Glaciaţiune după încălzire globală?



          Articolul de faţă vă prezintă o ipostază teoretică interesantă despre modul în care o eventuală încălzire climatică globală este imediat succedată de o glaciaţiune.





          Teoria este foarte simplă
          Din articolul precedent suntem deja familiarizaţi cu forma elipsoidală a Pământului, forţa centrifugă şi mişcarea de rotaţie a acestuia.
          În cazul unei încălziri climatice accentuate se topesc gheţarii, care, în proporţie covârşitoare, sunt cantonaţi în cele două regiuni polare (banchize şi calote glaciare - Antarctica, Groenlanda, Arctica), dar şi în alte areale montane (Himalaya, Alaska, Alpi etc.). Apa, care înainte era cantonată în gheţurile din regiuni de deasupra nivelului Oceanului Planetar (pe continent: Antarctica, Groenlanda), se transferă în bazinul oceanic, în general spre latitudini medii şi mici. Bineînţeles, nivelul oceanului creşte cu peste 100 m, dar ceea ce ne interesează este modificarea formei generale a Pământului ca urmare a transferului unei mase de apă din regiunile polare spre latitudini medii şi Ecuator.






Fig.2. Topirea gheţarilor şi transferul apei dinspre poli spre latitudini mici, urmată de bombarea elipsoidului terestru.





           Chiar dacă insesizabil, forma elipsoidală a Pământului devine totuşi mai accentuată (creşte gradul de turtire a planetei). În tendinţa naturală de se a atinge o nouă stare de echilibru, se produc modificări planetare însemnate. Mai exact, elipsoidul terestru (mai turtit ca înainte) aduce cu sine fie o accelerare a mişcării de rotaţie în jurul propriei axe, fie o migrare a materiei spre poli în contextul menţinerii vitezei de rotaţie. Oricare ar fi scenariul, modificări s-ar produce nu doar la suprafaţă, ci şi în Astenosferă. Noi celule de convecţie sau intensificarea acţiunilor celor deja existente ar duce la intensificarea vitezei derivei plăcilor litosferice de deasupra (să zicem cu un plus de câţiva milimetri, centimetri/an faţă de prezent). Implicit şi ariile de contact dintre plăci (rift/ subducţie/ transformant) ar fi mai active cu efecte asupra activităţii vulcanice.
          De aici, o activitate vulcanică mai intensă ar duce la eliberarea în atmosferă a unei cantităţi uriaşe de materiale fine (cenuşi) ce ar rămâne în suspensie destul timp pentru a bloca pătrunderea radiaţiei solare. Istoria recentă semnalează mici glaciaţiuni locale determinate de o singură erupţie vulcanică. Practic, ar fi de ajuns 2-3 super-erupţii pentru a trimite mediul terestru într-o cumplită glaciaţiune.
          Iată mai jos cum “o simplă erupţie” din Islanda scuipă cenuşă… Ne rămâne doar să ne imaginăm cum ar fi dacă 3 super-erupţii de grandoarea celei din Krakatau (1883) s-ar produce simultan ecranând Pământul…



          Pe scurt,
          Încălzirea globală are ca efect topirea gheţurilor, creşterea nivelului Oceanului Planetar şi bombarea uşoară a Pământului. În încercarea de a atinge un nou echilibru, Pământul cunoaşte modificări, între care modificarea curenţilor de convecţie din Astenosferă, intensificarea derivei plăcilor litosferice, deci şi intensificarea vulcanismului. Cenuşa eliberată în Atmosferă blochează accesul radiaţiei solare. Se instalează glaciaţiunea. Apa este din nou înmagazinată în gheţari şi procesul se reia.

          Totuşi teoria este departe de realitate
          Cunoscându-se trecutul, se pot face afirmaţii asupra unor scenarii viitoare. Iar geologii studiază rocile pentru a vedea trecutul. Aceştia spun că studiul paleostratigrafic (depunerile de roci) al pleistocenului (perioada glaciaţiunilor) scoate în evidenţă unele erupţii vulcanice (chiar şi în ţara noastră). Însă nu se stabileşte o legătură strânsă între erupţiile vulcanice intense şi succesiunea fazelor glaciare cu cele interglaciare din Pleistocen. Deci, cel puţin în trecut, glaciaţiunile nu îşi au mecanismul de geneză fixat în sistemul tectono-vulcanic.
          În plus de aceasta, în cadrul scenariului prezentat mai sus sunt câteva inarventenţe. De pildă, în cazul bombării de care vorbeam, este foarte puţin probabil răspunsul atât de activ al unor corpuri tectonice cu inerţie uriaşă (materia din Astenosferă, plăcile litosferice). Este mult mai credibil ca învelişul de apă însuşi să fie cel ce răspunde în tendinţa de reechilibrare.
          În linii mari, ipoteza prezentată mai sus îşi are atractivitatea sa şi îşi merită atenţia.

Autor: Tudose I.
Data: 18.11.2010 

6 comentarii:

  1. Eu, unul, nu as vrea sa vad rezultatul incalzirii excesive. Totusi, se pare ca natura a avut modul ei de a-si rezolva problemele. Numai sa nu fim vazuti noi ca o problema :D

    RăspundețiȘtergere
  2. eu ma gandesc si la cresterea suprafetei ocupate de oceanul planetar care ar fi o cauza a scaderii temperaturii

    RăspundețiȘtergere
  3. Me ha gustado mucho descubrir este blog por la muy buena informacion que me ha proporcionado sobre temas del clima que me interesan. Mis felicitaciones. Me he permitido hacerme seguidora para visitarlo amenudo. Gracias y hasta siempre. Victoria.

    RăspundețiȘtergere
  4. nu s-au luat in calcul curentii oceanici. Daca acestia sunt blocati datorita incalzirii oceanului planetar ce s-ar intampla cu vietatile din ocean , dar cu clima?

    RăspundețiȘtergere
  5. apropo de faptul ca maharii lumii au facut c a r si si-au luat africa,acolo o sa ajunga ghetarii?

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...