Statele Europei. Trăsături ale reliefului (diagramă pentru bac)

          Cititorul Florin Filip m-a rugat într-un comentariu la un articol să public un tabel cu principalele caracteristici ale reliefului statelor europene, pentru a veni în ajutorul elevilor în pregătirea subiectului I. La acesta ați putea avea de comparat relieful a două state, precizând deosebiri și/sau asemănări.


          În acest sens am realizat diagrama de mai jos (dar și harta de la acest link sau acest link). Este făcută alb-negru pentru a o putea scoate la imprimantă/ xerox mai ieftin. Cred că iese foarte clară în format A4 (coală obișnuită).

Cum citim diagrama
          Pe prima coloană, în dreptul fiecărui stat, apar reprezentate formele majore de relief existente. Acestea sunt împărțite în trei categorii:
- câmpii;
- podișuri, platouri, dealuri, coline;
- munți, masive muntoase;
          De exemplu, se observă că Bulgaria are toate cele 3 forme majore, Danemarca are doar câmpie etc. Cele înnegrite sunt predominante. Astfel, Polonia are toate cele trei forme majore de relief, dar predomină câmpia. Deci, dacă aveți de precizat o deosebire între relieful Finlandei și al Slovaciei, puteți formula așa: În Finlanda predomină câmpia și podișul, spre deosebire de Slovacia, unde predomină relieful montan. Dacă aveți însă de precizat o asemănătoare, puteți spune că ambele state au toate cele trei forme majore de relief.
          A doua coloană ne arată aspectul general al reliefului privitor la orientarea culmilor muntoase sau deluroase. De exemplu, în Norvegia culmile sunt orientate pe direcție NE-SV, spre deosebire de Spania, unde sunt orientate mai ales V-E.
          A treia coloană reprezintă unele tipuri de relief. E bine să rețineți statele cu vulcani activi, cele cu relief glaciar și carstic. De asemenea, toate țările care au ieșire la mare prezintă relief litoral (plaje, cordoane de nisip, golfuri, estuare, delte, fiorduri în N Europei etc.). Așadar, o diferență între Islanda și Serbia ar fi prezența reliefului vulcanic activ și al celui litoral doar în Islanda.
          A patra coloană reprezintă altitudinea minimă, medie și maximă. Cu cât bara este mai lungă, cu atât teritoriul statului respectiv are o desfășurare mai mare pe altitudine. Există state care chiar au unele regiuni de uscat amplasate sub 0 m, adică sub nivelul mării (Olanda, Rusia, Danemarca, Belgia etc.). Dacă aveți de precizat o deosebire între relieful Olandei și Belarusului (de altfel foarte asemănătoare), puteți preciza că relieful Olandei are altitudini negative pe suprafețe extinse (poldere), spre deosebire de Belarus care are doar altitudini pozitive. Cel mai ușor este să rețineți cu aproximație altitudinile medii:
  • sub 250 m: Belarus, Belgia, Cipru, Danemarca, Estonia, Finlanda, Ungaria, Irlanda, Letonia, Lituania, Malta, Moldova, Monaco, Olanda, Polonia, Rusia (partea europeană), Ucraina, Regatul Unit, Vatican.
  • 250 - 500 m: Bulgaria, Croația, Cehia, Franța, Germania, Luxembourg, Norvegia, Portugalia, România, San Marino, Serbia, Slovacia, Slovenia, Suedia.
  • 500 - 1000 m: Albania, Austria, Bosnia, Grecia, Islanda, Italia, Liechtenstein, Macedonia, Spania.
  • 1000 - 2000 m: Andorra, Elveția, Muntenegru.
          Puteți reține cu aproximație și altitudinea maximă. Însă toate acestea numai pentru statele mari și mijlocii, fiind foarte puțin probabil să pice la bac statele mici și foarte mici (precum Letonia, Andorra, Macedonia etc.).
          În concluzie, dacă avem de precizat două deosebiri și o asemănare între relieful Franței și al Elveției, vom rezolva: Franța dispune de toate formele majore de relief în proporții asemănătoare, spre deosebire de Elveția, unde predomină munții. Altitudinea medie în Franța este de 500-1000 m, mai joasă decât în Elveția (1000-2000 m). Ambele state prezintă relief glaciar.
          Alte deosebiri pe care le puteți preciza:
- Principalele culmi muntoase și deluroase din Franța au orientare pe direcții diverse, în schimb în Elveția culmile sunt orientate cu precădere pe direcție V-E.
- Numai Franța prezintă relief litoral (estuare, plaje, faleze etc.).
- Altitudinea minimă a Franței este de cca 0m, mult mai coborâtă decât cea a Elveției (cca 500 m).
          Alte asemănări:
- În ambele state altitudinea maximă depășește 4500 m.
- Ambele state au forme ale reliefului tectonic (văi și depresiuni în grabene, falii etc.).

Fig.1. Trăsături ale reliefului statelor din Europa

          Pentru toate articolele din categoria Geografie bac click aici!
___
Dacă ți-a plăcut acest articol, mă poți susține pentru munca depusă printr-o donație.

de Ionuț Tudose
7.1.2018

24 de comentarii:

  1. Foarte utila aceasta sinteza a principalelor caracteristici ale reliefului statelor Europei!!!
    Felicitari pentru materialul realizat!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc! Mă bucur că vă place. Sper să fie util elevilor.

      Ștergere
  2. Buna ziua,
    puti sa creati va rog niste harti mute (unitati de relief, hidrografie orase, resurse naturale, alte carecteristici) pentru vecinii Romaniei si cele opt tari care apar la subiectul III C

    RăspundețiȘtergere
  3. Bună ziua. Eu tot nu știu de unde să iau material pentru a învăța asemănări și deosebiri. Mă puteți ajuta, vă rog frumos?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bună ziua! Din păcate blogul nu este un memorator, de unde să învățați pe deasupra cuvânt cu cuvânt...

      Informațiile de care ai nevoie sunt concentrate în imaginea-diagramă din articol. Modul de citire este explicat în articol.

      Într-adevăr, diagrama e puțin mai schematizată, atipică, dar cu puțin efort te ajută.

      Ștergere
  4. Vă mulțumesc frumos. Sunt fericită că am găsit acest blog, mă ajută enorm informațiile de aici.

    RăspundețiȘtergere
  5. De exemplu, Croatia are toate formele majore de relief. Dar Albania are doar campii si munti, nu?
    Apropo, sunteti genial!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. În Albania predomină munții și câmpiile, iar în Croația toate formele majore de relief ocupă aproximativ aceeași suprafață.

      Ștergere
    2. Dacă o formă majoră de relief apare cu gri deschis înseamnă că ea există în țara respectivă, doar că pe suprafețe restrânse (nu sunt predominante). De exemplu munții în Cehia, podișurile (sau dealurile) în Belarus, Estonia etc.

      Ștergere
  6. Bună seara. Dacă învăț doar cele 14 animații pentru bac, e bine? M-am uitat pe niște subiecte de bac, dar nu știu exact dacă cele 14 animații mă vor ajuta în mare parte. O seară bună!

    RăspundețiȘtergere
  7. Pentru un 7, cam ce ar trebui?

    RăspundețiȘtergere
  8. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  9. Buna ziua,la subiectul al 3 unde cere de exemplu:precizati pentru Ucraina 2 rauri,orase,agricultura etc,trebuie sa invat toate tarile Europei sau sunt cateva care din ele poate sa cada oricare?

    RăspundețiȘtergere
  10. Buna ziua! Pentru subiectul 1,subpunctul C aveti si despre clima asa cum aveți si la relief? Sau de unde pot lua informații? M-ar ajuta daca mi-ati da un răspuns. Mulțumesc!

    RăspundețiȘtergere
  11. Bună ziua! Aici sunt toate materialele pentru bac, unde găsiți și despre clima Europei: http://geografilia.blogspot.com/2010/09/bac.html

    RăspundețiȘtergere
  12. De exemplu la olanda singura forma de reliefeste campia , dar la tipuri specifice pe langa litoral mai apare si relief glaciar este o gresala? Multumesc pentru marele ajutor cu toate materialele puse la dispozitie.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pentru ca olanda are un relief de platou.

      Ștergere
    2. Nu este o greșeală. Olanda are și relief glaciar deoarece a fost acoperită de calota glaciară din trecut (pleistocen). Deci are un relief glaciar de calotă (morene), nu montan.

      Ștergere
    3. Bună pentru un 7,50 cam ce ar trebui sa stiu?

      Ștergere
    4. Nu există o rețetă pentru fiecare notă. Uite aici programa: https://geografilia.blogspot.com/2020/04/bac-geografie-2020-programa-si-modele.html
      Înveți cât ai timp.
      Toate materialele de pe blog pentru bac sunt aici: https://geografilia.blogspot.com/2010/09/bac.html

      Ștergere
  13. buna seara , m-ati putea ajuta va rog cu 2 referate de genul acesta

    1. comparati relieful Olandei cu cel al Portugaliei si gaseste 3 deosebiri si o asemanare .
    2. compara clima din Grecia si Irlanda si numeste 3 asemanari si o deosebire .

    Multumesc anticipat!

    RăspundețiȘtergere