectoare economice, oamenii au inceput sa lucreze in agricultura.

Multumesc pentru ajutor!

AdminGeografilia spunea...

Cu plăcere! Sănătate și dumneavoastră!

AdminGeografilia spunea...

Răspunsurile sunt bune.
- La Constanța nu strica dacă mai dezvoltai puțin explicația.
- La amplitudinea termică sunt unele mici probleme. Vânturile nu au o importanță chiar atât de mare în determinarea temperaturilor. Apropierea de Oc. Atlantic (în cazul Parisului) și întinderea mare de uscat (în cazul Kievului) generează amplitudinile diferite după cum am explicat în articol. Mulți v-ați complicat cu vânturile...

Dacă alte greșeli nu mai ai, vei lua probabil peste 9.80

Cristina spunea...

Va multumesc frumos, domnule profesor!

Unknown spunea...

buna ziua la comparatia climei dintre irlanda si grecia am supus:
irlanda oceanica comparativ cu grecia care are clima mediterana
precipitatii 1000/2000 irlanda 600 900 grecia vanturile de vest irlanda siroco grecia si la partea a doua la romania
parang retezat godeanu si pod getic am scris altitudini cuprinse intre 1000/2000 in parang retezat godeanu si 300 500 podisul getic relief montan in parang retezat godeanu comparaticv cu pod getic care are relief de podis si relief glaciar la altitudini de peste 2000 m in retezat godeanu comparativ cu pod getic care nu prezinta relief glaciar

am mai scris la subiectul 2 e ca un factor important care a dus la dezvoltarea orasului constanta este turismul litoral si la agricultura romaniei am scris ca o buna parte din economie se bazeaza pe agricultura si mecanizarea agriculturii care faciliteaza munca va rog sa imi spuneti o parere la fiecare cat as lua

Unknown spunea...

Salut, la subiectul 1 E dacă am scris la factori care favorizează debitele mari ale râurilor, prezenta mare de ape, lacuri glaciară și prezența curentilor ocenici, e bine?

Unknown spunea...

La subiectul 2 E exercițiul 1 am scris la factori care produc alunecările de teren, pantele accentuate și relieful neuniform
E bine?

Unknown spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Unknown spunea...

Îmi depunctează dacă am scris doar raspunsurile fără calcule pe foaie?

AdminGeografilia spunea...

E bn. Doar la agricultură. Tocmai că agricultura nu este la fel de bine mecanizată ca în cazul celorlalte țări din U.E. De aceea la noi lucrează mai mulți oameni, în loc să lucreze utilajele ca la ei.

AdminGeografilia spunea...

Aproape. Hidroenergia înseamnă energia râurilor.

AdminGeografilia spunea...

Relativ.

AdminGeografilia spunea...

Nu.

Anonim spunea...

Buna ziua! Daca nu am scris Grupele Parang si Retezat-Godeanu,ci Grupa Muntilor Parang si Retezat-Godeanu, credeti ca voi fi depunctata?

Unknown spunea...

Buna ziua! Daca la punctul E de la sub. 3 m=am legat de relieful neted de campie din zona Romaniei si de solurile fertile de tip cernoziom, este corect?

AdminGeografilia spunea...

Nu.

AdminGeografilia spunea...

Depinde cum te-ai exprimat în lucrare, cum ai formulat răspunsul.

Anonim spunea...

S3 C. 1. Tari vecine: Germania, Spania, Italia 2. Orașe: Vichy, Bordeau, Marsillia, Bretagne 3. Clima mediteraneana și temperat oceanica 4. Râuri: Seba, Loira(Loara), Ron(Rhon), Garrone.
D. 3 diferența de amplitudine e datorită poziționării, Paris e aproape de oc Atlantic unde precipitațiile sunt bogate, iar Ucraina in Europa de est; clima e Temp oceanica in Paris și temperat continentala in Ucraina cu vei secetoase și călduroase.
E. In România exista soluri fertile de tip molisoluri care favorizează cultivarea plantelor și creșterea animalelor; faptul ca in Europa de vest țările Sunt mai dezvoltate fără de Ro, unde ocupația oamenilor este agricultura
Este ok ce am scris? Are ceva dacă am scris mai mult decât cere, am scris cate un oraș și rău in plus, iar la E uri tot in plus. Ce punctaj as lua la fiecare? Mulțumesc frumos !

Anonim spunea...

Raul Sena***

Unknown spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Unknown spunea...

Și încă o chestie domn profesor
La exercițiul acela E cu factorii care dau un potențial hidroenergetic atât de ridicat ,merge :
-Datorită numărului considerabil de râuri ,care deși sunt scurte ,oferă o capacitatea destul de mare de apa ,fapt ce favorizează dezvoltarea hidroenergiei ;
-Forța cu care apa își urmează cursul catre gura de vărsare,forță ce este valorificata de oameni in hidrocentrale pentru producerea curentului electric .

Si din curiozitate,mi s ar scădea mult dacă am greșit și am adăugat la comparația de clima dintre Irlanda și Grecia ,la Irlanda și climat subpolar in nord, gândindu ma atunci la Islanda ?

AdminGeografilia spunea...

Bretagne nu e oraș.
Precipitațiile nu sunt relevante pentru amplitudinea termică. În rest, în mare e bn.

Unknown spunea...

Buna seara. La subiectul 1 D la deosebiri de clima. Dacă am scris in loc de Irlanda, am scris Marea Britanie, si deosebirile sunt bune, se mai punctează sau Nu? Multumesc!

Anonim spunea...

Buna seara! In primul rand vreau sa va multumesc pt tot! Am invatat la geografia de pe acest site, cu siguranta il voi recomanda si la altii.
Am cateva nelamuriri asupra subicetului de bac, Sper ca ma puteti ajuta. Multumesc.
S1. D. Pod Getic s-a format prin depuneri de sedimente pe un fundament de blocuri cristaline, iar Grupa Parang si Rtezat s-a format prin cutarea și inaltarea scoartei terestre in orogeneza alpina. Altitudini mari/ridicate in Grpa Parang si Retezat-Godeanu(peste 2500m), iar in Pod Getic sunt altitudini mici/joase(400-600m), Fragmentare mare in Grupa Parang si Retezat-Godeanu, iar in Pod Getic Fragmentatrea este medie. Pod Getic- roci moi(nisip,pietris,argila)+loess,iar Grupa Parang si Retezat Godean-roci dure,conglomerate. Am dat 4 deosebiri daca una nu e buna. Ce puntaj voi obtine?
S1. E. 1. Alunecarile de teren apar pe un strat argilos datorita pantei de inclinare si a rocii loess.
2. Galati-port la M Neagra care face import si export, este dezvoltat industrial( industria siderugica si metalurgica) datorita importului.


S2. D. Grecia precipitatii cuprinse intre 600-900 mm/an,iar Irlanda intre 1000-2000. Grecia are clima mediterana, iar Irlanda temp-oceanica. Irlanda temperaturi cuprinse intre 5-15, iar Grecia peste 15 ( iulie 25-28). In Grecia bat vanturile sahariene, iar in Irlanda cele Vestice.

E. Hidroenergia e favorizata de clima subpolara in N si temp oceanica in V, aducatoare de precipitatii, topirea ghetarilor/zapezii a favorizat ca raurile sa aiba un debit mare, lucru necesar pt hidroenergie. Debit mare al raurilor datorita climei reci si topirii zapezii.
Imi puteti spune ce punctaj as primi la fiecare? Multumesc mult! P.S. La E-uri am scris 5-6 randuri si sper sa fie bine ceva:))

AdminGeografilia spunea...

Se punctează dacă deosebirile sunt bune.

AdminGeografilia spunea...

S1D Grupele montane nu sunt foarte fragmentate, sunt unele dintre cele mai masive din țară. Sunt alcătuite, de asemenea, mai ales din roci metamorfice și puțin sedimentare (calcare). Probabil 5p din 6p.

S1E1. Loessul nu prea apare în Subcarpați. Cel puțin pe versanți, unde se produc alunecările, nu e loess. S-ar putea totuși să primești 2p din 2p că ai zis de argilă și de panta terenului.

2. E bine. 2p din 2p.

S2D. În mare e bine, cred că primești 6p din 6p.

E. Ai spus doar de debit. 3p din 4p.


Unknown spunea...

La exercițiul acela E cu factorii care dau un potențial hidroenergetic atât de ridicat ,merge :
-Datorită numărului considerabil de râuri ,care deși sunt scurte ,oferă o capacitatea destul de mare de apa ,fapt ce favorizează dezvoltarea hidroenergiei ;
-Forța cu care apa își urmează cursul catre gura de vărsare,forță ce este valorificata de oameni in hidrocentrale pentru producerea curentului electric .

Si din curiozitate,mi s ar scădea mult dacă am greșit și am adăugat la comparația de clima dintre Irlanda și Grecia ,la Irlanda și climat subpolar in nord, gândindu ma atunci la Islanda ?

AdminGeografilia spunea...

- E bn.
- Probabil iei 5p din 6p dacă restul e bine.

Unknown spunea...

Buna ziua!
Are ceva daca la raurile din Franta am scris "Ron" si nu "Rhon" ?

Unknown spunea...

Intrebare: la sub II, la grila, ultimul punct: era de precizat unitatea in care se gaseste silvostepa, in barem fiind punctata ca si corecta, varianta cu Campia Banatului, dar eu spun ca este o ambiguitate a baremului deoarece silvostepa este si in dealurile exterioare din Subcarpatii Curburii; de ce nu se ia in considerare acest lucru?? Dezavantajam unii elevi care au gandit un raspuns bun.

Unknown spunea...

Mulțumesc..sper sa primesc jumătate din punctaj pentru subiectul cu agricultura romaniei

AdminGeografilia spunea...

Nu.

AdminGeografilia spunea...

Sunt perfect de acord. Însă cerința spune unde silvostepa este „caracteristică”, adică predominantă. În Subcarpații de Curbură este predominantă totuși vegetația pădurii de foioase, silvostepa apărând mai puțin. Nu știu ce să zic, aș merge totuși doar pe varianta din barem.

Anonim spunea...

Buna seara! La subiectul 1 punctul E ,un factor al productiei de higroenergie poate fi si iesirea la oceanul Atlantic prin curenții caracteristici acestuia ?

AdminGeografilia spunea...

Hidroenergia se referă mai ales la energia râurilor.

Unknown spunea...

Daca an scris cu doua puxuri de nuante diferite dar am dat declaratie si eu si supraveghetoarele si am anuntat comisia ca mi s a terminat pasta la pix,pot sa anuleze lucrarea?Multumesc!

AdminGeografilia spunea...

O posibilitate (foarte mică) să ți-o anuleze tot rămâne. Dar sper că nu se va întâmpla asta.

Unknown spunea...

La clima am spus că sunt PP de peste 1000 in Irlanda și între 600-900 in grecia ,și nu am scris bine vântul siroco la grecia că nu știam exact cum se scrie (bineînțeles le-am tratat comparativ ) pot sa iau punctaj pe acestea maxim

AdminGeografilia spunea...

E f posibil.

Anonim spunea...

Buna seara! La subiectul al 3-lea la D, pentru exercitiul 1 si 2, ma depuncteaza daca am scris doar calculul si rezultatul fara sa precizez "grade celsius" ?

AdminGeografilia spunea...

Nu.

Unknown spunea...

Va mulțumesc pentru ajutor domn profesor !
Geografia mi-a ridicat media
Am luat 9,65😊

Unknown spunea...

Au venit astazi rezultatele la bac. Nota 9,70. Tinand cont de faptul ca 95%(la clasa nu am facut mai nimic, si m-am mai jucat cateva jocuri pe net) din pregatirea mea a fost de pe acest site, multumiri mari profesorului care a creat acest site si tot respectul meu

mara para spunea...

Buna ziua! Am luat 9,50 invatand doar de pe Geografilia si nici nu m-am straduit prea mult :)) intram mereu de placere pe site sa ma uit pe harti si la ce articole mai postati. Multumesc :)

Unknown spunea...

Rezultat : 10 . Va multumesc pentru toata munca depusa pentru noi , sunteti cel mai tareeeee !!!

AdminGeografilia spunea...

Felicitări pentru note! Mă bucur că v-am fost de ajutor!

Anonim spunea...

Am 7.90 la geografie învățând numai de pe geografilia. Va multumesc pentru tot ceea ce faceti pentru noi si pentru munca pe care o depuneti. Un site extrem de util pentru elevi!

Unknown spunea...

Buna ziua!Am luat 9,10 cu ajutorul dumneavoastra!Va multumesc!!!

Unknown spunea...

Am luat 9,80!Va multumesc!

Unknown spunea...

Nu mi au anulat lucrarea la istorie ,chiar daca am scris cu doua nuante de albastru!Chiar am luat 10!!!!

AdminGeografilia spunea...

Mă bucur că te-a ajutat site-ul.

AdminGeografilia spunea...

Cu plăcere! Succes mai departe!

AdminGeografilia spunea...

O notă foarte bună. Felicitări!

AdminGeografilia spunea...

Excelent! Felicitări!

Anonim spunea...

Bună ziua ! La graficul din sesiuna toamna la Subiectul 3 la exercitiul A 2 - valoarea maxima de precipitații nu înțeleg dece în barem scrie 56 mm de câte ori m as uita pe grafic nu văd mai mult de 54 mm

Anonim spunea...

De ce *

AdminGeografilia spunea...

Valoarea maximă e în noiembrie de 56 mm. Liniile sunt din 2 în 2 mm. Linia cea mai de sus e de 60, a doua e de 58 și a treia de 56 (unde se termină și coloana pentru precipitații î luna XI). Probabil te-ai uitat greșit la aprilie.

Anonim spunea...

Am înțeles , mulțumesc!

PatrickPPR spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
PatrickPPR spunea...

unde pot gasii informatii concrete, corecte si complete, pentru subiectul 2 roman D

AdminGeografilia spunea...

Aici sunt toate materialele de pe blog pentru bac: https://geografilia.blogspot.com/2010/09/bac.html

Trimiteți un comentariu