Olimpicii s-au întors acasă

         Citez articolul Medalii de aur și argint obținute de elevii români la Olimpiada Internațională de Geografie:

          "După ce au făcut ca România să fie cunoscută din nou peste hotare, elevii de nota zece ai țării s-au întors acasă...





          Cu trei medalii de aur și una de argint, câștigate la Olimpiada Internațională de Geografie din Japonia. Prin acest succes, țara noastră s-a situat pe primul loc în lume în clasamentul pe națiuni.
          Pentru meritul lor, Ministerul Educației îi va răsplăti cu premii în bani.
          Obosiți, dar fericiți. Așa s-au întors acasă olimpicii la geografie. Au stat două săptămâni departe de familie, însă prin meritul lor, au făcut ca numele României să strălucească peste hoatre.
          Cu cele trei medalii de aur și una de argint la gât, liceenii spun că subiectele au fost ușoare, însă timpul prea scurt pentru rezolvarea lor.
          Pe lângă părinți, la aeroport, tinerii au fost întâmpinați de profesori și de un reprezentant al Ministerului Educației, care le-a promis că efortul lor va fi răsplătit.
          La ediția din acest an a olimpiadei internaționale de geografie, care s-a desfășurat în Japonia, au participat 32 de state.
          România a fost prima pe podium. În 2012, țara noastră a ocupat locul al doilea pe națiuni, cu două medalii de aur, una de argint și una de bronz."

reporterntv.ro
07.08.2013

Un comentariu:

Inchirieri auto Bucuresti spunea...

Avem elevi destul de buni la invatatura in tara.

Trimiteți un comentariu