Exemplu de analizӑ geograficӑ a unei hӑrţi. Harta fizico-politicӑ a Islandei

          O singurӑ hartӑ realizatӑ corect sugereazӑ sau oferӑ în mod direct o sumedenie de informaţii asupra spaţiului cartografiat. Poate conţine informaţii cȃt zeci de pagini text. Vom urmӑri un exemplu de analizӑ a unei hӑrţi oarecare, adicӑ multitudinea de aspecte ilustrate şi sugerate de aceasta. Vom vedea cӑ o simplӑ hartӑ a Islandei ne poate oferi destule caracteristici, care, puse cap la cap, pot construi chiar o micӑ monografie geograficӑ.

Fig.1. Harta fizico-politicӑ a Islandei (Sursa: Atlasul Geografic al Lumii, 2003, Ed. Cartographia, Budapesta)


          Harta Islandei ilustreazӑ o sumedenie de caracteristici, de la cele fizico-geografice (geomorfologice, hidrologice, climatice, pedologice, biogeografice) la cele antropice (aşezӑri umane, infrastructurӑ, populaţie, sistem economic), politico-geografice şi administrativ-teritoriale (diviziuni ale teritoriului de stat, oraşe cu funcţii politice speciale).
          În primul rȃnd, reprezentarea cartograficӑ respectivӑ vizeazӑ un teritoriu insular (insula Islanda) mediu-extins (aspect sugerat de scara graficӑ a hӑrţii) avȃnd ieşire la Oceanul Atlantic în V,S,E, Marea Groenlandei în N şi Marea Norvegiei în NE, acestea douӑ din urmӑ fiind de altfel mӑri ale bazinului Atlantic. Forma elipticӑ a insulei are extensiune maximӑ pe aliniamentul Breioavik (V) - Neskaupstaour (E), puţin peste 500 km (aspect mӑsurat în funcţie tot de scara hӑrţii).
          În legӑturӑ cu poziţia geograficӑ, în funcţie de caroiajul geografic (paralele, meridiane), se stabilesc coordonatele Islandei pe Glob:
          - între 63,5˚ lat.N şi Cercul Polar de Nord (66,5˚ lat.N), deci în Emisfera Nordicӑ.
          - între 24,5˚ long.V şi 13,5˚long.V, deci în Emisfera Vesticӑ.
          Vom vedea mai departe cӑ poziţia pe Glob determinӑ tipul de climӑ, de mediu, dar şi aspecte sociale (ora oficialӑ- cea mai mare parte a insulei inclusiv capitala situate ȋn fusul orar Greenwich-1h). 

          Aspecte geomorfologice
          Tentele de culoare (galben-portocaliu-maro) aratӑ cӑ cea mai mare parte a insulei este acoperitӑ de platouri extinse în interiorul cӑrora apar frecvent puncte vulcanice simbolizate prin “*”. Pot fi aduse ca exemplu Hekla (1491m), Laki(818m), Hvannadalshnukur (2119m), Kverkfjoll (1920m), Askja. Diferenţa de altitudine dintre aceste puncte vulcanice şi spaţiile adiacente lor (platourile înconjurӑtoare) este micӑ, ceea ce înseamnӑ cӑ existӑ o legӑturӑ extrem de strȃnsӑ între acestea. În plus, pe hartӑ nu se pot identifica aparate vulcanice bine conturate (munţi vulcanici care sӑ fie reprezentaţi prin tente concentrice tot mai închise spre interior). Din aceste chestiuni rezultӑ un lucru important: lavele islandeze sunt foarte fluide. De aceea, odatӑ ajunse la suprafaţӑ nu se consolideazӑ brusc pentru a forma munţii vulcanici, ci curg pe distanţe mari pȃnӑ a se rӑci, creȃnd acele platouri extinse. De-a lungul erelor geologice, consolidӑrile repetate au dus la formarea insulei cu platourile sale vulcanice. Fluiditatea mare a lavelor este o consecinţӑ tocmai a temperaturilor foarte ridicate ce le caracterizeazӑ. Aceste temperaturi sunt cӑpӑtate ca urmare a originii magmelor adȃnc în interiorul Pӑmȃntului (în Astenosferӑ).
          Se observӑ deci toate trӑsӑturile unor curgeri vulcanice bazice (bazaltice): fluiditate şi temperaturӑ mare, erupţii şi curgeri liniştite generatoare de relief vulcanic de tip platouri. Curgerile bazaltice sunt specifice ariilor de distensie tectonicӑ (îndepӑrtarea plӑcilor litosferice una faţӑ de cealaltӑ), crӑpӑturile-rift dintre plӑci facilitȃnd accesul spre suprafaţӑ a magmelor bazice originare în Astenosferӑ. Aşadar vorbim de plinӑ zonӑ de dorsalӑ medio-atlanticӑ, Islanda fiind unul dintre puţinele sectoare emerse.
          Unind punctele vulcanice semnalate pe hartӑ putem afla distribuţia aproximativӑ a riftului Atlantic pe teritoriul insulei. Acesta apare central-estic (din S cӑtre NE).
          Un aspect morfografic ce iese uşor în evidenţӑ o reprezintӑ linia ţӑrmului extrem de articulatӑ, mai ales în N şi V. Fiordurile amintesc de o perioadӑ climaticӑ mult mai rece, cȃnd calotele pleistocene acopereau în întregime Islanda şi se revӑrsau spre ocean pe vӑile unor rȃuri preglaciare, limbile glaciare respective modelȃnd vӑile (eroziune lateralӑ şi adȃncire). Ulterior glaciaţiunii şi retragerii gheţarilor, sectoarele inferioare ale vӑilor au fost ocupate de apele mӑrii (Fiordul Breidi, Fi. Pistil, Fi.Vopna etc.) în timp ce în sectoarele superioare s-a instalat reţeaua hidrograficӑ postglaciarӑ.
          Ceea ce este extrem de interesant poate fi observant în spaţiul circuminsular (culoarea albӑ = platforma continentalӑ de la 0 la 180m adȃncime). Linia exterioarӑ a acesteea este la fel de articulatӑ ca şi linia de ţӑrm, articulaţiile platformei continentale respectȃnd aproape fidel articulaţiile ţӑrmului. Adicӑ, în dreptul fiordurilor existӑ acele “intrȃnduri” şi în cadrul platformei continentale. Din aceasta se deduce cӑ influenţa gheţarilor pleistoceni s-a resimţit pȃnӑ dincolo de platforma continentalӑ, în povȃrnişul continental. Adicӑ niveluri ale apei cu peste 200m mai coborȃte decȃt în prezent însemnau o platformӑ continentalӑ în domeniul de uscat, afectatӑ de exaraţie (eroziune glaciarӑ) la fel ca restul insulei. O a doua variantӑ în legӑturӑ cu adȃncimea mare a golfurilor şi fiordurilor, sub 200m, ar putea fi aceea cӑ apare ca o consecinţӑ chiar a unor scufundӑri tectonice (grabene) perpendicular pe ţӑrm, fiordurile şi golfurile fiind generate tectono-eroziv (nu doar eroziv ca în prima variantӑ). Totuşi, aceastӑ a doua variantӑ este mai slab susţinutӑ tocmai de frecvenţa mare a acestor fiorduri pe întreaga lungime a ţӑrmului, fiind puţin plauzibil un sistem de falii circular atȃt de complex.
          La periferia insulei apar şi spaţii de cȃmpie slab conturate. Sunt mai bine construite în sectorul de SV, au altitudini coborȃte, spaţii mlӑştinoase şi aspect de golfuri ce pӑtrund spre interiorul podişului islandez. Cȃmpiile se continuӑ submers cu şelful continental, care are extindere maximӑ în sectorul respectiv. Ţӑrmul lor prezintӑ estuare, lagune, mlaştini, liman maritim (lȃngӑ localitatea Langholt în S), capuri, insule vulcanice (I-le Vestmanna în S), complexitatea morfologicӑ fiind datӑ de multitudinea factorilor ce acţioneazӑ aici: curenţi de ţӑrm, amplitudine mareicӑ considerabilӑ, vulcanism, orizontalitate topograficӑ etc.

          Sistemul hidro-climatic
          Poziţia latitudinalӑ încadreazӑ Islanda în zona climaticӑ subpolarӑ. Totuşi, dupӑ cum vom vedea, anumite aspecte ale bazinului oceanic, în mijlocul cӑruia se situeazӑ, îi conferӑ o nuanţӑ temperat-oceanicӑ. Concret vorbind, se observӑ pe hartӑ o diferenţӑ latitudinalӑ între limita sudicӑ a gheţurilor oceanice (de iarnӑ) de pe ţӑrmul vestic (în dreptul oraşului Olafsvik) şi limita gheţurilor pe ţӑrmul estic, aceasta din urmӑ fiind mai coborȃtӑ cu 1,5˚-2˚ de latitudine. Aşadar, pe coasta de vest apele sunt puţin mai calde, explicaţia putȃnd fi adusӑ de existenţa unui curent cald venit din Sud. Şi într-adevӑr din Curentul cald al Atlanticului de Nord ce scaldӑ coastele Europei se desprinde o ramurӑ lateralӑ spre Nord, ajungȃnd în apele sudice şi vestice ale Islandei şi încӑlzind climatul. Datoritӑ influenţei acestui curent cald, în regiunea respectivӑ se înregistreazӑ cea mai mare cantitate de precipitaţii de pe cuprinsul insulei.
          La nivel general, însӑşi prezenţa apelor oceanice asigurӑ o moderare a climatului, spre deosebire de alte zone subpolare situate în interiorul continentului (Nordul Siberiei) unde amplitudinile termice şi excesivitatea climatului sunt evidente.
          Reţeaua hidrograficӑ prezintӑ aspect divergent clar. Majoritatea rȃurilor îşi au obȃrşia în zona de ablaţie a calotelor glaciare (Vatnajokull, Langjokull, Hofsjokull, Eyjafjallajokull, Mirdalsjokull, Drangajokull). Altele sunt emisari ai unor lacuri avanglaciare (Paris, Oskju ş.a.), formate în concavitӑţi glaciare, în spatele barajelor morenaice. De altfel, multe dintre lacuri au emisari, chiar dacӑ nu au imisari, ceea ce înseamnӑ cӑ regimul lacustru excendent (alimentare din precipitaţii, topirea zӑpezilor şi a gheţarilor) determinӑ creşterea nivelului lacustru şi “evadarea” unor rȃuri.
          Deci, rȃurile alimentate pluvio-nival, glaciar şi subteran curg spre coastӑ, unde majoritatea se varsӑ în fiorduri. Curgȃnd pe un relief cu valori scӑzute ale pantei, acestea nu capӑtӑ energie necesarӑ eroziunii de adȃncime, vӑile avȃnd cel mai probabil aspect larg, deschis. De asemenea, energia de relief nu conferӑ rȃurilor un potenţial mare pentru valorificare hidro-electricӑ.
          Sistemele glaciare islandeze sunt strȃns influenţate de temperaturӑ şi precipitaţii. În general gheţarii acoperӑ cele mai înalte platouri, altitudinea pȃnӑ la care coboarӑ variind în funcţie de condiţiile locale. În primul rȃnd, se observӑ cӑ în sectorul peninsular nord-vestic, unde teoretic, datoritӑ latitudinii mai mari, temperaturile sunt mai coborȃte, micul gheţar Drangajokull se desfӑşoarӑ la peste 800-900m altitudine. În acelaşi timp, în sectoarele central şi sudic, gheţarii acoperӑ altitudini începȃnd cu 1500m, diferenţa fiind datӑ de acele douӑ grade de latitudine.
          În acelaşi timp, limita inferioarӑ a gheţarilor este influenţatӑ de aportul de precipitaţii solide. Adicӑ,  unde cantitatea de ninsori (care se acumuleazӑ de la an la an formȃnd gheaţa) este mai mare acolo şi limita inferioarӑ va fi mai coborȃtӑ. De pildӑ, dintre cei trei mari gheţari centrali (Vatna, Hofs şi Lang) care sunt situaţi la aceaşi latitudine, Lang pare a coborî cel mai mult. Acesta este cel mai apropiat de zona climaticӑ mai umedӑ din SV, despre care am mai vorbit, ceea ce explicӑ un aport mai ridicat de ninsori. Conform hӑrţii, Lang pare sӑ coboare la sub 1400m, spre deosebire de ceilalţi doi (~1600m).

          Alte caracteristici fizico-geografice. Aspecte bio-pedo-environmentale
          Dacӑ primele puteau fi citite direct pe hartӑ, acestea sunt sugerate de ceea ce ne-a adus la cunoştiinţӑ harta pȃnӑ acum. Poziţia geograficӑ şi condiţiile climatice încadreazӑ Islanda în subzona subpolarӑ a biomului de tundrӑ. Este evidentӑ totuşi o etajare pe altitudine, de la condiţiile temperat-oceanice ale cȃmpiilor din S şi V la cele subpolare ale podişului islandez (aproape întreaga insulӑ) şi polare (calotele glaciare). Solurile specifice (pergelisol, gleisol etc.) sunt infertile culturilor agricole, iar mediul antropic şi antropizat acoperӑ doar fȃşia subţire de coastӑ, interiorul insulei rӑmȃnȃnd în regim natural (cu excepţia unor artere rutiere penetrante).

          Aspecte de geografie umanӑ
          Reprezintӑ un al doilea set de informaţii oferite de hartӑ.
          Reţeaua de aşezӑri umane oferӑ o sumedenie de indicii geografice. Toate localitӑţile apar pe fȃşia de coastӑ, la distanţe minime faţӑ de linia de ţӑrm, împreunӑ formȃnd inelul de aşezӑri al Islandei. Se disting deci  restrictivitatea mediului din interiorul insulei (lipsa resurselor naturale) şi favorabilitatea mediului de coastӑ (dezvoltarea pescuitului, a comerţului şi a transporturilor maritime).
          Dezvoltarea industriei pescuitului în Islanda este sugeratӑ de frecvenţa mare a localitӑţilor mici şi mai ales de poziţionarea celui mai mare oraş, Reykjavik, cu portul sӑu, chiar în sectorul SV, despre ale cӑrui condiţii climatice am mai vorbit. Aici, apele reci groenlandeze din N se întȃlnesc cu cele calde din S, astfel de arii de convergenţӑ fiind cunoscute ca puncte de atracţie pentru fauna acvaticӑ. Pescuitul islandez ar fi luat amploare ca urmare a acestor condiţii favorizante.
          Condiţiile de mediu mai determinӑ unele contraste: în general (dar mai ales în N), aşezӑrile umane (Akureyri, Sauoarkrokur ş.a.) apar la adӑpostul fiordurilor şi golfurilor fiind evitatӑ asprimea climaticӑ a peninsulelor şi capurilor şi a altor arii deschise. Totuşi, în Sudul mai blȃnd climatic, localitӑţile nu mai respectӑ aceeaşi regulӑ, apӑrȃnd şi în spaţiile deschise (Vik, Langholt ş.a.).

          Infrastructurӑ
          La o analizӑ generalӑ, sistemul de infrastructurӑ rutierӑ naţionalӑ pare aproape perfect. Inelul de aşezӑri este bine deservit de o axӑ rutierӑ circularӑ şi paralelӑ cu ţӑrmul, ce faciliteazӑ accesul la aproape toate localitӑţile. Restrictivitatea excesivӑ a condiţiilor de mediu (relief, calote glaciare etc.) din podişul central a fost învinsӑ de cele douӑ artere care penetreazӑ insula de la SV la N printre cei 3 mari gheţari. Aceste artere au dublu rol:
          - Accesul din N în S şi invers este uşurat prin evitarea ocolirii pe drumul de ţӑrm.
          - De asemenea, au rolul de a compensa marele dezavantaj al amenajӑrii şi organizӑrii teritoriului naţional, adicӑ amplasarea capitalei la periferia terioriului de stat, sectorul estic şi nord-estic fiind mult spre exteriorul spaţiului de influenţӑ al Reykjavik-ului. Localitӑţile nord-estice au acces mai uşor spre capitalӑ pe artera trans-islandezӑ.
          Un alt punct forte al infrastructurii islandeze ilustrat de hartӑ este cel al existenţei celui de-al doilea aeroport (primul fiind în Reykjavik) în Egilsstaoir, oraş situat în Estul Islandei. Aeroportul este menit sӑ echilibreze dezavantajul semi-izolӑrii acestei regiuni faţӑ de capitalӑ.
          Încheiem prin menţionarea a încӑ unui aspect de amenajare teritorialӑ. Regionarea teritoriului, pentru o gestionare cȃt mai bunӑ a vieţii social-economice, s-a fӑcut mai ales în funcţie de condiţiile de relief. Adicӑ graniţele dintre regiuni au fost fixate pe interfluviile înalte, de multe ori regiunile administrative confundȃndu-se cu spaţiile aferente fiordurilor (de pildӑ regiunea fiordului Skaga din N). Au fost fixate capitale regionale pentru deservirea acestor spaţii relativ omogene, aşa cum sunt Husavik, Isafjorour, Borgames ş.a.


          Concluzie
          V-am prezentat un model de analiză a unei hărţi, demonstrându-i totodată valoarea informaţională aparent puţin detaliată. Iată de ce ştiinţa geografică păstrează şi dezvoltă continuu metoda hărţilor ca principal instrument de lucru! Reprezentarea cartografică bine realizată poate ȋnlocui cu mare succes ȋntr-un studiu geografic zeci de paragrafe de text inutil şi obositor pentru cititor. Bineȋnţeles, ȋn funcţie de priceperea cititorului ȋn a ȋnţelege harta sunt necesare mai mult sau mai puţin şi comentariile text.
___
Dacă ți-a plăcut acest articol, mă poți susține pentru munca depusă printr-o donație.

Autor: Tudose I. 
Data: 09.11.2010

3 comentarii:

Lucian Şerban spunea...

Excelent!

Coss spunea...

Am primit si eu o tema asemanatoare. Ceea ce am gasit aici ma ajuta sa imbunatatesc.
Foarte folositor articolul. Multumesc mult. :)

AdminGeografilia spunea...

Ma bucur ca va place.

Trimiteți un comentariu