Hristos a înviat! Ebstorfer mappa mundi


          Dragi cititori, L-am răstignit pe Mântuitor în fiecare zi timp de 2000 de ani, prin păcate și patimi, dar El înviază, dându-ne și nouă nădejdea învierii. De Sfintele Paști vă prezint una dintre hărțile lumii din Evul Mediu: Mappa mundi a lui Ebstorfer.




          Hărțile din categoria ”mappa mundi” erau reprezentări stilizate ale lumii cunoscute, făcute după anumite tipare, presupunându-se adesea că unele au fost copiate după altele. Hărțile ”mappa mundi” respectau structura de tip ”T-O”, unde ”T” semnifică trio-ul Europa-Asia-Africa (despărțite de Marea Mediterană), iar ”O” semnifică forma circulară a lumii, dar și oceanul planetar înconjurător. Principalele criterii de care se ținea cont în realizarea hărții erau simbolistica și design-ul, ci mai puțin exactitatea științifică. De aceea mappa mundi sunt adevărate opere de artă.

          Harta lui Ebstorfer a fost elaborată în secolul al XIII-lea pe piei de capră și avea dimensiunile de 3,6/ 3,6 m. Originalul a fost distrus în timpul Celui De-al Doilea Război Mondial, iar reproducerile actuale au fost făcute după fotografii și alte copii.


Fig.1. Ebstorfer Mappa mundi

          La o analiză sumară ne ies în evidență semnificațiile religioase. Mântuitorul cuprinde întreaga lume, fiind reprezentat în poziție de cruce: chipul Său este desenat în partea de sus, palmele în lateral și picioarele în partea de jos. Ne apare astfel simbolizată jertfa Sa supremă pe Cruce, pentru întreaga umanitate. Mântuitorul nu era doar al creștinătății, ci al întregii lumi, întrucât în interiorul brațelor sale sunt desenate toate pământurile, inclusiv cele populate de arabi, evrei sau păgâni.
          Mai ies în evidență Grădina Raiului cu Adam și Eva, râurile scurse din aceasta, precum și alte simboluri biblice. Menționăm faptul că în Cetatea Ierusalimului apare întronat chiar Mântuitorul. Aceasta este desenată chiar în mijlocul hărții, deoarece Ierusalimul era considerat centrul spiritual al lumii. Apar și celelalte cetăți mai importante, state și teritorii. Spectaculoase sunt și numeroasele ființe mitologice, monștri și animale supranaturale, reprezentate mai ales la marginea hărții, marginea fiind un simbol al necunoscutului, al maleficului, al obscurului și al cunoștiințelor geografice incomplete dar perfectibile.
          În concluzie, Ebstorfer mappa mundi ne descrie o viziune spiritualizată asupra lumii medievale, în care Însuși Iisus Hristos are importanța centrală.

Încă o dată, Hristos a înviat!

de Ionuț T.
12.04.2015

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...