Antiromânismul, o atitudine nesancționată și răspândită ca o modă

          A-i critica pe evrei chiar și punctual (nu neapărat colectiv), oriunde în lume, se cheamă ”antisemitism”, iar consecințele vor fi ca atare. A critica alte etnii se numește ”rasism”. A-ți afirma dorința de a trăi după anumite reguli și principii se numește ”comportament habotnic și retrograd”. În țările occidentale (probabil în curând și în România) a afirma că ”homosexualitatea este un păcat, adică ceva rău” se numește ”homofobie” și se sancționează foarte violent. În schimb, a jigni neamul românesc se numește ”liberă exprimare”.


           Mai grav este faptul că în cadrul poporului se dezvoltă resentimente față de propriul neam și, în fond, față de propria persoană. Aceste resentimente antiromânești sunt aruncate în mass-media, pe blog-uri și în alte medii ca un cancer. E o modă să scrii pe net, în batjocură, ”românia” cu r mic, sau ”rromânia” jignind printr-un singur cuvânt două etnii. A critica un întreg neam pentru greșeli comise de unele clase sau indivizi a devenit de asemenea o modă. A promova anti-modelele a devenit o modă... A aplauda criticile aduse nouă de francezi, englezi sau alții a devenit o modă... A înjura și blestema a devenit o modă... A face bășcălie de simbolurile și lucrurile sfinte ale neamului se numește ”libertate de exprimare și umor”...
           Dacă am fi ”evrei”, toate aceste atitudini s-ar numi ”antisemitism”. Așadar, să înrădăcinăm și noi în mentalul colectiv cuvântul ”antiromânism” și să îi deconspirăm pe toți antiromânii care apar peste tot. Să nu ne sfiim a-i cataloga ”antiromâni”. Este o modalitate de autoapărare.
           Să ne amintim martirii, credința și eroii neamului, căci ei ne apără neamul în fața lui Dumnezeu! Iată în cele ce urmează 4 episoade tragice ale veacului trecut. E vorba de eroi prea puțin știuți.

1. A fost odată în Transilvania (Masacrul de la Ip
          Masacrul de la IP este numai unul din episoadele barbariilor antiromânești petrecute în toamna anului 1940 în Transilvania de Nord, ocupatã în urma Dictatului de la Viena.
          În noaptea de 13 spre 14 septembrie 1940, trupe aparţinând regimentului 201 motorizat Budapesta, cantonat în orasul Şimleul Silvaniei, împreună cu localnici maghiari şi membri ai organizaţiei Nemzetőrség ("Straja naţiunii"), au declanşat un masacru în localitatea Ip din judeţul Sãlaj, precedat de torturi şi violuri.
Crimele au fost comise sub pretextul răzbunării a doi militari unguri morţi într-o explozie în comuna Ip, la 7 septembrie 1940, cu ocazia trecerii trupelor prin localitate.
           În noaptea de 13 septembrie 1940, locotenentul Vasvári Zoltán din armata ungară a intrat în comuna Ip în fruntea militarilor din subordinea sa şi a ordonat uciderea a 157 de localnici români, pentru un motiv care s-a dovedit fictiv, fiind dovedit că explozia care a ucis doi militari maghiari s-a produs din cauza unui defect de ambalaj al muniţiei, dovadă fiind faptul că cei patru români arestaţi au fost eliberaţi, după aproximativ o lună. Mai trebuie reţinut că în localitate trăiau în proporţie de 70% etnici unguri.
Vasvári Zoltán a cerut să i se dea oameni din garda locală maghiară, care să arate soldaţilor lui casele românilor, pentru a-i împuşca pe "valahi".
            S-au format 6 echipe de soldaţi în frunte cu câte un om din garda locală drept călăuză, care au pornit fiecare pe străzile comunei.
Au ucis 157 de români.
             De asemenea, populaţia română a fost supusă torturilor, unii români fiind bătuţi până ce şi-au dat duhul. Lui Dumitru Sârca i-au tăiat mâinile, lui Dumitru Chiş i-au scos ochii, iar lui Pavel Sârca i-au smuls unghiile de la mâini. Printr-o dramă îngrozitoare au trecut Gheorghe Leonte şi soţia acestuia, care era în durerile facerii. Bărbatul a plecat după moaşă, dar pe drum a avut ghinionul să se întâlnească cu echipa criminală. Aceştia, sub ameninţarea armelor, l-au întors din drum, iar odată ajunşi în curtea casei l-au împuşcat. Soţiei i-au scos copilul din burtă cu baioneta. O altă tragedie s-a petrecut la cimitir cu Maria Sârca, de 40 de ani şi Maria Olla, de 15 ani. Cu toate ca nu erau încă moarte, au fost aruncate în groapa comună şi îngropate de vii. În acea zi de 14 septembrie 1940, orice român întâlnit pe stradă sau găsit acasă a fost împuşcat.
               Mai mulţi copii au fost sfârtecaţi cu baionetele. Tortura a fost urmată de omoruri, jefuirea cadavrelor, a caselor şi a bisericii.
Spre onoarea lor, au existat şi câţiva localnici maghiari care au încercat, riscând să fie şi ei pedepsiţi, să ia apărarea vecinilor lor români în faţa militarilor unguri chiar atunci, în mijlocul nebuniei generale, dar nu au fost băgaţi în seamă.
                A doua zi dimineaţă, din ordinul locotenentului Vasvári, mai mulţi localnici au fost puşi să sape o groapă în cimitiriul satului, iar alţi săteni au fost scoşi cu căruţele şi au mers din casă în casă pentru a ridica şi transporta cadavrele la groapa comună.
După 1990, în comună a fost ridicat un monument în memoria victimelor pogromului, iar Armata Română a produs un film pentru Televiziunea Română, iar în anul 1995 Ip a fost declarat comună martir. În fiecare an, sătenii îi comemorează pe cei ucişi în masacru.



2. Masacrul de la Fântâna Albă
          Zeci de mii de civili nevinovati au fost ucisi, schingiuiti, deportati pentru unica vina de a fi fost romani
1 aprilie 1941 - O zi tragica, o pagina lipsa in manualele de istorie a romanilor. Cateva mii de locuitori din Bucovina de Nord au pornit spre granita arbitrar trasata de penita lui Stalin, dar drumul lor s-a transformat intr-un calvar. Niciunul nu a mai ajuns la destinatie. O rana a ramas deschisa: crimele de la Fantana Alba.


3. Evenimentele de la Târgu Mureș (1990)


4. Masacrul de la Tighina
           Un film realizat pe acele vremuri tulbure din 1992. "Masacrul de la Tighina"- un film document, despre primele zile ale razboiului Rusiei contra independentei Republicii Moldova si a cetatenilor ei. Cei mai buni, viteji, patrioti si oameni din acest Pamant au murit primii si s-au intors pamantului. Cine si unde am fi fost noi acum daca nu ar fi existat acesti oameni, ce si-au lasat casele si familiile indurerate, pentru a-si apara Patria, pentru a ne apara noua Viitorul. Un film despre acele tragice evenimente din Transnistria anului 92, ce dor si acum, si mai sangereaza in inimile oamenilor dar si mai dureros pentru parintii, sotiile si copiii celor ce s-au jertfit.


de Ionuț T.
20.03.2015

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...