Cele mai frumoase nume de localități din România

          Din lista celor 14 000 de localități din România le-am selectat pe cele cu oiconimele cele mai frumoase. Unele sunt parcă desprinse din povești mitologice (Dor Mărunt, Mândruloc, Valea Cerului, Valea Moșneagului), altele sunt expresii simple țărănești dar pline de semnificație (Subpiatră, Valea Îndărăt, După Deal, Vale în Jos).


          Unele sunt simpatice prin forma lor augmentativă sau diminutivală (Luncșoara, Găinușa, Țepoaia), iar altele sunt frumoase pur și simplu datorită termenilor folosiți (Ghețari, Frumoasa, Dulcele, Fata).

          Într-un alt articol despre oiconime, vi le-am prezentat pe cele mai amuzante, de obicei semnificația lor neavând însă nicio legătură cu ceea ce își imaginează cititorul. În schimb, etimologia oiconimelor din prezentul articol chiar trebuie căutată în termenii propriu-ziși: Vadu Pașii (au trecut otomanii pe acolo), Sub Coastă (sat așezat la baza unui versant mai abrupt), Valea Întunecoasă (sat străbătut de o vale întunecată) etc. Nu sunt acestea adevărate mărci ale sensibilității poporului român?!


ALBA
Baba
Căsoaia
Cetatea de Baltă
După Deal
Fericet
Ghețari
Întregalde
Vale în Jos
Valea Țupilor

ARAD
Aciuța
Brusturi
Căprioara
Căpruța
Dud
Dulcele
Frumușeni
Joia Mare
Luncșoara
Mândruloc
Prunișor
Țărmure

ARGEȘ
Babaroaga
Bogați
Bordeieni
Bujoreni
Bârlogu
Cișmea
Crucișoara
Dealu Bisericii
Dumirești
Fata
Fântânea
Găinușa
Luminile
Valea Îndărăt

BACĂU
Bălaia
Bălțata
Ciobănuș
Căiuți
Călcâi
Fundătura Răchitoasa
Lărguța
Poiana Negustorului
Pustiana
Tărâța
Valea Moșneagului
Țepoaia

BIHOR
Bucuroaia
Calea Mare
Curățele
Ferice
Gruilung
Hotărel
Ponoară
Satu Barbă
Subpiatră
Sublacu de Tinca
Sânion
Sânmartin
Sânnicolau
Tomnatic
Valea Cerului
Zece Hotare

BISTRIȚA-NĂSĂUD
Arșița
Buza Cătun
Colibița
Câmp
Dumitrița
La Curte

BOTOȘANI
Balta Arsă
Dealu Crucii
Frumușica
Mesteacăn
Pogorăști
Vărfu Câmpului

BRAȘOV
Bogata Olteană
Cobor
Copăcel
Drumul Carului
Drăguș
Mândra
Predeal

BRĂILA
Albina
Ariciu
Bordei Verde
Cotu Lung
Deșirați
Movila Miresii
Pitulații Noi
Pribeagu
Sătuc
Însurăței

BUZĂU
Balta Albă
Boboc
Capu Satului
Colțu Pietrii
Cârligu Mare
Cătina
Fața lui Nan
Frăsinet
Izvoru Dulce
Lacu cu Anini
Limpeziș
Lopătari
Luciu
Lunca Frumoasă
Mierea
Mitropolia
Movila Banului
Movila Oii
Mănăstirea
Odaia Banului
Odăile
Ogrăzile
Plaiu Nucului
Podu Muncii
Poenițele
Sărata-Monteoru
Vadu Pașii
Valea Banului
Valea Puțului Merei
Varlaam

CARAȘ-SEVERIN
Băile Herculane
Bărbosu
Copăcele
Cornuțel
Cracu Teiului
Gârliște
Hora Mare
Sat Bătrân
Sfânta Elena
Sub Crâng
Sub Margine
Sub Plai
Zorille
Zăvoi

CĂLĂRAȘI
Cetatea Veche
Călărași
Călăreți
Dor Mărunt
Fântâna Doamnei
Independența
Libertatea
Luptători
Modelu
Măriuța
Ogoru
Podu Pitarului
Unirea
Înfrățirea


CLUJ
Bogata
Dosu Napului
Hodaie
Moara de Pădure
Ocolișel
Răscruci
Satu Lung
Sub Coastă
Sântejude
Valea Florilor
Valea Ungurașului

CONSTANȚA
Biruința
Ciobănița
Ciocârlia
Credința
Floriile
Făclia
Grădina
Luminița
Miorița
Mireasa
Nuntași
Poarta Albă
Schitu
Valu lui Traian
Veteranu

COVASNA
Floroaia
Herculian
Măgheruș
Mărcuș
Mărtănuș
Sfântu Gheorghe
Sita Buzăului
Sâncraiu
Întorsura Buzăului

DÂMBOVIȚA
Capu Coastei
Coada Izvorului
Căpșuna
Dârza
Hanu lui Pală
Iedera de Sus
Lăculețe
Malu cu Flori
Malu Mierii
Moara din Groapă
Moșia Mică
Mănăstioara
Odaia Turcului
Picior de Munte
Puțu cu Salcie
Râu Alb de Jos
Râu Alb de Sus
Valea Voievozilor

DOLJ
Apele Vii
Castrele Traiane
Ciutura
Călugărei
Domnu Tudor
Gogoșița
Gura Racului
Lânga
Malu Mare
Malumnic
Mihăița
Panaghia
Picăturile
Seaca de Câmp
Seaca de Pădure
Sărbătoarea
Urzica Mare
Valea Muierii de Jos

GALAȚI
Adam

GIURGIU
Crucea de Piatră
Căscioarele
Icoana
Plopșoru
Podu Doamnei
Podu Popa Nae
Roata de Jos
Vadu Lat
Valea Dragului

GORJ
Apa Neagră
Baia de Fier
Capu Dealului
Dealu Leului
Frumușei
Licurici
Mătăsari
Prigoria
Pârâu de Pripor
Pârâu Viu
Spahii
Trestioara
Valea cu Apă

HARGHITA
Bisericani
Capu Corbului
Dealu Armanului
Fântâna Brazilor
Nădejdea
Puntea Lupului
Valea Întunecoasă

HUNEDOARA
Basarabasa
Bătrâna
Curpenii Silvașului
Câmpuri de Sus
Dupăpiatră
Fața Roșie
Merișoru de Munte
Ocolișu Mare
Ohaba de sub Piatră
Pui
Râu Bărbat
Râu de Mori
Râu Mic
Subcetate
Sântămăria de Piatră
Valea Babii

IALOMIȚA
Crunți
Gârbovi
Maltezi
Marsilieni
Nenișori
Patru Frați
Tovărășia

IAȘI
Coada Stâncii
Coarnele Caprei
Cotu lui Ivan
Focuri
Glodenii Gândului
Isaiia
Picioru Lupului
Plugari
Poiana cu Cetate
Târgu Frumos
Victoria
Zece Prăjini

ILFOV
Cățelu
Dascălu
Moara Domnească
Tunari
Voluntari

MARAMUREȘ
Baia Sprie
Băița de sub Codru
Câmpulung la Tisa
Lunca la Tisa
Poienile de sub Munte
Satulung
Viile Apei
Întrerâuri


MEHEDINȚI
Aurora
Baia de Aramă
Cracu Muntelui
Fântâna Domnească
Fântânile Negre
Gârla Mare
Oprișor
Valea Anilor
Valea Bună

MUREȘ
Botez
Bărboși
Comori
Herghelia
Rușii-Munți
Sub Pădure
Sântu
Trei Sate
Troița
Valea Frăției

NEAMȚ
Chilia
Chilii
Cuci
David
Dreptu
Frumosu
Hanul Ancuței
Luminiș
Mitocu Bălan
Mânăstirea Neamț
Nemțișor
Piatra Șoimului
Poiana Humei
Trei Fântâni

OLT
Barza
Catanele
Corabia
Frunzaru
Linia din Vale
Mărunței
Proaspeți
Profa
Schitu din Deal
Schitu din Vale
Urși
Valea lui Alb

PRAHOVA
Baba Ana
Balta Doamnei
Breaza
Brebu Mănăstirei
Cuib
Curcubeu
Ghiocel
Marginea Pădurii
Mănăstirea Suzana
Podu lui Galben
Poienarii Apostoli
Trenu
Vistieru

SATU MARE
Cămin
Dacia
Decebal
Gelu
Lelei
Medieșu Aurit

SĂLAJ
Ban
Cehu Silvaniei
Dragu
Preoteasa
Sub Cetate
Sântă Măria

SIBIU
Bogatu Român
Merghindeal
Nou Român
Nou Săsesc
Șura Mare


SUCEAVA
Căsoi
Deluț
Dumbrăvița
Gara Leu
Gura Haitii
Gura Humorului
Iesle
Sfântu Ilie
Trei Movile
Valea Bourei
Vatra Dornei
Vatra Moldoviței
Voievodeasa

TELEORMAN
Cătunu
Dulceanca
Marița
Măgura cu Liliac
Năsturelu
Păru Rotund
Scurtu Mare

TIMIȘ
Bulgăruș
Crai Nou
Mănăștiur
Saravale
Sânnicolau Mare

TULCEA
Cișmeaua Nouă
Dunavățu de Jos
Lăstuni
Meșteru
Neatârnarea
Partizani

VASLUI
1 decembrie
Chircești
Cioatele
Dealu Secării
Fulgu
Fântâna Blănarului
Puțu Olarului
Tupilați
Tăcuta

VÂLCEA
Casa Veche
Cocoru
Dezrobiți
Dosu Râului
Firești
Geamăna
Ginerica
Izvoru Rece
Linia pe Vale
Mijlocu
Râpa Cărămizii
Scundu
Valea lui Stan
Văratici
Țuțuru

VRANCEA
Colacu
După Măgura
Faraoanele
Garoafa
Lacu lui Baban
Scânteia
Spulber
Vâjâitoarea


Ce oiconime vă plac cel mai mult?
___
Dacă ți-a plăcut acest articol, mă poți susține pentru munca depusă printr-o donație.

de Ionuț Tudose
19.08.2016

Un comentariu:

Rent a car Bucuresti spunea...

O lista excelenta!

Trimiteți un comentariu