40 000 de refugiați internaționali la granița Macedoniei, august 2015

Fig.1. Refugiați la graniță (uk.reuters)
         Fenomenul migraționist contemporan a căpătat dimensiuni globale, comparabile poate cu perioada colonizărilor, perioada sclavagistă sau marile campanii militare de extindere a imperiilor antice. Însă aspectele complexe și diversificate pe care fenomenul le îmbracă în ziua de astăzi îl plasează cu siguranță în prim plan. Se migrează din cauza nivelului de trai, a războiului, pentru studiu, din cauze politice sau sociale, în contextul favorizant al unei lumi globalizante din punct de vedere politic și economic.

          Dar se întâmplă ca acest sistem globalizant să-și arate tarele și sub șubrezimea unor politici utopice – pentru o lume unită – unii oameni să devină biete victime colaterale. Șubrezimea sistemului o vedem zilele acestea la granița greco-macedonă, unde mii de imigranți, în majoritate sirieni (dar și afgani, pakistanezi sau alte naționalități ale Orientului Apropiat și Mijlociu), dorm sub cerul liber așteptând să primească acceptul de a pătrunde spre Europa.

Fig.2. Fluxurile de imigranți ilegali spre Europa (2013)

          ”Suntem din Siria. Am fugit de acolo din cauza bombelor și suntem întâmpinați aici tot cu bombe. De ce?!”

         Cei mai mulți sunt refugiați, fugiți dintr-o societate siriană măcinată de războiul civil interminabil. Sunt victime colaterale ale ciocnirii intereselor internaționale, americane, islamiste radicale, politice locale, civile… Surpriza a venit pentru ei când la granița dintre Grecia și Macedonia au fost întâmpinați cu gaze lacrimogene, scuturi și adversitate. În ultimele săptămâni, fluxul imigraționist spre U.E. și spațiul Shengen prin ”poarta greco-macedonă” a atins 1500 – 2000 de migranți/zi. Ținta lor este în primul rând Ungaria, membră Shengen, de unde se pot dispersa mult mai ușor spre țările dezvoltate din Vest și Scandinavia. Dar se pare că nivelul alarmant al imigrației începe să nască reticiențe vizibile prin unele măsuri. De exemplu ungurii construiesc un adevărat zid anti-imigrare la granița cu Serbia, iar granița greco-macedonă s-a închis pentru miile de refugiați. Efectul îl vedeți în imaginile de mai jos.


Fig.3. Miile de refugiați opriți la graniță (aljazeera)


         Cine are dreptate?
         Asistăm neputincioși la un eveniment în care toți protagoniștii au dreptatea lor.
- Și țările europene sunt îndreptățite să limiteze imigrările, conștientizând că un amalgam multi-cultural de nivel suprastatal are șanse slabe de reușită tocmai din cauza mentalităților diferite, chiar antagoniste. Modelele multi-culturale izbutesc în comunități mai restrânse și sub protecția unei autorități statale (de ex. Dobrogea și zone din Ardeal), dar la nivel supra-național au eșuat de fiecare dată, de la imperiile antice, coloniale, până la U.R.S.S. și chiar țări mai civilizate (Cehoslovacia). Acum ni se propune un ”sistem-babel” total, un amestec absolut, prezentat într-o lumină roz și ”politically corect”. Țările europene vorbesc politically corect, dar încep să acționeze după cum simt, căci au văzut că imigrațiile în masă pot avea repercusiuni: revendicări de drepturi cultural-religioase ale unor comunități de imigranți prin care este afectată libertatea majorității, acte de agresivitate și terorism, șomaj, impunerea anumitor modele comportamentale etc.
- Și imigranții sunt îndreptățiți să fugă. Să fugă de un cadru social agresiv, inuman și contrar dezvoltării familiei, a practicării profesiei și a bunului trai. Siria este în momentul de față în categoria zonelor lăsate să se scalde în sânge. Pare sinistru, dar acestea sunt interesele mai-marilor lumii. Multe conflicte din lume, care ar fi putut fi stopate din fașă, devin războaie de uzură, de ani de zile… Motivele sunt diverse:
  • Oprirea unui război (prin intervenție NATO să zicem) poate determina declanșarea unui război și mai mare, deoarece în țara/regiunea afectată sunt interese și ale unei tabere și ale alteia. Iar o intervenție din partea unei tabere poate fi interpretată de cealaltă ca agresiune/ provocare.
  • Războiul de uzură aduce foarte mulți bani: marilor producători de armament, băncilor prin împrumuturile acordate și investitorilor ce doresc să refacă infrastructura și economia zonelor afectate. Și de unde apar cu prisosință acești actori economici? Din țările dezvoltate, care ar fi putut stopa conflictul…
  • Interesul politic. Prin război de uzură se dorește creșterea aversiunii poporului față de conducătorul (implicit față de ideologia și modelul cultural) incapabil de a gestiona conflictul civil, popor ce va accepta singur democrația salvatoare de tip occidental, care până la urmă are nevoie de resursele naturale ale țărilor sărace și mâna de lucru ieftină.
          Cine nu ar vrea deci să fugă de un război civil?! Rămâne deci să ne întrebăm: oare Europa nu resimte astăzi reversul unei politici mult prea liberale și îndelungate de primire necondiționată a imigranților necesari ca forță de muncă? Oare nu vedem și consecința intereselor internaționale în zone lăsate să piară în sărăcie și război civil? Oare nu vedem consecința unei natalități dezastruoase a bătrânului continent, o Europă vlăguită de lipsa copiilor? Căci iată, popoarele care nasc copii sunt dinamice și energice, pe când cele care nu nasc sunt sortite pieirii.





Surse
rt.com
uk.reuters
aljazeera

de I. Tudose 
(în colaborare cu G. Velcu)
22.08.2015

Un comentariu:

  1. un articol de actualitate, extrem de interesant, foarte bine documentat, necesar înțelegerii fenomenului internațional al IMIGRAȚIEI !!!

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...