Antarctica și Antarctida: două denumiri pentru un singur continent


           Continentul din regiunea polară sudică, a cărui existență a fost presupusă încă din Antichitate, apare pe hărți atât sub denumirea de ”Antarctida”, cât și ”Antarctica”. Denumirea sa înseamnă ”opus Arcticii”; adică este regiunea situată la Polul Sud, la antipozi față de regiunea Arctică de la Polul Nord. Totuși apare o dilemă. Care dintre cele două denumiri (Antarctica/ Antarctida) este cea corectă?


          Amândouă. Diferența este dată de gheață și de modul cum definim un ”continent”.

- dacă se insistă pe criteriul suprafeței, continentele ar fi doar întinderi foarte mari de uscat, delimitate clar unele de celelalte. Totuși, dacă acesta ar fi singurul criteriu, am avea probleme: America este una singură sau sunt două? Eurasia este un singur continent sau... În cazul continentului Antarctica ar fi destul de clar și nu ar fi necesare două denumiri: l-am defini ca suprafața mare de uscat din jurul Polului Sud.

- dacă se insistă pe criteriul geo-tectonic și geomorfologic, continentele s-ar individualiza mai ales pe baza diferențelor de structură și relief. În cazul acesta vorbim în mod clar de un singur continent Eurasia, iar în America ar fi o mare problemă. Am putea s-o considerăm un singur continent, fiind o singură masă de uscat cu elemnte geomorfologice majore unitare (de ex. lanțul Cordilierilor). Am putea la fel de bine să considerăm că sunt două continente diferite, situate pe plăci tectonice diferite... În cazul Antarctidei, continentul propriu-zis ar fi uscatul subglaciar. Ei bine, cercetătorii au reușit să cartografieze relieful de sub platoșa de gheață și au descoperit ceva foarte interesant. Dacă am îndepărta gheața, am rămâne surprinși să vedem de fapt un arhipelag cu relief foarte muntos, ci nu o întindere uriașă tipică de uscat. Nu prea arată a continent, nu?


Fig.1. Hărți ale reliefului subglaciar al Antarcticii


 - dar în delimitarea și definirea continentelor se mai ține cont și de alte elemente și criterii. De exemplu, criteriul demografic, cultural și istoric a constituit un motiv serios să se considere Europa și Asia ca fiind continente separate. Problema ”numărului exact al continentelor” este veche și încă mai persistă printre geografi. Important este să înțelegem că fiecare continent are elementul său caracteristic și definitoriu.

          În cazul continentului de la Polul Sud, acest element definitoriu este învelișul de gheață. Practic el conferă unitate arhipelagului subglaciar, făcându-l să semene mai bine a continent, chiar dacă și suprafața mare, și delimitarea clară, cât și structura tectonică îl recomandă ca fiind continent.

          Pe scurt, Antarctida se referă la uscatul propriu-zis, adică la ”arhipelag”, iar Antarctica se referă la întreaga regiune polară solidă: uscatul + ghețarii acoperitori. Ghețarii Antarcticii sunt calota de gheață, ghețarii de șelf și banchiza (stratul plutitor de gheață). Antarctida, să spunem, ar fi ”continentul îngust”, iar Antarctica ar fi ”continentul lărgit” sau regiunea polară.


Fig.2. Diferența dintre Antarctida și Antarctica

          În concluzie, în ciuda faptului că amândouă denumirile continentului sunt corecte, mie îmi surâde mai mult denumirea Antarctica din motivele următoare:
- uscatul (Antarctida) pare mai degrabă un arhipelag mai mare, decât un continent propriu-zis;
- platoșa de gheață conferă unitatea și elementul definitoriu al acestui continent;

Surse:
http://southwind.com.au/2014/06/10/a350
http://s6.photobucket.com/user/Abramelinn/media/Miscellaneous/antarctica_berann2.jpg.html
http://pro.southwind.com.au/antarcticunderice.html
http://www.nasa.gov/topics/earth/features/antarctic-map.html
___
Dacă ți-a plăcut acest articol, mă poți susține pentru munca depusă printr-o donație.

de Ionuț T.
3.03.2015

13 comentarii:

  1. Foarte instructiv. Nu am stiut pana acum despre aceste doua denumiri. Am cautat pe internet Antarctida in urma vizionarii unui documentar si am gasit acest site. Felicitari.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Vă mulțumesc și vă aștept să citiți în continuare Geografilia!

      Ștergere
  2. Foarte bine documentat!Mulțumim!

    RăspundețiȘtergere
  3. Foarte interesant si adevarat .

    RăspundețiȘtergere
  4. Foarte interesant si adevarat .

    RăspundețiȘtergere
  5. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  6. Ce se afla dincolo de antarctica?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ce înseamnă „dincolo”?

      Ștergere
    2. Cred ca se refera la teoria Pamantului plat, care considera ca Antarctica e de fapt un zid care ne opreste sa cadem de pe marginea Pamantului :))

      Ștergere