Île-de-France. Model de dezvoltare urbană?

          De-a lungul timpului Parisul şi-a exercitat o influenţӑ crescutӑ asupra teritoriului francez şi vest european. Pânӑ la jumӑtatea secolului 19, a fost cel mai mare oraş din lume, cu o concurenţӑ temporarӑ a Londrei. Evidenta stagnare a oraşului în perioada de pânӑ în al doilea război mondial din cauza supraaglomerӑrii centrului, dar şi necesitatea reconstrucţiei de dupӑ 1945 a dat naştere nevoii de expansiune teritorialӑ.

         
          Dacӑ luăm în calcul şi curentul expansiunii teritoriale în periurban a oraşelor americane, coroborat cu ocupaţia americanӑ a Europei de Vest şi planul Marshall, rezultă clar inevitabilitatea unei evoluţii similare a Parisului.
         Cu timpul, modelul american s-a potrivit cu gȃndirea francezӑ postbelicӑ, rezultând o aglomerare urbanӑ bine organizatӑ, funcţionalӑ din punct de vedere economic şi social, reprezentȃnd un model european în ceea ce priveşte dezvoltarea durabilă şi eficentă.

          1. Poziţionarea geografică
          Este o regiune franceză, situată în partea de nord a ţӑrii. Această regiune s-a format în jurul Parisului şi cuprinde 8 departamente: Seine et Marne, Val de Marne, Seine St-Denis, Val D'Oise, Hauts Seine, Yvelines, Essonne. Are o suprafată de 14518 km² şi o populaţie de 11 836 995 locuitori [1], rezultând o densitate de 815 loc/km² şi cuprinzând 1584 de comune. Este împărţită în două de către Sena ce curge din Sud-est către nord-vest[3]
Fig.1. Departamentele componente ale Île-de-France

         2. Necesitatea descongestionӑrii orasului
         Fiind unul dintre cele mai aglomerate oraşe din Europa la începutul secolului 20, având o populaţie de 2.9 milioane de locuitori pe o suprafată totală de 105 km² in 1921, arhitecţii împreună cu consiliul local au creionat un plan de descongestionare a oraşului, sprijinindu-se pe dezvoltarea crescândă a automobilului şi ca o consecintă directӑ şi creşterea mobilităţii populaţiei. Aceste idei nu au fost puse în practică datorita nevoii de a reface ţara după cel de-al doilea război mondial, dar şi de marea criză financiară din 1929-1933, ce a afectat lumea intreagă. Poate că această criză a fost şi un catalist pentru declanşarea celui de-al doilea război mondial în 1939, Franţa fiind ocupată în 1940 de către Germania Nazistă. Această situaţie a durat până în vara lui 1944, când Parisul a fost eliberat de aliaţi. În primii ani după război, restricţiile economice, dar şi punerea în aplicare a planului Marshall, a întârziat amenajarea teritorială a Parisului.[2]
          Dupa război, evoluţia tehnologicӑ acceleratӑ, şi baby boom-ul au dus la o nevoie de spatiu şi de mobilitate a noii generaţii, rezultând o nevoie imperativă de a mӑri suprafata oraşului supraaglomerat.
     
          3. Măsurile adoptate pentru infiinţarea Île-de-France
          Prima tentativă de a organiza o zona periurbană a Parisului a avut loc în 1959 când a fost creat “Districtul regiunii Parisului”, creat prin decret guvernamental, dar datoritӑ lipsei de comunicare între localitaţile învecinate, dar şi a neînţelegerii conceptului de către public, ideea nu a funcţionat.
          Parisul a trebuit să mai aştepte până în 1961 când zona a fost recreată sub acelaşi nume, de data aceasta însӑ, jumătate din consiliul local al regiunii a fost format din membrii consiliului local al comunelor aflate în zonă, iar cealaltӑ jumătate fiind formată din persoane numite de către guvernul francez.
          În 1976, regiunea a fost denumită Île-de-France, la ideea preşedintelui de atunci, Valéry Giscard d'Estaing, după numele unei regiuni istorice a Franţei şi înlocuieşte denumirea Région Parisienne, ce este totuşi folosită încӑ de cetaţenii mai vârstnici.
          În 1982, Île-de-France a fost transformată în regiune cu drepturi depline, fiind pe acelaşi rang cu celelalte regiuni ale Franţei.
          În 1986 s-au desfaşurat primele alegeri pentru consiliul local.

          4. Rolul Île-de-France in economia Francezӑ
          Île-de-France este cea mai bogată regiune din Europa şi se aflӑ pe locul 4 in lume, având un venit de 44 300 euro/loc/an în 2007 [1] şi un produs domestic brut annual de 552 miliarde de euro în 2009, ce înseamnӑ aproximativ un sfert din produsul domestic brut al Franţei ce se învȃrte în jurul cifrei de 2000 miliarde euro/an., 1818 miliarde euro/an în 2010.
          Cartierul financiar La Defense, cel mai mare din Europa are o capacitate de 3.35 milioane m² folosit mai ales ca spaţii de birouri.
Fig.2 Districtul financiar La Defense,situat în exteriorul Parisului propriu zis
sursa: foto Casparian Eugen Lucian

          5. Rolul Imigranţilor în dezvoltare
          Din totalul populaţiei regiunii, numai 80,3% s-au născut în Franţa metropolitană, 1,8% fiind născuţi în colonii, 3,2% fiind nӑscuti din părinţi francezi, în alte ţări, 4,2% imigranţi din UE, 10,5 % imigranţi din afara UE.
          Principala problemă a imigranţilor veniţi în zona Parizianӑ şi în Franţa, este lipsa oricărei calificări, ceea ce îi face foarte vulnerabili exploatării de către patronii companiilor franţuzeşti.[4] Conform INSSE, rata şomajului în rândul imigranţilor este de 2 ori mai mare decât în cazul populaţiei franceze, mai exact 15,2% ceea ce face ca în Ile de France, 70% din angajaţii companiilor de salubrizare să fie imigranţi.[6]
          În 2005 în Franţa se înregistrau 4,9 milioane de imigranţi, ceea ce reprezintă 8.1 % din totalul populaţiei.
          În Île-de-France se găseşte o mare parte a imigranţilor, 40% din total.
Fig.3 Procentajul imigranţilor în raport cu populaţia totalӑ în perioada (1911-2005)
sursa:[7], INSEE (2006)

Fig.4. Numӑrul imigranţilor şi străinilor ce trăiesc temporar în Franţa
sursa: INSEE (2006)

Fg.5. Imigraţia în Franţa în funcţie de criteriul: ”regiunea de origine”, perioada 1962-2005
sursa: INSEE(2006)[8]

          6. Transportul în Île-de-France
          Zona pariziană este un exemplu al funcţionӑrii transportului în comun. Ea este acoperită uniform de către mai multe feluri de transport în comun.
          Metroul Parizian - a fost inaugurat în data de 19 iulie 1900, cu ocazia Târgului internaţional de la Paris şi consta într-o singurӑ linie: Porte Maillot - Port Vincennes, ce strӑbătea oraşul de la V la E. Momentan metroul din Paris cuprinde 214 km de cale ferată şi 300 de staţii. El se împarte în:
• Metroul Propriu zis, ce cuprinde 14 magistrale.
• RER (Réseau Express Régional), ce cuprinde 5 magistrale.
           Diferenţa între cele două este că RER-ul opreşte numai în staţiile importante (gări, intersecţii centrale), având o distanţă medie între staţii de 2 km [5].
           Reţeaua de autobuze constӑ în 58 de linii de autobuz. Ce este special la acest sistem de transport în Paris este că există culoare delimitate prin mici borduri, pe care circulă doar autobuzele şi taxi-urile.
           Transilien - este o reţea de transport ce acoperă zonele pe care celelalte reţele de transport nu le pot acoperi. Este vorba despre un transport pe cale feratӑ ce serveşte 600 milioane de pasageri annual [9]. Este compus din 6 magistrale:
• Transilien P, Paris Est
• Transilien H and K, Paris Nord
• Transilien J and L, Paris Saint-Lazaire
• Transilien U, Paris La Defense
• Transilien N, Paris Montparnasse
• Transilien R, Paris Lyon






Fig.6. Metrou în Paris                                                   







Fig.7. Autobuz în Paris
sursa: foto Casparian Eugen Lucian 




         7. Concluzii
         Île-de-France este transpunerea în practică a unui curent urbanistic început la mijlocul secolului 20 în S.U.A şi se bazează pe migraţia clasei de mijloc din centrul oraşului către zonele mai puţin aglomerate din imprejurimi (Periurban).
         Această deplasare a fost posibilă datorită unui nivel de industrializare ridicat al Franţei, unde transportul în comun, dar şi automobilul au fost mereu disponibile, uneori chiar în avangarda cercetărilor în domeniu.
         Această zonă este un magnet pentru cetăţenii fostelor colonii, dar şi pentru statele recent membre ale UE. Întrebarea este dacă această egalitate de şanse există cu adevӑrat sau este doar un concept teoretic? Sunt imigranţii o mare masă de manevrӑ folosită pentru muncile din sectorul primar?
         Rolul economic al acestei regiuni este major pentru Franţa, o ţară dezechilibrată teritorial din punct de vedere economic şi cultural, chiar dacă francezii fac eforturi de a sprijini alte aglomerӑri urbane (Lyon, Marseille, Toulouse, Strasbourg).
         Datorită extinderii Île-de-France, există spaţii neurbanizate în această aglomerare, ceea ce duce la concluzia că există loc pentru o dezvoltare şi mai puternică pe viitor, iar planul urbanistic implementat la începutul anilor ‘60 a fost unul excelent.

          BIBLIOGRAFIE:
[2] Oraşele lumii-Paris,Ad Libri 2009
[3] Alan Houghton-Île-de-France,Paris 2002
[8] INSEE

Autor: Eugen Lucian Casparian
15.09.2011

4 comentarii:

  1. Foarte bine scris articolul, felicitari ! Ma bucur mult ca ati revenit cu articole noi. :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Despre nivelul de trai si boomul economic din Ile de France iti faci o idee dupa 2-3 drumuri si dupa ce eventual stai in zona cateva zile :)))
    La Defence este o picatura in ocean. Trebuie sa ii vezi si periferia.
    Metroul - in foarte putine locuri este "open".Un metrou normal, ca in orice metropola , nici mai glossy nici mai aglomerat ca in alte parti.......

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...